Să n-ai să-mi spui că ești bolnav!

Să n-ai să-mi spui că ești un om bolnav

Când stai cu tolăneala tu la mână

Și crezi mereu ce este muncă grav!

A fost prea viețuirea ta o zână

Ce te-a lăsat să dormi, ca de acum

Să-ți verși tot oropsirea pe cea bună,

Cea ce-a lucrat să nu te afli-n drum,

Să hoinărești buimac din lună-n lună?

Respectul trebuind să îl acorzi

Nu te clintește-n loc nici cât o brumă,

Căci vălmășagul de iubiri și corzi

Făcut-a soarta însăși ca pe-o glumă.

Iar îngerii când te-or chema să urci,

Și calea înspre Rai ai să ți-o spurci.

 

(Imagine de fundal: Wellcome Collection)


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Rareș Gireadă poezii.online Să n-ai să-mi spui că ești bolnav!

sonet

Дата публикации: 2 августа 2024

Просмотры: 349

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Puterea punctului

Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.

Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.

Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.

Еще ...

CONVERSAȚIE POETICĂ

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

 

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "

 

Еще ...

Psalmi - LIV - Sfârtecare

 

Doamne, am fost întreg

când nu Te cunoșteam.

Dar întregirea aceea era o mască,

o haină de lut

care nu putea ține focul Tău.

 

Și ai început să mă sfârteci.

Nu cu ură,

ci cu o iubire

care nu cruță,

ce nu e veșnic.

 

Mi-ai rupt visurile,

nu ca să rămân gol,

ci ca să-mi arăți că doar visul Tău

poate fi cuib

pentru sufletul meu.

 

Mi-ai sfârtecat liniștea,

ca să-mi arăți

că pacea fără Tine

e doar o iluzie tăcută.

 

Mi-ai sfârtecat inima

și am simțit că nu mai sunt.

Dar din fiecare ciob,

ai făcut un drum spre Tine.

 

Sfârtecarea nu înseamnă moarte,

ci naștere nouă.

Când carnea se rupe,

duhul iese la lumină.

 

Când mintea se frânge,

adevărul poate pătrunde.

 

Doamne, sfârtecă-mă până la os

dacă acolo voi găsi începutul Tău.

Zdrobește-mi eul

dacă acolo se naște chipul Tău.

 

Căci nu vreau să intru în Împărăția Ta

cu haina întreagă,

ci cu sufletul golit de mine

și plin de Tine.

 

Еще ...

Iti las ca amintire

Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?

Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,

În pagini plânse, pline de iubire,

Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.

 

Să-mi cauți lacrima într-o silabă,

Și râsul meu în rime însetate,

Durerea mea, ascuns purtată,

Pe care, n-am rostit-o niciodată.

 

Citește și mă vei găsi pe mine,

Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit 

Vei regăsi și dor și rău şi bine,

Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.

 

Vei regăsi în fiecare strofă

O luptă, un oftat, un surâs plin,

Și vei simţi cum dorul meu deodată 

Ţi se prelinge în suflet ca un vin.

 

Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,

Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii 

Chiar dacă mor, eu vie rămân...

De mă citești, la un vin în marginea serii.

Еще ...

Firea oamenilor

De oameni sa te ferești,

În ochi ai grija sa nu-i privești.

Te vor vrăji cu ale lor minciuni

Și după vor pune peste tine blesteme și amaraciuni.

Ai grijă, căci sunt o otravă,

Și distrug orice înconjoară.

Vin ca o flacără mistuitoare,

Pentru aceasta lume, dăunătoare.

Ei mint și ispitesc aievea unor demoni,

Nu or fi ei oare, deoarece doresc năpastă si teroare?

Еще ...

Mă simt în fiecare zi învins...

 

Mă simt în fiecare zi învins, 

De timp, de viață și cuvinte, 

Şi mă apucă-un dor aprins, 

De înaintașii din morminte. 

 

Mă reclădesc doar din erori, 

Iar lut mi-e gângurit de prunci, 

Mă-nsuflețează ai zilei zori, 

Şi zbor din nou pe stânci. 

 

Călăi cu flori la butonieră, 

Zâmbesc la fiecare pas al meu, 

Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă, 

Ce se înălță trist la Dumnezeu. 

 

Pe-al tatei trunchi mă altoiesc, 

Și înfrunzesc la mama-n brațe, 

Pământul pe vecie să-l umbresc, 

Hulit de farisei și de paiațe. 

 

Când păsări or să-și facă cuib în mine, 

În triluri vechi atuncea am să cânt, 

Durerea omului ce apocaliptic vine, 

Pe norii cerului, victorios călcând. 

 

Еще ...

Puterea punctului

Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.

Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.

Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.

Еще ...

CONVERSAȚIE POETICĂ

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

 

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "

 

Еще ...

Psalmi - LIV - Sfârtecare

 

Doamne, am fost întreg

când nu Te cunoșteam.

Dar întregirea aceea era o mască,

o haină de lut

care nu putea ține focul Tău.

 

Și ai început să mă sfârteci.

Nu cu ură,

ci cu o iubire

care nu cruță,

ce nu e veșnic.

 

Mi-ai rupt visurile,

nu ca să rămân gol,

ci ca să-mi arăți că doar visul Tău

poate fi cuib

pentru sufletul meu.

 

Mi-ai sfârtecat liniștea,

ca să-mi arăți

că pacea fără Tine

e doar o iluzie tăcută.

 

Mi-ai sfârtecat inima

și am simțit că nu mai sunt.

Dar din fiecare ciob,

ai făcut un drum spre Tine.

 

Sfârtecarea nu înseamnă moarte,

ci naștere nouă.

Când carnea se rupe,

duhul iese la lumină.

 

Când mintea se frânge,

adevărul poate pătrunde.

 

Doamne, sfârtecă-mă până la os

dacă acolo voi găsi începutul Tău.

Zdrobește-mi eul

dacă acolo se naște chipul Tău.

 

Căci nu vreau să intru în Împărăția Ta

cu haina întreagă,

ci cu sufletul golit de mine

și plin de Tine.

 

Еще ...

Iti las ca amintire

Dacă mâine mor, ce-ți las ca amintire?

Îţi las un vers, un dor, un surâs tăcut,

În pagini plânse, pline de iubire,

Eu voi rămâne, chiar de sunt trecut.

 

Să-mi cauți lacrima într-o silabă,

Și râsul meu în rime însetate,

Durerea mea, ascuns purtată,

Pe care, n-am rostit-o niciodată.

 

Citește și mă vei găsi pe mine,

Pe cea ce-a scris tot ce-a trăit 

Vei regăsi și dor și rău şi bine,

Și foc nestins ce n-a murit... s-a scris.

 

Vei regăsi în fiecare strofă

O luptă, un oftat, un surâs plin,

Și vei simţi cum dorul meu deodată 

Ţi se prelinge în suflet ca un vin.

 

Eu sunt în vers - și nu mai știu să plec,

Prizonieră am rămas sub cerul tăcerii 

Chiar dacă mor, eu vie rămân...

De mă citești, la un vin în marginea serii.

Еще ...

Firea oamenilor

De oameni sa te ferești,

În ochi ai grija sa nu-i privești.

Te vor vrăji cu ale lor minciuni

Și după vor pune peste tine blesteme și amaraciuni.

Ai grijă, căci sunt o otravă,

Și distrug orice înconjoară.

Vin ca o flacără mistuitoare,

Pentru aceasta lume, dăunătoare.

Ei mint și ispitesc aievea unor demoni,

Nu or fi ei oare, deoarece doresc năpastă si teroare?

Еще ...

Mă simt în fiecare zi învins...

 

Mă simt în fiecare zi învins, 

De timp, de viață și cuvinte, 

Şi mă apucă-un dor aprins, 

De înaintașii din morminte. 

 

Mă reclădesc doar din erori, 

Iar lut mi-e gângurit de prunci, 

Mă-nsuflețează ai zilei zori, 

Şi zbor din nou pe stânci. 

 

Călăi cu flori la butonieră, 

Zâmbesc la fiecare pas al meu, 

Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă, 

Ce se înălță trist la Dumnezeu. 

 

Pe-al tatei trunchi mă altoiesc, 

Și înfrunzesc la mama-n brațe, 

Pământul pe vecie să-l umbresc, 

Hulit de farisei și de paiațe. 

 

Când păsări or să-și facă cuib în mine, 

În triluri vechi atuncea am să cânt, 

Durerea omului ce apocaliptic vine, 

Pe norii cerului, victorios călcând. 

 

Еще ...
prev
next

Другие стихотворения автора

Rondelul rolului poetului

Poetul taină-n vers nu-și pune,

Ci doar crâmpei de sentiment,

Ca-n al oricărui piept să sune

Un puls ce-l vrea la el atent.

 

Nu este deci un sfat în rune,

Nici scut ca zidul din ciment:

Poetul taină-n vers nu-și pune,

Ci doar crâmpei de sentiment.

 

Nu-ți căuta pe-acelea bune

În stihul construit prudent,

Nici rele cât nisip în dune

Prin cel ce e efervescent:

Poetul taină-n vers nu-și pune.

Еще ...

Treceri în pași temporali

Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații

Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,

Unui far al depărtării, din vechime luminând,

Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.

 

Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,

Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,

Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting

Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.

 

Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,

Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,

Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit

Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.

Еще ...

Privește astăzi pe acele geamuri...

Privește astăzi pe acele geamuri

Ce bat spre-ograda gândului plăcut,

În care și acum, dormind sub ramuri,

Te-așteaptă marca timpului pierdut.

 

De mult în sinea ta domnește frica

Prezentului acesta-ncrâncenat...

Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica

Făptură ce cu sorii a jonglat!

 

Mă întristează să te văd cum suferi,

Știindu-ți dragul suflet delicat,

Precum era și vântul printre nuferi

În dimineața când ne-am sărutat...

 

Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,

Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...

Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,

Voi răsări mereu cu glasul viu.

 

(Imagine de fundal: Jill Clardy)

Еще ...

Arta mea…

Arta mea se rezumă în nimicnicie,

în nopți nedormite, în sticle goale,

șiruri de fumegânde țigarete, în suferințe reprimate,

în gemete nebănuite și cântece de requiem...

Lirica mea șade în morți, în vii supărări,

disfuncții și destine distruse...

Nu știu de unde vine această estetică de nedescris în rău,

din ce somn se scoală coșmarul creației în mine,

de unde izvorăsc febrilele stihuri cernite

precum cearcănele sub ochi șezând.

Miasme în mine se învârt,

curent horific prin mintea mea trece —

elegii pe portativ mi-au încremenit

și în veci nu par să aibă să mai plece...

 

Еще ...

De toate cuprins

De toate mă simt cuprins în nepacea mea

(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),

de întuneric, de umbre, dar și de lumină,

de tot ce lumea aceasta are;

un veșnic întreg în gândul meu suspină,

iar eu încerc în cuvinte să îl pun,

dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,

câte ale unui zmeu, ale vreunui duh

ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.

Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,

nimic din ce-oi mai fi văzut —

parcă mereu caut ceva necunoscut...

Еще ...

E amintirea lira

E amintirea lira dând cu spor

Poveștile de drag ori avuție

Ce ne urmează-n clipele de dor,

Purtate-n feșele de nostalgie,

C-un aer curios în sine stând,

De o ciudată, mare prospețime,

Precum un veșnic nor al unui gând

Nerisipit de-a vântului asprime.

Și nimbu-i peste capete de neam

Se tot coboară — anii cad în șiruri,

De cronicari pe file puși: le-aveam

Liant al secole-n balsam de miruri.

Iar negre poartă limbile de ceas

O evidență-a timpului distras…

Еще ...

Rondelul rolului poetului

Poetul taină-n vers nu-și pune,

Ci doar crâmpei de sentiment,

Ca-n al oricărui piept să sune

Un puls ce-l vrea la el atent.

 

Nu este deci un sfat în rune,

Nici scut ca zidul din ciment:

Poetul taină-n vers nu-și pune,

Ci doar crâmpei de sentiment.

 

Nu-ți căuta pe-acelea bune

În stihul construit prudent,

Nici rele cât nisip în dune

Prin cel ce e efervescent:

Poetul taină-n vers nu-și pune.

Еще ...

Treceri în pași temporali

Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații

Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,

Unui far al depărtării, din vechime luminând,

Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.

 

Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,

Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,

Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting

Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.

 

Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,

Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,

Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit

Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.

Еще ...

Privește astăzi pe acele geamuri...

Privește astăzi pe acele geamuri

Ce bat spre-ograda gândului plăcut,

În care și acum, dormind sub ramuri,

Te-așteaptă marca timpului pierdut.

 

De mult în sinea ta domnește frica

Prezentului acesta-ncrâncenat...

Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica

Făptură ce cu sorii a jonglat!

 

Mă întristează să te văd cum suferi,

Știindu-ți dragul suflet delicat,

Precum era și vântul printre nuferi

În dimineața când ne-am sărutat...

 

Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,

Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...

Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,

Voi răsări mereu cu glasul viu.

 

(Imagine de fundal: Jill Clardy)

Еще ...

Arta mea…

Arta mea se rezumă în nimicnicie,

în nopți nedormite, în sticle goale,

șiruri de fumegânde țigarete, în suferințe reprimate,

în gemete nebănuite și cântece de requiem...

Lirica mea șade în morți, în vii supărări,

disfuncții și destine distruse...

Nu știu de unde vine această estetică de nedescris în rău,

din ce somn se scoală coșmarul creației în mine,

de unde izvorăsc febrilele stihuri cernite

precum cearcănele sub ochi șezând.

Miasme în mine se învârt,

curent horific prin mintea mea trece —

elegii pe portativ mi-au încremenit

și în veci nu par să aibă să mai plece...

 

Еще ...

De toate cuprins

De toate mă simt cuprins în nepacea mea

(ca de o lacrimă ceroasă, plânsă de o lumânare),

de întuneric, de umbre, dar și de lumină,

de tot ce lumea aceasta are;

un veșnic întreg în gândul meu suspină,

iar eu încerc în cuvinte să îl pun,

dintre care, adesea, nu știu câte sunt ale mele,

câte ale unui zmeu, ale vreunui duh

ori ale unei vestiri nemaiauzite până acum.

Nimic nu mă-ndură și nu m-alină,

nimic din ce-oi mai fi văzut —

parcă mereu caut ceva necunoscut...

Еще ...

E amintirea lira

E amintirea lira dând cu spor

Poveștile de drag ori avuție

Ce ne urmează-n clipele de dor,

Purtate-n feșele de nostalgie,

C-un aer curios în sine stând,

De o ciudată, mare prospețime,

Precum un veșnic nor al unui gând

Nerisipit de-a vântului asprime.

Și nimbu-i peste capete de neam

Se tot coboară — anii cad în șiruri,

De cronicari pe file puși: le-aveam

Liant al secole-n balsam de miruri.

Iar negre poartă limbile de ceas

O evidență-a timpului distras…

Еще ...
prev
next