Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,

Greierele cântând printre brizele vântului care se gudură printre frunzele plopilor îmi făuresc atenție și privirea spre cerul care poartă craiul nou sfârșitului lui iulie.Cuprinzându-mă un fior care-mi stârnește dor iubirii care-mi umple viața de ștrășnicie

Dorindu-mi o țigare cu tutun mărunțit finuț, să-mi alin durerea pe care mi-o provoci din cauza lipsei tale care mă pune pe gânduri zi de zii Răcoarea serii îmi surâde urechii să mă vâr în casă, văd patul unde ne-am iubit nebunește, m-apucă plânsul de dor, mă așez în pat și-ți simt mirosul care-mi umple pieptul de fluturii care aparțin unui curcubeu plin de splendoare

 Iar fluturii îmi suspină să închid ochii și să-mi imaginez mângâierile tale, precum penele unei lebede care abia zguduie praful la căderea solului, mângâierea fină a mâinilor tale care mă fac să plutesc doar gândindu-mă, mângâierile tale ce-mi trezesc fiori neconteniți pe șira spinării, miraculos contractându-se mușchii stârnind plăcerea divină care-mi saltă pielea de găină.

Iar în al tău dor stătu-i cu gândul și aștept următoarea dată în care ne vom priviri până-n orbita ochilor noștri, în care ne vom rupe coastele îmbrățișându-ne, în care ne vom străpunge pielea trapezilor cu mușcături, în care ne vom șopti după urechi că ne iubim până vom îmbătrâni, în care ajungem să ne iubim până la ultimul nivel și mai presus de atât, te aștept, cu nerăbdare și plin de dor. 

Cu tine, simt o umbră de pace în vreme de război.

     Doar tu îi poți trezi... cu vocea ta ademenitoare- fluturii. Si e suficient de o privire doar... de o atingere pe pielea-mi rece. Deseori îmi aduc aminte de tine... cum îmi luai mâna în mâna ta... întorcându-mi palma către ochii tăi în care obisnuiam să mă înec... și îmi priveai cu atâta entuziasm linia vieții. Apoi îți luai mâna ta, întorcându-ți palma către palma mea.... Se atrăgeau ca doi magneți... Ai lipit-o de a mea și îmi ziceai: Uite cum s-au intersectat liniile vieții noastre. Si îmi strângeai palma-mi rece în palma ta caldă transmițând semnale inimii mele... Si îmi strângeai palma în palma ta atât de strâns... îmi simțeai pulsul... fiecare bătaie de inimă. Îmi simțeai iubirea, pe care ți-o purtam.... cum mai trăiește în venele mele... Si erai extrem de fericit.

 Si erai atât de fericit... iar eu tot stăteam și te priveam... Te admiram. Si din când în când... cu dosul palmei îmi ștergeam ochii uzi de fericire. Si nu mă mai săturam să îți admir chipul tău plin de venin care îmi făcea ca sângele să clocotească.

     Îți dezlipeai palma de palma mea și îmi priveai linia vieții, iar cu degetul mare, ce deseori îmi mângâia buzele-mi însetate de tine, treceai peste ea. Si îmi ziceai : Privește linia vieții tale. Sunt aici ( și mi te arătai la un capăt al liniei) și destinul meu ( arătându-mă pe mine la celălalt capăt al liniei).

    Îți ridicai privirea. Direct în ochi mă priveai, ștergându-mi una câte una lacrimile... de fericire evident. Privindu-mi chipul, îmi vei mângâia obrajii de o piele catifelată. Si cu vocea ta, asemeni cântecului de vioară îmi vei spune: De ce plângi? Tu ești destinul meu. Si sensul meu e să te iubesc. După cum și o fac. Asta mă face fericit. Cu adevărat fericit. Apoi mă vei strânge la pieptul tău. Vocea ta va pătrunde în timpane... le va da o culoare.

     Vei adora pur și simplu momentele petrecute în doi.... ca și mine de altfel. Îmi vei ține mâna în mâna ta... atât de strâns... Îmi vei duce mâna către pieptul tău... cu palma îți voi atinge musculii... îți voi simți inima bătând. Îmi vei privi ochii de un căprui intens, și cu zâmbetul pe buze îmi vei șopti la urechea stângă: Simți cum bate? Eu voi închide ochii și având același zâmbet pe buze, îți voi răspunde: E inima. Si vei recunoaște cu ușurință... că sunt drogul tău. Involuntar.

    Si, viața noastră se va măsura în momentele petrecute în doi, în bătăile inimilor noastre.... vor bate unison. Si, viața noastră se va măsura în intensitatea momentelor.
    Îmi vei alinta buzele cărnoase... cu atingerea buzelor tale... roze. Vor avea un gust....dulciu....mmmm.....ce-mi va da noi și noi forțe.

     Mâinile noastre iarăși se vor întâlni. Cu ochii închiși, îți voi strânge palma în palma mea. Degetele mâinii stângi se vor amesteca cu ale tale. Degetele mâinii drepte vor trece prin șuvitele tale. Sângele va fugi prin vene... Fluturii se vor trezi... Îmi vor ataca iar și iar.... inima-mi bolnavă de iubire... inima vrăjită de ochii tăi... vrăjită de tine.

( către A. Gaidulean)

Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.

Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.

- Cum e doctore?

- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!

Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.

- Să fi fost doar o părere, doctore?

- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!

Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...

Cel care sunase la uşa firmei sale de apartament, un bărbat de vreo cincizeci de ani, înalt şi voluminos, cu o faţă rotundă, ca un pepene, şi doi ochi minusculi, iscoditori, se arătă iritat de întîrzierea cu care i se răspunse, motiv pentru care îi îndesă cetăţeanului o legitimaţie sub nas şi dădu să intre pe lângă dânsul, împreună cu alt bărbat, ceva mai scund, dar la fel de impetuos.

 - Uşurel, domnilor ! le zise omul blocând intrarea. Cine sunteţi şi ce doriţi, dacă nu vă supăraţi ?

     - Comisar Ghiţă Volbură de la Garda Financiară !

     - Comisar Vasile Carabăţ tot de acolo ! Suntem în control !

     -  Şi ?

     -  Cum adică „şi” ? se enervă primul înroşindu-se la faţă. Dă-te la o parte ca să putem intra !

     -  De ce să intraţi ?

     -  Să-ţi verificăm firma, omule ! Nu este aici sediul firmei „Fără Nume” ?

     -  Cum adică „fără nume” ?

     -  Aşa cum auzi, răspunse celălalt răsfoind nervos filele unui dosar. „…S.C Fără Nume SRL, din Aleea Furorii nr. 19, administrată de Sebastian  Stăncescu, apartament 25 !...”

     -  Aici e Aleea Aurorii nr. 19 !

     - Totuşi  pe uşă scrie Sebastian Stăncescu, apartament 25 !

     Omul ridică din umeri.

     - Este posibil ca pe Aleea Furorii să mai exisă unul cu acelaşi nume şi cu acelaşi număr de apartament ! Eu sunt ofiţer de credit la bancă şi n-am fost niciodată administrator de societate.

     - ?!

     - Mai doriţi şi altceva ?

     - Să fiţi foarte atent, îl sfătui primul bătând în retragere, fiindcă individul pe care-l căutăm foloseşte identităţi false, cumpărând şi abandonând societăţi cu datorii uriaşe la stat ! Escrocul operează în zona aceasta de ani de zile ! Grijă mare la acte !

     Imediat ce închise uşa în urma comisarilor Garzii Financiare, cu care se complimentase reciproc, omul chemă un taxi şi nu mult după aceea coborîse scările cu mâinile în buzunare.

   - Pe strada Furorii la nr. 19, X6 !

   - Nu există nicio stradă cu acest nume ! îi zise taximetristul încruntat. Așteptați să întreb la dispecerat!

Centralista îi ceruse să aștepte „o clipă”.

   - Dacă ești pe Erorii, îi explică ea,fă stânga la intersecția cu strada Răzorii, apoi la dreapta pe strada Tumorii și din nou dreapta pe Aleea Terorii, care te scoate în

strada cu sens unic a Furorii, așa că la întoarcere mergi înainte pe strada Duhorii, faci stânga pe strada Rumorii, care te scoate din nou în strada Erorii, unde te așteaptă doi comisari de la Garda Financiară ! Pe Furorii nu există nici un bloc cu inițiala asta !

- Du-mă atunci la Y6 ! spuse Stăncescu zâmbind.Mereu le încurc !

Nu găsiră, desigur nici inițiala Y, iar ciudatul client se hotărâse brusc să coboare la C6, plătind mai mult decât generos cursa.

- Te mai rog ceva,îi spuse el taximetristului înainte de a intra în scara blocului. Transmite-le celor doi comisari de la Garda Financiară să mă caute și pe strada Sudorii !

Unii oamenii, spre nefericirea lor ( sau din fericire, e greu de spus! ) se nasc ghinioniști. Michael Geantă era unul dintre ei. Nici nu ieșise bine din pântecul iubitei sale mame și căzuse în cap. Medicul de serviciu abia se abținuse să nu-l bage la loc, ( de unde tocmai ieșise! ), iritat de țipetele și de zbaterile nejustificate ale acestuia. Clinic părea sănătos, îl consultase de mai multe ori, singura lui nelămurire fiind legată de perceperea unor zgomote ciudate ( ca niște chițcăieli de șoarec! ), care veneau de undeva dinăuntru capului. La început le confundase cu bătăile inimii, dar nu aveau nicio legătură cu inima, fiindcă îi verificase pulsul și i se păruse normal. Cu toate acestea recomandase să fie externat cât mai repede, temându-se să nu apară și alte complicații ( de la căzătură! ). Scena se petrecuse în prezența asistentei sale, parte din vina lui, parte din vina ei, motiv pentru care nu mai consemnase ( de comun acord! ) incidentul în registru de nașteri. Acest lucru, aparent nesemnificativ, avea să schimbe inexorabil cursul destinului lui Geantă, botezat Michael, în copilărie, mai întâi, când mai căzuse o dată în cap, apoi la maturitate, după ce devenise medic chirurg și nu reușise să se angajeze nicăieri în țară din cauza acelei anomalii cerebrale. Încă de mic, Geantă, fusese atras de cuvinte, de muzicalitatea lor, minunându-se atunci când unele slove păreau că se îmbrățișau cu altele ( mamă cu ramă, cântec cu pântec, etc. ) și-și făcuse un obicei din a le căuta și din a le combina. Așa ajunsese la poezie, un fel de versificație instinctivă, ceva de genul „… lasă-mi speranțele-n gând/ eu n-am să mă satur nicicând…!”, meteahnă  cu care se procopsise inexplicabil. Si cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Geantă al nostru se îndrăgostise de o nemțoaică cam trecută, care îl ispitise ( nu știu cum, fiindcă de felul său era patriot! ), s-o urmeze în țara lui Goethe, unde căzuse pentru ultima oară în cap, la una din întâlnirile sale romantice. Transportat la spital, medicul de gardă îl informase că se impunea o intervenție chirurgicală de urgență pe creier, interesându-se, în treacăt, despre natura acelor sunete ciudate ( înainte de a-l deschide și de a afla singur! ). Nu se împotrivise, așa cum obișnuia când nu-i convenea ceva, având, pe deasupra, și suportul nemțoaicei. Totul decursese perfect până când medicul îi îndepărtase calota craniană. În locul clasicului de acum creier, acesta descoperi o sferă transparentă, ca un glob de sticlă, înăuntru căreia gravitau haotic doi neuroni, care se loveau de extremitățile sferei. Sfera plutea într-o tumoră gălbuie, pe care medicul o îndepărtase cu grijă, apoi pusese calota la loc și sigilase totul cu o fâșie lată de leucoplast. Nu-i spusese lui Geantă decât despre tumoră, evitând să aducă vorba despre zgomotele provocate de cei doi neuroni. Două zile mai târziu, într-o miercuri, părăsise spitalul pe picioarele sale, dar băgase de seamă ( destul de mirat! ) că avea tendința de a smuci din cap la fiecare treizeci de secunde, printr-o răsucire reflexă spre stânga, imposibil de controlat. Între timp nemțoaica îi găsise un loc de muncă la o clinică particulară, unde managerul acesteia se arătase dispus să-l angajeze în locul unei doctorițe, care intrase în concediu de maternitate, cu promisiunea unui contract pe durată nedeterminată. După poezie, chirurgia era pasiunea vieții sale. Încă de mic îi plăcuse să disece pe ascuns tot felul de animăluțe, cobai, broscuțe, șopârle, etc., demonstrând o dexteritate nemaipomenită și un sadism ieșit din comun. În sufletul ( sau conștiința! ) lui Geantă se manifestau două personalități morbide, în alternanță, prima cea a poetului ( se credea un fel de Federico García Lorca! ), a doua cea a chirurgului obsedat ( în care se identifica cu Jack Spintecătorul! ), fără să trezească nicio bănuială. Prima zi de serviciu se dovedise promițătoare. Fusese adus un luptător K.O, care suferise un preinfarct. Jack preluase imediat controlul de cum pusese mâna pe bisturiu. Omul văzuse ceva straniu în ochii săi și-i înfipse o mână în gât, cu cealaltă apucându-i mâna cu bisturiul. Geantă nici nu simțise când lama îi secționase jugulara. Căzuse în genunchi horcăind.

   - Rușine! mai apucase să spună, nefiind clar pentru nimeni la ce se referise: la ceea ce intenționase să facă sau la ceea ce i se făcuse

Deseori visezi la o iubire ca în filme. Indiferent de persoană, vârstă sau sex. Visezi la o relație frumoasă în care ești împreună cu el/ea... fericiți. Visezi să ai lângă tine o persoană conform criteriilor tale. Visezi să o întâlnești în calea vieții tale. Visezi să te aprecieze pentru ceea ce faci zi de zi. Visezi să te aprecieze pentru gândurile tale... pentru sufletul tău. Visezi să te aprecieze și să te iubească așa cum ești de fapt, și să rămână lângă tine tot restul vieții. Visezi să îți șopteasca că ești cea/cel mai bun(ă) și vei reuși să treci peste orice obstacol.

     Si, într-o bună și minunată zi... tot asta se va întâmpla. Întâlnești o persoană care te va vrăji pe loc. O vei observa din depărtare. Si vei fi atât de fericit(ă). Ea se va apropia de tine și îți va spune un simplu: Bună. Tu îi vei răspunde doar printr-un clătinat din cap.Vei fi atras(ă) de ea... vei fi îndrăgostit(ă). Vei iubi nebunește. Va fi o dragoste cu atâția fluturi în stomac. Va fi o dragoste la prima vedere, ce în ziua de astăzi puțini mai cred în asta. Si doar o vei privi fără să mai clipești din ochi... de frica că atunci când vei deschide iarăși ochii să nu fie.

     Doamne, cât de fericit(ă) vei fi la acel moment. Dar vei fi și mai fericit(ă) când ochii vrăjitorului vor privi în aceeași direcție în care îți este îndreptată privirea. Vei fi și mai fericit(ă) când ve-ți privi împreună în aceeași direcție. Iar apoi vei fi luat(ă) de mâna ei/ lui caldă. Iar odată atingându-te, vei avea senzația că te-a electrocutat.

    Atunci vei simți o apropiere între tine și stăpânul tău. Si totul se va întâmpla atât de repede. Te vei mira și tu, și te vei întreba: Cum așa? Dar, totodată vei fi fericit(ă).. extrem de fericit(ă).

Si, îți vei petrece absolut tot timpul liber cu ea... pentru că ea te împlinește. Si, în momentele când ești doborât la pământ de problemele sociale, o vei căuta pentru că te calmează doar printr-o simplă atingere. Si vei fi iarăși fericit.

    Îți vei petrece puțin timp cu ea la început, din cauza activităților în care ești implicat. Si-ți va fi atât de dor de persoana ce îți ști până și răsuflarea. Si, tot de dragul ei, vei anula o parte din activități doar pentru ea... doar ca să o vezi... doar să o simți alături de tine, să îi auzi fiecare bătaie de inimă.

Iar pe zi ce trece, vom cunoaște noi și noi spații din sufletul ei. Îi vom cunoaște hobby-urile, abilitățile, fiecare gând, comportamentul și desigur vom găsi și minusuri. Ca la orice om.

Uneori vor fi prea multe ( doar pentru tine). Si vei avea o stare de confuzie. Vei fi atât de dezamăgit(ă). Si vei înțelege că ai fost atrasă doar de exterior. Iar în moment ce persoana de care ești atras(ă) este a ta, nu te mai interesează frumusețea interioară.

   Atunci vei încerca tu să o schimbi. Să îi schimbi comportamentul, modul de viață... ce desigur că o va deranja. Pentru prima dată... va trece peste. Dar totuși, își va schimba puțin comportamentul. De dragul tău.

Vei vedea că funcționează și vei mai încerca... doar pentru a ajunge la rezultatul dorit. Iarăși îți va merge în întâmpinarea ta. Si tu iarăși... deci până când persoana fâcând atâtea sacrificii pentru tine, se va opri. Îți va zice un STOP!!! ferm. Si îți va aduce 1001 de argumente pentru a-ți demonstra că nu poți schimba complet persoana. Astfel ea își pierde personalitatea.

    Îți vei aduce aminte de clipele frumoase petrecute împreună ce apoi va desena un zâmbet pe buzele tale. Te vei gândi apoi la momentele negative iar lacrimile sărate, îl va șterge imediat.

Iubirea e o ecuație. Destul de complicată. Si necesită timp pentru rezolvarea ei. Iubește perfecționismul dar nu-i permite să te domine. Toți iubim perfecționismul însă să nu uităm că suntem oameni și am greșit, greșim și vom greși până la ultima răsuflare... până la ultima bătaie de inimă.

Ea, te-a acceptat așa cum ești tu: cu negative și pozitive.Nu încerca să o schimbi, pentru că nu va mai fi acea persoană care ai cunoscut-o la început. Doar prețuiește-o. Pentru simplul fapt că e cu tine. Pentru că e a ta. Prețuiește-o pentru că te iubește.