Intuneric și lumină
M-am înfrățit cu munții fabuloși,
Le-am mângâiat cărările virgine,
Și-am respirat prin brazii plini de nea,
Cu fulgi de-argint, în dansuri de regine.
Dar regele semeț, pe loc, s-a mâniat
Orbit de răutate s-a și cutremurat.
Pocale ucigașe de foc a aruncat:
Și bezna s-a lăsat ...
Am sărutat și marea, regină iubitoare,
Și am plutit pe valuri în murmur de vapoare,
Și pescaruși, prieteni, m-au înălțat spre soare,
Să-l pot îmbrățișa, să-I dăruiesc o floare!
Cuprinsă de orgoliu, regina a aflat,
Nu-I drept să o întreacă, uscatul dominant,
Orașe, munți, ogoare, pe loc, a scufundat …
Și bezna s-a lăsat …
Am colindat prin lume, să pot să înțeleg
De ce atâtea crime? de ce nu mai sunt legi?
De ce atâtea boli, dureri și suferință
Când un remediu simplu – e calea spre credință!
Și spre natura pură, cu arbori și verdeață,
Ce-aduce sănătate și dragoste de viață!
Să-nbrațisăm copacii cu patimă nebună,
Și mâine ne așteaptă – o viață mult mai bună.
Viorica E.
Poems in the same category
Sub pleoapa-mi obosită…
În palmă astăzi îți port fericirea,
Dar mâna-mi tremură subit,
În ochii tăi îmi plânge nemurirea,
Iar în ai mei tu râzi necontenit.
Te scot din crâncene abisuri,
Și te resuscitez mereu,
Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,
Iar inima îți bate-n pieptul meu.
Împodobești un pom cu tragedii,
Şi-l altoiești cu grijă an de an,
În fiecare noapte urlă-n el stihii,
Tu cânți sub el un cântec de orfan.
Îți cauți mama printre aștri,
Fugind pe ochii mei albaștri,
Și vrei ca ea să te îngroape,
Sub ale mele obosite pleoape.
Înalț slăviri înspre Demiurg,
Să nu-ți asculte ruga niciodată,
Dar ai plecat aproape de amurg,
Orbindu-mi ochii dintr-odată.
Mi-e somn pe perna-ți părăsită,
Iar lacrimile-mi curg potop,
Şi sap sub pleoapa-mi obosită,
Căci vreau acum să te dezgrop.
Ființa armonioasa
Înaltul cer s-a deschis
Si tu mi-ai apărut in vis
Ca o raza de lumina
Coborând ușor de sus
Venind sa-mi ierți nerăbdarea
Pan' la al soarelui apus
Privirea ta m-a săgetat
Si trupul meu ti s-a supus
O prea dulce zeitate
Vindeca-mi dorul nespus
Lumina ochilor tai
Străvezie și plăpândă
Cu chip suav și trup subțire
Si cu-o voce mult prea blândă
Mi-ai sporit cu glas armonic
Si cu ochii de cleștar
Iti jur iubire pura,fără a-se sfârși
Pana când inima se va ofilii
Dragostea
Ohh dragoste încinsă de ce-mi faci tu viața mai deschisă
De ce-mi faci tu culoar printre miile de stejari arși
Du-te și lasă-mi gândurile sa zburde,
Du-te și nu mai întoarce.
Dar te întorci mereu-napoi,
Și mă ți strâns legat în spate
Până ce iar pleci în grabă
Și mă uiți iar și iar și iar …..
Dar nu te-ai întrebat vreodată?
Cum de încă te mai vreau?
Cum de încă nu încetez a te uita
Pe tine… înger cu inimă neagră
Mare mirare
Nu se simte fericită
Ci doar recunoscătoare
Mi se pare foarte trist
Pentru o așa floare
Merită să simtă totul
Fiecare strop te ploaie
Adierile vântului
Razele de soare
Fulgii de nea
Cruda uitare
Ofilirea mea
Mare mirare
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Totusi...poate
Și poate totuși intr-o zi te voi imbratisa
Cum n-ai să crezi c-ar face-o cineva vreodată
Cred c-atunci sufletul mi-ar vibra
Ca-n degustarea unui vin de viță aleasa
Și poate totusi intr-o zi ne vom privi râzând
Și cu vinu-ti om celebra regăsirea noastră
Când luna plină se va vrea strălucind
Printre perdelele de la a ta fereastra
Și poate intr-o zi tot dorul nu-mi va fi in zadar
Sa te întorci c-un strop de vin în dar
În ciuda a tot sa spui ca și ție ti-a lipsit
Al povestii noastre...final fericit.
08-29
Sub pleoapa-mi obosită…
În palmă astăzi îți port fericirea,
Dar mâna-mi tremură subit,
În ochii tăi îmi plânge nemurirea,
Iar în ai mei tu râzi necontenit.
Te scot din crâncene abisuri,
Și te resuscitez mereu,
Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,
Iar inima îți bate-n pieptul meu.
Împodobești un pom cu tragedii,
Şi-l altoiești cu grijă an de an,
În fiecare noapte urlă-n el stihii,
Tu cânți sub el un cântec de orfan.
Îți cauți mama printre aștri,
Fugind pe ochii mei albaștri,
Și vrei ca ea să te îngroape,
Sub ale mele obosite pleoape.
Înalț slăviri înspre Demiurg,
Să nu-ți asculte ruga niciodată,
Dar ai plecat aproape de amurg,
Orbindu-mi ochii dintr-odată.
Mi-e somn pe perna-ți părăsită,
Iar lacrimile-mi curg potop,
Şi sap sub pleoapa-mi obosită,
Căci vreau acum să te dezgrop.
Ființa armonioasa
Înaltul cer s-a deschis
Si tu mi-ai apărut in vis
Ca o raza de lumina
Coborând ușor de sus
Venind sa-mi ierți nerăbdarea
Pan' la al soarelui apus
Privirea ta m-a săgetat
Si trupul meu ti s-a supus
O prea dulce zeitate
Vindeca-mi dorul nespus
Lumina ochilor tai
Străvezie și plăpândă
Cu chip suav și trup subțire
Si cu-o voce mult prea blândă
Mi-ai sporit cu glas armonic
Si cu ochii de cleștar
Iti jur iubire pura,fără a-se sfârși
Pana când inima se va ofilii
Dragostea
Ohh dragoste încinsă de ce-mi faci tu viața mai deschisă
De ce-mi faci tu culoar printre miile de stejari arși
Du-te și lasă-mi gândurile sa zburde,
Du-te și nu mai întoarce.
Dar te întorci mereu-napoi,
Și mă ți strâns legat în spate
Până ce iar pleci în grabă
Și mă uiți iar și iar și iar …..
Dar nu te-ai întrebat vreodată?
Cum de încă te mai vreau?
Cum de încă nu încetez a te uita
Pe tine… înger cu inimă neagră
Mare mirare
Nu se simte fericită
Ci doar recunoscătoare
Mi se pare foarte trist
Pentru o așa floare
Merită să simtă totul
Fiecare strop te ploaie
Adierile vântului
Razele de soare
Fulgii de nea
Cruda uitare
Ofilirea mea
Mare mirare
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Totusi...poate
Și poate totuși intr-o zi te voi imbratisa
Cum n-ai să crezi c-ar face-o cineva vreodată
Cred c-atunci sufletul mi-ar vibra
Ca-n degustarea unui vin de viță aleasa
Și poate totusi intr-o zi ne vom privi râzând
Și cu vinu-ti om celebra regăsirea noastră
Când luna plină se va vrea strălucind
Printre perdelele de la a ta fereastra
Și poate intr-o zi tot dorul nu-mi va fi in zadar
Sa te întorci c-un strop de vin în dar
În ciuda a tot sa spui ca și ție ti-a lipsit
Al povestii noastre...final fericit.
08-29
Other poems by the author
SUNT EU ...
Trăim în două lumi mature,
Iubind în taină doar un zeu.
Perpetuăm în rase pure;
Miracolul e: DUMNEZEU!
Iubim, urâm și-n disperare
Sperăm mereu în izbăvire,
Nu vrem, ca lumea să dispară
Vrem pace-n suflet: NEMURIRE!
Iubim familia, natura,
Copiii ce ne dau fiori,
Iar pe dușmanii plini de ură
Îi premiem cu mii de flori.
Ne fascinează-o lume abstractă,
Pierdută-n ape adânci și reci.
Sau poate-n bolta cea albastră.
Cu o poartă-n RAI, prin care treci.
Ne temem de final în umbră
Agonizant, necunoscut …
Dar știm că-n stația din urmă,
Ne așteaptă un NOU ÎNCEPUT.
Viorica E.
Opriți războiul!
Opriți războiul, oameni de cuvânt,
Nu faceți cruciade, e sfânt acest pământ,
Iar viața e miracolo atot ce-i univers,
Doar că destinul ei, este un drum cu-n singur sens.
Ajung atâtea crime și pacturi mincinoase,
Făcute-n scop patetic de pradă și foloase,
Ucideți fără milă, la mare departare,
În chinuri și tortură până la depravare.
Opriți războiul, oameni între oameni,
Viața e cotată la preț inestimabil,
Din solul pârjolit, ies lacrimi de copii,
Ce strigă după mame și vor și jucării.
În loc de tunuri, drone și arme nucleare,
Lasați pe cer să zboare doar păsări călătoare,
În orice loc din lume și-n orice melodie,
Să fie numai dansuri de pace și frație.
Viorica E.
Te caut
Te caut în fiorul vântului de toamnă,
În frunza amorțită, căzută la pământ
Ești pasărea ce poartă pe aripi alinarea
Și visul de iubire, în sfântul jurământ.
Ești dragostea și ura, unui destin în stele,
Magia unei oaze în tainicul deșert
Atât ești de aproape, atât ești lângă mine,
În agonia nopții,
Mi-e frică să te pierd.
Ce rece-i depărtarea, ce viscol a stârnit,
Cand tu nu ești cu mine,
Te am numai în gând,
Ți-am construit o sferă, de aur și de vis.
Și am închis-o în suflet,
Să nu te pierd, nicicând.
Viorica E.
Amintiri
Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,
Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,
Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,
Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.
Am adunat speranțe și visuri de copil,
Le-am strâns într-o trăistuță
Să nu le pierd nicicând.
Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,
Și-am sigilat-o în suflet,
Să n-o uit niciodată.
Dar, în vâltoarea vieții,
Apar nori și furtuni …
Ne pierdem în minciună și devenim imuni.
Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,
Iar în final ajungem,
Să fim niște nebuni.
Apoi, sleiți de vlagă
Trăim în resemnare,
Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.
Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,
Iar drumul pocăinței
E doar o FUNDĂTURĂ!
Viorica E.
Iubita mea
Iubita mea,
Ești lacrima din mare
Purtată de furtună în adâncuri
Ești bobul de nisip, zâmbind în soare
Și visul meu de dor
adus de vânturi.
Iubita mea,
Ești vara cea fierbinte,
Și briza ce-mi alină sărutul sângeros
Esti cea nemuritoare,
Și totuși cea învinsă
De valurile mării, de-adâncul răcoros.
Iubita mea,
Ești noaptea cea mai lungă
Și timpul ce-mi măsoară durerea în extaz,
Ești pasărea ce poarte pe aripi disperarea
Și lacrima din mare
lovită de-un catarg.
Viorica E.
Dialog
S-a oprit un porumbel din zbor
Să-mi spună o taină;
Cu glas timid, tremurător
Să-l însoțesc spre orizont,
Până la iarnă.
Și i-am răspuns: nu pot să vin,
Sunt tot în colivie.
Cu gratii de venin și de furie,
Cu sufletul rănit și-n agonie,
Nu știu dacă sunt moartă,
Sau sunt vie.
Să nu disperi, și eu,
Am o aripă ruptă
De frații mei de sânge, cu tril melodios,
Dar mă înalț în zare
Să duc mesaj în lume,
Ofrandă de iubire, de dragoste, de dor.
Prietenul meu drag,
Cu omul e mai greu,
E păcătos din fire
Îl pierd pe DUMNEZEU.
Și se înfruntă-n lupte perfide, fără milă,
Cu un final haotic;
Dar nimeni nu câștigă.
Să ne unim e cheia,
pierdută din trecut
S-aducem armonia și pacea pe pământ,
Copiii să zâmbească
Cu ochi senini sub soare,
Și să semnăm cu toții
În CARTEA DEONOARE!
Viorica E.
SUNT EU ...
Trăim în două lumi mature,
Iubind în taină doar un zeu.
Perpetuăm în rase pure;
Miracolul e: DUMNEZEU!
Iubim, urâm și-n disperare
Sperăm mereu în izbăvire,
Nu vrem, ca lumea să dispară
Vrem pace-n suflet: NEMURIRE!
Iubim familia, natura,
Copiii ce ne dau fiori,
Iar pe dușmanii plini de ură
Îi premiem cu mii de flori.
Ne fascinează-o lume abstractă,
Pierdută-n ape adânci și reci.
Sau poate-n bolta cea albastră.
Cu o poartă-n RAI, prin care treci.
Ne temem de final în umbră
Agonizant, necunoscut …
Dar știm că-n stația din urmă,
Ne așteaptă un NOU ÎNCEPUT.
Viorica E.
Opriți războiul!
Opriți războiul, oameni de cuvânt,
Nu faceți cruciade, e sfânt acest pământ,
Iar viața e miracolo atot ce-i univers,
Doar că destinul ei, este un drum cu-n singur sens.
Ajung atâtea crime și pacturi mincinoase,
Făcute-n scop patetic de pradă și foloase,
Ucideți fără milă, la mare departare,
În chinuri și tortură până la depravare.
Opriți războiul, oameni între oameni,
Viața e cotată la preț inestimabil,
Din solul pârjolit, ies lacrimi de copii,
Ce strigă după mame și vor și jucării.
În loc de tunuri, drone și arme nucleare,
Lasați pe cer să zboare doar păsări călătoare,
În orice loc din lume și-n orice melodie,
Să fie numai dansuri de pace și frație.
Viorica E.
Te caut
Te caut în fiorul vântului de toamnă,
În frunza amorțită, căzută la pământ
Ești pasărea ce poartă pe aripi alinarea
Și visul de iubire, în sfântul jurământ.
Ești dragostea și ura, unui destin în stele,
Magia unei oaze în tainicul deșert
Atât ești de aproape, atât ești lângă mine,
În agonia nopții,
Mi-e frică să te pierd.
Ce rece-i depărtarea, ce viscol a stârnit,
Cand tu nu ești cu mine,
Te am numai în gând,
Ți-am construit o sferă, de aur și de vis.
Și am închis-o în suflet,
Să nu te pierd, nicicând.
Viorica E.
Amintiri
Am oprit amintirile la poarta sufletului meu,
Le-am învelit în trandafiri și ghiocei,
Am pus și crini imperiali, chiar și-un curcubeu,
Să pot ca să respir, atunci când mi-este greu.
Am adunat speranțe și visuri de copil,
Le-am strâns într-o trăistuță
Să nu le pierd nicicând.
Am pus și o idilă de dragoste-nfocată,
Și-am sigilat-o în suflet,
Să n-o uit niciodată.
Dar, în vâltoarea vieții,
Apar nori și furtuni …
Ne pierdem în minciună și devenim imuni.
Sfidăm chiar omenia, pe semeni, pe străbuni,
Iar în final ajungem,
Să fim niște nebuni.
Apoi, sleiți de vlagă
Trăim în resemnare,
Și implorăm toți sfinții, le cerem îndurare.
Uităm de fapte bune, în confruntări cu ură,
Iar drumul pocăinței
E doar o FUNDĂTURĂ!
Viorica E.
Iubita mea
Iubita mea,
Ești lacrima din mare
Purtată de furtună în adâncuri
Ești bobul de nisip, zâmbind în soare
Și visul meu de dor
adus de vânturi.
Iubita mea,
Ești vara cea fierbinte,
Și briza ce-mi alină sărutul sângeros
Esti cea nemuritoare,
Și totuși cea învinsă
De valurile mării, de-adâncul răcoros.
Iubita mea,
Ești noaptea cea mai lungă
Și timpul ce-mi măsoară durerea în extaz,
Ești pasărea ce poarte pe aripi disperarea
Și lacrima din mare
lovită de-un catarg.
Viorica E.
Dialog
S-a oprit un porumbel din zbor
Să-mi spună o taină;
Cu glas timid, tremurător
Să-l însoțesc spre orizont,
Până la iarnă.
Și i-am răspuns: nu pot să vin,
Sunt tot în colivie.
Cu gratii de venin și de furie,
Cu sufletul rănit și-n agonie,
Nu știu dacă sunt moartă,
Sau sunt vie.
Să nu disperi, și eu,
Am o aripă ruptă
De frații mei de sânge, cu tril melodios,
Dar mă înalț în zare
Să duc mesaj în lume,
Ofrandă de iubire, de dragoste, de dor.
Prietenul meu drag,
Cu omul e mai greu,
E păcătos din fire
Îl pierd pe DUMNEZEU.
Și se înfruntă-n lupte perfide, fără milă,
Cu un final haotic;
Dar nimeni nu câștigă.
Să ne unim e cheia,
pierdută din trecut
S-aducem armonia și pacea pe pământ,
Copiii să zâmbească
Cu ochi senini sub soare,
Și să semnăm cu toții
În CARTEA DEONOARE!
Viorica E.