crin sau dor?

Fiți buni  dar cu săracii,
Pe toți îi miluiți,
Că toate -acestea bune vă vor fi socotiți .

Dacă El vă întinde o mână și vă cere,
Cu lacrima amară,suspine și durere,
De ce voi ezitați,
Un ajutor să dați?
Căci Domnul prin sărac te - ntreabă,
"Ai și Mie să -Mi dai o boabă?"

Nu c-ar avea nevoie, căci pe toate El le ține,
Dară pe tine te testează să vadă dacă tu faci bine.  

                  autor ( -Rada Maria 6D )

Al neființei

simplu și curat

curcubeul lăcrimează

pe sinele pierdut

între oglinzi de muguri

de lumină

magnolii înfloresc

tăcut,

cînd te iubesc

potrivnic

fără vinā

Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept

Puternic ca o piatra, asa stau de drept 

Hulit pe la spate, vândut și de frații

Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!

Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând 

Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit 

Trăind in interior, dar zi de zi luptând 

Având o singura speranța, cerul însorit 

Dar ce folos au toate când inima ție data 

Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat 

Știind ca-n urma ta de-ndată 

Un suflet mic, a fost salvat!! 

Dacă...? M-ai căuta în adâncul pământului!

Dacă...? M-ai vedea în vise! 

M-ai găsi călătorind printre stele!

Căutând sentimente demult stinse.

Dacă...? În adâncul oceanului te-ai scufunda,

M- ai afla în a cerului infinitate

Căutând...iubirea mea? Iubirea ta?

...m-ai găsi într-o ploaie de obscuritate.

Am murit demult! 

Și încă mor ...în fiecare zi!

Tu...pentru mine? Ai ajuns o simplă formă de lut!

...care nu are loc...printre milioanele de galaxii

Un trup ...fără suflet...

Gol...pentru că iubirea nu l-a umplut. 

Odată cu tine s a aprins ceva de bine

Dar ce era acel ceva?

Atunci nu îmi puteam imagina.

Visând intr o seară,

O mână caldă, familiară

Un chip blând, un nou răsărit,

Că va fi amânat, eu nu m am gândit…

Lumină-am văzut, în întuneric zăcând,

Gânduri deșarte venind, risipind, dar cântând.

Deschis-au porțile cărării

Pe care-am mai pășit cândva,

Dar vânt puternic, nemărginit mă răzvrătea.

Pretinzând că sunt altcineva,

Cu grabă am alergat spre nimic.

,,Nimic’’ care pe mine mă dezvolta,

Dar neștiind, m am împotmolit.

Căci voia Lui nu acum era,

Dar m-a lăsat să învăț în timp.

Ochi oglindiți în izvorul amăgirii,

Așa cum obișnuia să răsune glasul iubirii.

Refuz să cred ca mă vei uita,

Un nou început pe noi ne va salva,

Cu teama incertitudinii,

Dar cu speranța gratitudinii.

Ca va fi bine îmi repetai

Neștiind nici tu în ce te băgai.

Ai ales să pleci în grabă,

Cu un mesaj și liniște bolnavă.

Dus ai fost și încă n ai sosit,

Dar pașii tăi îi aud subit.

Doamne…tu cunoști freamăt și vânt

Dorință rănită, regret suspinând,

Inimă ruptă, dar gata de zbor

Venind spre tine plutind pe un nor,

Iar tu cu harul Tău vindecând

Dăruind ce este cu adevărat sfânt.

Mă uit spre mare și te privesc,

Preferata ta, îmi amintesc.

Mă uit la soare și îi zâmbesc,

Gândind că ești tu, cu drag îl primesc.

Mă uit spre vid și tot te zăresc,

Doar El știe cât de mult te iubesc.

În final, mi-ar plăcea să revii,

Nu atât de grăbit precum obișnuiai să fii,

Dar cu același zâmbet, în format color,

Pentru ca tu mi-ai amintit ca trebuie să zbor.

Acum sunt alt om, te aștept în tăcere

Gândind spre prezent și fără durere,

Cu nădejdea că de data asta va merge bine,

Pentru că ODATĂ CU TINE m-am regăsit pe mine…

Pierdută în timp,

Atinsă de șoapte.

Tăcerea o-ntind, 

Părasită în noapte.

Pierdută de tot,

Lăsată uitării.

Oare mult o să pot

Fi scăldată-n durere?

Pierdută în gânduri

Lipsite de sens.

De la anumite timpuri

Simt tot în exces.

Pierdută în marea

Cuvintelor tale

Nu ajung spre mal, 

Ci mă scufund tot mai tare.

Eram un câmp sub cerul de amurg,
Cu spicele plecate spre lumină,
Iar tu, o stea ce cobora prea scurt
Să creadă-n mine, dar nu să rămână.

Te-am așteptat ca pomul primăvara,
Cu seva-nchisă-n trunchi, tremurător,
Și te-am visat venind pe sub ninsoarea
Unui destin prea rece, prea ușor.

Dar stelele nu știu de rădăcini,
Ele doar ard și cad, fără păcat,
Iar eu, legat de lut și de suspini,
Am ars tăcut, dar n-am plecat.

În urma ta s-a stins o apă vie,
Un izvor vechi, ce nu mai știe drum,
Și dorul meu, ca o pustie târzie,
A învățat să fie fără nume-acum.

Nu te mai chem, căci vântul nu se-ntoarce,
Nici luna nu coboară la pământ,
Dar port în mine urma unei toamne
Ce m-a iubit o clipă… și m-a frânt.

Și dacă-ntr-o tăcere viitoare
Vei simți un frig, o umbră, un fior,
Să știi: e dragostea ce n-are soare
Și încă arde-n mine, muritor.

Chiar de gândul nu-mi ascult

Mocnește un foc în el și-l simt.

Arde cuvânt cu cuvânt din timp

Uitat în noi cel trecut de mult.

Şi chiar de mă prefac că-s surd

Şi mă acopăr cu al minții furt,

În trecătoare nefolosuri găsit

Sunt ars de un dor neprihănit.

Arde, arde, nestingherit.

Arde, arde, îl simt, a venit.

Focul ce arde-n cuvinte-i citit

În amintirea ta, tu care n-ai venit.

Reaprinde-mi amintirile și focul din priviri.

Reaprinde-mi amintirile, fumul să-l inspiri.

Reaprinde-mi trăirile, sufletul să mi-l trezești.

Reaprinde-mi amintirile, să nu uit cine ești.

Chiar de trag de un fir de amintire

Frenetic, să-l înec în uitare și neștire

Mâinile îmi sunt mistuite de cuvinte 

Întrepătrunse cu esența trecutelor jurăminte

Iar tot ce-i în lume se aprinde-n sensuri,

Ce îmi amintesc de un suflet încins,

Contopit în armonie și absolut prin neînțelesuri.

Ce a fost cândva de al meu cuprins.

Îmi aștern gândurile în scris

Poate așa voi trece mai ușor peste

sau vei găsi aceste versuri

și vei înțelege

Că a te uita nu este o opțiune. 

Caut orice fărâmă de speranță

Din dorința de un posibil noi

care a ajuns un imposibil...

Ai fost titlul poeziilor mele,

iar acum stau și privesc foile

pentru a te păstra în sufletul meu!

Privesc în gol, în depărtare  

Imaginea vieții tale.  

Gândesc, oare ce-ți dorești?  

Când tu nimic nu povestești,  

De ce trebuie să ghicesc?  

Ce-nseamnă restul vieții mele?  

Cu tine nu mai pot porni  

Spre drumul vieții, inimii.  

Comune nu ni-s mințile,  

Nici gândurile, sufletele.  

Fiecare câte-o altă cale,  

Ștergându-se cu un burete  

Scopul vieții, pe-ndelete.  

Nu vrem nimic, nu ne dorim,  

Noi nu gândim, noi nu iubim.  

De ce oare atunci trăim?  

Să strângem, să agonisim?  

Sau să desfacem aripi  

Sus în zbor spre cer, departe,  

Să privim întinderi ce apar  

În fața sufletului de cleștar.  

Și când anii vor fi trecuți,  

Când părul alb mă va încununa,  

Ochii obosiți de a lupta  

Se vor închide pentru pururea.  

Și nicicând nu voi pricepe,  

De ce aceste trepte  

Lasă-te pe cărare  

Să le străbată oricine,  

Nu toți sunt făcuți să meargă  

Agale pe-acest drum.  

Putere, asta e nevoie  

Ca să treci peste furtuni!

Cu suspin îmi mângâi dorul-n amintirea ta

Cu suspin mă stinge umbra ta

Cu suspin te leagăn blând în mintea mea

Cu suspin, căci nici zarea nu se întunecă repezit precum mă întunecă supărarea

Graiul tău e apus, căci pieptul-mi dezvelit de lacrimi, nu-l însufleți defel cu a sa tihnă

Nodul din gât mi-e împietrit la gândul meu cumplit 

Te-aș suspina pe brațe, cu toate că dorul mi-a cioplit inima

Pentru că  inima mea suspină un dor însemnat, dar în zadar când pentru tine e doar un grai mut ce-și poarta amar patima  

Nu știu încă cine sunt,

Dar stiu cine nu mai sunt...

Nu am rămas fără sentimente

Dar am învățat să le ascund.

Ạm incă ochii plini de amintiri

Ce uneori nasc lacrimi in priviri

Si, chiar nu mai contează

Că m-ai străbat pe față..

Am lacrimi să-mi ajungă

Încă o viata și-o secundă

Plâng ca o siguranță,

Că mai există o speranță!

Pentru acea îmbrățişare

Ce-o căutam cu disperare,

Dar azi plec si te las cu luna

Deși îmi ești in gând întruna.

Cândva o împărțeam cu tine

Nu ar fi trebuit să se termine.. 

Dar prăpastia dintre noi

A căpătat amploare

Și doare să văd din partea ta

Atât de multă nepăsare.

Putea fi o poveste

Cum nu a fost vreodată

Dar de unde as fi putut sti

Că ai o inima pietrificata.

A înflorit iubirea in mine

Sub ploaia îmbrățişărilor tale,

De aceea povestea cu tine

Îmbrățişați am vrut să se termine

Să-mi rămână in inimă seninul,

Pe buze vinul.. 

Sufletul meu,

Să nu-ţi cunoască veninul..

#unpahardepoezie