Zi ploioasă

Când ieși din iluzii și minte-ți e clară
Și lepezi cu totu-a minciunii povară,
Nicicând nu vei vinde tu însuți iluzii,
Căci vezi adevărul și nu faci confuzii.
Când mintea-nflorește, vezi bine și rău,
Pricepi că de-ai vinde, vinzi sufletul tău.

Azi îți trimit dragostea mea

Și te invit la o cafea

Amară-n faptul dimineții,

Ca tu să simți dulceața vieții.

Ș-un strop de dulce-n ea să fie,

Să simți mai multă bucurie.

Ș-am să pun ceașca cât mai plină,

Să ai o zi cât mai senină.

Adaug lângă ea ș-o floare,

Să fi mereu înfloritoare,

Dar și toată plăcerea mea,

De-a fi cu tine, la cafea.

O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.

Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.

Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.

Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.

Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.

Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.

Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.

Mai acu vreo săptămână,
Mă plimbam cu voie bună,
Văd pe Ion cel "înțelept",
Avea vânăt ochiul drept.
-Ioane! ce s-a întâmplat?
-Ședință de sindicat...
Leana, - sta în fața mea,
Sări să spună ceva.
Observ, când s-a ridicat
Că-n fund fusta i-a intrat.
Eu, bărbat politicos,
Mă-ntind și i-o scot din dos.
Ea a înțeles greșit
Și ochiul mi-a-nvinețit...
-Ioane, vezi pe viitor
Las-o mai încetișor!
Ții la sănatatea ta,-
Nu mai face-așa ceva.
Îl văd astăzi pe Ion,
Avea ochiul stâng, beton...
Și mai vânat și umflat.
-Ioane! tot n-ai învățat?
-Stai să vezi că, nu-i așa,
Fu aseară, altceva...
Ședință de sindicat.
Leana, iar s-a ridicat.
Fusta, tot în fund avea,
Io-mi văzui de treaba mea.
Gheorghe, sta chiar lângă mine,
Se întinse el -vezi bine,
Șii trase fusta din fund.
Mie, ce-mi trecu prin gănd:
Ștind că fetei nu îi place,
Mă-ntinsei, - să fie pace,
I-mpinsei fusta la loc
Și-atunci, înc-odată: Pooooc!

Hai vino iubire și ia-mă de mână
Hai vino și-n brațe mă strânge,
Căci noaptea mi-e tristă, e goală și plânge,
Din negri-i ochi pică reci lacrimi de sânge
Și-i nemângâiată de lună.

Hai, vino iubire și doru-mi alină,
Că-mi e-al nopții cer fără stele.
Pe inima mea tu ai pus lanțuri grele,
Mă strâng și mă dor legăturile tele
Și sufletu-n șoaptă-mi suspină.

Hai, vino iubire să-mi dărui iertare,
Chiar dacă n-o merit din plin.
Ridică-mi iar ochii spre cerul senin
Iubește-mă mult, când eu merit puțin,
C-atunci am nevoie mai mare...

 - Iubito, câte "bunuri" ai!

Tu, ești ca o căsuță-n rai:

Sunt ochii tăi, fermecători,

Ferestre spre ai zilei zori;

Îmi pare pieptul tău, cel plin,

Ca un balcon cu flori de crin.

 - Iubitule, ești vrăjitor.

Ia las-o mai încetișor!

Te faci c-admiri ce am frumos,

Dar tu, privești ceva mai jos

Și, ca bețivul ordinar,

Ai mintea lângă "vinuri" doar.

Hai,zi, pe față-acuma deci

C-ai vrea să dai un tur prin beci...

Plutește-n aer parfum de primăvară

Mi-apari în gând a nu știu câta oară 

Căldura soarelui îmi mângâie privirea

Și-n suflet îmi răsare amintirea....

Poveștii dintr-o primăvară uitată 

Ce a rămas in dor și lacrimi scăldată

Așteptând parcă o rază de soare

Să rescrie finalul cu o-mbrățisare...

Melancolic mi se vrea pasul

Printre gânduri și vise pierdute

Ochii vor să scape lacrimi fierbinți 

Mi-e cald...și totuși in suflet, e soare cu dinți...

Mă frâng săgețile tăcerii din ce în ce mai mult

Durerea lor mi-o strig scriind tot mai acut

Pe foi pătate cu lacrimi fierbinți 

Cu roșul din mine ce-ar vrea să îl alinți 

Mă lupt cu mine, privind în jur cu ochii goi 

Mă mint că sunt mai bine și nu-mi pasă de noi

Dar tot in jur mi-amintește de noi doi

Și tot ce-as vrea... pentru o clipă să te întorci înapoi.

Să-mi spui de-am însemnat ceva, știind că-n suflet mi-ești 

De ce-ai promis și ai plecat, fără să mă îmbrățișezi...

De-atunci scriu fiecare lacrimă din gând 

Și-n albul infinit al foii.... încerc să mi le sting.

Cu o strangere de mana am inceput atunci trairea

Cand amandoi am suspinat

Si am dat frau liber unei simtiri

Ce pe amandoi ne a bucurat.

Cu o strangere de mana

Mi ai cuprins tot universul

Si inima si versul.

Cu o strangere de mana

Te am simtit in fiecare

Sarut.

Aștept de-atâta timp să vii 

De al tău dor, eu mor întruna.

O-mbrățisare să-mi mai fii

O clipă... numai una!...

Să luminezi a mea ființă,

Să-ți mai aud odată glasul 

Și să-mi oferi de cuviință 

Un vin, să îmi umplu paharul.

Din tot ce-a fost a rămas scrumul 

Știu... ție ți-e tot una...

O clipă voiam să-ți mai simt parfumul

O clipă... numai una!...

Uneori mă pierd prin gânduri

Și scriu versuri fără sens

Și le-nșir pe rând în rânduri 

Doar așa... te-mbrățisez.

Se varsă lacrimi de-al tău dor

Pe chip îmi cad întruna.

Vino!... o clipă să-mi fie ușor, 

O clipă... numai una!...

Mă îmbăt în răbdarea ta,

Dar mă sting ca focul lângă apă,

Mă pierd în lumina ta,

Că stau în negură totală,

Mă ridici până la stele,

Și înapoi cad, în gol abis,

Mă găsesc pierdută n-ele,

Și mă trezesc din al meu vis,

Tu ma iei, mă dai deoparte ,

Și îți vezi de al tău drum,

Povestea noastră dintr-o carte,

Are un farmec dur,

Dur ca valul fără urmă,

Urmă goală de mister,

Mister vag fără-nteles,

Neînțeles de al tău suflet,

Suflet gol, ca al tău regret,

Regret plin de vast secret,

Secret dus cu multă ură,

Ură amplă și abhor,

Ce mi-ai făcut, că te iubesc ,

Te urăsc, dar te iubesc ,

Te detest, dar te iubesc ,

Mă urăști și mă iubești..

Povestea ta n-are final,

Ești prezent, mereu constant,

Mă privești neriguros,

Dar nimic nu e frumos,

Atragi tot ce îți dorești ,

Lumea ta e ca n-povești, 

Dar poveștile-s povesti,

Le citești, le prețuiești,

Și e bine să-nțelegi,

Că nu e așa cum crezi,

Între noi sunt doi pereți,

Nu ai voie s-ocolești.