Bun rămas

Hai că trec și peste asta,

Întorc pagina discret,

Merg înainte și basta 

Fără urme de regret.

Răsuflănd din rărunchi,

Străbat norii cenușii,

Tremurând din genunchi ,

Să nu mă piardă pașii..

Să nu mă tulbure marea,

Când mă bate vântul,

Ce -mi spulberă zarea,

Smulgându -mi veșmântul.

Ziua de ieri mă cheamă 

Din ecoul umbrelor ude

Și mă cuprinde o teamă,

Că din culpă -mi răspunde..

Ziua de mâine -mi surâde 

Din tărâmul ce mă -mbie

Și de brațe mă prinde,

Să mă scape de fobie .

Tristețea mă apasă 

În depărtări de casă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină..

Molipsită de dor

Sub cerul incolor 

Bântui în noapte,

Lăcrimez în șoapte.

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culeg tacit 

Din simțul mocnit..

Îmi zâmbise La fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin...

Voi, Suflete îngenuncheate 

Cât îmi este dor de voi;

Ați zburat departe 

Străini de azi și noi 

Ce nu aș da ,ca să răzbat

Prin trecutul răpus 

Pe aripi ce se mai zbat

Pentru timpul apus.

După inimi de cleștar,

Ce -mi plângeau amarul.

Și -mi șopteau cu har,

Umpländu -mi paharul 

S -au risipit,nu le găsesc,

Căci s -au topit în zare;

Ființe dragi,eu vă iubesc 

Până la ultima suflare!...

Ul

Departe de tărâmul drag

Stau rezematä-n prag,

Și plutind în nostalgie, 

Mä transform ca prin magie

Într-o pasăre ciudată 

De fantezia mea creată, 

Ce prinse viață, subit,

Zburând spre zări, tacit.

Unde gândul meu o duce,

Poposind la o răscruce, 

Privi în urma ei cu teamă, 

Se cuibări la mine-n palmă, 

Proroci al meu destin, 

Gläsuind in grai străin. 

Pe raza Stelei călătoare 

Pecetlui a mea cărare. 

Închisem ușa pe -nserate;

Poate norocu mi bate,

Să mă smulg din colivie, 

Să fac și un pic de terapie;

Ca să mi pot lua avântul, 

Unde mă va duce vântul...

Adesea jindui să fiu mică,

Fără griji și fără frică,

Să alerg fără vreo țintă 

Cu genunchi julit de -o trântă.

Să cred iarăși în povești,

Rostogolindu -mă pe pajiști;

Cu jucăriile -n desagă,

Să cutreier lumea -ntreagă.

Cerul să -l ating din zbor

Cu degetul de la picior,

Când mă dau în huțuluș

Cu ursulețul meu de pluș.

De -a v-ați ascunselea -n ogradă 

Prin tuneluri de zăpadă 

Cu gașca mea de prichindei 

Puși pe șotii după ei.

Și ziulica cât de mare

Să port în păr o floare;

Noaptea să adorm buștean 

Cu roi de fluturi pe tavan..

Un gust amar in cerul gurii 

Mi -au lăsat vorbele tale,

Strecurate -n cafeaua mea dulce.

Și mă trezesc în mijlocul pădurii 

Desculță, doar în pijamale;

Năframa nopții mă seduce 

Cu șoapte reci mă pișcă.

Pomii mă leagănă ușor.

Luna tiptil se mișcă printre frunze.

Trilul freamătă -n decor,

Glasu-i picură pe buze.

Se rătăci urma prin codru,

Pitulată -n scorbură de frică.

Șerpuia -n ecoul sumbru 

Umbră hoinară de câine;

De foame lihnit mă adulmecă 

SI mă imploră -n surdină;

Să devin a lui stăpână,

Că mă va păzi de rele 

Și -mi va oferi pe veci iubire,

În schimb de adăpost și hrană,

Mângâiere -n clipele grele..

Și -mi puse lacăt la mâhnire..

Atât de aprinsa-i steaua iubirii de viață,

In raza ei sunt clipe ce strălucesc sublim,

Dar din adânc apusul pândește ca o ceața

Și tulbura seninul de-un auriu divin..

Când râsul meu scânteie, puternic, luminos,

Un gând atât de rece și de întunecos

Îmi taie răsuflarea...

Privirea mi-e pierduta...

Destinul mi-l descos:

O, Doamne,cum poți oare un răsărit frumos

Să-l stingi c-o noapte neagra?

În cartea vieții, neștiută,

Să lași ultima filă tristeții, nemilos,

Ca un cocor ce zboară sub ceru-albastru pur,

Și săgetat de fulger,cu aripa căzută,

Se prăbușește tragic în hăul cel sticlos..

Din câte lumi s-au zămislit

Și-n hăul orb se vor topi,

Ce-i timpul meu, abia șoptit,

Pe lângă-acest etern „a fi”?

Sunt scânteierea din amnar

Ce prinde viață pentru-un ceas,

Ca-n universul solitar

Să pier, de parcă n-am rămas.

Câți oare-n lume au pășit,

Și câți din urmă or să vie?

Sunt sub privirea lor un mit,

Străin în marea simfonie.

Nici chip, nici nume nu-mi ghicesc,

Nu știu de plânsul meu pustiu,

Acești drumeți ce nu privesc

Spre umbra mea, pân' la sicriu.

Să numeri toate câte sunt,

Ar cere vieți fără hotar;

Să le-nțelegi e-un chin mărunt,

Un zbor himeric și-n zadar.

Privind la universul mut și greu,

Ce-i mai rămâne omului al său?

Pierdut sub bolta făr' de temelii...

Ce mai e omul, dacă nu doar a iubi?

Apocalipsa  cap  14 versetul 9:                                                                 

"Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, vă bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu...                                                                                                 fiara =catolicismul, imperiul roman și Uniunea Europeană.                 Apocalipsa.13 :5 :  "...Și i s-a dat "putere să lucreze 42 de luni."        42×30=1260 ani,căci 1 ziuă  este =1 anaflam asta din Vechul Testament, cartea Ezechiel,cap.4 cu v 6 !:"...îți pun câte o zi pentru fiecare an."Cit Apoc.12:6                                                      ...                   icoana fiarei=sau TV-ul ,sau NATO.                                                          Semnul fiarei =ziua dintâi a săptămânii la DUXINECA =666 cu cifre romane.                                                                                                Biserica catolică a primit putere prin editura de la Milano 538 până la omorârea ANTIHRIStului de la Vatican de către Napoleon 1798 .Pe coroana triplă papale e scris :VICARIVS FILI DEI=666!                  Fiara a doua de la Apoc.cap.13 =AMERICA   SUA.                                Semnul sfânt =Sabatul  odihna =Sâmbăta:Ezechiel 20 cu v.11,12:"Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscute poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei pentru ca să știe "că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc. "                         !E,ec.20 cu v 20,21 etc.                                     .....            .     ..............  !!Isaia 66 cu 23 etc.                                            . .....                                  !"...fuga voastră să nu fie în o zi de Sabat "EvMi-am riscat șansele de trăire veșnică pentru voi."                                                                     "anti =în  locul,în  loc de.

Взгляд за окном — в вечном тумане,

Внутренности пылают, словно костры.

Все кости устали, уже на грани,

Беспокойная душа рушит мосты.

Черви в земле замирают от страха,

Матери кличут: «Где же мой сын?»

Надежды внутри утихают от мрака,

Жизнь угасает, как угасли все сны.

Руки дрожат, но не от тревоги —

А от холода, окутавший звёзды.

Тусклый трепет звучит из берлоги,

А волосы встали, замёрзнув, как гвозди.

Теряясь в омуте бездонной болоты,

Не забывай про вещь, зову‌щуюся «Я».

Между шёпотом ветра и мерзлоты‌

Родилась бесчислено умершая дитя.

Pe stânca ce atinge cerul,
Un pustnic și-a zidit castelul,
Să fie lângă Dumnezeu,
Așa cum își dorise el.

Și-n fiecare zi cu nume
Se tot ruga la Dumnezeu
Să ierte întreaga omenire,
Să nu îl ierte doar pe el.

Își petrecu parte din viață
Rugându-se la Dumnezeu
Și de cădea în îndoială,
Tot se ruga la Dumnezeu.

Îl tot ruga să-l întărească,
Să nu greșească-n adevăr,
Să ție calea vieții dreaptă,
Să nu găsească vreun ocol.

Îl lăudau în cer toți sfinții,
Îl lăudau și adormiții,
Iar îngerii se întrebau
Cum Dumnezeu nu-l cheamă-n în rai.

Dar pustnicul avea păcate,
Ce nimeni nu știa socoate,
Doar unul, bunul Dumnezeu,
I le știa pe toate.

Se scurge timpu-ncetișor,
Stând singur, fără niciun om,
Dar și așa timpul trecu
Și barba-i albă se făcu, din neagră.

Și chiar de-avea vreo 90 de ani
Nu se plângea că-i este greu,
Căci își găsea un ajutor
În sfântul nostru, Dumnezeu.

Veni vremea călătoriei,
Să plece în împărăție,
Să întâlnească sufletul,
Pe Domnul lui.

Pe stânca ce atinge cerul
E omul ce-și dorește raiul,
Iar lângă el o nălucire,
Îi dă biletul de adio.

Un suflet se îndepărtează,
Se plimbă liber prin văzduh,
Privește cerul cu mândrie
Și zboară lin spre absolut.

La poarta raiului închisă,
Un sfântul Petru stă tăcut,
Îndeamnă sufletul să șadă
Și să aștepte-n rând.

Un rând de suflete plângând
Așteaptă lângă poartă,
O judecată îi desparte
De raiul cu de toate.

„Ți-e tolba plină de păcate,
În tinerețe le-ai făcut pe toate,
Un hoț fusei de mic copil,
Apoi, tâlhar la drumul mare.

Te-au blestemat toți jefuiții,
Pe tine și pe banda ta,
Te-au pus în lacrimi și suspine
Și le-au trimis la mine.”

Așa grăi la judecată
Un Domn creat din apă pură
Ce se părea că n-are gură,
Dar toți știau ce vrea să spună.

„Te iert de toate câte ai făcut,
Căci am văzut că nu ai vrut
Să strângi averi nemăsurate
Sau să îți faci palate.

Ai împărțit cu cei săraci
Din prada ta bogată,
Ai dat la oameni nevoiași
Și la văduve-n poartă.

Mai știu de anii de căință,
Ți-au fost de mare trebuință,
La judecata de apoi,
Te iert, rămâi în rai, cu noi.”

Din toate câte le-am făcut,
Când minte multă n-am avut,
Avem un timp la bătrânețe
Să cerem penitență.

În zori de zi, când soarele răsare,
Și când briza dă culoare în aer,
Natura-ntreagă parcă prinde viață,
După al nopții repaus, ea se trezește la viață.

Florile-și deschid petalele spre cer,
Zâmbește primordial frumosul giuvaer.
În fiecare colț, o nouă poveste se țese,
Fior de-ocean și valuri de cuvinte bine-alese.

Lumina zilei șoptește secrete nespuse,
Ecou îndepărtat de note în curcubeu ascunse.
Iar noi, martori tăcuți la spectacolul divin,
Croim drum prin iluzii, imagini în declin.

Purtați de valurile-nalte cu ritmul ancestral,
Jonglăm cu vise de spumă într-un dans existențial.
În complexitatea vieții, de valuri suntem duși,
De misterul naturii trădați, trădăm și-n lupte suntem prinși.