Zi ploioasă
Iar plâng norii. Măi, să fie!
Las' că plâng de bucurie...
Te gândeai să pleci la treabă?
Stai că nu e nici o grabă!
Pe o vreme-așa ploioasă,
Bine e să stai în casă,
O cafea să bei, gustoasă,
Cu iubita ta sexoasă.
Lângă foc să fi-n odaie,
Să privesti cu drag la ploaie,
Niște bani de ai, să-i numeri
Sau, să ții doi craci pe umeri
Și, cu buzele s-alinți,
ochi căprui, frumoși, cuminți,
Chip gingaș de-ți ieși din minți,
Buze roze, moi, fierbinți,
Iar în palme să ascunzi
Sâni obraznici și rotunzi,
Cum i-atingi, cum te-nfierbânți,
Nu te saturi să-i frămânți.
Lasă banii-n buzunări,
Hai să numeri sărutări!
Nu stați singuri în odaie,
Bucurați-vă de ploaie!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Marius Andreescu
Дата публикации: 14 марта 2024
Просмотры: 543
Стихи из этой категории
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
Poem de seară
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Ca personaje vii ce-s vesel colorate!
Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,
Atât de vechi încât nici nume nu purtam....
Eram doar duhuri vorbitoare
Ce caută iubirea,
Eu căutându-te pe tine
Iar tu mă așteptai pe mine,
Știu bine ce îți spun...
Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,
Mulți gânditori se întrebau,
Dacă este cumva virtute?
Să poți să mori pentru amor sau libertate,
Sau să refuzi o simplă existență
Vorbesc acum de mine,
Nemaiputând concepe viața fără tine!
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Și se termină vesel cu vorbe de iubire,
Le scriu altfel de fiecare dată,
Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet
Culoarea-ți preferată!
(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Astăzi
Nu Cerul astăzi mi te-a trimis
Să-ți spun cât te iubesc din nou
Sau poate chiar Destinul scris
Ce nu glumește când are Tainele lui de-ndeplinit?
Să fie Însuși Dumnezeu zâmbind
Cel care stă ascuns de-atâta timp
Dar știe toate ce-s în gând
Și ne salvează blând,
Noi oamenii neștiind nimic din ființa Lui?
Să fie El actorul cel timid
Ce ne-a împacat ca pe copiii ce se ceartă
Pe jucării neînsemnate și stricate?
Iubito, tu ești cea care-mi apari in vis,
Sau cea care exiști etern,
Dorindu-te fără să pot a te atinge în vreun chip!
Te sărutam visând ca mai apoi să te topești aevea
Când visul se sfârșea lăsând tristețe-n urma ta...
Iubita mea te rog să mai revi oricând
Ce-s eu decât o piatră fără simțământ
De nu-s in preajma ta?
(5 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Mă scoți din minți
Si stii eu iarasi team vazut in vise
Ma chemai cu mini intinse
Iar eu nu voiam sa vin
Ca doaream doar sa termin
Dar stii acei ochisori
Cînd ii privesti simti ca mori
Dar incerc sa nu ma uit
Ca asa am obosit
Iar sarutul tau imbatator
Imi parea ocrotitor
Dar iarasi mam inșelat
Dar sa stii eu lam pastrat
Brațele tale doamne nu le voi uita
Cum ma numeai iubita ta
Stateam pe o banca in parc
Nu era ceva mai drag
Vocea ta lina ce trecea prin capul meu
Aș asculta-o mereu
Sa stii ca mor de dorul tau
De asta ma simt asa rau
FERICIRE UNDE EȘTI?
Fericire unde ești ?
Vino ,bate-mi în ferești
Casa-i mică și năucă
Fără tine îmi este frică .
Hai ,te rog să mai rămâi
Pe unde treci tu cresc
Meri ,gutui și înfloresc salcâmii
Cerul râde printre nori
Calea mi-i plină de flori!
doar pe cer
Luna mă privește cum zambesc
Și cum ,naivă, la tine mă gandesc
Și cum ,cu ochii-aprinși ,pe tine te privesc
Și cum ,cu brate largi, pe tine te doresc
iubirea mea aprinsă de tine e ținută
Cînd pe cer iubire cu aripi line cîntă
și cînd aștept la tine o voce așternută
cand o ascult in rămîn de parca aș fi mută
Poem de seară
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Ca personaje vii ce-s vesel colorate!
Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,
Atât de vechi încât nici nume nu purtam....
Eram doar duhuri vorbitoare
Ce caută iubirea,
Eu căutându-te pe tine
Iar tu mă așteptai pe mine,
Știu bine ce îți spun...
Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,
Mulți gânditori se întrebau,
Dacă este cumva virtute?
Să poți să mori pentru amor sau libertate,
Sau să refuzi o simplă existență
Vorbesc acum de mine,
Nemaiputând concepe viața fără tine!
Poemele de seară îți aparțin doar ție ...
Nu au prea multe rânduri,
Mă au pe mine și pe tine
Și se termină vesel cu vorbe de iubire,
Le scriu altfel de fiecare dată,
Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet
Culoarea-ți preferată!
(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Astăzi
Nu Cerul astăzi mi te-a trimis
Să-ți spun cât te iubesc din nou
Sau poate chiar Destinul scris
Ce nu glumește când are Tainele lui de-ndeplinit?
Să fie Însuși Dumnezeu zâmbind
Cel care stă ascuns de-atâta timp
Dar știe toate ce-s în gând
Și ne salvează blând,
Noi oamenii neștiind nimic din ființa Lui?
Să fie El actorul cel timid
Ce ne-a împacat ca pe copiii ce se ceartă
Pe jucării neînsemnate și stricate?
Iubito, tu ești cea care-mi apari in vis,
Sau cea care exiști etern,
Dorindu-te fără să pot a te atinge în vreun chip!
Te sărutam visând ca mai apoi să te topești aevea
Când visul se sfârșea lăsând tristețe-n urma ta...
Iubita mea te rog să mai revi oricând
Ce-s eu decât o piatră fără simțământ
De nu-s in preajma ta?
(5 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Mă scoți din minți
Si stii eu iarasi team vazut in vise
Ma chemai cu mini intinse
Iar eu nu voiam sa vin
Ca doaream doar sa termin
Dar stii acei ochisori
Cînd ii privesti simti ca mori
Dar incerc sa nu ma uit
Ca asa am obosit
Iar sarutul tau imbatator
Imi parea ocrotitor
Dar iarasi mam inșelat
Dar sa stii eu lam pastrat
Brațele tale doamne nu le voi uita
Cum ma numeai iubita ta
Stateam pe o banca in parc
Nu era ceva mai drag
Vocea ta lina ce trecea prin capul meu
Aș asculta-o mereu
Sa stii ca mor de dorul tau
De asta ma simt asa rau
FERICIRE UNDE EȘTI?
Fericire unde ești ?
Vino ,bate-mi în ferești
Casa-i mică și năucă
Fără tine îmi este frică .
Hai ,te rog să mai rămâi
Pe unde treci tu cresc
Meri ,gutui și înfloresc salcâmii
Cerul râde printre nori
Calea mi-i plină de flori!
Другие стихотворения автора
Incorect...
Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.
Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.
Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.
Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.
Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.
Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.
- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.
............................................................................
Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.
Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!
Vino iubire
Hai vino iubire și ia-mă de mână
Hai vino și-n brațe mă strânge,
Căci noaptea mi-e tristă, e goală și plânge,
Din negri-i ochi pică reci lacrimi de sânge
Și-i nemângâiată de lună.
Hai, vino iubire și doru-mi alină,
Că-mi e-al nopții cer fără stele.
Pe inima mea tu ai pus lanțuri grele,
Mă strâng și mă dor legăturile tele
Și sufletu-n șoaptă-mi suspină.
Hai, vino iubire să-mi dărui iertare,
Chiar dacă n-o merit din plin.
Ridică-mi iar ochii spre cerul senin
Iubește-mă mult, când eu merit puțin,
C-atunci am nevoie mai mare...
Fusta
Mai acu vreo săptămână,
Mă plimbam cu voie bună,
Văd pe Ion cel "înțelept",
Avea vânăt ochiul drept.
-Ioane! ce s-a întâmplat?
-Ședință de sindicat...
Leana, - sta în fața mea,
Sări să spună ceva.
Observ, când s-a ridicat
Că-n fund fusta i-a intrat.
Eu, bărbat politicos,
Mă-ntind și i-o scot din dos.
Ea a înțeles greșit
Și ochiul mi-a-nvinețit...
-Ioane, vezi pe viitor
Las-o mai încetișor!
Ții la sănatatea ta,-
Nu mai face-așa ceva.
Îl văd astăzi pe Ion,
Avea ochiul stâng, beton...
Și mai vânat și umflat.
-Ioane! tot n-ai învățat?
-Stai să vezi că, nu-i așa,
Fu aseară, altceva...
Ședință de sindicat.
Leana, iar s-a ridicat.
Fusta, tot în fund avea,
Io-mi văzui de treaba mea.
Gheorghe, sta chiar lângă mine,
Se întinse el -vezi bine,
Șii trase fusta din fund.
Mie, ce-mi trecu prin gănd:
Ștind că fetei nu îi place,
Mă-ntinsei, - să fie pace,
I-mpinsei fusta la loc
Și-atunci, înc-odată: Pooooc!
Castele de nisip
În astă lume, într-un chip,
Toate-s castele de nisip.
Le spală valurile mării
Sau, le distrug moștenitorii...
Uitând viața s-o trăim,
Tot construim șiconstruim,
Mormane tot mai mari de fleacuri,
Cu scopul să dureze veacuri
Făr a ne trece doar, prin minte,
Că au creat și-alții-nainte
Sperând că va avea vr-un rost.
S-au șters, întocmai cum n-au fost.
Poate, chiar astă poezie,
Altcineva a fost s-o scrie,
Chiar cu identice cuvinte,
Cu multe veacuri înainte.
Dar pasul timpului, cel greu
A șters-o. Am simțit-o eu.
O pun acuma pe hârtie,
De-nvățătură să ne fie.
Vre-o minte să o lumineze,
Vr-un suflet să-l însenineze
Și-un "filozof" sau, vr-un "erou",
Va șterge-o în curând, din nou...
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.
Incorect...
Hei omule, ia seama, lumea-i aproape gata
Când va fi pusă-n mâna prostimii judecata.
Când va fi-nțelepciunea trădată pentru bani
Și scânteieri de-o clipă, slăvite de... gâscani.
Când vei vedea frumosul, hulit de urâciune
Și va fi-n rang de artă chiar orice spurcăciune
Ce-a fost invidioasă că nu e la-nălțime.
Dar, calea-i mai ușoară și-aleasă de mulțime.
Când gâsca proastă cărei, un compliment i-ai da,
Se crede mai frumoasă chiar decât lebăda
Și-n loc să facă pasul, la rangul ei să urce,
Preferă pe aceasta, s-o judece, s-o spurce.
Când orbul incapabil să vadă ce-ai în minte,
Dacă-l ascultă lumea, te spurcă din cuvinte.
Se judecă dreptatea spre-a se ierta greșeala,
Minciuna și hoția, să nu-și dea socoteala.
Când legi chiar, se fac strâmbe și ia păcatul dreptul,
Că-i mai ușoară calea și, e mai greu respectul.
Când, pentru-a nu-și ascunde, mulți, chipul de rușine,
Se judecă păcatul a fi de fapt... un bine.
Când incapacității se dă recunoștință:
- E rău da'... Las' că merge de-i punem o fundiță...
- Cum, suntem proști cu toții și, tu vi sa ne-ndrepti?
Dacă scădem nivelul, suntem cu toți deștepți.
- La noi este puterea, chiar de, mai mic ni-i darul,
Tu, ești nebun pesemne, că depășești tiparul.
Prostia și păcatul, la rang înalt s-au pus
Și de noroi îi umplem pe cei ce-au fost mai sus.
............................................................................
Hei! Recunoaște-ți vina, vom îndrepta greșeala.
Nu judeca dreptatea că-ți cere socoteala!
Trezește-te, fă pasul, doar pare, nu e greu.
De-ți e prea grea povara, te-ajut cu drag și eu.
Hai, dă tribut dreptății, greu pare primul pas,
Dar cei care urmează, îți vin ca într-un dans.
Te plângi, vrei să schimbi lumea și spui că vrei "mai bine"?
Fă primul pas și schimbă, dar, schimbă-te pe tine!
Vino iubire
Hai vino iubire și ia-mă de mână
Hai vino și-n brațe mă strânge,
Căci noaptea mi-e tristă, e goală și plânge,
Din negri-i ochi pică reci lacrimi de sânge
Și-i nemângâiată de lună.
Hai, vino iubire și doru-mi alină,
Că-mi e-al nopții cer fără stele.
Pe inima mea tu ai pus lanțuri grele,
Mă strâng și mă dor legăturile tele
Și sufletu-n șoaptă-mi suspină.
Hai, vino iubire să-mi dărui iertare,
Chiar dacă n-o merit din plin.
Ridică-mi iar ochii spre cerul senin
Iubește-mă mult, când eu merit puțin,
C-atunci am nevoie mai mare...
Fusta
Mai acu vreo săptămână,
Mă plimbam cu voie bună,
Văd pe Ion cel "înțelept",
Avea vânăt ochiul drept.
-Ioane! ce s-a întâmplat?
-Ședință de sindicat...
Leana, - sta în fața mea,
Sări să spună ceva.
Observ, când s-a ridicat
Că-n fund fusta i-a intrat.
Eu, bărbat politicos,
Mă-ntind și i-o scot din dos.
Ea a înțeles greșit
Și ochiul mi-a-nvinețit...
-Ioane, vezi pe viitor
Las-o mai încetișor!
Ții la sănatatea ta,-
Nu mai face-așa ceva.
Îl văd astăzi pe Ion,
Avea ochiul stâng, beton...
Și mai vânat și umflat.
-Ioane! tot n-ai învățat?
-Stai să vezi că, nu-i așa,
Fu aseară, altceva...
Ședință de sindicat.
Leana, iar s-a ridicat.
Fusta, tot în fund avea,
Io-mi văzui de treaba mea.
Gheorghe, sta chiar lângă mine,
Se întinse el -vezi bine,
Șii trase fusta din fund.
Mie, ce-mi trecu prin gănd:
Ștind că fetei nu îi place,
Mă-ntinsei, - să fie pace,
I-mpinsei fusta la loc
Și-atunci, înc-odată: Pooooc!
Castele de nisip
În astă lume, într-un chip,
Toate-s castele de nisip.
Le spală valurile mării
Sau, le distrug moștenitorii...
Uitând viața s-o trăim,
Tot construim șiconstruim,
Mormane tot mai mari de fleacuri,
Cu scopul să dureze veacuri
Făr a ne trece doar, prin minte,
Că au creat și-alții-nainte
Sperând că va avea vr-un rost.
S-au șters, întocmai cum n-au fost.
Poate, chiar astă poezie,
Altcineva a fost s-o scrie,
Chiar cu identice cuvinte,
Cu multe veacuri înainte.
Dar pasul timpului, cel greu
A șters-o. Am simțit-o eu.
O pun acuma pe hârtie,
De-nvățătură să ne fie.
Vre-o minte să o lumineze,
Vr-un suflet să-l însenineze
Și-un "filozof" sau, vr-un "erou",
Va șterge-o în curând, din nou...
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.