Nu regret

deja ninge...

licori amăgitoare

pansează

vechile răni.

până la prima stație,

viespea de mare-i

blocată-ntre 

uși.

- încotro?

- nu știu!

- cerșetorul de colo

pe care-l văd, invariabil,  de-o viață, scormonind zorii,

își plimbă umbra slugarnică de cum răsare și apune Soarele,

se hrănește cu resturi și măruntaie în putrefacție,  

însă merge hotărât  înainte!

- eu cred că se-nvârte într-un cerc!

- dar nu renunță!

- nu mai are la ce!

- întotdeauna există ceva pentru care merită să trăiești:

o floare, o femeie, un vis, speranța în minunea

care se va întâmpla mâine!

- el nu mai speră!

- atunci de ce-ar mai cerși stele?

n-am mai văzut până acum pe altcineva cerșind stele!

Întinde umil palma neagră, bătucită, terminată cu degete lungi

și se vaietă:

-„Miluiți-mă, oameni buni, cu o mână de stele!”

în timp ce oamenii îi aruncă mirați câte-un bănuț galben:

- cumpără-ți singur!

iar el strânge în cocioaba sa de sub bolta cerului

bănuț cu bănuț,

milioane de bănuți galbeni!

- speranța moare ultima! nu-i va ajunge toți banii din lume

să-și cumpere o „mână de stele”!

- nici viața, probabil! toți avem câte un vis luminos înainte!

- eu i-aș zice mai simplu umanitate!

există atâta umanitate în noi încât Universul e prea mic

în comparație cu excesul nostru de omenie

revărsat ca un fluviu peste inima acestui biet cerșetor

îndrăgostit de stele…

acum înțeleg cât de important este un punct de sprijin

în spațiu

Arhimede credea că poate da peste cap lumea

de pe Nibiru

în visul meu speram

ca și el

 să pot îmblânzi

timpul

.

Of, Doamne

cât de rebel îmi apare în minte gândul acesta

și cât de neajutorat trupul

.

citesc în ochiul de vultur rănit

durerea surdă de a nu-și mai putea lua zborul

având înainte  tot cerul

.

la ce bun piciorul său mort

.

nimeni nu știe cum e să fii și în același timp să nu fii

să gravitezi între tine și propria-ți neputință

ca un paranoic aflat într-o fază cronică

incurabilă

și să constați că nu merită

apoi să repeți ca Jean-Paul Sartre la capăt de drum: „am dat greș.”

.

fără să te bage în seamă nimeni

.

cum ați putea înțelege…

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

cu tot ce-am creat

pentru ei,

cu sângele ce-mi lăcrimează,

în carnea lor,

din oful meu, din ochii mei...

O, Doamne, iartă-mă!

Aidoma Ţie, Doamne!

Toate poverile,

le-am luat de pe umerii lor,

să meargă cu spatele drept,

cu privirea spre cer...

Aidoma Ţie,

numele îmi este luat în deșert,

pentru ei sunt cu o mie de coarne,

dar, pentru ei...

biciuiește-mă pe mine Doamne!

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

şi atâtea răstigniri am suferit,

pentru ei,

doar pentru ei...

Nu mă mai iubesc Doamne,

copiii mei!

O, Doamne, iartă-i!

Născută din pământ și apă,

Copilul Lui Dumnezeu,

Curat, sufletul meu,

Supus să cadă în groapă.

Păcatele din neam în neam

Ce mă urmăresc din umbră,

Simfonie sumbră,

Cu ele inima-mi hrăneam.

Aș fi vrut să fiu secundă,

Să fiu o clipă pe pământ,

Sau o adiere de vânt

Care-n trestii să se ascundă.

Îndrăznesc să cred în toate

Și în câte nu există,

Eu, simplă artistă,

Cu mii de vise întunecate.

Am depins prea mult,de cine ?

In asta lume cruda ,plina de mahnire

Acum inteleg , nu merita sa cred

Nici macar in propria mea umbra 

Care doar cand e lumina si bine 

Nu ma paraseste ,sta cu mine . 

Dar cand noapte vine....

Raman doar eu,cu mine!

-U.A

Oare tanjesc asa mult după iubirea încât sa nu am somn?

De ce ma supar când nu răspunzi la telefon?

Cred în iubire chiar dacă-n ea m am rătăcit 

Aștept sa mi vina bucuria, sa rad la nesfârșit 

Tânjesc după o alinare 

O iubire ce-mi poate deschide ochii 

Dar nu sunt deloc tare

Asa ca ma las în voia sortii

Aștept, dar pare ca-i departe 

Destinul e scris într o carte 

Și de ar fi sa mor fără-o pagina sa citesc

As vrea măcar în ochii tai sa ma rătăcesc 

Sa găsesc cărarea spre inima ta 

Sa bat ușor, și sa ma lași sa intru-n ea

Dar se pare ca aceasta casa mai e locuita 

De o fata ce-ti lasa privirea umbrita 

E închisa intr-o camera frumoasa 

Amenajata chiar de mana voastră 

Însă de la atâta amar și suspin 

Casa s a cutremurat puțin 

As putea s-o reconstruiesc 

Dar trebuie sa ma lasi sa întru 

Pe ea în camera sa n-o găsesc 

Ar distruge ce am muncit eu înăuntru

Ți distrus munca ta de ani 

Ai cladit-o cu manuta ta 

Și n-a fost investiție în bani 

Ai Invest doar cu iubirea 

Lasă ma sa îți arat cum arata fericirea 

As vrea sa ți vad zâmbind privirea 

Și sa razi cu mine mai mult decât cu ea 

Sa te fac sa zâmbești cum ea trebuia

Dar ți e greu sa crezi ca nu te iubeste 

Inima ta doar pe ea o dorește 

Și-o ți strâns în palmele tale 

De frica sa nu-ți lase o rana mare 

Iar eu sunt doar o frimitura lăsată pe masa

Ea e pâinea ce costa la baza 

Dar naiva cred ca te voi avea 

Dar știu ca asta-i doar în mintea mea

Sunt doar un pansament ce-apasă pe rana

Dar ea a avut cuțitul de te-a injugiat 

Te comporți de parca-as fi vreo fana

Dar nu e vina mea pentru ce s a întâmplat 

Încă n ai realizat, 

ești asa perfect încât mă doare 

Căci oricât as încerca 

Nu vezi în mine nici umpic din ce ea are.

Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației

Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției

Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni 

Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.

Timpul a venit, când poți să faci ceva, 

Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas, 

Nu vrei să vezi sau ești orbită? 

Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,

Sau e doar o iluzie,

ce-ți aparține fără drepturile de autor.

Închide fereastra, frigul te-nconjoară, 

Scufundă vinovăția în fundul mării tale,

Închide ochii, dar veghează-n

seară cu ochii întredeschiși.

Trage plapuma, un zid între lumi,

sau o minciună a minții tale? 

Desparte emoții, cu pensete și spumi,

Încetează cu filmele de doi bani.

Te-ar durea cu adevărat, adânc,

Sau doar mimezi durerea,

un joc stricat mecanic?

Anxietatea te strânge, ca un laț,

Dar te încălzește până-n suflet. 

Inima-ți sufocă,

fugi de-acest spațiu strâmt sub pat? 

Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește, 

Haosul îți prinde glas în cap, 

Poate nu-i atât de rău. 

Vrei să scapi,

dar unde te-ascunzi, în noapte?

Luna tânjește după soare,

dar tu după ce tânjești? 

Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,

Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.

Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca? 

Te simți urmărită, de umbre reci,

Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,

ce-o creezi acum? 

Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite, 

Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum. 

Privești ușa, ca un prădător în așteptare,

Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,

Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.

Un pachet întreg de esec și esență de vanilie

Pentru ruinele din jurul minții, 

Un scut obosit. 

ne vom iubi 

in targul vechi 

uitat de lume

vom rataci

si nimeni nu va sti

pe unde

vom cauta 

sa poposim 

in limpezi case 

si vom uita 

ca mai traim 

duminica la ora sase

În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,

Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,

Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,

Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:

Mâine, la mine, de-o fi să vii,

Vorbesc rezón, nu zic prostii,

Îți voi zice, chiar de la ușă,

Că am trei sticle de Frâncușă,

Soi bun de la Cotnari,

Nu din cel de potlogari,

Ce-ndoaie vinul în butoi

(Le cuca-n mur de marțafoi!),

Cu apă rea ce pute-a clor,

De-l bei, mai va, să faci amor !

Și de o fi, în completare, încă o sticlă

Un plus la fiecare cam de o litră.

De buna seamă, voi pune și mâncare,

Un mizilic, o măslină, o brânză mare,

Un mușchi  ce împănat,

A fost rulat și-apoi legat,

Ce din cuptor, scos rumenit,

În asorté va fi servit,

C-o mixtă în savori salată,

Nici acră, da' nici seacă.

Dară să știi: n-om face-o lată !

Stau și privesc focul încet 

Și ma întreb cât poat' sa doară 

O iubire ce a'nceput 

Nu tocmai însă într-o vară

A început atât de simplu de la doua trei cuvinte 

Dar acum ma uit în față și mult te oi mai tine minte

Poate ce simt nu pare însă o fi iubire pentru mulți 

Însă știu ca din iubire pentru tine-aș muta munți 

Stau noaptea cu ochii în lacrimi, privind tăcut prin amintiri

Dorul de tine ma cheamă de dincolo din altă lume

Aș vrea să-ți ating doar mâna sau pe nume eu ați spune..

Dorul ăsta-i greutate 

Ce-mi pasă sufletul..

Ma apasă zi și noapte 

Mi as dori să-mi fi aproape

:)