Schimbare
Au apărut lanțuri și-n occident,
Gardul e mai înalt decât casa,
Ochiul e mult mai atent,
Pe trupuri mai strâmtă-i cămașa.
Au apărut iar vremuri ciudate,
Vorbim din priviri nu din gură,
Şi asta numim reţinuţi, libertate,
Iar casa ni-i un fel de celulă.
Plaga se-ntinde încet peste lume,
De pază soldații ne stau pe la porți,
Avem buletine cu nume postume,
Și om devenim după ce suntem morți.
Aplauze, aplauze, trăiască știința,
Dați foc la biserici și la icoane,
În cip-uri păstrați toată credința,
Și-n inima goală înfigeți piroane.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 23 июля 2024
Просмотры: 369
Стихи из этой категории
Pe ulița copilăriei
Mă duc pașii in trecut
Pe ulița copilăriei;
Acolo unde am crescut
Prin basmul jucăriei.
Timpul parcă s a oprit
Pe băncuța jerpelită,
Din fața blocului zbărcit,
Ce găzduia a mea ursită.
Prin culoarul de castane
Nălucile se tot perinda.
Amintiri de sub obloane
Se reflectă ca n oglindă
Nucul din colț se indoise
Sub povara norilor
Și n taină îmi șoptise
Din odiseea anilor.
Prin frunzișul de aramă
Goneam copil odinioară
Cu bătături in palmă
Săream pe asfalt o sfoară.
Caruselul e n rugină,
Toboganul ,ros în tălpi.
Ce scârțâie n surdină
Sub bătrânii plopi.
Farmecul s a risipit
În vizorul meu de adult,
Dar etern va fi iubit
Cuibul meu cel de demult...
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Vârtejul gândurilor mele
Gândurile mele sunt ca un vârtej în minte, Se rotesc și se ciocnesc fără oprire, Unele îmi aduc fericirea, altele mă lasă în durere, Dar fiecare mi se pare o comoară prețioasă, o comoară a vieții mele.
Sunt gânduri de iubire, de speranță și de dor, Sunt gânduri care mă încurajează să zbor, Sunt gânduri care mă fac să plâng și să râd, Sunt gânduri care mă îndrumă și mă fac să privesc înainte cu curaj.
În gândurile mele se ascund cele mai adânci secrete, Secretele mele cele mai intime și cele mai discrete, Sunt gândurile care mă fac să mă cunosc mai bine, Sunt gândurile care mă ajută să îmi găsesc drumul și să mă definească pe mine.
În liniștea nopții sau în zgomotul agitat al lumii, Gândurile mele îmi aduc liniștea, îmi dau putere și curaj, Ele sunt cele care mă înconjoară mereu, Gândurile mele, a mea comoară adevărată, pentru totdeauna.
Corabie în portugheză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barco a vela
Querido barco a vela, você flutua no oceano aparentemente interminável,
Para quais continentes você irá novamente desta vez,
O que espera por você no seu próximo destino?
Barco a vela, barco a vela...
Por que você não me disse que gosta tanto de velejar?
Por que você não me avisou?
Por que, virando as costas para você, por um momento, você saiu do porto?
Como posso me acostumar com o vazio que você me deixou?
Como vou preenchê-lo?
Barco a vela, barco a vela...
Você era leve como um pardal,
Espero que você volte mais feliz do que onde foi,
Eu percebo que você teve que ir
Foi assim que você se sentiu
Isso é o que você pensou.
Tínhamos construído você tão bem, de madeira, o leme, o convés,
De várias folhas de vela,
Eu até anexei sua âncora,
Eu sei que não será fácil para você,
O oceano tem seus caprichos,
Você não sabe o que esperar,
Quando fica agitado e sacode você em todas as direções,
Ele só leva você pelas rotas que são mais acessíveis para ele,
Quando for difícil para você, quando você sentir que não tem como se manter à tona,
Por favor, olhe para baixo, veja a âncora anexada,
Pense que de longe, mesmo a milhares de quilômetros de distância,
Eu cuido de você, tenho você em meu coração,
É que você não está mais perto de mim para te mostrar,
Na verdade, o quanto nossa conexão significou,
(Em tom argumentativo)
Sinta-se bem, deixe ir, esqueça quem te fez,
Em duas semanas nem chegamos perto,
Se você pensa assim, a escolha é sua...
Só saiba que me importo com você, é por isso que te construí tão bem,
Como último incentivo, digo-lhe: “Não se deixe intimidar pelas tempestades que encontrará ao cruzar o oceano. Não se esqueça que depois da tempestade vem o bom tempo”.
O barco a vela:,,O que você faria? Não posso ficar um dia no Rio de Janeiro? Só um dia, é tudo que eu quero, depois voltarei para você, prometo!"
Tu
O raza trecand prin perdea.
Un latrat de caine.
Imi iau cheile si plec,
Ma voi intoarce maine.
In lumea asta necunoscuta,
Alb negru,fara culoare.
Cu fete pe care nu le-am vazut,
Si voci noi dar poate,
Daca as sta cu tine s-ar schimba,
Si ar prinde culoare.
As da jos perdeaua si as lasa razele sa ma imbratiseze,
Si pasarile sa cuibareasca,
In cutia mea toracica.
Si as bea cafea cu soarele,
Vorbind de luna cu un zambet,
Caci stiu ca va apune.
Si o zi noua ma asteapta.
Deci te rog fi acolo cand voi iesi din mine,
Si ma voi simti in viata.
Al treisprezecelea ceas
Când toate ușile dispar,
rămâne vântul.
Îl poți locui.
Acolo nu e nici „eu”,
nici „timp”,
doar floarea care se deschide
fără martor.
Pe ulița copilăriei
Mă duc pașii in trecut
Pe ulița copilăriei;
Acolo unde am crescut
Prin basmul jucăriei.
Timpul parcă s a oprit
Pe băncuța jerpelită,
Din fața blocului zbărcit,
Ce găzduia a mea ursită.
Prin culoarul de castane
Nălucile se tot perinda.
Amintiri de sub obloane
Se reflectă ca n oglindă
Nucul din colț se indoise
Sub povara norilor
Și n taină îmi șoptise
Din odiseea anilor.
Prin frunzișul de aramă
Goneam copil odinioară
Cu bătături in palmă
Săream pe asfalt o sfoară.
Caruselul e n rugină,
Toboganul ,ros în tălpi.
Ce scârțâie n surdină
Sub bătrânii plopi.
Farmecul s a risipit
În vizorul meu de adult,
Dar etern va fi iubit
Cuibul meu cel de demult...
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Vârtejul gândurilor mele
Gândurile mele sunt ca un vârtej în minte, Se rotesc și se ciocnesc fără oprire, Unele îmi aduc fericirea, altele mă lasă în durere, Dar fiecare mi se pare o comoară prețioasă, o comoară a vieții mele.
Sunt gânduri de iubire, de speranță și de dor, Sunt gânduri care mă încurajează să zbor, Sunt gânduri care mă fac să plâng și să râd, Sunt gânduri care mă îndrumă și mă fac să privesc înainte cu curaj.
În gândurile mele se ascund cele mai adânci secrete, Secretele mele cele mai intime și cele mai discrete, Sunt gândurile care mă fac să mă cunosc mai bine, Sunt gândurile care mă ajută să îmi găsesc drumul și să mă definească pe mine.
În liniștea nopții sau în zgomotul agitat al lumii, Gândurile mele îmi aduc liniștea, îmi dau putere și curaj, Ele sunt cele care mă înconjoară mereu, Gândurile mele, a mea comoară adevărată, pentru totdeauna.
Corabie în portugheză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barco a vela
Querido barco a vela, você flutua no oceano aparentemente interminável,
Para quais continentes você irá novamente desta vez,
O que espera por você no seu próximo destino?
Barco a vela, barco a vela...
Por que você não me disse que gosta tanto de velejar?
Por que você não me avisou?
Por que, virando as costas para você, por um momento, você saiu do porto?
Como posso me acostumar com o vazio que você me deixou?
Como vou preenchê-lo?
Barco a vela, barco a vela...
Você era leve como um pardal,
Espero que você volte mais feliz do que onde foi,
Eu percebo que você teve que ir
Foi assim que você se sentiu
Isso é o que você pensou.
Tínhamos construído você tão bem, de madeira, o leme, o convés,
De várias folhas de vela,
Eu até anexei sua âncora,
Eu sei que não será fácil para você,
O oceano tem seus caprichos,
Você não sabe o que esperar,
Quando fica agitado e sacode você em todas as direções,
Ele só leva você pelas rotas que são mais acessíveis para ele,
Quando for difícil para você, quando você sentir que não tem como se manter à tona,
Por favor, olhe para baixo, veja a âncora anexada,
Pense que de longe, mesmo a milhares de quilômetros de distância,
Eu cuido de você, tenho você em meu coração,
É que você não está mais perto de mim para te mostrar,
Na verdade, o quanto nossa conexão significou,
(Em tom argumentativo)
Sinta-se bem, deixe ir, esqueça quem te fez,
Em duas semanas nem chegamos perto,
Se você pensa assim, a escolha é sua...
Só saiba que me importo com você, é por isso que te construí tão bem,
Como último incentivo, digo-lhe: “Não se deixe intimidar pelas tempestades que encontrará ao cruzar o oceano. Não se esqueça que depois da tempestade vem o bom tempo”.
O barco a vela:,,O que você faria? Não posso ficar um dia no Rio de Janeiro? Só um dia, é tudo que eu quero, depois voltarei para você, prometo!"
Tu
O raza trecand prin perdea.
Un latrat de caine.
Imi iau cheile si plec,
Ma voi intoarce maine.
In lumea asta necunoscuta,
Alb negru,fara culoare.
Cu fete pe care nu le-am vazut,
Si voci noi dar poate,
Daca as sta cu tine s-ar schimba,
Si ar prinde culoare.
As da jos perdeaua si as lasa razele sa ma imbratiseze,
Si pasarile sa cuibareasca,
In cutia mea toracica.
Si as bea cafea cu soarele,
Vorbind de luna cu un zambet,
Caci stiu ca va apune.
Si o zi noua ma asteapta.
Deci te rog fi acolo cand voi iesi din mine,
Si ma voi simti in viata.
Al treisprezecelea ceas
Când toate ușile dispar,
rămâne vântul.
Îl poți locui.
Acolo nu e nici „eu”,
nici „timp”,
doar floarea care se deschide
fără martor.
Другие стихотворения автора
Destin
Piroane mă mângâie-n palme,
Îmi simt răstignirea un dar,
Cad zilnic asupra-mi sudalme,
Și le simt ca pe-un drog necesar.
Iubesc vremea rea de oriunde,
La poluri, cu câinii la sănii mă-nham,
Iubirea de mine parcă se-ascunde,
Din tot ce am strâns nimica nu am.
Aduc în povară un cântec de frunză,
Șoptit de furtuni în cascade de vânt,
Cresc umbre în mine ce mă refuză,
Cu întregul abis fac pe veci legământ.
Mă-nchin unor zori ce nu vor să răsară,
Un cer surdo-mut îmi e altar fără zei,
Și-n tainica-mi noapte se naște-o povară,
Ca o lume de gheață prin ochii mei.
Sub pași se deschid răni de lut înghețate,
Mă leagă pământul de-un drum fără scop,
Iar viața-mi, o toamnă, cu ploi răsfirate,
Mă cheamă să urc, să cobor, să mă-ngrop.
Din cioburi de gheață mi se-adapă tăcerea,
Sufletu-mi arde într-o palmă de scrum,
Cu lanțuri mă strâng, îmi întunec vederea,
Și cu crucea în spate plec iarăși la drum.
Veniţi ...
Veniţi şi alungaţi-mi teama,
Voi, mângâieri de mamă ,
Se întinde peste mine drama,
Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .
Veniţi şi alungaţi-mi grija,
Voi, sfaturi părinteşti
Mă hăcuieşte-n suflet schija,
Şi toate în jur par nefireşti.
Veniţi şi-mi alinaţi durerea,
Voi, leacuri din străbuni,
Mi-e inima amară precum fierea,
Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.
Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,
Voi, preoţi din altarele creştine,
O singură meteahnă nu-mi iertaţi,
Şi anume, c-am iubit pe orişicine.
Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,
Voi, îngeri păzitori,
Să-mi pot sălta pentru o clipă,
Privirea peste muritori.
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Temeri...
Mi-e teamă să te strig, căci glasul mi se frânge,
Ca frunza care tremură sub vântul neîncetat,
Dar mâna ta când vine și-n palma mea se strânge,
E parc-un fulger de lumină pe-un cer întunecat.
Pe umeri porți tăcerea în loc de-o robă lungă,
Iar buzele-ți sunt șoapte ce-mi sângerează firea,
Și-alerg în urma ta, ca pasu-mi să te ajungă,
Și-n ochii tăi de ceară să îmi topesc iubirea.
Cu fruntea între stele și palmele-n țărână,
Îți scriu pe-un colț de lună chemarea în abis,
Dar buzele ți-s mute, iar inima stăpână,
Pe toate rătăcirile ce-n mine le-ai aprins.
De-ar fi să cad pe pietre, sub pasu-ți de lumină,
N-aș blestema durerea, ci drumul ce te duce,
Căci nu-i osândă-n lume mai rea ca o grădină,
În care fragede vlăstare, încep să se usuce...
Rugă...
Doamne, ascultă ruga mea,
Acum în seara de Ajun,
Să iei din mine ce vei vrea,
Dar dă copiilor ce ai mai bun.
Doamne, dacă mă iubești,
Ascultă, rog, ce am să-ți spun,
De viață poți să mă sfârșești,
Dar dă copiilor ce ai mai bun.
Doamne, știi că multe n-am,
Și nici speranțe să adun,
Îți dau și sufletul haram,
Dar dă copiilor ce ai mai bun.
Și Domnu-n mila Sa cea mare,
Veni cu bogății duium,
Dar ei rosti cu lacrimi amare:
-Noi vrem pe mama, că ea e ce-ai mai bun.
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.
Destin
Piroane mă mângâie-n palme,
Îmi simt răstignirea un dar,
Cad zilnic asupra-mi sudalme,
Și le simt ca pe-un drog necesar.
Iubesc vremea rea de oriunde,
La poluri, cu câinii la sănii mă-nham,
Iubirea de mine parcă se-ascunde,
Din tot ce am strâns nimica nu am.
Aduc în povară un cântec de frunză,
Șoptit de furtuni în cascade de vânt,
Cresc umbre în mine ce mă refuză,
Cu întregul abis fac pe veci legământ.
Mă-nchin unor zori ce nu vor să răsară,
Un cer surdo-mut îmi e altar fără zei,
Și-n tainica-mi noapte se naște-o povară,
Ca o lume de gheață prin ochii mei.
Sub pași se deschid răni de lut înghețate,
Mă leagă pământul de-un drum fără scop,
Iar viața-mi, o toamnă, cu ploi răsfirate,
Mă cheamă să urc, să cobor, să mă-ngrop.
Din cioburi de gheață mi se-adapă tăcerea,
Sufletu-mi arde într-o palmă de scrum,
Cu lanțuri mă strâng, îmi întunec vederea,
Și cu crucea în spate plec iarăși la drum.
Veniţi ...
Veniţi şi alungaţi-mi teama,
Voi, mângâieri de mamă ,
Se întinde peste mine drama,
Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .
Veniţi şi alungaţi-mi grija,
Voi, sfaturi părinteşti
Mă hăcuieşte-n suflet schija,
Şi toate în jur par nefireşti.
Veniţi şi-mi alinaţi durerea,
Voi, leacuri din străbuni,
Mi-e inima amară precum fierea,
Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.
Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,
Voi, preoţi din altarele creştine,
O singură meteahnă nu-mi iertaţi,
Şi anume, c-am iubit pe orişicine.
Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,
Voi, îngeri păzitori,
Să-mi pot sălta pentru o clipă,
Privirea peste muritori.
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Temeri...
Mi-e teamă să te strig, căci glasul mi se frânge,
Ca frunza care tremură sub vântul neîncetat,
Dar mâna ta când vine și-n palma mea se strânge,
E parc-un fulger de lumină pe-un cer întunecat.
Pe umeri porți tăcerea în loc de-o robă lungă,
Iar buzele-ți sunt șoapte ce-mi sângerează firea,
Și-alerg în urma ta, ca pasu-mi să te ajungă,
Și-n ochii tăi de ceară să îmi topesc iubirea.
Cu fruntea între stele și palmele-n țărână,
Îți scriu pe-un colț de lună chemarea în abis,
Dar buzele ți-s mute, iar inima stăpână,
Pe toate rătăcirile ce-n mine le-ai aprins.
De-ar fi să cad pe pietre, sub pasu-ți de lumină,
N-aș blestema durerea, ci drumul ce te duce,
Căci nu-i osândă-n lume mai rea ca o grădină,
În care fragede vlăstare, încep să se usuce...
Rugă...
Doamne, ascultă ruga mea,
Acum în seara de Ajun,
Să iei din mine ce vei vrea,
Dar dă copiilor ce ai mai bun.
Doamne, dacă mă iubești,
Ascultă, rog, ce am să-ți spun,
De viață poți să mă sfârșești,
Dar dă copiilor ce ai mai bun.
Doamne, știi că multe n-am,
Și nici speranțe să adun,
Îți dau și sufletul haram,
Dar dă copiilor ce ai mai bun.
Și Domnu-n mila Sa cea mare,
Veni cu bogății duium,
Dar ei rosti cu lacrimi amare:
-Noi vrem pe mama, că ea e ce-ai mai bun.
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.