Din odaia mea sumbră
Mă trezesc dimineața
Cu fața la cearșaf,
Reflectăndu-mi viața,
Mă scutur de praf..
Mă -mbăiez în grabă,
Limpezindu-mi cerul
Și fața mea strâmbă,
Netezindu -mi părul.
Adulmec cafeaua,
Ce din ceașcă zâmbește;
Îndepărtez perdeaua,
Ce de beznă mă ferește.
Zarea mă inundă
Cu miresme și culori;
Privirea mea udă
Năframa de nori.
Căci mă simt o umbră,
Ce -n urma ta plânge
În odaia mea sumbră,
Unde plouă și ninge..
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Keller Gabriela
Дата публикации: 19 апреля
Просмотры: 61
Стихи из этой категории
Povara singurătății!
Am fost plecat o lungă vreme,
De lângă ea, pribeag prin lume,
Crezând c-așa-mi va fi mai bine,
Să evadez, să mă-nțeleg pe mine
Nu știu motivul cel adevărat,
Nici c-am alunecat în vreun păcat,
Tot ce-am simțit în doi am spus,
Și martor ne este Cel de Sus
Eram tot timpul, doar împreună,
Și pasul îl făceam ținuți de mână,
Privirea o aveam mereu senină,
De unde radia, o rază de lumină
Poate că viața a devenit rutină,
Iar dragostea tot mai puțină,
Iubirea noastră și-a luat zborul,
Și dusa-fost de vânt ca norul
Un timp am stat printre străini,
Prietenii adevărați fiind puțini,
Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,
Și la o dragoste cum am visat
.............................
Când singurătatea a devenit povară,
N-am rezistat și m-am întors în țară,
Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,
Convins că doar aici îmi este fericirea
Am căutat-o mult pe-a mea iubită,
Și spun că sa lăsat cu greu găsită,
Am discutat de-a noastră despărțire,
Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire
Să stau departe n-am rezistat,
Și-am înțeles că sunt iertat,
Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,
C-a suferit când a fost părăsită
......................................
Ușor în timp rana s-a vindecat,
Și m-am trezit bărbatul însurat,
Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,
Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
"Opriți Pământul, vreau să cobor" în franceză
Nu știu de ce am venit,
si nu stiu cum voi pleca.
Nu stiu cum sa multumesc,
și nu spun întotdeauna adevărul.
Nu înțeleg Pământul,
și încă nu știu ce vrea inima mea să facă.
Nu sunt pentru război,
și urăsc când mi-e frică.
Nu mi-am făcut niciodată publice rănile,
și nu am plâns când m-au rănit.
Nu mi-am arătat niciodată panica interioară,
dar nu mi-am părăsit credința, când sufletul meu era slăbit.
Nu sunt perfect, nu sunt un erou,
Nu am puteri ascunse,
Încerc să trăiesc cât pot de bine.
Sunt doar un om cu zile numărate.
Dar, aceste zile,
atât de scurte, așa cum ne sunt scrise...
De ce sunt ofilite de durere?
De ce sunt influențațe de furie și nefericire?
Opriți Pământul; vreau să cobor.
Vreau să plutesc în gol pentru eternitate,
să mă scufund în tăcerea Universului,
Vreau să trăiesc mereu în propria-mi trufie,
Vreau să uit tot ce îmi rupe aripile,
tot ce mă sperie,
tot ce mă omoară,
. . .As vrea sa uit.
Arrête la Terre, je veux descendre
Je ne sais pas pourquoi je suis venu,
et je ne sais pas comment je vais.
Je ne sais pas comment remercier,
et je ne dis pas toujours la vérité.
Je ne comprend pas la Terre,
et je ne sais pas encore ce que veut faire mon cœur.
Je ne suis pas pour la guerre,
et je déteste quand j'ai peur.
Je n'ai jamais rendu mes plaies publiques,
et je n'ai pas pleuré quand elles m'ont blessé.
Je n'ai jamais montré ma panique intérieur,
mais je n'ai pas quitté ma foi,
quand mon âme s'est affaissé.
Je ne suis pas parfait,
je ne suis pas un héros,
Je n'ai pas de pouvoirs cachés,
J'essais de vivre comme je peux.
Je suis juste un homme, avec des jours comptés.
Mais, ces jours.ci,
si court, comme eux nous sont écrits...
Pourquoi sont-ils flétries par la douleur?
Pourquoi sont-ils influencés par la colère et le malheur?
Arrête la Terre; je veux descendre.
Je veux flotter dans le vide pour l'éternité,
me plonger dans le silence de l'Univers,
Je veux vivre toujours dans ma fatuité,
Je veux oublier tout ce qui brise mes ailes,
tout ce qui me fait peur,
tout ce qui me tue,
. . .je voudrais oublier.
Destin!
Vorbesc și gândul îmi ascult
Cum inima pulsează pentru tine,
Iubire și dragoste făr 'de sfârșit
Și simt că-s mulțumit cu mine.
Și cum n-aș fi eu fericit pe lume
Când tu ești jumătate din întreg,
Ești floarea visului de dimineață
Pe care am știut când s-o culeg.
Mi-ai apărut pe timp de toamnă
Și mi-ai pătruns adânc în suflet,
O muză ce versul mi l-a inspirat
Și m-am trezit al tău iubit...poet.
De-atunci n-am încetat a scrie
Și pune pe hârtie ce m-a atins,
Iar de mi-a fost bine sau greu
Am plâns, am râs și am învins.
Acum ne prețuim unul pe altul
Că ne avem și zilnic mulțumim,
Celui de Sus, când rugă înălțăm
De cum trăim...cu-al nost' destin!
,,O clipă de sinceritate" în olandeză
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas
să dăm un pic de frumuseţe
acestui ultim ceas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Nu ne-am schimbat,
e doar o părere
Nu lua drept bun un cuvânt
sau un gest neînsemnat.
Nu, nu ne-am schimbat
e doar o-ntâmplare
Oricum am fi
şi orice-am vorbi
nu suntem doi străini,
iubirea mea.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
O clipă de sinceritate
ar fi un gest sublim
s-avem curaj să recunoaştem
că încă ne iubim.
O clipă de sinceritate
ne-ar aminti de noi
de anii noştri buni
ne-ar reaminti în acest ultim ceas
O clipă de sinceritate
în loc de bun rămas.
Een moment van oprechtheid
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens
laten we een beetje schoonheid geven
dit laatste uur.
wij zijn niet veranderd
het is maar een mening
Neem geen woord als vanzelfsprekend aan
of een onbeduidend gebaar.
Nee, wij zijn niet veranderd
het is gewoon toeval
Dat zouden wij in ieder geval zijn
en waar we het ook over hebben
we zijn geen twee vreemden
Mijn liefje.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat wij van elkaar houden.
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
wij zijn niet veranderd
het is maar een mening
Neem geen woord als vanzelfsprekend aan
of een onbeduidend gebaar.
Nee, wij zijn niet veranderd
het is gewoon toeval
Dat zouden wij in ieder geval zijn
en waar we het ook over hebben
we zijn geen twee vreemden
Mijn liefje.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat we nog steeds van elkaar houden
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
Een moment van oprechtheid
het zou een subliem gebaar zijn
we hebben de moed om het toe te geven
dat we nog steeds van elkaar houden
Een moment van oprechtheid
ze zouden ons herinneren
van onze goede jaren
zou ons er in dit laatste uur aan herinneren
Een moment van oprechtheid
in plaats van tot ziens.
Noi, n-am știut!
Intră-n pământ amurgul tău,
Sfârșind sub brazdele de lut,
Ai plâns iubito atât de rău,
Și n-am știut!
De dor îmi arde inima mocnit,
Și-am învățat profund a suferi,
Cât mi-am dorit să fiu iubit...
Tu nu vei ști!
Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,
C-al meu amor e prefăcut,
Ai plâns întruna şi-ai jelit,
Şi n-am știut!
Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,
Și-am învățat răbdarea a trăi,
Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,
Tu nu vei ști!
Intră-n pământ amoru' încins,
Sub flori și ierburi s-a pierdut,
Ce a născut ori ce a stins,
Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!
Iubirea
Vocea ta dulce ca mierea
Îmi dă puterea
De care am nevoie
Să trec peste orice voie.
Am învățat
Să visez cu ochii deschiși
A fost interesant
Noi doi, singuri, într-o cameră închiși
Am descoperit
Iubirea se simte, nu se spune
De tine m-am îndrăgostit
Nu m-am putut opune
Ești un strop de lumină,
Eu un strop de poezie
Unde iubirea predomină
Cu un pic de nebunie.
Ne completăm minunat
Tu multe mi-ai arătat
Îmi erai destinat
Demult te-am așteptat.
Другие стихотворения автора
Mă întorc, iubitul meu
Mă întorc, iubitul meu
Pe drumul presărat cu flori,
Luminat de curcubeu
Fără strop de nori.
Mă aștepti în prag
Cu zâmbetul pe buze;
Chipul tău atât de drag
Îl pictam pe frunze.
Mă privești visător,
Eu în brațe te cuprind;
Să-mplinesc al meu dor
Din suflet și gând.
Îmi șoptești cu freamăt,
Mă săruți cu pasiune,
Cu senzații Mă îmbăt,
Mă dezbraci de rațiune.
Timpul de l-am stăvili ,
Iubirea s o pecetluim,
Să ne supunem febrili
Și n inimi s o zidim..
Crivățul
Crivățul sufla-n obraz,
Tropăia ca un viteaz,
Împroșca din cer zăpadă,
Netezea polei pe stradă.
Țurțuri picura pe ramuri,
Picta flori pe geamuri,
Patina pe sloi de gheață,
Rătăcind prin ceață.
Prin troiene șerpuia,
Pe sub streașină vuia,
Se strecura prin balamale,
Spumegănd în jur rafale.
Noi ne chircim de la frigură,
Clănțănind din trăsătură,
Sub pătură ne pitulăm ,
La caniculă visăm..
Între lumini și întuneric
Mă privea printre zăbrele
Partea mea întunecată;
Să-i deschid porțile mele
Spre căsuța -mi ferecată?..
Ori să mă lupt, confuză
Cu prezența ei în mine,
Tremurând din buză
Mă dezbrac de haine
Și -n oază mlăștinoasă
M-adancesc păn la bărbie,
Pe -o vreme sumbră și cețoasă.
Și cu veșmânt din măl și ploaie
S-o iau la goană pe cărare
Prin foșnet de pădure,
Unde răgete de fiare
Mă străpung,mă -nfioară.
Umbre hâde și bizare
Îmi taie calea, mă -nconjoară
Și nu mai pot, mă prăbușesc
Îngrozită, fără vlagă;
Din coșmar să mă trezesc,
Mă agăț de -o creangă
Din răsputeri să mă ridic.
Și cu setea gurii de izvor,
Între lumini și întuneric
Să răzbat,din nou să zbor...
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Peisajul
Plutea chipu-ncremenit
Peste valuri de molid,
În simfonii de ciripit,
Ce-l copleșeau fluid.
Curgea apa unduios,
Murmură ceva-n reflexii,
Clipea lin și tânguios,
Șerpuind pe -alocuri munții..
De mirajul ei uimit
Își scălda obrazul;
Trupul astrelor cioplit,
Adulmecând talazul..
Pe creastă umbre picurau,
Ce frământau în preajmă
Și ramurile dănțuiau,
Furnicând în palmă...
Năframa nopții cerne
Obeliscul în rumoare,
Tăcerea se așterne
Peste iarnă în suflare..
Pășind printre ziduri..
Din culoarul de demult,
Împăienjenit pe la colțuri,
Ecoul trecutului ascult
Din căntul de pe timpuri.
Podeaua scârțâie sub talpă,
Gem balamalele n rugină,
Oglinda mată se crapă,
Clipocind în surdină..
Ticăie pendula uitată
Din odaia părăsită,
Pălpăie lampa pătată
De sub bolta gălbejită
,
În fața mesei scorojite
Foșnea umbra gărbovită,
Cu ochii scurși din orbite,
Privea în gol măhnită.
Mima din brațele chircite
Ìngäna cu glas släbit
Fraze n dodii ,bântuite
De stafia celui iubit..
O prind uşor de mână,
Tresare din gânduri,
Mä urmäri ca o străină
Pășind printre ziduri..