Cumpăraţi, cumpăraţi,
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Flori domnilor de le luaţi.
Că îs frumoase, înflorite,
Pentru doamne îs pregătite.
La doamne şi domnişoare,
Oferiţi la toate o floare.
Oferiţii florile în dar ei,
Ca simbol al dragostei.
Doamnei oferiţii un buchet,
Unul frumos şi cochet.
De trandafiri sau lalele,
De crini albi sau orhidee.
Că în fiecare an toţi ştim,
Că de Sfântul Valentin.
Toţi bărbaţii oferă flori,
La doamne, domnişoare şi surori.
Şi aşteaptă multe sărutări,
După ce ei oferă flori.
Le oferă flori în dar la femei,
Ca simbol al dragostei!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Dorel Marin
Дата публикации: 13 февраля 2023
Просмотры: 755
Стихи из этой категории
Ingerul meu
Mi-ai fost precum un înger păzitor
Când eram cu tine uitam de durere
Dar acum simt că mor de-al tău dor
Ți-ai luat zborul fără să-ți iei la revedere
Mi-a fost bine lângă tine, fără tine-mi este rău
Dacă nu te-ntorci la mine, voi fi eu îngerul tău.
Până atunci nu pot decât s-aștept
Nu pot decât ca-n amintiri să te privesc,
Asta poate că pare puțin nedrept
Dar n-am ce face, trebuie s-accept.
Nu pot decât să sper c-ai să te-ntorci la noi.
Dar nu știu dacă mai putem fi amândoi
Ști că la mine-n suflet am doar ploi
Nu vreau să-ți murdărești aripile cu noroi.
Te caut dar mi-e teamă c-am să te găsesc
Te doresc, dar n-am dreptul să te privesc,
Mereu greșesc, deci n-am dreptul să te iubesc
Spune-mi ceva nu mă lăsa să-nebunesc
,,Nu te enerva" în daneză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bare et ord
Sagt tilfældigt
Utilgivende
Det slår mig ned.
hjertet tror
Tanken måler det,
Stilheden er væk
For evigt.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til mit råd.
Bare et ord
Det bringer mig tunge tanker
Og kun med dem
Det omgiver mig.
Det er jalousi
Det kommer som en byrde
Og et ubeskriveligt mareridt
Natten i drømmen sænker sig.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til rådene.
Og du vil vide
At fortælle dig
alligevel,
alle der
Bliv ikke vred!
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Bliv ikke vred!
M-aș pierde...
M-aș pierde printre lucruri vechi,
Ca un obiect ce nu-l învinge timpul,
Să-mi curgă imnuri prin urechi,
Când geme și surâde anotimpul.
M-aș pierde noaptea-n asfințit,
Pe-un țărm atins de marea calmă,
Și pe ascuns să fiu în zori pețit,
De scoicile ce le-am cules în palmă.
M-aș pierde-n liniștea din gând,
Sub cerul pal, cu luna tristă,
Și-n fiecare șoaptă de cuvânt,
Să știu că plânset nu există.
M-aș pierde-n ploaia ce tresare,
Ca un refren ce încă mă adună,
Să văd cum cade peste mare,
O lacrimă din vechea mea furtună.
M-aș pierde-n zborul norilor tăcuți,
Prin văl de amintiri ce-n cer se-adună,
Să-mbrac în vechi veșminte cunoscuți,
Ce zilnic versul fraged mi-l consumă.
M-aș pierde-n umbra crinilor sălbatici,
În dansul frunzelor cu freamăt lung,
Și în străfundul codrilor apatici,
Tristețea lumii noastre s-o alung.
M-aș pierde-n viscolul ce roade creasta,
Din munții vechi cu frunți de piatră,
Să-mi las acolo ura și năpasta,
Și să mă-ntorc împărtășit la vatră.
M-aș pierde iar, și-apoi m-aș regăsi,
În sfânta taină a legilor străbune,
Și-n praful clipelor ce vor veni,
Să fiu ecoul ce veșnic va rămâne.
Dictatorul Putin nebunul
Dictatorul,Putin nebunul!
Cum să vorbești fără vorbe?
Limbajul de lemn îți este propriu!
Când plângi nu ai lacrimi, mergi fără pași... şi râzi fără râs...
Pari o fantomă,un strigoi ieșit din mormânt....
Și toată averea o ai din hoție!
O țară întreagă ai furat!
Prizonieri stau bieții cetațeni,
De bună credință, nevinovați, înșelați,
Așteaptă să dispari,
Sătui sunt de tine!
Sunt rușii cu toții un popor blestemat?
Să fie hoția,beția, minciuna acasă la ea?
Cât despre tine....
Ești lupul ce stâna păzește,
Nebunul ce crima vestește!
Imperiul ți-e mort de mult putrezit,
Și-ți zici:
Camarila complice mă susține!
Iar crimele toate m-amuză nespus...
Omor cu plăcere!
Să fiu eu Vladimir Putin un mort viețuind?
Un drac ce arde pămantul cu tot ce-i pe el?
Să am teamă eu,să mă las omorât,
De dușmanii ce eu i-am scornit?
Sau stârnit....?
Sunt destui !
Să-mi știe planul toți viermii-oameni,
Sau Occidentul pervers și drogat?
Pentru mine nimeni nu face doi bani....
Am spus că sunt îngerul alb!
De Domnul trimis să salvez omenirea căzută,
Se zice că-s drac?
Cine spune?
Vreți să vedeti ce-o să fac?
Știți bine că butonul ce vă face scrum e la mine!
*
Oooh Doamne!
Privește-l pe Drac!
Nebunii așa fac toți
Când de putere se-mbată!
Dezastrul aduc prin Minciuni,arme și crime!
Războiul și moartea-i o modă acum?
Dictatorii sunt modele pentru proștii cei mulți?
Iar prostimea cade-n groapa comună...
Soldații sunt carnea de tun!
Iar mamele toate ce fii nu mai au,
Au inima pe veci muribundă!
Doar minciuna își cântă refrenul,
Iar Dictatorul nebunul,
Venit din Iadul proscris,
Vrea Să rupă Pământul în două!
(25 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Lichele indispensabile
Nu mã plâng de supãrare,
Cã nu are niciun rost;
Fiindcã nu-i o zi sub soare
Sã nu dau peste vreun prost!
Când îşi cascã gura mare
Şi-mi transmite-al sãu venin,
Mult prea blândã mi se pare
Muşcãtura de asin!
Parcã-l scoate ciuma-n cale,
Sau eu însumi l-aş chema!
Dar lui i se par normale
Cheful lui, rãbdarea mea...
Când îmi merge cel mai bine,
Când mi-e soarele mai drag,
Mã trezesc, din zãri senine,
Peste ceafã, c-un ciomag!
Când vrea cerul sã m-asculte
Şi e roş la orizont,
O lichea, din cele multe
Sare-n cale-mi, c-un afront.
De n-ar exista prostia
Şi, de n-ar avea copii,
Seacã, nu ar fi pustia,
Viaţa, viaţã n-ar mai fi!
Pe neisprãvitul mare,
Cât şi pe cel mititel,
Netratându-i, ca atare,
Veţi pãţi şi voi, la fel!
Decât falnica prostie
Sã vã facã vreun hatâr,
Preferaţi, cu bucurie,
Muşcãtura de catâr!
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Ingerul meu
Mi-ai fost precum un înger păzitor
Când eram cu tine uitam de durere
Dar acum simt că mor de-al tău dor
Ți-ai luat zborul fără să-ți iei la revedere
Mi-a fost bine lângă tine, fără tine-mi este rău
Dacă nu te-ntorci la mine, voi fi eu îngerul tău.
Până atunci nu pot decât s-aștept
Nu pot decât ca-n amintiri să te privesc,
Asta poate că pare puțin nedrept
Dar n-am ce face, trebuie s-accept.
Nu pot decât să sper c-ai să te-ntorci la noi.
Dar nu știu dacă mai putem fi amândoi
Ști că la mine-n suflet am doar ploi
Nu vreau să-ți murdărești aripile cu noroi.
Te caut dar mi-e teamă c-am să te găsesc
Te doresc, dar n-am dreptul să te privesc,
Mereu greșesc, deci n-am dreptul să te iubesc
Spune-mi ceva nu mă lăsa să-nebunesc
,,Nu te enerva" în daneză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bare et ord
Sagt tilfældigt
Utilgivende
Det slår mig ned.
hjertet tror
Tanken måler det,
Stilheden er væk
For evigt.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til mit råd.
Bare et ord
Det bringer mig tunge tanker
Og kun med dem
Det omgiver mig.
Det er jalousi
Det kommer som en byrde
Og et ubeskriveligt mareridt
Natten i drømmen sænker sig.
Det er desværre min natur,
Men altid i mit sind siger jeg dette:
"Bliv ikke vred!"
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt
Kort sagt, det er ikke passende.
bliv ikke sur bliv ikke sur
Kom så smil og lyt til rådene.
Og du vil vide
At fortælle dig
alligevel,
alle der
Bliv ikke vred!
bliv ikke sur bliv ikke sur
Ord kan bedrage.
bliv ikke sur bliv ikke sur
At ingen vrede er god.
Bliv ikke vred!
M-aș pierde...
M-aș pierde printre lucruri vechi,
Ca un obiect ce nu-l învinge timpul,
Să-mi curgă imnuri prin urechi,
Când geme și surâde anotimpul.
M-aș pierde noaptea-n asfințit,
Pe-un țărm atins de marea calmă,
Și pe ascuns să fiu în zori pețit,
De scoicile ce le-am cules în palmă.
M-aș pierde-n liniștea din gând,
Sub cerul pal, cu luna tristă,
Și-n fiecare șoaptă de cuvânt,
Să știu că plânset nu există.
M-aș pierde-n ploaia ce tresare,
Ca un refren ce încă mă adună,
Să văd cum cade peste mare,
O lacrimă din vechea mea furtună.
M-aș pierde-n zborul norilor tăcuți,
Prin văl de amintiri ce-n cer se-adună,
Să-mbrac în vechi veșminte cunoscuți,
Ce zilnic versul fraged mi-l consumă.
M-aș pierde-n umbra crinilor sălbatici,
În dansul frunzelor cu freamăt lung,
Și în străfundul codrilor apatici,
Tristețea lumii noastre s-o alung.
M-aș pierde-n viscolul ce roade creasta,
Din munții vechi cu frunți de piatră,
Să-mi las acolo ura și năpasta,
Și să mă-ntorc împărtășit la vatră.
M-aș pierde iar, și-apoi m-aș regăsi,
În sfânta taină a legilor străbune,
Și-n praful clipelor ce vor veni,
Să fiu ecoul ce veșnic va rămâne.
Dictatorul Putin nebunul
Dictatorul,Putin nebunul!
Cum să vorbești fără vorbe?
Limbajul de lemn îți este propriu!
Când plângi nu ai lacrimi, mergi fără pași... şi râzi fără râs...
Pari o fantomă,un strigoi ieșit din mormânt....
Și toată averea o ai din hoție!
O țară întreagă ai furat!
Prizonieri stau bieții cetațeni,
De bună credință, nevinovați, înșelați,
Așteaptă să dispari,
Sătui sunt de tine!
Sunt rușii cu toții un popor blestemat?
Să fie hoția,beția, minciuna acasă la ea?
Cât despre tine....
Ești lupul ce stâna păzește,
Nebunul ce crima vestește!
Imperiul ți-e mort de mult putrezit,
Și-ți zici:
Camarila complice mă susține!
Iar crimele toate m-amuză nespus...
Omor cu plăcere!
Să fiu eu Vladimir Putin un mort viețuind?
Un drac ce arde pămantul cu tot ce-i pe el?
Să am teamă eu,să mă las omorât,
De dușmanii ce eu i-am scornit?
Sau stârnit....?
Sunt destui !
Să-mi știe planul toți viermii-oameni,
Sau Occidentul pervers și drogat?
Pentru mine nimeni nu face doi bani....
Am spus că sunt îngerul alb!
De Domnul trimis să salvez omenirea căzută,
Se zice că-s drac?
Cine spune?
Vreți să vedeti ce-o să fac?
Știți bine că butonul ce vă face scrum e la mine!
*
Oooh Doamne!
Privește-l pe Drac!
Nebunii așa fac toți
Când de putere se-mbată!
Dezastrul aduc prin Minciuni,arme și crime!
Războiul și moartea-i o modă acum?
Dictatorii sunt modele pentru proștii cei mulți?
Iar prostimea cade-n groapa comună...
Soldații sunt carnea de tun!
Iar mamele toate ce fii nu mai au,
Au inima pe veci muribundă!
Doar minciuna își cântă refrenul,
Iar Dictatorul nebunul,
Venit din Iadul proscris,
Vrea Să rupă Pământul în două!
(25 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Lichele indispensabile
Nu mã plâng de supãrare,
Cã nu are niciun rost;
Fiindcã nu-i o zi sub soare
Sã nu dau peste vreun prost!
Când îşi cascã gura mare
Şi-mi transmite-al sãu venin,
Mult prea blândã mi se pare
Muşcãtura de asin!
Parcã-l scoate ciuma-n cale,
Sau eu însumi l-aş chema!
Dar lui i se par normale
Cheful lui, rãbdarea mea...
Când îmi merge cel mai bine,
Când mi-e soarele mai drag,
Mã trezesc, din zãri senine,
Peste ceafã, c-un ciomag!
Când vrea cerul sã m-asculte
Şi e roş la orizont,
O lichea, din cele multe
Sare-n cale-mi, c-un afront.
De n-ar exista prostia
Şi, de n-ar avea copii,
Seacã, nu ar fi pustia,
Viaţa, viaţã n-ar mai fi!
Pe neisprãvitul mare,
Cât şi pe cel mititel,
Netratându-i, ca atare,
Veţi pãţi şi voi, la fel!
Decât falnica prostie
Sã vã facã vreun hatâr,
Preferaţi, cu bucurie,
Muşcãtura de catâr!
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Другие стихотворения автора
Răspunde-mi mamă din al tău mormânt
Răspunde-mi mamă ,din al tău mormânt,
Tu ascultă-mi ,lăcrima ce cade pe pământ.
Sau dă-mi un semn, privește-mă acum,
Eu sunt copilul tău, ce are lacrimă în pumn.
Răspunde-mi mamă, din lume ta tăcută,
Să știu că tu eşti bine, în lumea ta cea mută.
Să pot scăpa, de gândul care mă frământă,
Şi de povara ce-n suflet o am multă.
Răspunde-mi mamă, dă-mi un sfat ceva,
Fă o minune, te rog dă-mi mângâierea ta.
Să-mi pot căra în spate, această cruce grea,
Până ajung la tine, te rog măicuţa mea.
În Oraşul SEVERIN,
Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,
De când bombele s-au pus.
În oraşul SEVERIN,
Ce a fost lovit din plin.
Era în Aprilie de Paşti,
Când severinenii dragi.
Învierea o aşteptau,
Ei nimic nu prevesteau.
Că în seara de cinşpe aprilie,
Răul atunci avea să vie.
Cerul tot să luminat,
Când oraşul e înştiinţat.
Că în curând o să urmeze,
Oraşul să îl bombardeze.
Biletele îs aruncate
Din avioane îs lansate.
Lumea le luau, le citeau,
Şi atunci ei nu credeau.
Severin oraş frumos,
Tu de PAŞTI vei fii tot jos.
Şi apoi în miez de noapte,
Avioanele vin toate.
Şi într-o oră jumătate,
Au lansat bombele toate.
Prima bombă în gară au pus-o,
Calea ferată au distrus-o.
Uzina de apă toată,
Ea a doua îi bombardată.
Nici Uzina de Vagoane,
N-a scăpat de avioane.
Bombardată ea a fost,
S-a aprins şi a luat foc.
Ca să distrugă curentul,
A lovit bombardamentul.
În Uzina aceia mare,
De curent producătoare.
Şi de odată în miez de noapte,
Străzile sunt luminate.
De focuri şi schije multe,
De la zonele distruse.
Tot oraşul au bombardat,
Multe case au dărâmat.
Oameni mulţi aveau să moară,
În acea noapte amară.
Centrul tot este distrus,
De bombele ce-au căzut.
Oraşul e ca un iad,
Peste tot casele ard.
Oameni morţi zăreşti pe stradă,
Totu îi ca într-un film de groază.
Multe case îs bombardate,
Altele sunt ruinate.
Lumea era bulversată,
Dar şi tare speriată.
Ei cu toţii aşteptau,
Atacuri că se reiau.
Dar la prânz a doua zi,
Nici n-ai vrea tu ca să şti.
Cum a fost el bombardat,
Severin al meu oraş.
Bombardat de avioane,
Ce sunt anglo - americane.
Cu bombe incendiare,
De care nu ai scăpare.
Şi istoria ne spune,
Că nu au mai fost zile bune.
Oraşul a fost bombardat,
Totul a fost ruinat.
Din istorie se ştie,
Că au fost de teroare zile.
De la Paşti şi până în Iunie,
În oraş nu îs zile bune.
Că istoria aşa s-a scris,
Se află într-un manuscris.
Severin oraş frumos,
În noaptea de Paşti e jos!
Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.
Tu să știi că ești iubită,
Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie
Această zi, de Sfântul Valentin,
Această zi, de Sfântul Valentin,
Este împrumutată, de la un popor străin.
La noi România, iubirea e pecete,
Seducătorul şi faimosul Dragobete.
Acel fecior, român mereu el este,
Iubitul acela, ce visele le încălzeşte.
Cu al său năucitor mereu surâs,
Pentru el, Valentin e doar un fâs.
De-ar fi să am, chiar multe fete,
Şi toate doamnele, să mă răsfeţe.
Pe toate, le-aş iubi din plin,
Azi, chiar de Sfântul Valentin.
Azi, în această zi de Sfântul Valentin,
Bărbaţii toţi, sărută fetele din plin.
Fie brunetă, blondă sau roşcată,
La toate le oferă cadouri ei îndată.
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Răspunde-mi mamă din al tău mormânt
Răspunde-mi mamă ,din al tău mormânt,
Tu ascultă-mi ,lăcrima ce cade pe pământ.
Sau dă-mi un semn, privește-mă acum,
Eu sunt copilul tău, ce are lacrimă în pumn.
Răspunde-mi mamă, din lume ta tăcută,
Să știu că tu eşti bine, în lumea ta cea mută.
Să pot scăpa, de gândul care mă frământă,
Şi de povara ce-n suflet o am multă.
Răspunde-mi mamă, dă-mi un sfat ceva,
Fă o minune, te rog dă-mi mângâierea ta.
Să-mi pot căra în spate, această cruce grea,
Până ajung la tine, te rog măicuţa mea.
În Oraşul SEVERIN,
Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,
De când bombele s-au pus.
În oraşul SEVERIN,
Ce a fost lovit din plin.
Era în Aprilie de Paşti,
Când severinenii dragi.
Învierea o aşteptau,
Ei nimic nu prevesteau.
Că în seara de cinşpe aprilie,
Răul atunci avea să vie.
Cerul tot să luminat,
Când oraşul e înştiinţat.
Că în curând o să urmeze,
Oraşul să îl bombardeze.
Biletele îs aruncate
Din avioane îs lansate.
Lumea le luau, le citeau,
Şi atunci ei nu credeau.
Severin oraş frumos,
Tu de PAŞTI vei fii tot jos.
Şi apoi în miez de noapte,
Avioanele vin toate.
Şi într-o oră jumătate,
Au lansat bombele toate.
Prima bombă în gară au pus-o,
Calea ferată au distrus-o.
Uzina de apă toată,
Ea a doua îi bombardată.
Nici Uzina de Vagoane,
N-a scăpat de avioane.
Bombardată ea a fost,
S-a aprins şi a luat foc.
Ca să distrugă curentul,
A lovit bombardamentul.
În Uzina aceia mare,
De curent producătoare.
Şi de odată în miez de noapte,
Străzile sunt luminate.
De focuri şi schije multe,
De la zonele distruse.
Tot oraşul au bombardat,
Multe case au dărâmat.
Oameni mulţi aveau să moară,
În acea noapte amară.
Centrul tot este distrus,
De bombele ce-au căzut.
Oraşul e ca un iad,
Peste tot casele ard.
Oameni morţi zăreşti pe stradă,
Totu îi ca într-un film de groază.
Multe case îs bombardate,
Altele sunt ruinate.
Lumea era bulversată,
Dar şi tare speriată.
Ei cu toţii aşteptau,
Atacuri că se reiau.
Dar la prânz a doua zi,
Nici n-ai vrea tu ca să şti.
Cum a fost el bombardat,
Severin al meu oraş.
Bombardat de avioane,
Ce sunt anglo - americane.
Cu bombe incendiare,
De care nu ai scăpare.
Şi istoria ne spune,
Că nu au mai fost zile bune.
Oraşul a fost bombardat,
Totul a fost ruinat.
Din istorie se ştie,
Că au fost de teroare zile.
De la Paşti şi până în Iunie,
În oraş nu îs zile bune.
Că istoria aşa s-a scris,
Se află într-un manuscris.
Severin oraş frumos,
În noaptea de Paşti e jos!
Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.
Tu să știi că ești iubită,
Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie
Această zi, de Sfântul Valentin,
Această zi, de Sfântul Valentin,
Este împrumutată, de la un popor străin.
La noi România, iubirea e pecete,
Seducătorul şi faimosul Dragobete.
Acel fecior, român mereu el este,
Iubitul acela, ce visele le încălzeşte.
Cu al său năucitor mereu surâs,
Pentru el, Valentin e doar un fâs.
De-ar fi să am, chiar multe fete,
Şi toate doamnele, să mă răsfeţe.
Pe toate, le-aş iubi din plin,
Azi, chiar de Sfântul Valentin.
Azi, în această zi de Sfântul Valentin,
Bărbaţii toţi, sărută fetele din plin.
Fie brunetă, blondă sau roşcată,
La toate le oferă cadouri ei îndată.
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.