Amintiri

 

Se clatină-n minte gândul pierdut, 

iar ceasul bate deja ora târzie,

mă-ntreb încontinuu de ce încă sunt,

dar vocea-mi se pierde ca o stihie.

 

M-ascund în cărți, pitit printre rânduri,

și-n aburii bahici încet mă destram,

noapte îmi sapă întruna în gânduri, 

și visu-mi rămâne ca o rază în geam.

 

Se frânge ușor lumina sub pleoape,

ca o floare uscată sub arșița verii,

dorul îmi pleacă pribeag peste ape,

și-n tăcerea adâncă încep să mă sperii.

 

Pășesc peste mine cu tălpi nevăzute,

printre urmele șterse caut lumina,

amintirile-mi par hidoase și slute,

și toate, în cor, pe mine dau vina.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Amintiri

Дата публикации: 15 февраля 2025

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 533

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Sub pleoapa-mi obosită…

 

În palmă astăzi îți port fericirea,

Dar mâna-mi tremură subit,

În ochii tăi îmi plânge nemurirea,

Iar în ai mei tu râzi necontenit.

 

Te scot din crâncene abisuri,

Și te resuscitez mereu,

Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,

Iar inima îți bate-n pieptul meu.

 

Împodobești un pom cu tragedii,

Şi-l altoiești cu grijă an de an,

În fiecare noapte urlă-n el stihii,

Tu cânți sub el un cântec de orfan.

 

Îți cauți mama printre aștri,

Fugind pe ochii mei albaștri,

Și vrei ca ea să te îngroape,

Sub ale mele obosite pleoape.

 

Înalț slăviri înspre Demiurg,

Să nu-ți asculte ruga niciodată,

Dar ai plecat aproape de amurg,

Orbindu-mi ochii dintr-odată.

 

Mi-e somn pe perna-ți părăsită,

Iar lacrimile-mi curg potop,

Şi sap sub pleoapa-mi obosită,

Căci vreau acum să te dezgrop.

Еще ...

Visez…

 

Îmi este noaptea albă și pustie,

Și-mi cade mâna pe hârtie,

Condeiu-i relaxat pe călimară,

Cuvântul plânge undeva afară.

 

Mă zgârie baladele pe tâmplă,

Iar inima în alte piepturi cântă,

Îmi smulg privirea-mi hăituită,

Ce-aleargă în a ochilor orbită,

 

Și o aștern pe coala de hârtie,

Să plângă-ntruna poezie,

Să-nece amarul meu și-al lumii,

În pustietatea rece a lunii,

 

Să-mi ardă pielea de nesomn,

Sub pijamaua mea de om,

Să-mi plângă noaptea pe obraz,

Că toate zilele-mi sunt azi,

 

Și tot ce-i azi, va fi să fie,

O lungă zi de  poezie,

În noaptea-mi albă și pustie,

Iar visul nedormit să scrie,

 

Volume întregi, biblioteci,

În lumea lor topit pe veci,

Și-n loc să stau să lecturez,

Cu fața-n sus, doar le visez...

Еще ...

Caut pământ pentru umbra ce-o am

 

Merg fără urme prin mine și lume,

Ca apa ce trece prin piatră-n răstimp,

Nu port nici un chip, nu mai port nici un nume,

Iar pașii se împiedică de timpuri prin timp. 

 

Trupul mă ține mai mult decât chinul,

Mai strâns decât frica, mai greu decât dorul,

Sunt golul din gol și prea-plinul din plinul, 

În care seacă și-apoi reizbucnește izvorul.

 

Și poate că asta e singura formă,

De-a fi fără margini, de-a fi fără loc,

Să ard fără flacără, să curg fără normă,

Să fiu doar o clipă ce trece prin foc.

 

Sunt foamea de cer într-un trup fără aripi,

Un clopot de sticlă ce sună în gol,

Port mări în privire și sete de maluri,

Și-o noapte adâncă cu toate stelele-n stol. 

 

Mă strâng din risipă, mă înalț din cădere,

Mă frâng ca lumina prin geamuri de fum,

Sunt rana din timp care secole cere,

Și pasul ce merge pe unde nu-i drum.

 

Și merg mai departe cu golul lumii în mine,

Ca un mesaj dintr-o sticlă pierdută-n ocean,

Nu caut ieșire, nici reclădiri din ruine, 

Ci doar pământ pentru umbra ce-o am. 

 

Еще ...

O altă soartă

 

Ne ţinem respiraţia în piept,

Ca pe o ultimă făgăduinţă,

De parcă ne-ar veghea nedrept,

Aceeași veche suferință.

 

Şi totuşi, sub cenuşa din priviri,

Mai stă ascuns un sâmbure de vară,

Un plâns tăcut de amintiri,

Ce vor deodată să dispară.

 

Presimt că zorii vor veni tiptil,

Să ne găsească încă împreună,

Să nu mai fim nici umbră, nici exil,

Ci flacăra ce luptă să rămână.

 

Sub pleoape grele, noaptea a căzut,

Ca o grădină oarbă, fără cale,

Iar trupurile, reci de conținut,

Îşi căută căldura la-ntâmplare.

 

Ţi-am auzit tăcerea cum vuia,

Precum oceanul sub furtună,

La geam cânta o cucuvea,

Și îmi spuneai că-i luna ce nebună.

 

Atunci iubirea, pasăre pustie,

S-a aşezat pe umerii de piatră,

Şi ne-a deschis cu aripa-i târzie,

Un început cu-o altă soartă.

 

Şi-am învăţat să ne vorbim prin semne,

Prin tremurul luminii dintre gene,

Ca doi străini salvaţi, pesemne,

Din roluri eșuate pe-alte scene.

 

Еще ...

Spovedanie

 

Cât moartea încă embrioni cultivă,

Să aibă mai târziu ce secera,

Eu stau cu mâinile-n colivă,

Și plâng la înmormântarea altcuiva.

 

Căci viața-mi pare-o pâine prea uscată,

Ce mi-e servită la o altă masă,

Și fiecare zi de sus lăsată,

Mereu îmi pare a fi o judecată.

 

Mă uit la cer și văd cum se sfârșește,

În fiecare nor ce-n sine moare,

Și-mi pare că pământul mă primește,

Doar ca să-mi dea o șansă de salvare.

 

Dar încă scriu, cu sânge, peste tot,

Sperând că Domnul va citi vreodată,

Și nu-mi închid durerea în chivot,

Ci-o port cu mine drept răsplată.

 

Eu n-am să vin la catafalc cu flori,

Ci-n miezul palmei cu o cruce arsă,

Și-n ochii mei vor răsări doi sori,

Ce peste oameni focul gheenei varsă.

 

Pe buze îmi va curge vinul nesfințit,

Din liturghii uitate-n miez de iarnă,

Și voi striga: Of, Doamne, am trăit

Să văd o lume care Te răstoarnă!

 

Dar nu mă tem, din moartea altcuiva,

Îmi fac altar și voi cânta cu glas de grotă,

Apoi  am să îngrop în cărți de mucava,

Tot drumul meu înspre Golgotă.

 

Еще ...

Așteptare

 

Îmi bate ploaia-n gânduri rar și stins,

Sunt un străin ce drumul nu-l mai știe,

Dar care-și lasă pașii pentru veșnicie,

Și pleacă apoi în grabă să nu fie prins.

 

Pe masă stă tăcerea desfăcută,

Ca o scrisoare fără nici un înțeles,

La care toată lumea a avut acces,

Dar nimenea nu știe cine a trimis-o.

 

Spre cer privesc și-mi pare că tu ești,

Sclipind ca un rubin conturul lunii,

De-un colț atârnă-un leagăn fără funii,

În care stai tăcută și galeș mă privești.

 

Pe masa nopții ard bolnave stele,

Ca niște ochi ce nu mai știu să plângă,

Și timpul, strâns în ceasuri, vrea să frângă,

Nesomnul meu ce stă între perdele.

 

Și-așa, absent, privesc fără să știi,

Cum noaptea-ți leagănă întristarea,

Și știu că veșnică îți e plecarea,

Dar gândul tot te-așteptă ca să vii.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

De ce, analfabeților

De ce, analfabeților, 

distrugătorilor, paraziților?

Distrugeți pura noastră

limbă română măiastră.

 

În meleagurile noastre nu există

Scrierea voastră materialistă

Voi mâncați literele

Până explodează Soarele!

 

Nu există verbul a vroi

Cu fonetica sunteți tâlhăroi,

Ce splendidă e gramatica,

VOI, o batjocoriti în ea!

Еще ...

Dragă jurnalule

Dragă jurnalule,

A mai trecut o zi,

Din acest vis nu mă pot trezi,

E ca un coșmar din care nu pot ieși,

În această viață în care nu pot iubi.

Ce e iubirea față de semeni?

Ce iubirea când durere ademeni?

Nu știu să iubesc, 

Nu știu să trăiesc.

Încă o zi și încep să șovăiesc.

Încă o zi, 

Încă o zi, iar de păcatele mele mă voi căii.

Еще ...

Ce ne spun cartile

 

Se rasfoieste carte in

caututare de solutii,

Apare cununa in curte bisericeasca!

Pe viitor suntem martori la

a dragostei marturii,

Domnisoara se retrage din

povestea cea craiasca.

 

Tanar flacau vine pentru 

a recolta puterea,

Hotarat e sa calce peste

mister de luna plina,

Se intreaba care e a vulpei soarta?

Royal intuneca stele,

in reflexie se alina.

 

Official e mandru si cu

daruri magice in gand,

Lasa deoparte mesaje de 

familie,personale.

Scapa dâns de lanturi,hotarat

iese din rand!

Binecuvantat sa fie a nost' pamant!

 

Moartea e in al intunericului paradis,

Nu e dispusa sa joace in pereche.

Domn cu inima neagra

si floarea-i de vis,

O adauga la casa pe

cea care e veche.

Еще ...

Numărătoare

Unu.

Unu.

Unu.

Unu.

Еще ...

Frații!

Ieri, copii la sânul mamei

Azi, plecați în lumea mare,

Ieri, surori și frați la masă

Astăzi triști de-a ta plecare. 

 

Ce bine mai era-n copilărie

Când nu știam ce-i dușmănia,

Unul pe altul ne-am crescut

Văzând cum tata își iubea soția. 

 

Și din iubirea lor..binecuvântată 

Cinci copii au apărut pe lume,

Trei surori și frații mult doriți

Să ducă mai departe al lor nume. 

 

N-aveam bogății sau cont în bancă

Și doar cele necesare pentru trai,

Dragostea plutea în casa noastră

Și bucuria de-a purta al nostru strai. 

 

Acum, grijă avem de cont și bani

Dar din păcate, uităm să dăruim,

Și greu ne e dușmanul să-l iertăm

Și pe săracul cu nevoi..să-l miluim. 

 

Ne adunăm mai rar pe-acasă

Când povestim cum ne e viața,

Ne amintim de-ai noști părinți

Lăsând ochii..să ne inunde fața!

Еще ...

Vârsta contradicțiilor

În zori de zi, în lumina răsăritului,

Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.

În suflete tinere, pasiuni se aprind,

Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.

 

Cu inima plină de curaj și cutezanță,

Tânărul adolescent se avântă cu speranță,

În lumea lipsită de nuanță,

În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.

 

Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul

Doar acolo unde gândul

Poate-ajunge-ntr-un minut,

Un minut și nu mai mult.

 

Dar oricum, ești mic, ești mare,

Tot ce faci un rost își are.

Când vei crește-ți va fi dor

Fiindcă totu-i trecător.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍