reverii/6

rotație

robia

împinge barca credinței

spre curaj-

ciucuri din coroana cu diamante i-atârnă pe umeri.

într-un dans de tobe spaniol,

lanțurile se rup,

încurajând libertatea să-i strălucească-n priviri.

omul-în cercul destinului,

mulțumit cu urcușurile și alunecarile sale,

prins într-un vârtej de orbire,

devine apatic.

dependent de

substanțe,

circumstanțe si nevoi

înainte de apusul soarelui,

iată-l

îngenuncheat,

adulmecând

robia...

ascultând tăcerea din

sfintele locașuri de rugăciune,

simt

adierile  calde ale cristalelor

în forma de spice de grâu,

ce-mi ating

genele.

în balansul zilei,

coborâm sau

urcăm?

vârfurile obeliscurilor-

sub greutatea orelor trăite aiurea,

se sfărâmă.

bucăți din tencuiala orologiilor

acoperă lâncezeala.

și-n acest răstimp al surghiunului am simțit vlăguirea ochilor....

între iertare și dreptate

se află

discernământul.

acesta

e-mbrăcat cu hainele curate

ale sufletului.

întotdeauna,

te-ntâmpină cu steagul păcii.

pacea interioară,

e asemenea unui alint de pimăvară,

când florile prunului

par solzi de lumină 

și puiul de cerb 

 îți mănâncă

din palmă.

liniștea interioară

e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;

odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;

ești dezlegat de dorințe.

are o scriere luminoasă,

se poate citi-n priviri,

așa cum poți admira

adâncul apelor limpezi.

e un rotor al gândirii,

care definește in câmpul său vectorial

traiectoria faptelor bune.

" Nu are ochi

șerpii pe care-i ținea 

îi mănâncă mâinile"

imaginea proiectată 

de propria furie 

o devorează.

"Să fie vocea 

prieteniilor defuncți 

sau gramofonul?"

Răscolind tainele seducției 

anii- și pierd conturul

în undele valsului..

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,

în umbră ispitit de ape fără fund...

Când amurgul stă să ardă

în țărâna de pe drum,

soarele (să nu să piardă)

își deschise ochi subțire

printre norii arși de scrum.

Mult jăratec umblă-n valuri,

prinzând trestia și lacul,

prinzând florile pe maluri.

Aci, vântu-și face veacul.

S-a trezit și se porni

la un neam de păpădii.

Trecu stins prin somnul ierbii

ca un sfânt răpus în piatră,

și o luă apoi spre sat

să-și găsească loc în vatră.

Prispa este caldă încă,

o pisică leneveşte:

ziua întreagă a fost pe luncă...

cu stăpânu’ la cosit.

Dar cum noaptea tainic creşte,

vântul iar se risipeşte

și aleargă

printre nuci

pasărea de păpădie

care urcă-n lumea largă,

uneori printre uluci.

Doarme -n floarea fistichie,

doarme fluturu’ sprinţar,

legănat în șoapte blânde

de-o păpușă cu tichie.

Cum păpușa are har,

cască alături un bondar.

Timpul curge în risipă,

norii galbeni nu-l ajung.

Mai clipeşte pentr-o clipă

ochiul roşului amurg.

Greier mic cu paşii repezi

şi cu glasul ascuţit,

urcă-n grabă două lespezi;

Altu’ îşi cântă lung amorul

unei tufe de cucută:

oare cine îl ascultă ?…

Pe la streşini de cerdac,

într-un cuib de rămurele,

puisorii nu mai tac.

Se îndeamnă în culcuş

lângă alte rândunele.

Undeva în depărtare

se aude un lătrat;

câinelui i se năzare

o nălucă sau un hoţ

care vine noaptea -n sat,

când cocoşii s-au culcat.

Luna hoinăreşte -n cer,

pe la porţi de stele bate:

- Doar lumină eu vă cer

pentru fete deocheate -

bezne reci să ardă -n noapte;

să se limpezească toate

ca nisipurile-n ape.

Umblă ielele desculţe

La Stejaru’ cu Izvoare,

îndărăt pe drum de piatră

(scăpărând în felinare)

trece şirul de căruţe...

Şi cum satu-i cumpănit

cu poveşti de altădată,

din mătăsuri s-au ivit

stelele subțiri, stângace.

În adâncu’ lor se arată

flăcările altor vremuri:

Luna -n cer e cât o roată.

Întunericul se -nchide

(şovăielnic dar supus)

în luminile lichide.

Astru fraged, rubiniu,

pâlpâie în sânul nopţii

ca un înger timpuriu.

din cartea ilustrată pentru copii:  Copilul și Norul -

Ștefan Radu Mușat

Mașina mea-i mititica,

Roțile mereu se strica 

Are și un motoraș,

Parca-ar fi un greieraș.

Tăticul meu, deși are,

O mașină mult mai mare 

Ea se strică tot mereu,

Fiindcă umblu eu la chei.

Tăticule sa mă ierți 

Te rog că sa nu mă cerți 

Credeam că mașina ta 

Are-o cheie că a mea.

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,

Cred că e rănită pasărea-văpaie…

Când răsună glasul muntelui de fier,

Inima vântoasei tremură în cer.

Poa’ să fie duh căzut din paradis -

Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?

Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,

Duhul prinse viață într-un fir de apă…

Nu este nălucă din vremuri uitate,

E sufletul ploii venit de departe.

E demult acolo, l-am văzut cândva,

Era piatră seacă, pământ nu era.

din cartea ilustrată pentru copii:

Copilul și norul - Ștefan Radu Mușat

Țin minte ziua aia.
Era cald.
Dar nu soarele m-a ars,
ci o veste:
„N-o să mai fie niciodată ca înainte.”
Atunci a murit copilăria.
Fără slujbă.
Fără colivă.
Doar cu un „Hai, maturizează-te.”
Și m-am maturizat.
Cu frică.
Cu nedormit.
Cu liste.
Cu vină.

Copilăria a murit într-o joi,
și de atunci, toate zilele sunt joia aia.
O aștept să revină.
Dar n-o mai prind niciodată la autobuz.
Poate merge pe jos.
Sau poate s-a ascuns în beci,
unde nu mai caut nimeni nimic.

Când creionul s-a stricat nu poate fi reparat?

Trebuie aruncat?

întreabă asta pe mămica,

ea știe că creionul nu are nimica ,

nu trebuie aruncat și poate fi reparat,

cu o mică ascuțitoare și puțină răbdare

creionul poate fi ca nou

și nu i-ai făcut nici un rău.

Panait Mirela

Două rândunici!

În pridvorul casei mele 

Își fac cuib azi două rândunele

Câte un fir, un puf, un pai,

Pare a fi, un colț de rai.

Guralive și istețe,

Știe tot fără să învețe,

Puii cresc bine hrăniți 

De iubiții lor părinți.

       .....

    Puiul de cuc!

Sus în deal domnește umbra 

Unui falnic nuc, umbra-i deasă

Pentru un pui de cuc.

O mămică călătoare 

Și-a lăsat în cuib un ou,

Alți părinți îl ocrotește 

Până ce puiuțul crește.

       .....

Pui, pui, pui, unde pleci așa hoinr?

Lângă mama, stai cuminte,

Sub aripă e fierbinte

Sub aripă-s frații tăi

Fii cuminte ca și ei

        .....

Cățeluș negru drăguț 

Mititel, rotofel

Hai cu mine să te joci

Mic sunt și eu ca și tine

Vino, fii prieten cu mine.

       .....

Un arici nătăflet 

Dar isteț

Fuge iute și se ascunde,

În pădure are casă,

Azi, furnici are la masă

Și de dușmani nici nu-i pasă.