Mama

Мам,прости что срываюсь,
Просто больно в душе пойми,
Я наверное совсем заигралась,
и не помню что значит люби.
Не хочу нагружать проблемами,
Ведь тебе и без этого больно,
Все равняется этими ценами,
Знаешь,мне тоже томно.
извини,просто опять одиноко,
Опять понимаю,нужна лишь тебе,
Он поступил очень жестоко,
Вдребезги сердце разбил мне.
Ты всегда дашь совет,
Сделаешь чай или кофе,
Можешь встретить рассвет,
Наверно закончу на этой строфе.

Елизавета Попова.

Iau cartea-n mână și-mi aduc aminte,

Când îmi citeai fiind copil,

Și cum stăteam în poala ta cuminte,

Strângând la piept păpușa de vinil.

Și-acum îmi pare printre rânduri,

Că îți zăresc privirea blândă,

Și mă scufund ades în gânduri,

Și mă întreb ce vrea s-ascundă.

Mai dau încet o pagină la carte,

Un basm cu fete împărătești,

Și simt cum inima mocnit mă arde,

Căci parcă tu măicuță mi-l citești.

•Iubesc doi ochii

•Ce-mi spun de deochi 

•Mă mângâie noaptea târziu 

•Cu chipul gingașiu 

•În lume este doar una

•Ce-ți crede minciuna 

•Și îți spune într-una 

•Că semeni cu furtuna 

•Acum pornești și dincolo te liniștești 

•Pe lume este doar una 

•Ca mama nu-i niciuna

Lorena

N-am fost mințit de mic cu moși
Eram mic copil,m-am prins
Că mama ascundea cadouri
Lânga pomul nostru aprins 

Fără moș doar crăciunița
Lânga pomul cu ghirlande 
Unde ascundea când dulciuri
Fie un fruct sau câte-o carte

Nu purta cu ea desagi 
Nu venea la noi cu sacul
Ne doream un singur lucru
Să fim unul lângă altul

N-a fost bătrânul ăla vesel
Care cică purta roșu'
Ne doream de mici copii
Crăciunița și cu moșu'

Era timp de sărbătoare 
Roș-aprins,dar nu de sânge
Sângeram pe dinăuntru
Când vedeam ca mama plânge

Bătea drumuri lungi știu bine
Zăpezi mari și fără reni
Aducea crăciunu-n casă
Și zâmbeam în alea vremi

Nu voiam multe deloc
Nu voiam să umple coșul
Voiam doar să-și amintească
Și de noi odată moșul

Voiam să știe și el nenea 
Noi micuți stăteam grămadă
I-am fi dat noi lui cadouri
Doar să vină să ne vada

N-a venit nici într-un an
Însă nu ne explicase
De copii am înteles
C-a rămas la alte case

Și de-atunci micuț mi-am zis 
Mi-am promis-o ca nebunul
Când cresc o să-mi iau un ren 
Să-i aduc în dar Crăciunul

Crăciunița fără moș
E povestea lor,nu drama
Pentru noi și fără reni
Tu ai fost Crăciunul,Mama

    Oriunde ai fi mamă...

Spune-mi că plecarea ta este o iluzie,nevrând am rămas doar cu amintiri.

Acum strălucești printre stele,dar as fi vrut măcar rămas bun să ne luăm.

Acolo unde ești,pentru mine e asa departe,dar măcar odată în brațe să te mai fi luat as fi vtrut.

Iartă-mă mamă că nu-ți spun mereu 

Ce conștientă sunt că m-ai crescut cu greu,

Ți-ai luat rolul de tată

Pentru fiecare dată

N-am simțit lipsa a nimic 

Căci așa e cînd ești mic ....

Aveam doar iubirea ta 

Și mă bucuram doar de ea.

Trăim într-o lume inundată de ură,

Unde iubirea și-a pierdut orice sens.

Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,

Iar focul față de viață prea repede s-a stins.

Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,

Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.

Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,

Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.

Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,

Si nu mai putem zbura spre fericire.

Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,

Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.

O prea tânără floare,

Bate la ușa inimii mele.

Vreau să-i deschid că știu c-o doare,

Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.

Privește spre a mea inimă și se ofilește,

Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.

Iar cu foste amintiri oare se învelește,

Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.

Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,

S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.

Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,

A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.

Cerul erai pentru mine,

Eu pentru tine,doar stea de pe cer.

Te iubeam și te vedeam doar pe tine,

TU înlocuindu-mă cu mii,crezând că lumină nu-ți ofer.

De era ziuă și  îți era perfect,

De mine imediat uitai.

Pentru tine eram doar un ceas defect,

La care doar priveai și imediat te plictiseai.

Mi-ar fi plăcut să fiu doar a ta și tu al meu,

Să mă ascund sub aripa iubirii tale.

Să observi și tu când mi-e pustiu și greu,

Să nu mă tratezi doar cu vorbe goale.

Si știi...în sufletul meu e frig,

Deși afară e soare și nu a nins.

În sufletul meu e ger și frig,

Si albu' s-a lăsat învins.

Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:

-Mă doare și mi-e frig !!!

Si știi... în sufletul meu e război,

Deși simți aerul libertății și-ți place.

În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,

Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.

În sufletul meu e un crunt război,

Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !

Si știi... în sufletul meu e furtună,

Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.

Trăim într-o lume atât de nebună,

În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.

În sufletul meu e o grea furtună,

Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.

Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,

zboară o biată pasăre cu aripa frântă.

S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,

Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.

A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,

Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.

Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,

Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.

Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,

Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.

Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,

Si își privește aripa cu o mare vanitate.

Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?

Nici asta nu mai știe,biata mamă.

Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,

N-ar mai face ea  din asta o dramă.

Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,

Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.

Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,

Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.

E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,

Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.

Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.

Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.

La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,

Bufff!!! Si pasărea nu-i...

Puiii speriați au luat-o la alergătură,

Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.

Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:

- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !

Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :

-Cui ne lași,mamă???! Cui?

O frunză cade liniștită,

La a mea fereastră.

E ciudată și ruginită,

Ca și viața noastră.

O frunză se desprinde,

Ușpor de ramul întristat.

Pică și se stinge,

ca și sufletul îndurerat.

O frunză mucegăită,

A trecut în zbor.

Plânge că e zdrobită,

Ca și viața omului trecător.