Categoria: Poezii dedicate Mamei
Toate poeziile autorului: Asaftei Valentina
Data postării: 15 martie 2019
Vizualizări: 2138
Poezii din aceiaşi categorie
Tu iartă-mă mamă
Tu iartă-mă mamǎ,
Că copil ideal eu nu ți-am fost.
Cam crescut prea repede,
Că în viață am vrut să-mi fac un rost.
Tu iartă-mă mamă,
Că te iubesc des nu ți-am spus,
Că mi-a fost teamă
Să te cuprind de-ajuns.
Tu iartă-mă mamă,
Pentru atâtea nopți nedormite
și lacrimi vărsate mii,
Ajungând acum eu mamă
Știu ce înseamnă ,durerea pentru ai tăi copii.
E mama si e numai una
M-a nascut si ma crecut
A ris sia plins cind a putut
Primii pasi cu ea eu iam facut
Cu mama mea cea draga
M-a invatat de toate-n viata
Si ma certat cind nam stiut
Si-am plins .dar numam suparat
Pe mama mea cea draga
E mama si e numai una
Ce mult o pretuesc
Caci ea tot timpu linga mine
SI TARE O IUBESC
Iar daca eu team suparat
Iertare vreau sat cer
Si-as vrea sa stii mamica mea
Ca eu te iubesc
Floarea mea
Of mamă floare de liliac
Frumoasă ca un copac
Ce primavara înflorește
Și numai iubire răspândește
Tu pentru mine ești tot
Știu..nu prea arăt
Of mamă floarea vieții mele
Strălucești ca soarele
Dintre o mie de stele
Mama mea rămâne unică
Între ele
Te mai supăr din când în când
Și în fața ta mă aplec astăzi
Și mi cer iertare scumpă mamă
Căci ești floare de primăvară
Știu că te-ai chinuit
Regret că nu am fost cum ți-ai dorit
Și că poate te-am dezamăgit
Dar astăzi sufletul meu
Ți-l arăt și îți spun că
Îmi pare rău
Tu floarea
mea cu glas
Liniștitor...
De la fiica pentru mama
Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.
Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.
De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.
De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.
De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.
De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.
De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.
De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.
Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,
Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.
Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.
...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.
La masă cu sfinții!
Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi
În timp ce-ntorci aluatul în covată,
Aștepți puțin să prindă să dospească
Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată
Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte
Dar nicicum din muncă nu te opresc,
Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci
La pâinile ce în cuptor se rumenesc
Lângă o plită te-așezi și lung privești
Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?
Stai pe un scaun și jarul scormonești
Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă
Ne crede pe toți că încă dormim
Și nu vrea somnul să ni-l trezească,
Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz
Și-o las cu plapuma să ne-nvelească
Cred c-am ațipit pentru un timp
Și am ratat cum pita este scoasă,
Am tresărit și iute din pat am sărit
Când mama a zis..copii veniți la masă
.................................
A fost demult când mama ne cocea
Cuptor de pită și turtă si alte minunății,
Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti
Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!
Mama
Cine o să te iubească mai mult pe acest pământ?
Cine o să îți ia apărarea cănd vii acasă plângând?
Cine o să te ajute și o să te înțeleagă?
Dacă nu mama ta cea dragă.
Când pe cineva aud rostind acest nume
Nu mă mai gândesc la altceva pe această lume,
Doar la faptul de câte ori s-a chinuit
Căt și-a dat sufletul,a luptat și-a muncit
Toată viața ei m-a răbdat
Toată viața ei ce mi-am dorit mi-a dat
Și oricâ ar fi suferit
Un zâmbet pe fața ei am tot găsit
Puterea ei supremă și mângâierea fină
E înger păzitor ce-n brațe o să te țină
Și o să te ajute și o să te călăuzească
Și cu ochi blânzi ea o să te privească
Și vorbe dulci ea o să-ți spună
Ce vin din suflet,din inima ei bună
Când îi spuneam ceva și ea se bucura,
Când îi spuneam ceva,ea mă ajuta
Odată că era s-o pierd mi-a fost teamă
Acel suflet care mă înțelege și la ea mă cheamă
De atunci am înțeles
Că mama,e un cuvânt ales
Acel zâmbet suav,acel râs haios
Acel suflet bun și melodios
Empatia,fericirea
Răbdarea și iubirea
Toate acestea de la tine mamă le-am învățat,
De la tine mamă sunt mândră că le-am luat.
Aș da orice să fi fericită
Și să nu te mai văd niciodată mâhnită
Tu iartă-mă mamă
Tu iartă-mă mamǎ,
Că copil ideal eu nu ți-am fost.
Cam crescut prea repede,
Că în viață am vrut să-mi fac un rost.
Tu iartă-mă mamă,
Că te iubesc des nu ți-am spus,
Că mi-a fost teamă
Să te cuprind de-ajuns.
Tu iartă-mă mamă,
Pentru atâtea nopți nedormite
și lacrimi vărsate mii,
Ajungând acum eu mamă
Știu ce înseamnă ,durerea pentru ai tăi copii.
E mama si e numai una
M-a nascut si ma crecut
A ris sia plins cind a putut
Primii pasi cu ea eu iam facut
Cu mama mea cea draga
M-a invatat de toate-n viata
Si ma certat cind nam stiut
Si-am plins .dar numam suparat
Pe mama mea cea draga
E mama si e numai una
Ce mult o pretuesc
Caci ea tot timpu linga mine
SI TARE O IUBESC
Iar daca eu team suparat
Iertare vreau sat cer
Si-as vrea sa stii mamica mea
Ca eu te iubesc
Floarea mea
Of mamă floare de liliac
Frumoasă ca un copac
Ce primavara înflorește
Și numai iubire răspândește
Tu pentru mine ești tot
Știu..nu prea arăt
Of mamă floarea vieții mele
Strălucești ca soarele
Dintre o mie de stele
Mama mea rămâne unică
Între ele
Te mai supăr din când în când
Și în fața ta mă aplec astăzi
Și mi cer iertare scumpă mamă
Căci ești floare de primăvară
Știu că te-ai chinuit
Regret că nu am fost cum ți-ai dorit
Și că poate te-am dezamăgit
Dar astăzi sufletul meu
Ți-l arăt și îți spun că
Îmi pare rău
Tu floarea
mea cu glas
Liniștitor...
De la fiica pentru mama
Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.
Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.
De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.
De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.
De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.
De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.
De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.
De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.
Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,
Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.
Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.
...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.
La masă cu sfinții!
Te uiți la noi și somnul ni-l veghezi
În timp ce-ntorci aluatul în covată,
Aștepți puțin să prindă să dospească
Tingirea în cuptor o-mpingi cu o lopată
Văd cum șiroaiele îți curg pe frunte
Dar nicicum din muncă nu te opresc,
Cu un batic le ștergi și-un ochi arunci
La pâinile ce în cuptor se rumenesc
Lângă o plită te-așezi și lung privești
Fără a ști unde privirea se-ndreaptă?
Stai pe un scaun și jarul scormonești
Ca pita să nu ardă și să se facă coaptă
Ne crede pe toți că încă dormim
Și nu vrea somnul să ni-l trezească,
Nici eu nu simt s-arăt că-s treaz
Și-o las cu plapuma să ne-nvelească
Cred c-am ațipit pentru un timp
Și am ratat cum pita este scoasă,
Am tresărit și iute din pat am sărit
Când mama a zis..copii veniți la masă
.................................
A fost demult când mama ne cocea
Cuptor de pită și turtă si alte minunății,
Până-ntr-o zi când s-a oprit în a găti
Și a plecat la Cer..să ia masa cu sfinții!
Mama
Cine o să te iubească mai mult pe acest pământ?
Cine o să îți ia apărarea cănd vii acasă plângând?
Cine o să te ajute și o să te înțeleagă?
Dacă nu mama ta cea dragă.
Când pe cineva aud rostind acest nume
Nu mă mai gândesc la altceva pe această lume,
Doar la faptul de câte ori s-a chinuit
Căt și-a dat sufletul,a luptat și-a muncit
Toată viața ei m-a răbdat
Toată viața ei ce mi-am dorit mi-a dat
Și oricâ ar fi suferit
Un zâmbet pe fața ei am tot găsit
Puterea ei supremă și mângâierea fină
E înger păzitor ce-n brațe o să te țină
Și o să te ajute și o să te călăuzească
Și cu ochi blânzi ea o să te privească
Și vorbe dulci ea o să-ți spună
Ce vin din suflet,din inima ei bună
Când îi spuneam ceva și ea se bucura,
Când îi spuneam ceva,ea mă ajuta
Odată că era s-o pierd mi-a fost teamă
Acel suflet care mă înțelege și la ea mă cheamă
De atunci am înțeles
Că mama,e un cuvânt ales
Acel zâmbet suav,acel râs haios
Acel suflet bun și melodios
Empatia,fericirea
Răbdarea și iubirea
Toate acestea de la tine mamă le-am învățat,
De la tine mamă sunt mândră că le-am luat.
Aș da orice să fi fericită
Și să nu te mai văd niciodată mâhnită
Alte poezii ale autorului
Din nou tu..
O prea tânără floare,
Bate la ușa inimii mele.
Vreau să-i deschid că știu c-o doare,
Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.
Privește spre a mea inimă și se ofilește,
Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.
Iar cu foste amintiri oare se învelește,
Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.
Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,
S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.
Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,
A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.
Si știi...
Si știi...în sufletul meu e frig,
Deși afară e soare și nu a nins.
În sufletul meu e ger și frig,
Si albu' s-a lăsat învins.
Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:
-Mă doare și mi-e frig !!!
Si știi... în sufletul meu e război,
Deși simți aerul libertății și-ți place.
În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,
Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.
În sufletul meu e un crunt război,
Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !
Si știi... în sufletul meu e furtună,
Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.
Trăim într-o lume atât de nebună,
În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.
În sufletul meu e o grea furtună,
Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.
Ceilalți noi
Trăim într-o lume inundată de ură,
Unde iubirea și-a pierdut orice sens.
Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,
Iar focul față de viață prea repede s-a stins.
Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,
Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.
Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,
Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.
Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,
Si nu mai putem zbura spre fericire.
Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,
Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.
Primăvara
Odată cu florile de cireș,
A înflorit și inima mea.
Si știu că n-am dat greș,
Când te-am primit cu crini în ea.
Odată cu oaspeții de vară,
Ai zburat și tu spre mine.
Într-o aripă aducându-mi primăvară,
În alta,un univers de fericire.
Odată cu primele ploi calde,
Ai stropit în mine acel izvor însecat.
Transformat într-un ocean de sentimente profunde,
Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.
Odată cu prima rază de soare,
M-ai încălzit cu a ta privire.
Viselor mele le-ai dăruit culoare,
Si un univers de fericire.
Odată cu iarba verde și ușoară,
A învezit un colț din al meu suflet.
Si odată cu această primăvară,
Spre fericire am primit un nou bilet.
„Veninul”
Stropește-mi inima cu dragoste,
Că e plină cu venin.
N-aș vrea să mă simt o pacoste,
dar îmi ești atât de străin..
Ai intrat în mine,
Si nu vrei ca să te scot,
Amintirea ta dulce devine,
O pată neagră,lipsită de zgomot.
Devii doar un biet trecător,
Distrus complet în secret,
De al meu venin dulce și nemuritor...
Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,
În al meu suflet !
Din nou tu..
O prea tânără floare,
Bate la ușa inimii mele.
Vreau să-i deschid că știu c-o doare,
Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.
Privește spre a mea inimă și se ofilește,
Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.
Iar cu foste amintiri oare se învelește,
Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.
Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,
S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.
Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,
A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.
Si știi...
Si știi...în sufletul meu e frig,
Deși afară e soare și nu a nins.
În sufletul meu e ger și frig,
Si albu' s-a lăsat învins.
Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:
-Mă doare și mi-e frig !!!
Si știi... în sufletul meu e război,
Deși simți aerul libertății și-ți place.
În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,
Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.
În sufletul meu e un crunt război,
Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !
Si știi... în sufletul meu e furtună,
Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.
Trăim într-o lume atât de nebună,
În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.
În sufletul meu e o grea furtună,
Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.
Ceilalți noi
Trăim într-o lume inundată de ură,
Unde iubirea și-a pierdut orice sens.
Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,
Iar focul față de viață prea repede s-a stins.
Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,
Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.
Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,
Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.
Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,
Si nu mai putem zbura spre fericire.
Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,
Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.
Primăvara
Odată cu florile de cireș,
A înflorit și inima mea.
Si știu că n-am dat greș,
Când te-am primit cu crini în ea.
Odată cu oaspeții de vară,
Ai zburat și tu spre mine.
Într-o aripă aducându-mi primăvară,
În alta,un univers de fericire.
Odată cu primele ploi calde,
Ai stropit în mine acel izvor însecat.
Transformat într-un ocean de sentimente profunde,
Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.
Odată cu prima rază de soare,
M-ai încălzit cu a ta privire.
Viselor mele le-ai dăruit culoare,
Si un univers de fericire.
Odată cu iarba verde și ușoară,
A învezit un colț din al meu suflet.
Si odată cu această primăvară,
Spre fericire am primit un nou bilet.
„Veninul”
Stropește-mi inima cu dragoste,
Că e plină cu venin.
N-aș vrea să mă simt o pacoste,
dar îmi ești atât de străin..
Ai intrat în mine,
Si nu vrei ca să te scot,
Amintirea ta dulce devine,
O pată neagră,lipsită de zgomot.
Devii doar un biet trecător,
Distrus complet în secret,
De al meu venin dulce și nemuritor...
Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,
În al meu suflet !