Rău cu lacăt, dar mai rău fără

Odată cu tine s a aprins ceva de bine

Dar ce era acel ceva?

Atunci nu îmi puteam imagina.

Visând intr o seară,

O mână caldă, familiară

Un chip blând, un nou răsărit,

Că va fi amânat, eu nu m am gândit…

Lumină-am văzut, în întuneric zăcând,

Gânduri deșarte venind, risipind, dar cântând.

Deschis-au porțile cărării

Pe care-am mai pășit cândva,

Dar vânt puternic, nemărginit mă răzvrătea.

Pretinzând că sunt altcineva,

Cu grabă am alergat spre nimic.

,,Nimic’’ care pe mine mă dezvolta,

Dar neștiind, m am împotmolit.

Căci voia Lui nu acum era,

Dar m-a lăsat să învăț în timp.

Ochi oglindiți în izvorul amăgirii,

Așa cum obișnuia să răsune glasul iubirii.

Refuz să cred ca mă vei uita,

Un nou început pe noi ne va salva,

Cu teama incertitudinii,

Dar cu speranța gratitudinii.

Ca va fi bine îmi repetai

Neștiind nici tu în ce te băgai.

Ai ales să pleci în grabă,

Cu un mesaj și liniște bolnavă.

Dus ai fost și încă n ai sosit,

Dar pașii tăi îi aud subit.

Doamne…tu cunoști freamăt și vânt

Dorință rănită, regret suspinând,

Inimă ruptă, dar gata de zbor

Venind spre tine plutind pe un nor,

Iar tu cu harul Tău vindecând

Dăruind ce este cu adevărat sfânt.

Mă uit spre mare și te privesc,

Preferata ta, îmi amintesc.

Mă uit la soare și îi zâmbesc,

Gândind că ești tu, cu drag îl primesc.

Mă uit spre vid și tot te zăresc,

Doar El știe cât de mult te iubesc.

În final, mi-ar plăcea să revii,

Nu atât de grăbit precum obișnuiai să fii,

Dar cu același zâmbet, în format color,

Pentru ca tu mi-ai amintit ca trebuie să zbor.

Acum sunt alt om, te aștept în tăcere

Gândind spre prezent și fără durere,

Cu nădejdea că de data asta va merge bine,

Pentru că ODATĂ CU TINE m-am regăsit pe mine…

Iubește-mă dragul meu,

Asta îmi doresc, la asta râvnesc…

Simt cum îmi pătrunde in oase, caldura privirii tale,

Gândurile mele nu sunt clare,

Văd totul ca-n ceață.

Inima îmi bate tare,

Vrea sa îmi iasă din piept,

Sa strige cât poate de tare,

Ca o doare si caută alinare. 

Vreau sa simt sufletul tău lângă al meu,

Dar știu ca asta nu se poate,

Vreau sa fiu egoista,

Și sa te țin în brațe o eternitate. 

Iubește-mă dragul meu,

Asta îmi doresc, la asta râvnesc…

Doar noi doi și restaurantul japonez.

Lumina slaba pe masa reflecta fata ta

Îmi spui parca „Mai bine rămâneam acasă"

Unde ne am obişnuit cu liniştea

E parte din noi.

Şi acum suntem puși fata în fata sa vorbim,

Dar nu simt ca merge

Asa ca deschide fereastra,

Poate ne trebuie aer

Ca ne intoxicam cu acesta atmosfera,

Care taie orice chef de viata.

Şi ieşim pe străzile aglomerate de sunete tăioase,

Care tipa la noi ca se dam la o parte

Pentru ca blocam mersul lucrurilor frumoase.

Mergem spre podul ce traversează

Marea de probleme tumultuoase,

Îndreptându-ne spre locul rece

Care odată se numea acasă,

Acum a rămas o neluminata casa

Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.

Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.

Nimic, iar apoi totul.

Oare nimic are sa fie intr-un final?

Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

Eu prea dulce

Tu prea picantă

Asa ca și personalitățile noastre diferite

Ce se atrag

Și în minte îmi sunt tipărite 

Amintirile și momentele dragi

Și uite asa mai mult mă atragi

Parfumandu te cu parfumul meu

Ajungi să îți placă mirosul meu 

Ce îl vei simti uneori

Și iubirea mea va fi pentru totdeauna aceeasi 

Și uite asa mai zburași

În mintea mea de roz fluturași

Dincolo de timp

Te port în gând, zi după zi,
Oricât aș vrea, nu pot fugi.
De când privirea ți-am zărit,
Ceva în mine s-a schimbat subit.

Ne întâlnim ca din destin,
Un zâmbet blând, un dor senin.
Și mă întreb, e doar o șoaptă
Sau soarta-n taină ne așteaptă?

Oriunde merg, te simt aproape,
Ca un ecou prins între pleoape.
Poate că timpul ne desparte,
Dar inima spre tine bate.

De-ar fi să schimb ce-a fost să fie,
Aș rupe dorul pe hârtie,
Dar scriu și scriu, iar gândul meu
Se-ntoarce tot la chipul tău.

Și poate într-o zi, cândva,
Când vântul vremii va sufla,
Vom ști că n-a fost întâmplare,
Ci suflete chemate-n zare.

De-aș ști că-n slovele-mi pribege 

Găsi-vei, poate, un alint, 

Le-aș scrie-n vers, ca pe o lege, 

În haine sfinte de argint.

Le-aș așeza cu grea răbdare, 

Le-aș tot rescrie ne-ncetat, 

Pân' n-ar mai fi sub sfântul soare 

Nici foi, nici spațiu de lăsat.

Dar în zadar m-apasă gândul 

Și truda paginii, în van, 

Când nu vrei să-mi auzi cuvântul 

Pierdut în al vremii ocean.

De-aș scrie-n neagra veșnicie

La slove fără de hotar, 

Ți-ar fi străină-a mea solie 

Și chinul meu... un vis amar.

De când, în al meu suflet,

De ani eu moarte port,

În jurul unui zâmbet

Mă simt iar ca un mort.

Pe străzi pavate cu-amintiri

Îmi este greu a trece;

Închipui grelele priviri

Ce-mi las’ un spate rece.

În gânduri neînțelese

Memorii se vădesc,

Și cui o să-i mai pese

Că nu se construiesc?

Trecură ani, deși n-a fost

Atâta depărtare;

Exagerez fără de rost

Durerea înșelătoare.

Pe raza unei gene

Un vis de-al meu stătu,

Cu raza ei alene

Pe suflet îmi bătu.

De lacrima scăpată

Mă-împiedic iar și iar,

Și mi se lasă pată,

Că mor eu în zadar.

S-a consumat, destul de lent,

Durerea mea morbidă;

Poate c-a fost un accident

Menit să mă ucidă.

Eu tot mai sper sa ne-mpacam

De-ai ști ce dor îmi este..

Când de-a iubirea ne jucam

Și credeam 2 intr-o poveste

#unpahardepoezie

Eu tot mai sper sa ne-mpacam

Sa scriem un final fericit

Cu vinu-ti să ne imbatam

Ca prima dată când ne-am întâlnit.

#onewinewoman

Eu tot mai sper sa ne-mpacam

De dragul clipelor de altădată

Toată durerea ○ clipă s-o uităm

C-un vin, pe canapea, îmbrățișaţi ca niciodată.

Nu este nu ,

Sau de vrea se transformă în da!

Precum da este da și de vrea devine nu!

Nu și da pot fi da pot fi nu

Sau ce vrea fiecare, fie da fie nu!

Dragostea este da,niciodată dragostea nu e nu!

Nu e dragostea noastră cum și tu ești frumoasa lui da?

Dacă da,lasă-l ca să plece pe nu!

(19 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Stau în brațe cu chitara și încerc să scriu ceva
Muza-mi zace muribundă, nu mă poate ajuta.
Pinot Noir. Încă o sticlă zace goală pe covor,
Fără chef, lovesc cu pana peste corzi un E minor.

Azi vreau să compun un cântec și să-i dau numele tău,
Un alt cântec de iubire, dacă-mi iese, n-ar fi rău
Dar atât de surd în mine șuieră un vânt nebun
Și așa pustiu e-n suflet! Cum să-ncep? Și ce să spun?

Scriu un vers, îl tai cu pixul și hârtia mâzgălesc,
Cât de greu găsesc cuvinte ca să-ți spun că te iubesc!
Cum să-i cer să-mi afle rime unui suflet amorțit,
Veșnic trist, fără speranță și de tine neiubit?

Aș fi vrut să scriu în cântec cum vei fi pe veci a mea,
Cum mă vei iubi, dar asta nicicând nu se va-ntâmpla.
Sorb din vin și plâng în mine, sângerez și nu mai pot,
Sângerează și chitara, cu-al ei E minor, cu tot...