Din nou tu..
O prea tânără floare,
Bate la ușa inimii mele.
Vreau să-i deschid că știu c-o doare,
Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.
Privește spre a mea inimă și se ofilește,
Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.
Iar cu foste amintiri oare se învelește,
Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.
Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,
S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.
Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,
A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.
Category: Love poems
All author's poems: Asaftei Valentina
Date of posting: 24 марта 2019
Views: 1774
Poems in the same category
Toamna în suflet, toamnă în mine
În noapte simt cum treci
Printre picuri reci,
Cu starea ta de toamnă
Încerc să rămân calmă...
Te afunzi în foșnet de frunze
Uscate,pătrunse
De frig, de uitare
Aștepți o schimbare
Te privesc de departe
Printre frunze uscate
Totul e apăsător și greu
La fel ca sufletul meu
Toamna afară, toamnă în mine,
Mă apasă iarna ce vine
De ce nu mi-ai spus astă vară
Că totul se stinge și o să doară?
Rece timpul, rece și tu
Te așteptam, dar acum nu...
Te mai aștept la primăvară
Te mai aștept ca în prima seară..
Tu💜
Te voi scrie -n poezie
A mea operă de artă,
Tu ești a mea fantezie
La un alt capăt de hartă....
Te voi simte ,cu plăcere..
A mea dulce operetă,
Te ascult și în tăcere,
Simțind dragoste secretă
Tu ,soarele dimineața !
Ce frumos mă încălzești
Cel ce îmi topește ghiața,
E deajuns să îmi șoptești....
Apocalips
Și brusc s-a lăsat noaptea,
Ca-ntr-un leșin cosmogonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
Fântânile au secat și ele deodată,
Iar marea își culcă valul în larg,
E mai întuneric ca niciodată,
Corăbii se frâng catarg de catarg.
Copacii buimaci freamătă întruna,
Caută un fir nesperat de lumină,
Ce bună ar fi acum măcar Luna,
Ori bruma de rouă pe rădăcină.
Șuieră agonic și vântul turbat,
Prin negre vârtejuri atacă natura,
Rugi înălțăm spre un cer cianozat,
Dar încleștată ne este și gura.
Îngerii nopții apar croncănind,
Geme pământul secționat în artere,
Soborul de preoți ca-ntr-un colind,
Vestește mântuirea venită din stele.
Încet, sucombând planeta tăcea,
Urmând un îndemn antagonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
Gânduri de îndrăgostit
Crezi că n-ai iubit vreodată
Cum pe ea o mai iubești.
Dulce, caldă și-adorată
Ca și floarea ce-o privești.
Seara când te culci și somnul
Ce se așterne peste gene,
Tot la ea îți zboară gândul
Și tot sufletul tău geme.
Ai dori să fi covor de flori
Ea mereu pe el să se-aplece.
Zvonul în spectru de culori
Ca să spună cine o place.
Pe cer luna palidă te-mbie
Luminoasă să o privești.
Păsărelele te-ncântă,
Ciripind să tot iubești.
Dară toate trec pe lături
Fără chiar să vezi că ochii
N-au zărit că sunt alături,
Și gândind, te prind iar zorii.
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Toamna în suflet, toamnă în mine
În noapte simt cum treci
Printre picuri reci,
Cu starea ta de toamnă
Încerc să rămân calmă...
Te afunzi în foșnet de frunze
Uscate,pătrunse
De frig, de uitare
Aștepți o schimbare
Te privesc de departe
Printre frunze uscate
Totul e apăsător și greu
La fel ca sufletul meu
Toamna afară, toamnă în mine,
Mă apasă iarna ce vine
De ce nu mi-ai spus astă vară
Că totul se stinge și o să doară?
Rece timpul, rece și tu
Te așteptam, dar acum nu...
Te mai aștept la primăvară
Te mai aștept ca în prima seară..
Tu💜
Te voi scrie -n poezie
A mea operă de artă,
Tu ești a mea fantezie
La un alt capăt de hartă....
Te voi simte ,cu plăcere..
A mea dulce operetă,
Te ascult și în tăcere,
Simțind dragoste secretă
Tu ,soarele dimineața !
Ce frumos mă încălzești
Cel ce îmi topește ghiața,
E deajuns să îmi șoptești....
Apocalips
Și brusc s-a lăsat noaptea,
Ca-ntr-un leșin cosmogonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
Fântânile au secat și ele deodată,
Iar marea își culcă valul în larg,
E mai întuneric ca niciodată,
Corăbii se frâng catarg de catarg.
Copacii buimaci freamătă întruna,
Caută un fir nesperat de lumină,
Ce bună ar fi acum măcar Luna,
Ori bruma de rouă pe rădăcină.
Șuieră agonic și vântul turbat,
Prin negre vârtejuri atacă natura,
Rugi înălțăm spre un cer cianozat,
Dar încleștată ne este și gura.
Îngerii nopții apar croncănind,
Geme pământul secționat în artere,
Soborul de preoți ca-ntr-un colind,
Vestește mântuirea venită din stele.
Încet, sucombând planeta tăcea,
Urmând un îndemn antagonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
Gânduri de îndrăgostit
Crezi că n-ai iubit vreodată
Cum pe ea o mai iubești.
Dulce, caldă și-adorată
Ca și floarea ce-o privești.
Seara când te culci și somnul
Ce se așterne peste gene,
Tot la ea îți zboară gândul
Și tot sufletul tău geme.
Ai dori să fi covor de flori
Ea mereu pe el să se-aplece.
Zvonul în spectru de culori
Ca să spună cine o place.
Pe cer luna palidă te-mbie
Luminoasă să o privești.
Păsărelele te-ncântă,
Ciripind să tot iubești.
Dară toate trec pe lături
Fără chiar să vezi că ochii
N-au zărit că sunt alături,
Și gândind, te prind iar zorii.
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Other poems by the author
Si știi...
Si știi...în sufletul meu e frig,
Deși afară e soare și nu a nins.
În sufletul meu e ger și frig,
Si albu' s-a lăsat învins.
Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:
-Mă doare și mi-e frig !!!
Si știi... în sufletul meu e război,
Deși simți aerul libertății și-ți place.
În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,
Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.
În sufletul meu e un crunt război,
Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !
Si știi... în sufletul meu e furtună,
Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.
Trăim într-o lume atât de nebună,
În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.
În sufletul meu e o grea furtună,
Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.
Cerul erai pentru mine...
Cerul erai pentru mine,
Eu pentru tine,doar stea de pe cer.
Te iubeam și te vedeam doar pe tine,
TU înlocuindu-mă cu mii,crezând că lumină nu-ți ofer.
De era ziuă și îți era perfect,
De mine imediat uitai.
Pentru tine eram doar un ceas defect,
La care doar priveai și imediat te plictiseai.
Mi-ar fi plăcut să fiu doar a ta și tu al meu,
Să mă ascund sub aripa iubirii tale.
Să observi și tu când mi-e pustiu și greu,
Să nu mă tratezi doar cu vorbe goale.
Primăvara
Odată cu florile de cireș,
A înflorit și inima mea.
Si știu că n-am dat greș,
Când te-am primit cu crini în ea.
Odată cu oaspeții de vară,
Ai zburat și tu spre mine.
Într-o aripă aducându-mi primăvară,
În alta,un univers de fericire.
Odată cu primele ploi calde,
Ai stropit în mine acel izvor însecat.
Transformat într-un ocean de sentimente profunde,
Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.
Odată cu prima rază de soare,
M-ai încălzit cu a ta privire.
Viselor mele le-ai dăruit culoare,
Si un univers de fericire.
Odată cu iarba verde și ușoară,
A învezit un colț din al meu suflet.
Si odată cu această primăvară,
Spre fericire am primit un nou bilet.
Ceilalți noi
Trăim într-o lume inundată de ură,
Unde iubirea și-a pierdut orice sens.
Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,
Iar focul față de viață prea repede s-a stins.
Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,
Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.
Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,
Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.
Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,
Si nu mai putem zbura spre fericire.
Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,
Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.
Si știi...
Si știi...în sufletul meu e frig,
Deși afară e soare și nu a nins.
În sufletul meu e ger și frig,
Si albu' s-a lăsat învins.
Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:
-Mă doare și mi-e frig !!!
Si știi... în sufletul meu e război,
Deși simți aerul libertății și-ți place.
În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,
Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.
În sufletul meu e un crunt război,
Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !
Si știi... în sufletul meu e furtună,
Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.
Trăim într-o lume atât de nebună,
În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.
În sufletul meu e o grea furtună,
Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.
Cerul erai pentru mine...
Cerul erai pentru mine,
Eu pentru tine,doar stea de pe cer.
Te iubeam și te vedeam doar pe tine,
TU înlocuindu-mă cu mii,crezând că lumină nu-ți ofer.
De era ziuă și îți era perfect,
De mine imediat uitai.
Pentru tine eram doar un ceas defect,
La care doar priveai și imediat te plictiseai.
Mi-ar fi plăcut să fiu doar a ta și tu al meu,
Să mă ascund sub aripa iubirii tale.
Să observi și tu când mi-e pustiu și greu,
Să nu mă tratezi doar cu vorbe goale.
Primăvara
Odată cu florile de cireș,
A înflorit și inima mea.
Si știu că n-am dat greș,
Când te-am primit cu crini în ea.
Odată cu oaspeții de vară,
Ai zburat și tu spre mine.
Într-o aripă aducându-mi primăvară,
În alta,un univers de fericire.
Odată cu primele ploi calde,
Ai stropit în mine acel izvor însecat.
Transformat într-un ocean de sentimente profunde,
Care în ciuda soarelui,niciodată nu va deveni uscat.
Odată cu prima rază de soare,
M-ai încălzit cu a ta privire.
Viselor mele le-ai dăruit culoare,
Si un univers de fericire.
Odată cu iarba verde și ușoară,
A învezit un colț din al meu suflet.
Si odată cu această primăvară,
Spre fericire am primit un nou bilet.
Ceilalți noi
Trăim într-o lume inundată de ură,
Unde iubirea și-a pierdut orice sens.
Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,
Iar focul față de viață prea repede s-a stins.
Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,
Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.
Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,
Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.
Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,
Si nu mai putem zbura spre fericire.
Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,
Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.
O frunză...
O frunză cade liniștită,
La a mea fereastră.
E ciudată și ruginită,
Ca și viața noastră.
O frunză se desprinde,
Ușpor de ramul întristat.
Pică și se stinge,
ca și sufletul îndurerat.
O frunză mucegăită,
A trecut în zbor.
Plânge că e zdrobită,
Ca și viața omului trecător.