O frunză...

O creație ritmică a frumuseții

Într-un peisaj de poezie,

E ornamentarea pașnică a vieții 

Într-un pahar de veselie.

E ambasador al artelor frumoase,

Al trecerii realității-n ideal,

Doar poezia pe valuri furtunoase

E precum un vis torențial.

Ciupește acele coarde ale inimii

Realizând un suntet mai plăcut,

Mai adaugă cuvintele junimii,

Ș-apare un nou cântec născut.

Prin ea inima poate cânta 

Făr' de sunet sau cuvinte,

Sufletul-s poate avânta 

Dup-acele lucruri sfinte. 

Rima-i ca o cârmă-n vers,

Dar versu-i cârma-n artă,

În arta de-a lupta în contrasens

Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.

Ca un testament prin versuri

Poate fi văzută și-nțeleasă,

Pare-a merege-n universuri

Și-a fi cea din-tâi aleasă.

Orice rană cu rațiune creată 

Jos te-ar face ca să cazi,

Gândul de-a fi vindecată 

Doar prin versuri îl mai vazi...

Orice silabă dintr-un mistic vers 

Distruge bariera ta necunoscută

Face răul ca să fie brusc el șters 

Parc-ai fi din nou tu renăscută!

21.10.24

Când binele se desparte,

De rău e foarte bine.

Dar alegerea îți este,

Veșnica doar pentru tine.

Răul e atrăgător,

Te înșală, nu-i de bine,

Căci ajungi foarte ușor 

Unde nu-i pentru tine.

Dacă pași ți se-nreapata ,

Că să faci bine mereu...

Acesta ti-se întoarce,

Simți că așa va fi mereu .

Ai ales e libertate,

Este alegerea ta...

Faci ce vrei cu viața ta...

Dar oare la judecată,

Ce vei face atuncea.

Vino Dumnezeu ta așteaptă...

Să faci bine, fără rău,

Întoarce-te cu credință,

Unde-i este locul tău.

A fost de mult prin anul "84,

Când la examen m-am prezentat,

Și m-am văzut admis pe locul 4,

Pe listă sus, cum n-am visat

Eram student admis încorporat,

La școala de Medicină Veterinară,

Dovada reușitei am primit la rectorat,

Și într-un suflet am fugit spre gară

Pe drum eu m-am oprit la telefoane,

Să le comunic bucuria celor de-acasă,

Către părinți și altor dragi persoane,

Să mă aștepte și să întindem masă

Țin minte cât de greu se mai intra,

Și că am fost destui de mulți pe loc,

Iar concurența mare, fidel ilustra,

Valoarea școlii și al ei practic scop

Părinții mei nimic nu au știut,

Unde va da examen fiul lor,

Doar să învăt, asta au vrut,

Și să-mi câștig pâinea ușor

Cu nota mare obținută la intrare,

Eu am avut prioritate la cazare,

Și-n camere am fost conduși fiecare,

Și rând pe rând am ieșit la plimbare

Din patru județe ne-am amestecat,

Munteni cu moldoveni și ardeleni,

Cu toții spre Iași mândri am plecat,

Și prin mutații am devenit ieșeni

..........................................

Virgil mă cheamă, bihorean băiet,

Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,

Eu Cezar sunt, botoșănean beget,

Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț

Așa a început a noastră prezentare,

La ocuparea paturilor am decolat,

Doi la etaj urcați au prins...cazare,

Iar ceilalți doi sub ei au acostat

Am început ușor, ușor să povestim,

Cine suntem și care-i țelul nostru,

Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,

Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru

Și fiecare având a lui părere,

Am depănat ce tot am adunat,

Dimineața era după perdele,

Asa că obosiți noi ne-am culcat

Nu-mi amintesc ce am visat,

Dar știu că totul era adevărat,

Din pat somnoroși ne-am ridicat,

La facultate cu bucurie am plecat

În amfiteatru ne-am adunat,

Îndrumătorul de an l-am aflat,

Era un doctor tânăr respectat,

Dr. Burtan, chirurgul consacrat

Asa a început a noastră instruire,

Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,

Cu multe acumulări și pregătire,

Examene și cu restanțe-n sesiuni

Anii de studiu au trecut necontenit,

Și la final noi diplomă am primit,

Una de doctor veterinar vestit,

Că astă profesiune ni s-a sortit

Și-n "89 repartiție computerizată,

Luată după nota obținută-n ani,

Și n-a fost pentru toți cea așteptată,

Și din prieteni unii am devenit dușmani

Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,

Și profesăm la stat sau în privat,

Profesia de medic satisfacții ne-a adus,

Noi sănătatea animală am protejat și..

Siguranța alimentară..am garantat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mi-e bine aici în mijloc de pădure,

Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,

Îmi bat în geam privirea să îmi fure,

Să nu mai plângă în așteptarea ta.

Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,

Și curg asurzitor  năstrușnice izvoare,

Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,

Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.

Cobor în neant ca vreascuri să adun,

Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,

Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,

Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.

Mai trece-un an împins cu greu din spate,

Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,

Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,

Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.

Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,

Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,

Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,

Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.

Dumnezeu a hotărât 

Să trimită fiul sfânt.

Vestea de venirea lui,

Trimisă la maica lui,

Îngerul a înștiințat,

Numele-i prea minunat,

Acesta este ISUS,

Al tatălui cel de sus.

Să credeți în Dumnezeu,

A zis: Ăsta-i fiul meu.

Vi-lam trimis pe pământ,

Să știți cine-i Domnul sfânt.

Pentru a vă mântuii,

De rele a vă feri.

Toate păcatele rele,

Le-a luat asupra sa,

Și răspunde cu iubire,

Pentru a ne apăra.

Pentru dragostea cea mare,

Ce o are pentru noi,

A fost răstignit pe cruce,

Pentru a fi iertați azi noi .

A-nviat este cu noi,

Dar .. ne depărtăm mereu 

Ne întrebăm adesea oare..

Unde este Dumnezeu?

Nu mă întreb, avem păcate,

El ne iartă tot mereu,

S-au ne răsplătește oare ?

Cu puteri Dumnezeiești.

Sunt incendii ,sunt dezastre,

Inundații multe rele ..

Or fi de la Dumnezeu ?

Mă întreb și eu întruna ..

Nu știu Doamne, nu știu eu  .

Auzeam pescărușii la geam,

În timp ce cu soarta vorbeam,

Iar strigătul lor de extaz,

Îmi intră în trup prin obraz,

Cu marea pe aripi se înalță,

Pe mine cu apă mă încalță,

Prin focul din piept să mă plimb,

Şi dorul de moarte să-l sting.

Brațele le simt mai ușoare,

Într-un ochi îmi răsare un soare,

Din umeri oarecum nefiresc,

Două lungi aripi îmi cresc,

Şi zbor peste viață și moarte,

Ciugulind un poem de pe-o carte,

Celălalt ochi în gheare-l împlânt,

Să văd ce mai e pe pământ.

Și plutesc peste chin, nenoroc

Cu mârșava soartă în cioc,

S-o arunc undeva în genune,

Să renasc fără soartă pe lume.

Dacă aș putea aș șterge trectul,

Să nu te mai am în umbra inimii mele.

Plecând,ai luat cu tine totul,

Lăsându-mi doar amintirile grele...

Urletul tăcerii deja mă înfioară,

Iar lipsa ta în suflet îmi pune spini.

Duc o luptă înterioară,

Am devinit din nou doi străini !

Am vrut doar să mă hrănești cu a ta iubire,

Că sufletu-mi era prea flămând...

Însă tu mi-ai dăruit un ocean de durere,

Si ai plecat râzând.

O prea tânără floare,

Bate la ușa inimii mele.

Vreau să-i deschid că știu c-o doare,

Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.

Privește spre a mea inimă și se ofilește,

Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.

Iar cu foste amintiri oare se învelește,

Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.

Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,

S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.

Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,

A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.

Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,

zboară o biată pasăre cu aripa frântă.

S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,

Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.

A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,

Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.

Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,

Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.

Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,

Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.

Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,

Si își privește aripa cu o mare vanitate.

Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?

Nici asta nu mai știe,biata mamă.

Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,

N-ar mai face ea  din asta o dramă.

Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,

Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.

Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,

Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.

E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,

Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.

Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.

Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.

La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,

Bufff!!! Si pasărea nu-i...

Puiii speriați au luat-o la alergătură,

Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.

Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:

- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !

Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :

-Cui ne lași,mamă???! Cui?

Trăim într-o lume inundată de ură,

Unde iubirea și-a pierdut orice sens.

Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,

Iar focul față de viață prea repede s-a stins.

Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,

Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.

Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,

Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.

Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,

Si nu mai putem zbura spre fericire.

Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,

Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.

Tu,mamă,ești raza mea de soare,

Glasul tău blând mă alină mereu.

Tu,vindeci acolo unde doare,

Nu cu pastile,ci cu bunatatea ta de zeu !

Ochii tăi căprui și blânzi,îmi încălzesc inima,

Zâmbetul tău fermecător îmi dă putere.

Mamă,strălucești ca lumina,

Si ești ce mai valoroasă avere...

Si știi...în sufletul meu e frig,

Deși afară e soare și nu a nins.

În sufletul meu e ger și frig,

Si albu' s-a lăsat învins.

Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:

-Mă doare și mi-e frig !!!

Si știi... în sufletul meu e război,

Deși simți aerul libertății și-ți place.

În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,

Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.

În sufletul meu e un crunt război,

Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !

Si știi... în sufletul meu e furtună,

Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.

Trăim într-o lume atât de nebună,

În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.

În sufletul meu e o grea furtună,

Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.