Ars poetica

într-o aripă a închisorii sunt condamnații la moarte

în cealaltă condamnații la viață

nu-i nicio diferență între ei

până și șobolanii au dificultăți în alegere

eu stau în aripa privilegiaților

unde numărul disperaților evoluează

în progresie geometrică

în timp ce numărul optimiștilor incorigibili

ca mine

crește  în progresie aritmetică

.

soluția lui Malthus la înmulțirea spontană a speciei

concomitent cu scăderea resurselor

este mai actuală aici ca nicăieri

.

exterminarea în masă

desigur

.

genocidul asupra condamnaților din ambele tabere

proporțional cu numărul șobolanilor supraviețuitori

și a gardienilor nemâncați de vii

.

ni s-a spus că facem parte dintr-un experiment științific

din care se vor trage peste ani niște concluzii

în legătură cu rezistența ființei umane la rupere

.

Aiudul  e doar Infernul

un loc de testare a gradului de îndoire a oaselor

și a sufletelor

a degradării morale

sfârșind cu sacralizarea iubirii călăului

.

a urmat arderea închisorilor până la ultima formă de viață

(mai puțin cea a „lazărilor”!)

migrația tăcută prin tunelurile subpământene ale timpului

apoi ocuparea Paradisului de cârtițe…

 Unui inginer agronom

Agronomul i se spune,

Şi-are o toană cam ciudată,

Seamănă intenţii bune,

Dar nu răsare niciodată.

Vecinei

Când l-ai luat de concubin,

Ştiai doar că e pocăit,

Dar după ce-aţi servit un vin,

Ai constatat că-i şi pocit.

Unui guraliv

              turuie ca o muiere

La cum te porţi măi frăţioare,

Şi cum fierbe-n tine seva,

Eu fac acum cu toţi prinsoare,

Că tu te tragi numai din Eva.

Unuia cu nasul mare

Ce talent pe al meu frate,

A prezis tot într-un glas,

Şi nu prin divinitate,

Ci, prin fapt…că are nas.

Unui beţiv - bea numai vinuri demiseci

Bând doar vin de Murfatlar,

De nimic nu ai habar,

Şi-mi permit ca să disec,

Vinu-i demi, capu-i sec.

Unui guraliv

Că spui multe, o ştim toţi,

Şi-ai audienţă cultă,

Dar din toţi care-i socoţi,

Numai surzii te-ascultă.

Născut în Ianuarie

An de an doar neplăceri,

C-ale sale primăveri,

Cum nu e deloc firesc,

Doar în iarnă se-mplinesc.

Unui datornic

Cu milioane te-am împrumutat,

Dar simt că n-am să văd un ort,

Căci, ca să scapi ai declarat,

Că pentru tine, eu sunt mort.

Unora

Toţi mă fac zgârcit, avar

Că-s mereu cu punga spartă,

Dar apoi umili apar,

Şi cerşesc la mine-n poartă.

Unei jâmbate

Te-am pozat să-ţi ţin isonul,

Şi-ai ieşit aşa jâmbată,

Că mi s-a blocat I-phonul,

Şi-a sa husă… e voalată.

how do you love me so easily?

when my whole life, the people around me

have shown me im hard to love,

and so that became my reality.

i've only ever been myself

or changing for others,

or due to traumas,

but there was one constant thing —

they were all temporarily;

i get scared if you stay too long

and i'll push you away,

even if you're nice to me,

'cause that's my lesson.

no one was really here to stay,

yet i still pushed them away,

in fear they'd hurt me too,

so i did it first, before you could.

Am fost flămând
Nu m-ai hrănit
Pahar cu apă
Nu am avut pe masă
M-ai huiduit
Eu  lăcrimând
N-aveam popas la nici o casă.
Acum când
hambarul meu
E larg în porţi şi multe poame
Din mine zeu
Tu azi făcând
Ce pot să zic? Doar,
Iartă-l Doamne.!!!

Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele

începând cu unu

care era chiar el

toate celelalte numere începeau de la doi

și se supuneau principiilor matematice de bază

adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii

unu însă făcea excepție de la regulă

nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți

orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start

fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur

prin moarte el a rămas tot unu

o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor

cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi

iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic

cred

capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer

nici dansul nocturn al melcilor

matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe

nu face nimic

într-o astfel de relație unu rămâne tot unu

sau una

Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie

nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...

Azi trăiesc, și mâine e la fel,

Și fiecare zi e dejà-vu,

Nu se mai poate alfel,

Și parcă sensul e pierdut.

Dar îți vine iar un zâmbet –

Dulce, cald și sclipitor.

Iată, norocosul meu bilet 

Spre fericitul viitor.

Acum cunosc eu vieții sensul,

Pe care o trăiesc –

Atât de ușor e răspunsul:

E ceea, ce mă face să zâmbesc.

am îndepărtat toate culorile complementare din viața mea

trăiesc numai în alb și negru

ascetic

în tonuri de gri

nici nu-ți  închipui câte nuanțe ascunde acest amestec auster

câte emoții îți poate trezi monocromul  speranței

neutru dureros al  zilelor care trec

albul murdar al cerului

înserările dușmănoase ca niște maree de plumb

femeile  îmbrăcate în negru

și totuși cât echilibru

n-ai să mă crezi că dorm într-un pat de cremene albă

când toate stelele de pe cer devin argintii

tu apari mereu în visele mele îmbrăcată într-o rochie gri

așa cum n-ai purtat niciodată

și-arunci cu fulgere

”foarte bine, trăiește-ți  viața în alb și negru, eu nu pot!”

îmi zici și dispari pe o scară descrescătoare a luminii

într-o lume a umbrelor

acolo unde clapele albe și negre ale pianului răscolesc liniștea inimii..

.

Din volumul „Alb și negru”, aflat în lucru

Nu am nicio explicaţie pentru penuria asta de viaţă

înainte o găseai şi la taraba din colț

ce vremuri!

( nu trebuia decât s-o băgi între două felii de pâine!)

cumpărai cât te ţineau baierele pungii

e drept, fără nicio garanţie

la jumătate de preţ e indecent  să ceri şi acte,

o iei aşa cum este și-o înregistrezi

la Starea Civilă

 să apari în statistici,

să fii acolo

Statul ăsta nu operează decât cu statistici,

câţi cumpără, câţi vând, câţi pierd

dacă nu eşti acolo,

nu eşti nicăieri

nu exiști

la bordel nu te-ntreabă nimeni de sănătate

vrei dragoste, cumperi o felie de dragoste,

te aşezi la rând unde se-nfiripă o coadă,

nu-i nicio ruşine

ruşinea se vinde şi ea la liber

nici nu-ţi  poţi imagina câte se vând şi câte se cumpără

pe sub mână 

niciodată însă n-a fost o asemenea evaziune

la  taraba cu inimi 

nimeni nu plăteşte tva şi impozite

pe inimi

decupezi anunţul din ziar şi formezi un număr:

alo!!!

Mai aveţi vreo inimă proaspătă?

Da, domnule!

Dar o tibie?

Avem şi tibie,

numai că este de femeie şi se dă la pachet cu un iepure...

Încerc să surpind toamna pe șevalet

am multe acuarele, tempera și pensule

vopselele în ulei sunt rigide și se combină necontrolat

prin uscare

pentru o toamnă-femeie cu nazuri

acuarelele sunt mai potrivite

o surprind dis-de-dimineța zâmbind

la amiază amestecând norii

seara dezlegând vânturile reci dinspre răsărit

și am nevoie de o marjă de mișcare

pentru ca nuanțele de verde și cenușiu să se piardă subtil unele în altele

să se completeze

arțarii roșii să respire lângă mestecenii galbeni

nucii arămii să picure culoare peste paltiinii stacojii

pe șevaletul ei toamna stoarce culorile arse în cuptoarele verii

mereu aceleași

roşu, maro, portocaliu, galben, și ruginiu

și le așează aleatoriu pe funze

pe trunchiurile și crengile pomilor

pe fructe și iarbă

apoi le aruncă înăuntru aestui caleidoscop mirific

în care culorile se intersectează contondent creând alte culori și nuanțe

contrariind ochiul

în noianul de galben şi maroniu doar bradul din vale rămâne verde

smarald

în rest totul se transformă într-o aglomerare de crengi ruginii

de iarbă și tufe uscate

iubito

hai să culegem ultimii struguri nemâncați de grauri

și cele două gutui galbene rămase în gutuiul bătrân

nu știu cum

apoi să rămânem îmbrățișați într-un sărut voluptos

până la iarnă...

defectele omenești n-au remediu

un car de flori răsturat în mijlocul drumului

în noroi

nu ascunde imperfecțiunea Creației

sângele păsării  împușcate e ca un cuțit

înfipt în inimă

trebuie să ai toate defectele fiarei

să împuști o pasăre

să strivești sub tocul pantofului un greiere

care cântă

să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre

și să arunci după primul fluture

pare ireal când vezi ghiocelul

deasupra zăpezii

într-un un gest aproape rușinat

de smerenie 

cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…

Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă
nimic
avea buzele cusute cu fire groase de sfoară
şi o tăietură avea de la gât la buric
prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară

alături Satana cel negru radia ca un soare de toamnă pietros
urmaşul său se născuse tot din fecioară
ca şi Hristos
iar dacă Dumnezeu îşi botezase pruncul
spunându-i I-sus
de ce nu i-ar zice şi el odraslei I-jos?

am trecut mai departe de locul acela
în fugă
mă săturasem de-atâția I-suşi mesianici
(care promiteau să salveze Pământul!)
şi de-atâția I-joşi care urzeau să-l distrugă...

ar trebui să ne iubim acum pentru cât mai avem de trăit

nu știm ce ne mai așteaptă și mâine

 azi am avut tornade înspăimântătoare la prânz

puhoaie de apă și alunecări apocaliptice de pietre spre seară

în munți

în zori a plouat cu gheață cât oul de mierlă peste iepuri sălbatici și ciocârlii

toată dimineața a lăcrimat în dreptul ferestrei aburite de nori

fără să-și poată mângâia trandafiri culcați la pământ

într-o revărsare tăcută de durere și sânge

tu aveai rimelul căzut pe obraji și buzele albe

perdele spumoase de apă țâșneau din roțile bolizilor negri

și cădeau peste tine

se balansau deasupra-ți cablurile de înaltă tensiune precum niște păianjeni  uriași

care scoteau flăcări pe nas la fiecare atingere

dar tu alergai ca o zebră în aceeși pantofi roșii din piele de șarpe

cu tocurile înalte

în același pardisiu galben cu inserții de alb și trei rânduri de nasturi

erai udă din cap în picioare când ai intrat

acum nu mai poți da înapoi

vei rămâne în noaptea asta la mine ca să-ți usuci hainele

să bem ceva și să căutăm vreun capot de bumbac prin dulapuri

dacă vom găsi

dacă nu ne vom îmbrăca în clovni și ne vom desena câte un ochi pe fiecare palmă

poate vom pune pe noi niște cearșafuri în romburi

și câte două tichii cu motocei galbeni în cap

iar dacă se va stinge lumina

ne vom îmbrățișa grațios între două fulgere zguduite de tunet

mi-aș dori să trăim noaptea aceasta ca și când ar fi ultima

iubito

chiar dacă nu va fi

cine ar fi crezut că Halep va câștiga Wimbledon-ul  în fața Serenei Williams

nimeni

sperai ca atunci când rupeai petalele albe ale unei flori de romaniță

și te-ntrebai întinsă pe spate cu tot  cerul deasupra

mă iubește

nu mă iubește

la fel te intrebi și acum

tremurând la fiecare respirație a vântului în geamuri

cineva a deschis Cutia Pandorei cu fiarele neîmblânzite ale nopții

afară

nu-i nicio speranță ca hainele tale să se usuce până în  zori…