Автор Alexandra TB

O! stea frumoasa de pe cer 

Ce-mi lumoinezi privirea, 

As vrea la mine ca sa vii, sper.

Ca sa-ti arat iubira.

Cand privesc seara pe cer,

Pe-o stea as darui-o,

Persoanrei care o iubesc,

Pe care as iubi-o 

                                             Autor:  Popa Eugen 

Alerg pe urmele dimineţii să prind albastrul.

Mă împedic în verde şi cad ,

Ochiul meu drept sare şi prinde la timp ochiul meu stâng .

Eu rămân cu genunchii înverziţi ,

De unde păsări ciugulesc iluzia de muguri roşii .

Iubita mea frumoasă,ce bine-ai spus,

Că sunt căzut într-un abis al fericirii..

Nu tu cu dragostea ce are valurile cât muntii m-ai împins

În al iubirii hău prăpăstios ce n-are fund?

Și nici ecoul nu-l auzi oricât de tare ai striga,

Eu stând ca o statuie fără viață,

Paralizat de frumusețea ta

Și fascinat de vraja vorbelor ce-mi spun că mă iubești...

Cum crezi tu oare că mai pot spune ceva,

Când fericirea ce mi-ai daruit-o mă ține prizonierul tău,

Lipsit de glas poetic precum bine vezi...

Însă când tu îmi ceri iubirea s-o declar în vers,

Eu,biet umilul tău pe viață al iubirii sclav,

Îți scriu și cânt nemuritorul imn de-amor,

Dorind să te aduc la pieptul meu,

Să te iubesc,să te ador!

(2 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi, 
cu flori și cu spini îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol să o vezi cum coboară
și-n miezul ei o lumină
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănita de-o armă,
de o inim-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme!
O alta ca mine vreo dată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasarea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o în palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște în tine amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e "dragă".
Cu-n altu-i mai bine
si viața - coșmarul-
ce naște în mine
o lipsa, un minus,
o urmă din tine. 

Eu plec.
M-ai rugat să te cânt la plecare,
să spun în cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot
de sus până jos, presărată cu sare.
Te las cu aceleași cuvinte
și glasul meu căuta viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau să rămân,
dar nu pot.

Omule cu chip de lut

Vrei să vii? Eu te salut!

Să te bucuri de verdeață

Și de ce-i frumos în viață!

Omule cu chip plăpând

Vrei să plângi? Eu te ascult!

Și-am să-ți spun că Lacrima

Va fi tainica putere-a ta!

Omule cu chip frumos

Vrei să râzi? E sănătos!

În lumină să petreci

Și viața ai s-o-nțelegi!

Omule cu chip duios

Văd că ai trăit frumos!

Și-ai cules doar nestemate:

În suflet le-ai pus pe toate!

Omule cu chip de lut

Vrei să pleci? Eu te salut!

Ai sfârșit călătoria

În suflet cu bogăția!

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

O velho ladrão

Em um brechó,

Obtido, coletado, navegado em qualquer marca,

Uma velha que já passou da idade, pois tinha cerca de 70 anos, olha os corpetes,

A irmã mais velha de Cecília, dona da loja, olha para a mulher com gestos rudes,

Ele a vê ainda sentada e de mau humor,

É como se nada pudesse acalmá-lo,

Passe pelas prateleiras de blusas,

Ele só escolhe aqueles com estampa de água-viva,

Coloque, coloque, enfie na rede tudo o que encontrar,

Ele não parece estar com pressa,

Os movimentos são lentos,

Não cede sob o olhar atento

Do gerente da loja,

Que tosse o burro, admirando a foto do boletim,

Nosso velho ladrão,

Ele não tem absolutamente nenhuma náusea,

Porque o desejo do coração o satisfaz,

Houve um alvoroço,

A certa altura, o gerente da loja pergunta a ela:

"Você tem sacolas pesadas, suspeito que já tenha ido a outras lojas também?", mas a velhinha engraçada responde: "Olha, faça o seu trabalho!"

Impossível ela aceitar uma insensibilidade dessa, ela aguenta com calma, blusa por blusa,

A velha realmente parece confusa,

Ele diz a ela gentilmente que recebeu muitos, muitos deles de presente, que recentemente foi o dia do nome dela e é por isso que ela está carregada com aquelas sacolas,

E todos os sete broches,

Que foram retirados da loja,

Como uma velha, eles foram esquecidos há muito tempo,

“Você tem alguma explicação para todos os produtos que carrega de um lugar para outro?”

"Não sei, nem sei como é a minha cama."

"Então por que você veio fazer compras?"

"Eu queria ver algo bonito?

"Você está mentindo para mim gentilmente?"

"O que realmente significa bonito?"

"Deixe-me com essa pretensão, porque posso me pegar sozinho"

“Esqueci sim, mas paguei tudo que tinha que levar, não sou do tipo que rouba”

“Se você não se lembra dos sete broches, ainda vai levar a loja inteira e não saber que pegou”

"Como isso é possível? Você duvida da minha moralidade?"

"O que há de moral no mundo que se esqueceu de ser moral?"

Permanecendo nessa questão, a velha começa a tirar da bolsa, da saia, das mangas, de trás dos brincos, de baixo do chapéu, tudo o que levou e não pagou.

Ok, esperamos que você não roube da próxima vez,

Que é um grande erro moral.