Povara unui anonim
Ieri te-am citit pe tine,azi l-am citit pe Blaga..
Cum e sa ai aripi uriașe,CTP?
Și eu iubesc cuvântul,dar aripile mele sunt mici..
Și tristețea mă inunda...
Uneori,poate,poezia mă apropie de astre.
As putea să trăiesc liniștită în anonimatul meu-reusesc uneori,
Dar acum,când noaptea se lasă,pacea mea se cufundă,
Vreau sa pot zbura și eu spre înalt,
Nu vreau lauri,doar puterea de a face din cuvânt diamant.
Și eu iubesc cuvintele simple,
,,Umbra lumii îmi trece peste inimă.",
Am obosit,aripile mele sunt prea mici,
Dar acum scriu cu sufletul,
Poate el le va da putina putere..
Te rog,destinule,lasă-mă să strălucesc o clipa
Iubesc cuvântul,beau din pocalul pasiunii cu sete.
Te rog,destinule,o singura dată dă-mi aripi uriașe,
Apropie-ma de idolii mei.
Nu-ți cer frumusețe,bogăție,putere,
O clipă de strălucire,aceasta mi-e singura vrere..
Poems in the same category
Fericire
Stau in rand la fericirea-I oarba,
Poate-i vad și eu a-l ei preț;
Să-mi las mințile sa fiarbă
Cu apa rece, în îngheț.
Vad muritori, cu fețe triste
Ce încearcă a trăi;
Ce incearca sa existe
Într-un rand, lung de vecii.
Vad copii ce nu au minte,
Dar așteaptă împietriți.
Vad părinți ce n-au cuvinte,
De gândirea lor topiți.
Vad puștani ce sobru spera
Sa-și cunoasca Julieta.
Vad copile ce-și pusera
Gând să-și toarcă silueta.
Mai sunt oameni; mici și mari,
Oameni buni, oameni fugari;
Oameni slabi, oameni mai tari;
Unitari, rudimentari.
Inca stau la rand la fericire,
Poate vad de ce-s trimis,
Poate vad și eu iubire...
Pentru mine, e închis.
Un cântec amar pentru țara mea
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
În țara mea, unde speranța-i doar un vis,
Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,
Un finanțator, de șase la sută ales,
Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.
Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,
Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.
Președintele, cu judecători-n buzunar,
Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.
Curtea Constituțională, un ecou al puterii,
Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,
Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.
Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,
Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
RENAȘTERE
Am reînceput viața cu atribuții de ” OM MARE ” ,
Mă uit în urma anilor ce au trecut
ca ninsoarea prin iarna inocentă ...
Aparent nu mă simt copil,
Dar nici societatea nu mă ia
în considerare cu drepturi depline..
Încerc să fac totul exemplar,
Dar sunt rătăcită printre norii
lui Cupidon de care nu mă pot lepada
până la nunta de aur .
crochiu liric/14
prin marea dezlănțuită,
vâslim, vâslim,
doar, doar, vom vedea
țărmul.
fără Dumnezeu,
singurătatea-i
o armă de descompunere, de anihilare
a simțămintelor omenești.
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Fericire
Stau in rand la fericirea-I oarba,
Poate-i vad și eu a-l ei preț;
Să-mi las mințile sa fiarbă
Cu apa rece, în îngheț.
Vad muritori, cu fețe triste
Ce încearcă a trăi;
Ce incearca sa existe
Într-un rand, lung de vecii.
Vad copii ce nu au minte,
Dar așteaptă împietriți.
Vad părinți ce n-au cuvinte,
De gândirea lor topiți.
Vad puștani ce sobru spera
Sa-și cunoasca Julieta.
Vad copile ce-și pusera
Gând să-și toarcă silueta.
Mai sunt oameni; mici și mari,
Oameni buni, oameni fugari;
Oameni slabi, oameni mai tari;
Unitari, rudimentari.
Inca stau la rand la fericire,
Poate vad de ce-s trimis,
Poate vad și eu iubire...
Pentru mine, e închis.
Un cântec amar pentru țara mea
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
În țara mea, unde speranța-i doar un vis,
Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,
Un finanțator, de șase la sută ales,
Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.
Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,
Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.
Președintele, cu judecători-n buzunar,
Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.
Curtea Constituțională, un ecou al puterii,
Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,
Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.
Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,
Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.
În țara noastră, coruptă și mică,
Un președinte, un guvern, o frică.
Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,
Iar noi, poporul, tăcem și suferim.
La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,
Când oare vom mai avea o viață mai senină?
RENAȘTERE
Am reînceput viața cu atribuții de ” OM MARE ” ,
Mă uit în urma anilor ce au trecut
ca ninsoarea prin iarna inocentă ...
Aparent nu mă simt copil,
Dar nici societatea nu mă ia
în considerare cu drepturi depline..
Încerc să fac totul exemplar,
Dar sunt rătăcită printre norii
lui Cupidon de care nu mă pot lepada
până la nunta de aur .
crochiu liric/14
prin marea dezlănțuită,
vâslim, vâslim,
doar, doar, vom vedea
țărmul.
fără Dumnezeu,
singurătatea-i
o armă de descompunere, de anihilare
a simțămintelor omenești.
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Other poems by the author
De ce m-ai născut?
De ce m-ai născut,o,maica mea draga,
Sa port suferința că pe-o mantie neagra?
Că o ghilotina,al morții gând peste mine sa cada?
O rană adâncă să-mi fie durerea întreaga?
De timpul intoarce-as putea,
Mă lasă-mă neființă,aprins,destnu-as ruga..
La ce a mă naște?
Teribilă moarte-a cunoaște?
Sau,fa-ma de vrei fulg de nea,
Ori floare,ori mare,ori stea.
Dar nu om,cu zbucium,și teama,
Cu lacrima-adanca,cu gânduri ce dor..
Am cearcăne negre,privirea pierdută,
Și zbaterea-aceasta s-o stinge când mor..
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..
Zâmbesc și plang
Știind că viața nu e nesfârșită
Închid în clipă infinitul,
Privesc spre cer-sunt fericita,
Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.
Dar suflete se sting,
Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..
O,vei apune-al vieții noastre soare?
Cu-atat mai mult eu te iubesc.
Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate
Precum un clopot,târziu în noapte..
Ma-ntorc la clipa de acum,
Doamne,as inchide-o-n vesnicie
Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,
Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,
Cu+al marii fascinant albastru,cu frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.
E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:
O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..
De-aceea iubesc fiece răsărit
Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.
Zâmbesc,și plâng...înca exist...
Daca n-ai fi tu daca n-ai fi tu
Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,
Gândul meu ar fi val zbuciumat,
Inima ar rătăci printre ruine..
Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,
Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,
Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..
Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..
Ce e mai prețios în viata
Am o balanta.
Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.
Pe altul e iubirea,doar ea..
Acum alege.
Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?
Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,
Care e baza ce aduce fericirea.
Tristete
As vrea sa coboare un înger pe pământ
Să-mi vindece rana din suflet
Să șteargă cuvintele grele,indiferenta oamenilor,rămase in gând,
Sa mă îmbrățișeze risipind toata neiubirea lumii,
Și să-mi imprime pe inima un gând:
Ești un om frumos,strălucește,
S-apoi,sa privim împreună salcâmii,
Cu lacrimi cristaline in ochi,
Scriind pe cer un minunat rand:
Omule,meriti sa fii iubit,ești o stea,sa nu uiți asta nicicând...
De ce m-ai născut?
De ce m-ai născut,o,maica mea draga,
Sa port suferința că pe-o mantie neagra?
Că o ghilotina,al morții gând peste mine sa cada?
O rană adâncă să-mi fie durerea întreaga?
De timpul intoarce-as putea,
Mă lasă-mă neființă,aprins,destnu-as ruga..
La ce a mă naște?
Teribilă moarte-a cunoaște?
Sau,fa-ma de vrei fulg de nea,
Ori floare,ori mare,ori stea.
Dar nu om,cu zbucium,și teama,
Cu lacrima-adanca,cu gânduri ce dor..
Am cearcăne negre,privirea pierdută,
Și zbaterea-aceasta s-o stinge când mor..
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..
Zâmbesc și plang
Știind că viața nu e nesfârșită
Închid în clipă infinitul,
Privesc spre cer-sunt fericita,
Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.
Dar suflete se sting,
Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..
O,vei apune-al vieții noastre soare?
Cu-atat mai mult eu te iubesc.
Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate
Precum un clopot,târziu în noapte..
Ma-ntorc la clipa de acum,
Doamne,as inchide-o-n vesnicie
Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,
Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,
Cu+al marii fascinant albastru,cu frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.
E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:
O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..
De-aceea iubesc fiece răsărit
Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.
Zâmbesc,și plâng...înca exist...
Daca n-ai fi tu daca n-ai fi tu
Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,
Gândul meu ar fi val zbuciumat,
Inima ar rătăci printre ruine..
Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,
Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,
Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..
Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..
Ce e mai prețios în viata
Am o balanta.
Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.
Pe altul e iubirea,doar ea..
Acum alege.
Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?
Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,
Care e baza ce aduce fericirea.
Tristete
As vrea sa coboare un înger pe pământ
Să-mi vindece rana din suflet
Să șteargă cuvintele grele,indiferenta oamenilor,rămase in gând,
Sa mă îmbrățișeze risipind toata neiubirea lumii,
Și să-mi imprime pe inima un gând:
Ești un om frumos,strălucește,
S-apoi,sa privim împreună salcâmii,
Cu lacrimi cristaline in ochi,
Scriind pe cer un minunat rand:
Omule,meriti sa fii iubit,ești o stea,sa nu uiți asta nicicând...