Singurătatea o-nțelegi

 sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui

dalta scoate scântei roșii și galbene

sub capul plat al barosului

vreau să cioplesc o floare de piatră

din bolovanul alb al iubirii

și s-o dăruiesc iubitei

de ziua ei

știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile

și nuanțele

având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor

tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice

casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră

tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste

prietenie, frăție, iubire, dăruire

tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase

supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare

tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre

gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea

iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,

izbânda

și mai am câteva grămezi de pietriș

cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora

sau negre cu străluciri de diamant

pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină

pe care te poți întinde

și privi către cer

sau face dragoste

o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine

ocolit de oameni obtuzi

care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei

doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe

îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc

și formează imagini simetrice

multicolore

ca într-un caleidoscop...

fie x egal cu necunoscuta zilei de mâine

în care azi = x - 365

(365 reprezentând numărul de zile dintr-un an)

prin urmare  mâine = azi - restul de zile

care nu sunt congruente cu azi

nici cu mâine

putând fi denumite generic timp

cu toate troienele de zăpadă care se vor aduna

până în zori

când va trebui să determin neapărat viteza inițială a vântului

la un moment dat

altitudinea de cădere a fulgului

densitatea aerului

timpul parcurs de acesta

accelerația gravitațională terestră

impactul cu genele curbate și dese ale iubitei

ea îsăși o ecuație de gradul doi

în care timpul și banii reprezintă

condiția necesară și suficientă

de unde descoperim că femeia = timp + bani

știm însă că timpul înseamnă bani

și aflăm că banii sunt fața nevăzută a mulțimilor de iluzii

iraționale

rămâne doar să extragem rădăcina pătrată

din relația femeie = bani la puterea x²

descoperind în final că femeia este cauza tuturor dezastrelor

sentimentale

iar banii efectul...

Iar e timpul tulbure
Iar e iarnă , iar e vară
Iar e toamnă, primăvară
Iarăși trece peste țară

Așteptăm să treacă ziua
Săptămâna, luna, anul
Așteptăm să facem planul
Ca să ne iasă banul

Trece,omule, pe lângă tine viața
Îți îmbătrânește fața
Ridurile îți tot apar
Iar zilele toate dispar

Nu înțelegem să traim
Clipa ,să o prețuim
Că pe Pământ veșnic n-o să fim
Și o să pierdem ce iubim

Viața este trecătoare
De momente răpitoare
Scrie în povestea ta
Până când tot ea ți-o ia

Iar e primăvară...

Și ce semnifică iubirea de fapt, o îmbrățișare caldă sau un cuțit ce te străpunge în spatele acestora?

Ce este de fapt trădarea, un scop de a învața în cine să te încrezi pe viitor sau atunci când te opui manipulării și spui "nu" pornind să-ți croiește de unul singur drumul spre propria viață?

Ei bine acestea sunt întrebări fără răspuns pentru minte mea mult prea naivă și darnică deoarece ea dinainte să observe semnele, încearcă să le creeze scuze, scuze oamenilor ce m-au rănit în tot acest timp fără nici măcar o fărâmă de milă

Recunosc că dintotdeauna am fugit ca o lașă de realitate, în schimb dorului meu i-a plăcut să-si arate suferința despuiat, nepurtând nicio mască

El mă ținea trează în toate aceste nopți fierbinți și-n toate aceste gânduri prezente în mintea mea și deși ziua râdeam și îmi petreceam tot timpul în zorii verii tinere și întreaga lumea credea că sufletul îmi înnebunește de fericire pe zi ce trece

El de fapt îmbătrânea și se stingea de la rănile interioare pe care soarele mi le ardea cu atâta asprime și mă întrebam

"De ce tu mamă?" De ce nu-ți plâng ochii când îți vezi propriul copil din pântece nedormit și însetat de decenii după alinarea unor brațe a cărui alinare ar putea fi datorită doar a unei mame

Cu siguranță că dacă erai acolo pentru mine de la început mă învățai să mă iubesc și să fiu precaută la lume că-i rea și nicăieri nu-i mai groazic decât aici pe pământ, unde oamenii fără de iubire trăiesc într-un infern, dar nici nu-i judec pentrucă dacă nu au avut parte de iubire, n-au nici ce sa ofere, doar decât ce au în a lor suflet

Înțeleg multe lucruri doar la o vârstă foarte fragedă căci această durere m-a învățat să fiu puternică și mi-a oferit înțelepciune, dar așteptarea-i mult prea lungă, iar inima mi se sfâșie

I-am înțeles pe toți, chiar au avut motive care să le susțină argumentele, dar pe mine cine va fi capabil să mă înțelega măcar odată fără de atâtea argumente care oricum sunt de prisos?

Pentru ei oricum suferința mea o simplă exagerare, dar mulți dintre ei uită că sunt o exagerare propriei lor ființe căci mimează dragostea în fiecare zi numind-o "o iubire" 

Copacul nostru plin de viață 

Și voie bună pan' dimineață.

Acolo unde e verdeață 

Se numește Acasă;

Și picnicul de pe masă ne-așteaptă 

Stand toți cu rasete și dulceață

Suntem împreună  uniți și prin furtună.

Cu dragostea la vigoare, și păsările cântă. 

Florile din gradina, ne cheamă.. 

Mai se usucă 

Noi murim însetați de prea multă ură..

în locul tău va apărea sigur altă femeie însingurată

(nu-mi explic de ce toate femeile singure poartă colanți negri

și sutiene albastre!)

știe că te aștept și că s-ar putea să întârzii ca avionul de linie Blue- Air

din Regatul Unit

din cauza rafalelor de vânt de pe Canalul Mânecii și de pe țărmul peninsulei Bretagne

adică vreo oră

destul cât să croșeteze spațiul rămas între cele două zboruri

prin fața ochilor mei

cu o sută de iglițe

inutil

se anunță rafale de vânt și la Köln

la Viena

Zagreb și Belgrad

până mâine nu mai e nicio speranță

.

va trebui să dorm în singurul zgârâie nori cu hotel și tersă spre cosmos

din capătul terminalului patru

altul nu mai există

în locul tău voi găsi probabil femeia însingurată de pe aeroportul Cardiff

croșetând

însăși  viața mea este o broderie de zboruri și vânturi

fără chipul tău virtual din mijlocul pânzei albe a gândului

cusut cu fire de aur

m-aș pierde pe aeroportul acesta...

Răcoarea primăverii

se lasă peste noi,

chiar la lăsarea serii,

când ne simțim mai moi.

Ne trec fiori plăpânzi,

din cauza brizei pare...

Seara cu ochii blânzi

pornește o-ntâmplare.

E zgomot cam puțin,

căci nu e lume multă.

Nu mi se pare-un chin

că nimeni nu m-ascultă.

Pe foaie-mi las cuvântul

uitându-mă în zori...

Ivesc apoi pământul

cum se cufundă-n nori.

E un complex peisaj,

pot zice-un cadru feeric...

Sau e doar un miraj

Văzut în întuneric.

Dragos Plesa - Fior