Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Стихи из этой категории
Gânduri nespuse
Poverile grele ce îmi apasă sufletul
Se pare că încep să își spună cuvântul.
Am ajuns să fiu doar o umbră
Ce umblă prin lume ca o stafie sumbră.
Însă tot ce e rău va trece
Chiar dacă asta înseamnă să am un suflet rece.
Dezamăgirile te fac mai tare, mai puternic
Iar tot ce trebuie să fac e să ies din întuneric.
Nu m-am lăsat doborâtă de absolut nimic
Deși timpul era cel mai aprig inamic.
Am plâns, am suferit, am îndurat
Dar de acum toate astea s-au terminat.
Singura soluție care îmi rămâne este speranța
Singura cale de scăpare de care mă pot agăța.
Speranța că totul va fi mai bine
Și orice e rău va trece de la sine.
Temeri...
Mi-e teamă să te strig, căci glasul mi se frânge,
Ca frunza care tremură sub vântul neîncetat,
Dar mâna ta când vine și-n palma mea se strânge,
E parc-un fulger de lumină pe-un cer întunecat.
Pe umeri porți tăcerea în loc de-o robă lungă,
Iar buzele-ți sunt șoapte ce-mi sângerează firea,
Și-alerg în urma ta, ca pasu-mi să te ajungă,
Și-n ochii tăi de ceară să îmi topesc iubirea.
Cu fruntea între stele și palmele-n țărână,
Îți scriu pe-un colț de lună chemarea în abis,
Dar buzele ți-s mute, iar inima stăpână,
Pe toate rătăcirile ce-n mine le-ai aprins.
De-ar fi să cad pe pietre, sub pasu-ți de lumină,
N-aș blestema durerea, ci drumul ce te duce,
Căci nu-i osândă-n lume mai rea ca o grădină,
În care fragede vlăstare, încep să se usuce...
Puțin mai amabil
„Viața este atât de frumoasă”
Mă gândesc plimbând în parc,
„Însă lumea e prea nervoasă”
A câtă oară eu remarc.
Tot e sur și monoton,
Și în inima se pare:
"Doar tu ești raza de lumină"
În această îngropare.”
Trecând pe lângă oameni,
Aștepți doar bun și iubire,
Dar în schimb primești,
Indiferență și dușmănie.
Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Networking
Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit
Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.
Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,
Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.
Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...
O lume atât de evazivă, expusă la păcat,
Oricine poate să te agațe în ştreangul social.
Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.
Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,
Cu mulți prieteni vechi şi noi.
Cu toți, pe rând, ne-am transformat,
În tipi de treabă sau smardoi.
Ne-am împărțit de la nevoi,
Ne-am îndoit prin alte zări,
Şi-am căutat perseverent
Un scop mai nobil, mai select.
Dar la origini când te-ntorci,
Eşti consultat de acei proroci,
Care ți-au zis c-aşa va fi,
Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.
E viața un dar sau un calvar,
Ori labirint profesional?
E moartea-un prag sau un popas
Sau e credința în impas?
Bătrânețe
Pe hruba-mi veche și întunecată,
Tăcerea o îmbracă în uitare,
Iar timpul stă cu tâmpla aplecată,
Ca un bătrân ce-și caută iertare.
Și plouă-n mine gânduri fără glas,
Târzii, uitate-n umbra înserării,
Tânjește piatra după obositu-mi pas,
Căci iarba o-nconjoară ca pradă a uitării.
Prin ramuri frânte, viscolind tăcerea,
Alunecă umbre în gropi de lumină,
Un dor renăscut îmi strigă durerea,
Printr-un oftat ce se pierde-n surdină.
Pământul înghite fum din crucile arse,
Cărările-mi sunt cufundate-n noroaie,
Trăirile toate îmi sunt azi reîntoarse,
Prin liniștea sumbră ce-mi plânge-n odaie.
Pe prispa-n ruină, beteag și nătâng,
Ascult o litanie rostită-n vechile altare,
Iar timpul, uitatul, mi-l molfăi și-l frâng,
În rugi neîncetate, și-n lacrimi amare.
Gânduri nespuse
Poverile grele ce îmi apasă sufletul
Se pare că încep să își spună cuvântul.
Am ajuns să fiu doar o umbră
Ce umblă prin lume ca o stafie sumbră.
Însă tot ce e rău va trece
Chiar dacă asta înseamnă să am un suflet rece.
Dezamăgirile te fac mai tare, mai puternic
Iar tot ce trebuie să fac e să ies din întuneric.
Nu m-am lăsat doborâtă de absolut nimic
Deși timpul era cel mai aprig inamic.
Am plâns, am suferit, am îndurat
Dar de acum toate astea s-au terminat.
Singura soluție care îmi rămâne este speranța
Singura cale de scăpare de care mă pot agăța.
Speranța că totul va fi mai bine
Și orice e rău va trece de la sine.
Temeri...
Mi-e teamă să te strig, căci glasul mi se frânge,
Ca frunza care tremură sub vântul neîncetat,
Dar mâna ta când vine și-n palma mea se strânge,
E parc-un fulger de lumină pe-un cer întunecat.
Pe umeri porți tăcerea în loc de-o robă lungă,
Iar buzele-ți sunt șoapte ce-mi sângerează firea,
Și-alerg în urma ta, ca pasu-mi să te ajungă,
Și-n ochii tăi de ceară să îmi topesc iubirea.
Cu fruntea între stele și palmele-n țărână,
Îți scriu pe-un colț de lună chemarea în abis,
Dar buzele ți-s mute, iar inima stăpână,
Pe toate rătăcirile ce-n mine le-ai aprins.
De-ar fi să cad pe pietre, sub pasu-ți de lumină,
N-aș blestema durerea, ci drumul ce te duce,
Căci nu-i osândă-n lume mai rea ca o grădină,
În care fragede vlăstare, încep să se usuce...
Puțin mai amabil
„Viața este atât de frumoasă”
Mă gândesc plimbând în parc,
„Însă lumea e prea nervoasă”
A câtă oară eu remarc.
Tot e sur și monoton,
Și în inima se pare:
"Doar tu ești raza de lumină"
În această îngropare.”
Trecând pe lângă oameni,
Aștepți doar bun și iubire,
Dar în schimb primești,
Indiferență și dușmănie.
Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Networking
Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit
Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.
Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,
Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.
Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...
O lume atât de evazivă, expusă la păcat,
Oricine poate să te agațe în ştreangul social.
Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.
Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,
Cu mulți prieteni vechi şi noi.
Cu toți, pe rând, ne-am transformat,
În tipi de treabă sau smardoi.
Ne-am împărțit de la nevoi,
Ne-am îndoit prin alte zări,
Şi-am căutat perseverent
Un scop mai nobil, mai select.
Dar la origini când te-ntorci,
Eşti consultat de acei proroci,
Care ți-au zis c-aşa va fi,
Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.
E viața un dar sau un calvar,
Ori labirint profesional?
E moartea-un prag sau un popas
Sau e credința în impas?
Bătrânețe
Pe hruba-mi veche și întunecată,
Tăcerea o îmbracă în uitare,
Iar timpul stă cu tâmpla aplecată,
Ca un bătrân ce-și caută iertare.
Și plouă-n mine gânduri fără glas,
Târzii, uitate-n umbra înserării,
Tânjește piatra după obositu-mi pas,
Căci iarba o-nconjoară ca pradă a uitării.
Prin ramuri frânte, viscolind tăcerea,
Alunecă umbre în gropi de lumină,
Un dor renăscut îmi strigă durerea,
Printr-un oftat ce se pierde-n surdină.
Pământul înghite fum din crucile arse,
Cărările-mi sunt cufundate-n noroaie,
Trăirile toate îmi sunt azi reîntoarse,
Prin liniștea sumbră ce-mi plânge-n odaie.
Pe prispa-n ruină, beteag și nătâng,
Ascult o litanie rostită-n vechile altare,
Iar timpul, uitatul, mi-l molfăi și-l frâng,
În rugi neîncetate, și-n lacrimi amare.
Другие стихотворения автора
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Amorțeală
Freamăt fin de apă dulce
Lin, încet încet se scurge
Spre apus, spre lungi izvoare
Ape line, curgătoare
Sunet amortiț de vreme
Sunet de izvoare
Pe ici-colo, câte-o gâscă
Slobode, se scaldă-n pace
Lunecă ușor și cântă
În cromatice secvențe,
Sunt ușor stângace
Crengile adorm în voie
Ghemuite de omături
Picură ușor, timide, nevoite
Vor cu totul să încerce
Vor să se ridice, vor să fie stalagmite
Marius Ene, 03.12.2024, Polonia
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Mai târziu
Mă gândeam așa, în timpul unui vis
Cum simple complicații urcau dintr-un abis
Nu-i de mirare c-atât de mult gândesc
Să-mi vie iar trecutul, un altul mai firesc
Deși n-aș putea spune de ce mai zăbovesc
În tot trecutul, taină a firii ce privesc
E năzuință slabă? Aș vrea să cercetez de ce
De firea-mi veche eu nu mă depărtez
Ce bine-ar fi, măcar o noapte, să privesc
Cum toată taina veche ce nu o deslușesc
Să se reverse minții, în har dumnezeiesc
Acum, aievea, eu, să pot s-o lămuresc
Un mâine nou, curat de gânduri, e tot ce îmi doresc
Marius Ene, Polonia, 25.05.2025
Capatul lumii
Galati, Prut....Braila, Mizil
La capatul lumii?!
Sau la azil?!
De ieri si de azi
In ele traim
Pe drumuri si poduri uitate de timp
La capatul lumii
Galati, Prut...Braila, Mizil
11.05.2022 / Elblag, Poland
Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).
1 Decembrie
Vântul călător prin lume
Cântă astăzi pentru noi
Despre tot ce-i românesc
Flutură necontenit pe culme
Tricolorul strămoșesc
Mai la sud, eternul fluviu
Curge-n laude firești
Curge-n salve de omagii
Pentru toți eroii noștri
Ostași ai țării românești
Eroi pribegi ai neamului dibace
S-au osândit la veșnicie
Ce au zidit un singur crez:
E roșu, galben și albastru
E steagul nostru românesc
Marius Ene, Polonia, 30.11.2024
Amorțeală
Freamăt fin de apă dulce
Lin, încet încet se scurge
Spre apus, spre lungi izvoare
Ape line, curgătoare
Sunet amortiț de vreme
Sunet de izvoare
Pe ici-colo, câte-o gâscă
Slobode, se scaldă-n pace
Lunecă ușor și cântă
În cromatice secvențe,
Sunt ușor stângace
Crengile adorm în voie
Ghemuite de omături
Picură ușor, timide, nevoite
Vor cu totul să încerce
Vor să se ridice, vor să fie stalagmite
Marius Ene, 03.12.2024, Polonia
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Mai târziu
Mă gândeam așa, în timpul unui vis
Cum simple complicații urcau dintr-un abis
Nu-i de mirare c-atât de mult gândesc
Să-mi vie iar trecutul, un altul mai firesc
Deși n-aș putea spune de ce mai zăbovesc
În tot trecutul, taină a firii ce privesc
E năzuință slabă? Aș vrea să cercetez de ce
De firea-mi veche eu nu mă depărtez
Ce bine-ar fi, măcar o noapte, să privesc
Cum toată taina veche ce nu o deslușesc
Să se reverse minții, în har dumnezeiesc
Acum, aievea, eu, să pot s-o lămuresc
Un mâine nou, curat de gânduri, e tot ce îmi doresc
Marius Ene, Polonia, 25.05.2025
Capatul lumii
Galati, Prut....Braila, Mizil
La capatul lumii?!
Sau la azil?!
De ieri si de azi
In ele traim
Pe drumuri si poduri uitate de timp
La capatul lumii
Galati, Prut...Braila, Mizil
11.05.2022 / Elblag, Poland
Pentru Ionel A (context inteles de autor si persoana careia i-a fost dedicata, scrisa in urma primirii a 4 cuvinte).