Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
