Mamei mele

Te iubesc!

Ca m-ai nascut,

ca m-ai adormit in patuc.

Iti multumesc!

Mama te iubesc si iti multumesc

Mama nu-ti fa griji

eu mereu te voi iubi.

Mama iti multumesc

ca m-ai ingrijit,

ca m-ai iubit,

ca m-ai certat,

ca m-ai educat

Mama imi pare rau pentru orice greseala.

Mama si eu te iert pentru orice greseala.

Te iubesc

E un înger pe pământ, 

Îți dă viață, 

Te învață, 

Te îndrumă... 

Te răsfață. 

Te mai ceartă, 

Te și iartă, 

Te iubește, 

Nu rănește, 

Numai binele-ți dorește.

Fără ea totu-i pustiu,

Lângă ea totul e viu. 

E o rază de lumină, 

E o ființă ce te-alină.

Lângă ea, totu-i ușor,

Îți dă aripi ca să zbori, 

Te învață să visezi, 

Drumul vieții să-l urmezi.

E o zână din povești, 

E măicuța ce-o iubești.

    🦋 S. ALY 🦋

Tu,mamă,ești raza mea de soare,

Glasul tău blând mă alină mereu.

Tu,vindeci acolo unde doare,

Nu cu pastile,ci cu bunatatea ta de zeu !

Ochii tăi căprui și blânzi,îmi încălzesc inima,

Zâmbetul tău fermecător îmi dă putere.

Mamă,strălucești ca lumina,

Si ești ce mai valoroasă avere...

Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.

Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.

De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.

De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.

De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.


De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.

De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.

De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.

Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,


Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.

Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.

...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.

Pe chipul ei aștri sau stins.

În părul ei ninsori au nins. 

Iar ochii ei și-acum păstrează, 

Sclipirea care radiază.

În sufletu-i sunt adunate,

tristeți și bucurii de-o viață.

Iar mâinile mici și ridate,

ne mângâie în fiecare dimineață.

Azi ninge nu știu a câta oară...

Din cer în părul ei fulgii coboară.

Sunt binecuvântări cerești,

Ea este icoana vieții pământești.

Trec anii necruțători peste tine,

puterile ți se știrbesc ușor.

Aștepți cu dor copilul ce nu vine

iar sufletu-ți e mistuit de dor.

Vocea caldă și blajină

iarăși icoanelor se închină.

În ruga ta către Dumnezeu

ceri binele copilului tău.

Pictat rămâne chipu-i sfânt

acolo, printre îngeri ești o minune. 

Aici, prin viața pe pământ

icoana pentru închinăciune.

Pe chipul ei mereu vor arde

noi aștrii luminoși și vii.

Ea este călăuza pentru mai departe

pentru al omenirii neam, pentru copii.

Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.

Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.

Cât mama ne mai este în viața, 

pleacă urechea la a ei povață.

Ești o rază luminoasă, 

Ce prin gânduri, se revarsă, 

E scumpica mea mămică,

Pentru mine, lacrimi pică. 

Nopțile-mi sărută fruntea, 

Limpezâ-ndumi chiar și mintea,

Ea mă iubește, 

Și mă ocrotește.

Copacii trosnesc
sub greutatea gândurilor
Florile curg șuvoi
Ochii le primesc

Vântul norii a risipit
și liniștea pletelor.
Tu… de ce oare
pui mâna mea
pe mâna ta
Și amândouă unesc
Frunţile fierbinţi
La apus de soare.

Gânduri și flori
Amurg răvășit
Într-un cerc numai doi
Așteptăm răsplătiți
Roua din zori.

Eu am mai fost odată în lume
Arbore eram
Când  m-ai tăiat
Și am plecat ,
Da,  am plecat….
Una câte una crengile mi le-ai furat
Lovindu-mă cu toporul
Tot ce vedea trecătorul
,,Era  un arbore și el …acolo,
O tulpină, lemn așchiat….,,
Neștiind,  omul ,că timpul îl va luat
Să-l facă Iuda trădătorul
Eu am mai fost copac odată
Iar frunzele
Putregăind m-au astupat
Și am plecat…poate
Într-un alt copac.

Aș vrea să împart cu tine viață din tot cea-a fost , a fost prea multă ceață.

Aș vrea să nu mai visez în ritmul orologiului ce bate zi și noapte…un timp fără timp.

Aș vrea să fac un bulgăre de zăpadă  din gândurile mele, apoi să-l ascund printre troiene și iarna să rămână albă.

Aș vrea o rochie  nouă să-mi croiesc, nici prea decoltată, nici prea lungă, atât cât să-mi sugereze ce mi-am dorit în anii când purtam uniformă..

Aș vrea să fie apă în deșert și mult nisip la malul mării, aș vrea un pic de mister în  frumusețea inelului cu perlă.

Aș vrea să am o casă și sub ștablon să se adune vrăbii, grădina să fie mare, iar  lângă gard pe-o frunză de podbal melcul să se odihnească.

Aș vrea  multe straturi cu flori , printre care s-alerge cățelul,   șugubăț cu lesa  să se joace.

Aș vrea  o corabie mare să-mi construiesc,  mult mai mare, să iau  toate animalele pe corabie, chiar și cobaii din laboratoare.
Aș vrea să fiu EU, să nu mi se spună când să fac semnul crucii, ce să mănânc , cu ce să mă îmbrac și când,… când să mă privesc în oglindă.

Aș vrea …
Aș vrea să-mi văd păcatul, umbra și destinul..
,,Sufletul este singurul care are puterea să întruchipeze toate dorințele,, - Honoré de Balzac .

Nisipul  clepsidrei
spartă de mal
a multor iubiri eșuate
m-atinge , mă mângâie,
mă-nțeapă cu cioburi
din clipele  de mult
trăite.

Mâinile mele caută
la fiecare val
clepsidra de tine
pierdută,
pierdută atunci în larg
când înserarea ne-a-nvăluit
și lumina își aduna
razele-n teacă.

Pe întinsul apei
talazul  depărtării
spre noi a urlat
tu singurul  naufragiat
rămâi o velă  la catarg.

Corpul nisipul mi-l atinge,
mă mângâie
alunecător
acoperind  cu scoici
rămășițe din cuvântul dor.

Privesc, gândesc, cât de frumoase sunt îmbrățișările, sărutările când sunt plăcerea sufletului și nu o nemeritată plată.

Tăcuți dar temerari, sunt pașii făcuți lângă alți pași, când umărul lângă alt umăr este un sprijin în zilele neputinței într-o contemplare a timpului ce a trecut și a timpului prezent, marcat prin întrebări cu glasul din ce în ce mai încet:

- Tu ce mai faci ,îți este bine?...Poți să mai mergi câți va pași alături de mine?...

Privesc , mă privesc…

Mă întreb, biblic și omenește ce să fac când, umărul îmi este sprijinul altui umăr, când glasul meu domol întreabă și răspuns nu primește și nimeni pasul nu mi-l însoțește…
Privesc, gândesc la razele de sore care au mai rămas să privească și ele, cât de frumoase sunt îmbrățișările la amurg, dintre zi și noapte , fără cuvinte și fără șoapte...

Frânturi de trăiri într-o zi de sabat,în calendarul zilelor e  sâmbătă. Cu flori și o lumânare ,cu umbra-mi însoțitoare mă strecor printre morminte cu lujeri de iriși uscați ce  mai plâng pe fire de iarbă .Ajung la cărarea ce separă mormintele pământ, de  marmura si lucirile metalice purtând pe  frontispiciu epitaful ,, memento more,,. Murmurând îmi repet, sau mărturisesc cu lacrimi, nu uit, nu uit că  voi muri …Îngenunchez pe piatra rece îmbrățișată  de ramuri de iederă. Privesc a nu știu căta oară trei nume și date sculptate , flancate între naștere și moarte, mă uit in jurul meu, strig si plâng picătura  de viață și a ei odihnă veșnică. Turla bisericii proiectată pe albastru azuriu  despică cerul spre a cere îndurare pe pământ. O cruce, piatră corodată de vreme,pe ea se așează un corb ce mă privește și eu îl privesc…O fi corbul lui Edgar Allan Poe ?.Privirea se pregătea să-mi găsească cărarea de întoarcere la poarta ce separă ținutul vieții temporare, de cel cu veșnică odihnă. Lumânările pâlpâie,mâinile  așează florile și mângâie crucea ce veghează pe cei absenți și atât de prezenți în sufletul meu. Un trăsnet de clopot, izbire de  plumb peste alamă se amestecă cu țipătul croncănit a corbului ce-și fâlfâie aripile într-un zbor speriat,o pasăre urgisită de culoare…Clopotul, își reglează bătăile timpului ca intr-un bocet prelung, pașii mei derulează cărarea , iar un  cortegiu funebru intră pe poarta deschisă, mult prea deschisă …Triști, cu umerii obosiți patru oameni poartă corpul inert,  ce se îndreaptă spre veșnică odihnă. Traversez marcajul de pe o singură stradă, ea este hotarul dintre două stări a  materiei în univers. Cu fiecare pas, cu fiecare răsuflare mă simt înconjurată de viața urbană printre râsete, vitrine luminate,perdele la geamuri larg deschise, mașini ultra grăbite;mi se dă un salut, dăruiesc un zâmbet, o urare ,, fii sănătos,,  toate mă conduc până la poarta casei mele. Printre straturi cu flori doi ochi se ascund,  dorind cu un ,, bau!,, să mă sperie copilărește. Îmbrățișându-mă, copilul întreabă unde am fost. Am fost,îi spun eu, în parcul unde anumiți oameni se odihnesc. Rezist următoarelor întrebări, printre care și aceea dacă în acel parc sunt si copii, balansoare și tobogane .Simt un nod în gât , rog genele să-mi oprească lacrimile. Consider că nu am auzit toată întrebarea, dau un răspuns din cuvinte bâlbâite cum că, acolo este un parc  cu un singur balansoar în care se leagănă timpul și apoi se lunecă pe un singur tobogan până la un loc de odihnă. Imediat îl rog să-mi aducă un pahar cu apă și eu ii voi da dulceață,dulceața  preferată de el, din petale de trandafir și apoi ne vom juca de-a generațiile. Copilul strigă ,, uraa!,, să vină și mama și tata să ne jucăm de-a generațiile. Am să mă joc, zic eu, cu tata,  cu mama, cândva,am să mă joc de-a v-ați ascunselea,eu am să mă ascund în parcul de odihnă și ei mă vor căuta. Copilul zâmbește și mai înfige o dată lingurița în borcanul cu dulceață, șoptindu-mi :,,te voi căuta și eu!,,.