Spre tărâmul meu iubit..

Căzură trupuri pe asfalt 

De pe un pod înalt,

Stârnind valurile mării 

Și croncănitul ciorii.

Norii izbucniră -n plâns,

Cerul de jale e cuprins,

Cât și de-o furie nebună,

Ce dezlănțui furtună 

Peste sufletele goale 

De semne vitale.

Pustnicul chemă în grabă 

În modesta lui cocioabă 

Făptașii gestului nefast,

Ospătându -i cu fast.

Apoi cu fiecare -n parte

Vorbise despre moarte 

Și despre darul divin

Oferit fiecărui creștin;

De-a se naște pe pământ,

De -a trăi sub jurământ.

Prețuind fiecare clipă,

Cumpătat,nu în pripă.

Ii privi cu milă,nu dojană,

Promițând să dea pomană 

Pt iertarea de păcate 

Și dreptul la imunitate,

Când judecata de Apoi 

Ii va tără prin noroi..

-Urcati la Domnul, vă așteaptă,

Să motivați morbida faptă.

Îi îndrumă blândul sihastru,

Înălțându-se pe-un astru.

Printre culori atrăgătoare 

De produse -alimentare

O cucoană forfotea 

Cu puradeii după ea.

Negricioși,cu muci la nas

O urmau pas cu pas,

In șirag aliniați 

Milogeau înfometați..

Cu obrazul ca de smoală,

Cu fuste largi in poală,

Cu zorzoane aurite 

Iscodea sub veșminte..

Șterpeli o ciocolată,

Ce -o pitulă îndată 

Sub port de camuflaj;

Hoție -n ambalaj..

Cu tupeu și dibacie,

Șireată -n pălărie,

Ciordea tot felul,

Isprăvindu-și țelul....

Captivă -n flagrant 

Se lamenta exorbitant!!?

Jinduia compătimire,

Depănând cu pătimire..

S-a scurs amar de vreme;

Sortiți să ne dezbinăm,

Ne -am înstrăinat de noi...

Acu ne frământă dileme,

Din amintiri depănăm,

Călcând un pas înapoi..

Creasem un fel de conexiune 

In căutarea de -o verigă,

Ce ne-ar uni din nou..

Cea mai bună versiune;

Chemarea sângelui strigă 

In tăcerea inimii ca un ecou;

Pt cei ce se regăsesc cândva 

Și nopțile au plâns de dor,

Simțind absența real.

Ori timpul ne răcise cumva;

Captivi Intr -un decor 

Ne intersectăm formal..

Ne rătăcisem la răscruce 

Și ne -am rupt de ce ne leagă 

Dintr-un motiv cert meschin..

In loc să împărțim emoția dulce,

Fugim în lumea largă,

Smulgând din piept suspin..

Cred cu tărie în soartă 

La clipa unei revederi,

Oricât de mult as îndura;

Inima în gând vă poartă 

Pe înruditele cărări,

Incerc să dreg ruptura..

O să mă prefac că nu -mi pasă,

Că viața merge înainte 

Fără tine într-o zi ploioasă,

Pierdută -n golul din cuvinte.

Te voi lăsa undeva pe drum,

Ce duce spre nicăieri.

Voi trece prin foc și prin scrum 

Până rămân fără puteri.

Mă voi agăța de mâine,

Ce-a fost ieri, voi șterge;

Vom deveni două străine,

Chiar dacă sufletul plânge...

Ți -am indeplinit dorința;

Nu mai avem nimic în comun.

Îmi aștept tăcut sentința 

Și -mi caut locul în surghiun.

Dă -mi răgaz, mă voi obișnui 

Cu tăcerile apăsătoare.

În mine mă voi ghemui 

Până va zâmbi un soare...

Ceea ce era trist odinioară,

Va fi doar o rană moartă,

Ce nu poate să mai doară;

Eu te iert... și tu mă iartă...

Voi, Suflete îngenuncheate 

Cât îmi este dor de voi;

Ați zburat departe 

Străini de azi și noi 

Ce nu aș da ,ca să răzbat

Prin trecutul răpus 

Pe aripi ce se mai zbat

Pentru timpul apus.

După inimi de cleștar,

Ce -mi plângeau amarul.

Și -mi șopteau cu har,

Umpländu -mi paharul 

S -au risipit,nu le găsesc,

Căci s -au topit în zare;

Ființe dragi,eu vă iubesc 

Până la ultima suflare!...

Ul

Agățată -n cuie

Poza ta -mi surâde,

Subtilă -n Ironie 

Din ramă de desprinde;

Răzbați din trecut,

Te strecori sub ușă,

Mă privești tăcut,

Te scuturi de cenușă.

Mă apropii,te ating,

Fumegând,te pierzi;

Amintirile se sting 

În ochii tăi verzi..

Desculță în noapte 

Urmez a ta nălucă,

Te culeg din șoapte,

Dorul de tine usucă...

Trepidez in ecou,

Să te dau uitării,

Risipindu-mä în goluri 

Și -n liniștea zării...

PORTRET

Și de-aș da timpul înapoi,

Portretul să ți-l creionez,

Copil fragil cu ochii verzi, 

Să știi!

Ai învățat să ierți! 

Ai învățat să-ți îndrăgești, 

Și zâmbetul chiar de-i timid.

Să îți vorbești și cu blândețe, 

Și să visezi lucruri mărețe!

Ai învățat să te susții, 

În nopțile de agonie.

Să îți șoptești subtil dar cald, 

Mai poți!

Puțin mai e și fi-va mâine!

Și dacă îți aduci aminte, 

De părul creț ce îl urai, 

Azi cred că ai vreo cinci produse, 

Să-l stilizezi și să-l repari!

Acum porți roz, portocaliu și verde, 

Negrul e doar pentru ocazie!

Ai învățat c-a te schimba, 

Înseamnă a te valora!

Pacat ca uneori te deschizi fata de un om care nu merita si nici nu te merita

Pacat ca tot ce  frumos e intr-adevar trecator.. ma gandesc inca la noi si ranile dor

Oricat timp ar trece, de tine nu-mi va trece

Mi-e dor de tot ce am fost si am putea fi

Mi-e dor de tine si noapte si zi

Ce am avut cu tine e dincolo de cuvinte

Te vreau si azi la fel ca inainte

Ce am avut noi doi era o dragoste adevarata

Uitandu-ma la filme de dragoste ma simt ca altadata

Cand eram un noi si nu doar eu si tu

Cat de greu e acum sa stiu ca noi nu

Sunt amintiri frumoase, de povestit chiar si copiilor

Cat am putut sa iubesc un om cu care nu aveam un viitor..

De abia adorm, dar deschid ochii

că-mi vine un gând 

că eu sunt departe de casă,și sunt singură.

brusc trece prin mine un rece

mă scol din pat și-aprind lumina,

plec în bucătărie să beau apă

și mă-ntorc înapoi.

sunt singură, acest gând mă istovește,

aproape fiecare noapte la asta mă gândesc.

dar pot să spun că e bine să trăiești singură,

E liniște,tu ești singură în casa ta 

nu ai pentru cine-ți face griji.

duci o viață frumoasă "fără probleme de familie".

parcă ceva îmi lipsește, 

dar nu pot să cer ceva mai mult.

nu am timp ceva să schimb.

secundele,minutele, 

nopțile și orele,

repede se duc,

zboară măiastră mea pasăre,

a tinereții mele.

De fapt de sunt la lucru or la mine acasă

des privesc la fereastră

și liniștea,gândul meu mai departe il ascult.

Autor: Alina Zamurca 🎀

Poezia am scris-o pe (07.10.2024).

Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble,
femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi
norii umbroși ai tristeții
cred că fericirea se ascunde în lucrurile mici
mocnește-n atomii minusculi,
nevăzuți,
așteptând doar o răsuflare celestă
nu-ți mai zic că mai toate femeile se omoară după Scrabble,
dacă n-ai văzut o pasăre colibri dând din aripi
n-ai cum să înțelegi,
Larrousse e prea mic pentru câtă nevoie avem de cuvinte,
fiecare punct câștigat e cât un Waterloo,
cât un Picasso veritabil,
Les Demoiselles D`Avignon erau jucătoare de Scrabble,
la fel Galileo Galilei,
Giordano Bruno,
Hristos…
pietrele din Stonehenge,
giganții din In***cenzure*** Paștelui,
sunt urme ale unui joc de Scrabble intergalactic,
însuși Dumnezeu iubește jocul de Scrabble
ca să știi...

Dimineața are gust de cafea arsă și textură de neon rece. Lumina zilei de luni desființează dunga albastră și hipnotică a ecranului, lăsând în urmă doar o sticlă plină de amprente.

Mesajele din noaptea trecută par acum scrise de alți oameni, de doi actori care și-au uitat replicile odată cu răsăritul.

Ne întâlnim în stația de autobuz, exact în locul de care ne-am ascuns aseară. Lumina crudă a soarelui ne obligă să privim asprimea trotuarului, fără filtre, fără emoticoane care să îndulcească tăcerea.

— Neața, spui tu, privind fix spre ecranul telefonului pe care îl strângi mecanic în mână.

— Neța, răspund și îmi trag gulerul hainei mai sus.Atât. Buzele s-au blocat din nou sub greutatea realității. Degetele care aseară zburau pe tastatură sunt acum înghesuite în buzunare, amorțite de prezența fizică a celuilalt.

Între noi nu mai sunt kilometri de asfalt și stâlpi de iluminat, ci doar o jumătate de metru de aer rece. Și totuși, distanța e mai mare ca oricând.

Suntem doi străini care își cunosc cele mai adânci vulnerabilități, dar care nu au curajul să își intersecteze privirile într-o zi banală de luni.

Autobuzul oprește cu un scrâșnet lung. Urcăm pe uși diferite. Ne căutăm din reflex în rețea, singurul loc unde știm cu adevărat cum să ne atingem.

Du-mä, trenule, departe,

Pe un tărâm necunoscut,

Unde visele deșarte,

Pot răzbate din trecut..

Unde soarele zâmbește 

Și presară flori.

Iar luna îmi șoptește,

Învăluindu -mă -n fiori.

Dacă mă scaldă cerul,

Mă usucă vântul.

Ori mă cuprinde gerul,

Mă va încălzi pământul..

Iar valurile mării 

Mă vor feri de stânci 

Și -n freamătul serii,

Pălesc rănile adânci..

Te voi zäri la răsărit 

Din iluzii renăscut 

Și pe chipul tău iubit,

Sărutul unui început..