Ma ierti mămica mea...

În clasa 'ntîi pășeam cu frică

Dar vocea ei mă liniști

Eram copil, eram prea mică

De toate ea ne-a ocrotit

,,

Ne-a învățat cu duioșie

Că să scriem, sa citim

Azi avem mare bucurie

Că ai tai elevi am fost sa fim....

..

Că boboceii cei de rață

Ne-ai învățat să înotăm

Și acum cu a ta povață

Probleme-n viață rezolvăm...

(Pentru profesoarele de clase primare a gim.Bahmut )

În clasa 'ntîi pășeam cu frică

Dar vocea ei mă liniști

Eram copil, eram prea mică

De toate ea ne-a ocrotit

,,

Ne-a învățat cu duioșie

Că să scriem, sa citim

Azi avem mare bucurie

Că ai tai elevi am fost sa fim....

..

Că boboceii cei de rață

Ne-ai învățat să înotăm

Și acum cu a ta povață

Probleme-n viață rezolvăm...

(Pentru invatatoarele de clase primare a gim.Bahmut )

A fost frumos ....

Dar scurt ...

Nu a fost sa fie ...

Gresisem eu ...asa a fost sa fie

In viata totu-i trecator...

Si ne va trece... poate...

Eu sunt pe un drum ...

Tu pe alt drum ...

Nimic nu se intoarce....

Esti idealul de barbat ...

Cuminte, educat ...

Te-a atras cindva la mine

Sufletul meu intunecat...

Mi-ai daruit lumina..

 O voi pastra mereu ....

Credeam ca toti barbati-s dobitoci

Acum nu cred la fel....

Desi-s pi-un drum mai greu acum si cu dificultate..

. Te simt aici ... in gind...

La greu cerindu-ti sfatul...

Cind vei vedea acest mesaj ...

De-l vei vedea vreodata...

sa stii .. cu gindul meu ...

Voi fi mereu aproape....

Iti doresc in calea ta ...

Sa ai parte de iubire ....

Sa te iubeasca cineva ....

cum mai iubit pe mine...

Am in suflet... doar durere ce mā apasa neîncetat

În lumea asta nui tacere, toti striga....dar pentru ce? Toti au uitat....

În jur doar oameni falsi, vorbind de omenie....

Fãra sa-si dea seama ca-s plini de viclenie...

Toti sunt ideali si vor sa fie bine

Vind alcool tigari nu se gindesc la tineri

Asa e veata, asa a fost mereu

Suspine-n suflet, plinsete la greu....

Asa sunt oamenii, asa sunt si eu...

As vrea sa schimb, insa imi e greu

Merg la biserica, la Dumnezeu acasa

Pina si acolo treb"sa achiti o taxa

O, ce mai veata , in prezent traim

Oare in iad cind o sa venim

Va fi mai crud?!mai rau oare se poate?!

De cit sa omoare mama , copilul ce il poarta...

Și n-am cerut nimic...

Un pic de fericire....

Și am primit în schimb

Amar și chinuire...

Îmi ceri respect...

Dar nu cred că se poate...

Respectul tau a rămas că o carte....

Pierdut și aruncat pe un raft prăfuit

Îl vei găsi cindva tirziu....

Și îți vei aminti că te-am iubit...

Iar eu voi fi departe...

Din nou voi invia...

Va răsări frumos zimbetul pe fata mea...

Voi radia că soarele de fericire...

Și voi uita pe veci...

De a ta iubire...

Doamne dă-mi te rog puterea...

Din genunchi sămă ridic...

Să mă scutur de durerea...

Care trupul mi-a lovit...

Doamne și te rog îmi spune...

Cumsă iert pe toți acei...

Care au lovit în mine...

Cînd eu îi iubeam pe ei...

Doamne eu te rog ma scapă...

De tristețea asta mare...

Fără milă ea îmi sapă...

Răni în suflet și mă doare...

Doamnelasă soarele din cer...

Sufletul să-mi  încălzească...

Frigul a intrat în el...

Gheața vreau să o topească...

Doamne,ia-mi tu inima la tine...

Tare mi-e mila de ea...

Căci degeaba bate înmine...

Dacă no vrea cineva...

MAMĂ! !Numele tău e viață.

MAMĂ! Numele tău e iubire.

Mereu te strig, mereu mă chemi…

Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :

MAMĂ,

numele tău toți îl purtăm

cu rugăciune spre tine ne îndreptăm

să primim, să mai simțim

a ta îmbrățișare.

Mamă,

tu pentru noi ești sărbătoare

nimic nu ceri ,știi doar

să dăruiești,

din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.

MAMĂ!

Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.

În palmele tale a crescut liniștea mea,

ca o lumină păstrată pentru zile grele.

Tu ai știut mereu

să faci din tăceri adăpost

și din durere… stele.

Când lumea părea prea mare pentru mine,

tu o micșorai

cu un singur „va fi bine”.

Și, fără să ceri nimic,

mi-ai dăruit totul:

Coordonare, iubire, răbdare 

Și-n fiecare pas pe care îl fac,

găsesc urmele tale tăcute,

lecții lăsate în gesturi mărunte,

în griji nerostite, dar știute.

Dacă aș putea strânge într-un vers

tot ce înseamnă „acasă”,

n-ar fi de ajuns.

Pentru că acasă nu e un loc

acasă ești tu.

Nu-s ce-ai visat când mă țineai în brațe, 

Dar sunt mai mult decât un vis pierdut,

Un copil, ce din piedici să se-nalțe,

Să nu se teamă-n lume, ci să fie un început.

Mi-ai spus cândva că omul nu-i haina scumpă,

Doar ce păstrează-n piept când dă totul jos,

Am luat cu mine vorbele-ți în lampă,

Le-am scos când viața s-a vrut pe dos.

N-am fost perfectă, dar am luptat,

Am rătăcit mereu cu un dor ce apasă,

Și-am înțeles că tot ce-am căutat 

Era în tine, mamă, tainic și acasă.

Azi zâmbesc din plin, fără mască,

Am cules iubire, pașii mi i-am strâns,

Și tot ce-am fost cândva, marea să zdrobească,

S-a risipit... în locurile ce am plâns.

Și nu de dor, ci de lumină vie,

De cât de mult mi-ai fost, fără de glas,

Sunt aici, nu doar să-ți spun „mi-e bine”,

Ci să-ți arăt că-n tot ce sunt... tu ai rămas.

•Eu aș vrea o lumea-ntreagă sa blestem,

Dar ce folos?

Căci o vorbă nu vei scoate,

Căci tu chipul l-ai întors .

•Mâna ta cea vineție,

Azi e rece, nemișcată...

Altădat' era blajină...

Dătea mângâiere calda!

•Unde mamă poate lumea

Să-ncropească-mi suferința 

Când neantul de durere 

Poate să- mi înece ființa?!

•Căci de foame nu îmi ține 

Că în pace tu te-ai dus,

Nici de sete suferința-ți 

Care repede- apus!

•Căci ma uit la tine, mamă, 

Nu ma privești înapoi!

C-a venit momentul, mamă, 

Și în mine e război!

•În mine dăinuie frica 

De a te privi de-aproape ;

Oare ce- o sa văd în tine,

Ori regrete..ori păcate?!

• Și miroase a durere 

Înconjurată sunt acum;

Căci nu cred ca am puterea 

Să te duc p- ultimul drum!

• Tu ai vrea cosmetizarea,

De pe fața să îți șteargă ,

Ce- ai lăsat în lumea asta 

Și tu crezi că o să meargă?!

•Când durerea,  dragă, mamă, 

E de amândouă părți 

C- ai lăsat în lumea asta 

Și copii..dar și nepoți!

•Oare gândul nemuririi

Goliciunea mi- o alină ?

Când mi-ai spus,  iubită mamă 

Că vei mai răbda o luna?!

•Ca aprilie să vină ,

Să îmi poți tu spune iar,

Ce mai rază de lumină 

Ai primit atunci în dar!

• Și-nc- o lună sa mai treacă ,

Și sa vina luna mai

" La mulți ani" nu o sa-ți  cânt.

Căci eu am să-ți plâng pământul 

Să te ridici din mormânt!

•E macabru gândul care,

Zilele îmi înconjoară, 

Când eu știu acum că totul 

A fost doar..odinioară...

•Și ca timpul nu ne iartă 

Și ne asuprește tare,

Când rămâne- n amintire 

O comoară atât de mare!

•Cum să nu plâng atât,  mamă, 

Când eu știu că m-ai crescut,

Și cu jertfă și sudoare,

Ai făcut cât ai putut!

• Mi-aș dori- n aceasta viață,

Să pot să compar cu tine

Tot ce-a mai rămas excentric..

Și loial..și bun în mine!

•Căci profesor mi-ai fost, mamă, 

Educație mi-ai dat.

Oare pot să pun în ramă

Tot ce tu m-ai învățat?

• M- ai crescut învingătoare;

Ca o bravă luptătoare:

MAMA:"- TU NU PLÂNGE, DOAR ZÂMBEȘTE!

                 ÎNVAȚĂ CA SĂ FII TARE!!!!"

Îmi spunea mama cam să cad în genunchi

În genunchi în fața ta ,

Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .

Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,

Chipul ce-mi bântuie orgoliu

și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare

ca tu să vii din nou aici

aice nu departe …..

pe strada suferinței 27.

Îmi spunea mama să nu te mai sun ,

măcar glasul să ți-l uit cumva .

Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,

și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.

Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,

Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai  ai .

Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob

Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,

Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .

Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….

Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .

Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei

și nici nu poți să-l auzi .

Întunericul îmi bate în geam  și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă  tot la vorba ei ajung ,

“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ

Ești o rază luminoasă, 

Ce prin gânduri,