Singurătatea o-nțelegi

În valea viselor albe, de iarnă împodobită,

Viața dansează în lumini, o poveste împletită.

Sarbatoarea s-a coborât, un zâmbet în zăpadă,

O melodie de bucurie, de colindă fermecată.

Stelele în noapte strălucesc, ca mici diamante reci,

Pământul sub covorul alb, în mister se ascunde veci.

Casele luminate, ca felinare în noapte adâncă,

Oamenii strâng în brațe dragostea, în timp ce natura cântă.

Copiii zglobii înjurături, pe aleea de cristal,

Cu fulgi de nea în plete, joacă un joc medieval.

Iar pomul de Crăciun în colț, cu arome de scortișoară,

Adună dorințe, ca o comoară strălucitoare.

În căldura căminului, cu focul suierand,

Familia se adună, cu sufletele vibrând.

Un strop de fericire, în fiecare colț de cameră,

Iarna e o sărbătoare, o poveste  făurită cu mâinile iernii mame.

Apoi, în tihnă și liniște, se aștern visul blând,

Cu pătura de stele, peste noaptea ca un mănunchi galben.

Iar în fiecare floare de gheață ce atârnă în aer,

Se ascunde taina, a unei ierni care ține vesnic.

Așa că în noaptea asta, sub cerul de cristal,

Sărbătorește viața, cu inima și drag.

 În iarna luminoasă, cu sufletul ușor,

Să fii fericit și iubit, mereu și din ce în ce mai mult, cu dor.

Everything in life has a reason.

Each cause has a purpose.

Any effects leads to a caution.

All the results give firmness.

Be yourself on the life's stage.

Keep the kindness of your soul,

Show the power of your mind,

And you'll receive the Heaven blessings.

Fiinta fragila ce pari a fi de piatra,

De ce te sfarmi la o adiere pala

Cand emani atata forta..

E totul de pomana?

De ce durerea te patrunde

Cand pare ca n-are pe unde

De ce-i lasi libera cale desi armele-ti sunt in garda

Cine.. cine-a lasat-o sa cada..

zgomotul de război

perturbă

seninătatea unui vis de iarnă.

împăratul de la miazăzi

salută pe-omologul său

de la miazănoapte.

din sfintel cărți

ale bocitoarelor,

corul

intonează imnul

tăcerii.

Am altoit un gand cu-o ruga,

N-am dormit de-o vreme buna,

Plumbu-n aripi am purtat,

Pan' la cer e cale lunga,

Cand ai fost un veac uitat.

Visele pe-asfalt in creta,

Aspiratii in amorf, sceneta,

Acida ploaie a scaldat,

Inima-mi analfabeta

Imi arde creierul inflacarat.

Am gustat din orizont,

In chin am devenit cu simțul bont,

Gustul bunului de mult uitat,

Numai Lui voi fa' decont,

Dezamagire, habitat.

De-o ramura de dragoste m-anin,

Sarutul tau, prea pur venin,

Imi face iar ochii lumină,

Privirea readusa la senin,

In vizoarele mele, stea divina.

Vorbe, stări neascultate,

Cord împrejurat, cetate,

Nu mai vreau, nu mai suport,

Dureri in coaste, imperecheate,

Vis, al supravietuirii port.

Vorba, ascuțit pumnal,

Lama lunga, tăiș bilateral,

Ego, apa larga a frustrarii,

Condamnat dar fara fapt penal,

Vasal idiot, dat iar uitării.

Ai căzut de șapte ori-

Ridică-te la a opta încercare,

Nu renunța în zori

De-ați cunoaște esența mare.

E greu atunci când n-ai cuvinte,

Când n-ai puterea de-a răspunde

Trăind primele-ți momente,

Fiind cele-și mai profunde.

Între Da și Nu nu știi ce să alegi

Ca să răspunzi ceea ce simți

Fără ca din nou ceva să negi

La întâmplarea neștiută - să eviți.

Încă nu-i târziu! De ce ții frâna?

Drumul ce nu-l vezi e liber,

Așteptă-n al său vis doar mâna 

Ce-i acoperă cumplitul ger...

28.11.24

Răcoarea primăverii

se lasă peste noi,

chiar la lăsarea serii,

când ne simțim mai moi.

Ne trec fiori plăpânzi,

din cauza brizei pare...

Seara cu ochii blânzi

pornește o-ntâmplare.

E zgomot cam puțin,

căci nu e lume multă.

Nu mi se pare-un chin

că nimeni nu m-ascultă.

Pe foaie-mi las cuvântul

uitându-mă în zori...

Ivesc apoi pământul

cum se cufundă-n nori.

E un complex peisaj,

pot zice-un cadru feeric...

Sau e doar un miraj

Văzut în întuneric.

Dragos Plesa - Fior