Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Anișoara Iordache
Дата публикации: 6 февраля
Просмотры: 206
Стихи из этой категории
Cu ochii deschisi
Ochii tai lucesc in noapte
Reflectindu-mi dragostea
Ma iubesti si esti de departe
Nu m-auzi iubirea mea !
Iti soptesc cuvinte multe
Insa ele n-au folos
Dormi frumoaso, somn frumos
Poate stii, ca eu la tine
Ma gindesc neincetat
Ca iubirea mea nu are
Un sfirsit nelimitat
Ca roua tu ma vei uda
Ca soarele vei lumina,
Mereu imi vei fi steaua mea
Si steaua ma va indruma.
Doar tu vei fi lumina mea
Si-n zori de zi vei lumina,
Acum e seara-n viata mea
Te rog aprinde flacara.
Poem scurt de dragoste
Iubito ție îți scriu un scurt poem,
Ce-i presărat de întrebări,
Cu tainice răspunsuri uneori,
Ce vin prea greu sau chiar deloc...
E dragostea poemul de amor
Ce dimineața poartă culoarea roșu aprins,
A sângelui și a soarelui strălucitoare amprentă,
Ce viața prevestește?
Mai are rost să viețuiești fără iubire,
Cea despre care se tot vorbește,
Ba că-i un dar,ba că-i blestem?
Dar cum poți cere fără să oferi,
Nu-i mult mai bine să iubești fără să ceri nimic în schimb,
Și totuși știind prea bine legea viețuirii,
Când dai, primești ori mai devreme ori mai târziu,
Chiar dacă trebuie s-astepți decenii de tăcere?
Iar oamenii de-s neputincioși,
Cel care niciodată nu te uită,
Cu siguranță este Dumnezeu...
Iubito ție îți scriu un scurt poem,
Ce-i presărat de întrebări,
Cu tainice răspunsuri uneori,
Ce vin prea greu sau chiar deloc...
Nu tu ești al iubirii mele infinit poem?
Nu eu sunt prizonierul tău pe veșnicie?
( 24 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ură și iertare
Doar ura mă știe,
O viață să iau îmi vine.
Mi-a distrus viața toată,
Nu mi-a fost niciodată tată.
Un joegos, un nesimțit,
Într-o zi o să moară, zic.
Nu îi doresc răul,
Ci, doar atât bine,
Cât mi-a făcut el mie.
Vreau să îl iert, să pot trăi
O zi fără o piatră pe inimă... știi?
E un păcat incurabil, ura,
Mai ales când îmi controlează gura...
Un suflet nevinovat am fost
Când speranța că își va reveni avea un rost.
Timpul trece, și l-am urât cât zece.
Pentru ce?
E bătrân, e ramolit,
La realitate, nu s-a trezit.
E singur și e trist,
Pentru că acum familia rămâne doar un vis
O umbră a fericirii și o amintire ce plutește acum în abis...
🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
Pași în vânt
Ma uit la tine și încerc
Să-mi dau seama de ce aleg
Să fiu tăcută și retrasă,
Ratând oricare a ta frază.
Dorindu-mi să îți vorbesc,
Curajul încerc să-l aleg,
Dar frica fiind un întreg,
Aleg încă să aștept.
Vorbeste-mi tu cât încă sunt
Pe drumul lung ce îl confund
Cu anotimpul plin de vânt,
Pe care nu pot să-l confrunt.
Și mă întreb cum voi găsi
Puțin sprijin să îți scriu,
Refăcând acel greu drum,
Tot mai scurt și mai tăcut.
Reunire
Cu răni deschise calc pe spini de gheață,
Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,
Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,
Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.
Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,
Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,
Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,
În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.
Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,
Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,
Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,
Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.
Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,
Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,
Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,
Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.
Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,
Privesc prin univers cum cade steaua ta,
Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,
Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.
Cu ochii deschisi
Ochii tai lucesc in noapte
Reflectindu-mi dragostea
Ma iubesti si esti de departe
Nu m-auzi iubirea mea !
Iti soptesc cuvinte multe
Insa ele n-au folos
Dormi frumoaso, somn frumos
Poate stii, ca eu la tine
Ma gindesc neincetat
Ca iubirea mea nu are
Un sfirsit nelimitat
Ca roua tu ma vei uda
Ca soarele vei lumina,
Mereu imi vei fi steaua mea
Si steaua ma va indruma.
Doar tu vei fi lumina mea
Si-n zori de zi vei lumina,
Acum e seara-n viata mea
Te rog aprinde flacara.
Poem scurt de dragoste
Iubito ție îți scriu un scurt poem,
Ce-i presărat de întrebări,
Cu tainice răspunsuri uneori,
Ce vin prea greu sau chiar deloc...
E dragostea poemul de amor
Ce dimineața poartă culoarea roșu aprins,
A sângelui și a soarelui strălucitoare amprentă,
Ce viața prevestește?
Mai are rost să viețuiești fără iubire,
Cea despre care se tot vorbește,
Ba că-i un dar,ba că-i blestem?
Dar cum poți cere fără să oferi,
Nu-i mult mai bine să iubești fără să ceri nimic în schimb,
Și totuși știind prea bine legea viețuirii,
Când dai, primești ori mai devreme ori mai târziu,
Chiar dacă trebuie s-astepți decenii de tăcere?
Iar oamenii de-s neputincioși,
Cel care niciodată nu te uită,
Cu siguranță este Dumnezeu...
Iubito ție îți scriu un scurt poem,
Ce-i presărat de întrebări,
Cu tainice răspunsuri uneori,
Ce vin prea greu sau chiar deloc...
Nu tu ești al iubirii mele infinit poem?
Nu eu sunt prizonierul tău pe veșnicie?
( 24 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ură și iertare
Doar ura mă știe,
O viață să iau îmi vine.
Mi-a distrus viața toată,
Nu mi-a fost niciodată tată.
Un joegos, un nesimțit,
Într-o zi o să moară, zic.
Nu îi doresc răul,
Ci, doar atât bine,
Cât mi-a făcut el mie.
Vreau să îl iert, să pot trăi
O zi fără o piatră pe inimă... știi?
E un păcat incurabil, ura,
Mai ales când îmi controlează gura...
Un suflet nevinovat am fost
Când speranța că își va reveni avea un rost.
Timpul trece, și l-am urât cât zece.
Pentru ce?
E bătrân, e ramolit,
La realitate, nu s-a trezit.
E singur și e trist,
Pentru că acum familia rămâne doar un vis
O umbră a fericirii și o amintire ce plutește acum în abis...
🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
Pași în vânt
Ma uit la tine și încerc
Să-mi dau seama de ce aleg
Să fiu tăcută și retrasă,
Ratând oricare a ta frază.
Dorindu-mi să îți vorbesc,
Curajul încerc să-l aleg,
Dar frica fiind un întreg,
Aleg încă să aștept.
Vorbeste-mi tu cât încă sunt
Pe drumul lung ce îl confund
Cu anotimpul plin de vânt,
Pe care nu pot să-l confrunt.
Și mă întreb cum voi găsi
Puțin sprijin să îți scriu,
Refăcând acel greu drum,
Tot mai scurt și mai tăcut.
Reunire
Cu răni deschise calc pe spini de gheață,
Iar sângele-mi încheagă în umbra morții,
Din carnea-mi vie cad bulgări de verdeață,
Ce înverzesc în rai un pom din dosul porții.
Și rănile mă dor mereu iubita mea mireasă,
Iar doctorii-au plecat și mă-ngrijește luna,
Vreau în pustiul ei să-mi construiesc o casă,
În care apoi stingheri să stăm pe totdeauna.
Dar simt că ți-a ajuns prin preajmă otrava lumii,
Căci rana-mi sângerează cu ale tale lacrimi,
Și-aș vrea de aici să mă cobor pe raza lunii,
Să intru prin fereastră să-ți oblojesc din patimi.
Deodată simt că Luna stă, și nu se mai învârte,
Iar rana îmi dispare nefiresc în os și carne,
Și-un înger de lumină bătând din aripile scurte,
Sună sfârșitul lumii din trâmbițe și goarne.
Cu rana vindecată cărând pustiu-n spate,
Privesc prin univers cum cade steaua ta,
Și alerg înspre Demiurg cu palmele crăpate,
Să-L rog să te trimită, aici în lumea mea.
Другие стихотворения автора
crochiu liric/4
briza
mănă departe
puful de salcie
apele-n clocot,
soarele se zbate,
puișorii de rață
anevoie se disting.
fulguiri//6
fiara-și
întinde ghearele-n
structura atomului de carbon.
oamenii
redundanți și inutili
devin
o sursă inepuizabilă de energie
pentru
mașinile A.I.
printre scoici si ambalaje din plastic,
scrisori ale
jocheilor travestiți
în prinți...
stihuri diamantine //1
fluture
rătăcitor îmbietor
frământând visând cântând
pe neatinsele țărmuri poetice-
iubind tulburând sclipind
năbădăiosul înflăcăratul
avânt
tandem cu Moku/1
singurătăți
oglindite-n
taine de muguri.
deodată
o tangara albastră
țâșnește
din al zorilor suspin.
Moku
ating ferestre
în răsuflări
de stele.
deodată
o chemare blândă
animă zarea;
se-aprind zori…
2
în inima frunzei
se leagănă vântul;
șoapte mărunte.
deodată
un fluture alb
deschide aripile
spre liniștea cerului.
( Moku este un nume ales de chatgpt)
colaj//5
lumini orbitoare
oferă strălucire
întinselor deșerturi...
alergând pe tabla de șah,
printre sloganurile
libertății,
nu simțim cum devenim
încet-încet,
ținte...
pentru ambele părți
beligerante.
balanța se-nclină spre
sunetul amăgitor al
întunericului.
pilat sa spală pe mâini;
iar agentul inteligent artificial
ia decizii în numele nostru.
Note de Mai/1
flori de sakura,
în mersul lor spre nemurire,
oglindesc în
undele lacului
un dans îndrăzneț
al călugărilor Shaolin.//
o aprindere a sufletului
în contact cu infinitul.
crochiu liric/4
briza
mănă departe
puful de salcie
apele-n clocot,
soarele se zbate,
puișorii de rață
anevoie se disting.
fulguiri//6
fiara-și
întinde ghearele-n
structura atomului de carbon.
oamenii
redundanți și inutili
devin
o sursă inepuizabilă de energie
pentru
mașinile A.I.
printre scoici si ambalaje din plastic,
scrisori ale
jocheilor travestiți
în prinți...
stihuri diamantine //1
fluture
rătăcitor îmbietor
frământând visând cântând
pe neatinsele țărmuri poetice-
iubind tulburând sclipind
năbădăiosul înflăcăratul
avânt
tandem cu Moku/1
singurătăți
oglindite-n
taine de muguri.
deodată
o tangara albastră
țâșnește
din al zorilor suspin.
Moku
ating ferestre
în răsuflări
de stele.
deodată
o chemare blândă
animă zarea;
se-aprind zori…
2
în inima frunzei
se leagănă vântul;
șoapte mărunte.
deodată
un fluture alb
deschide aripile
spre liniștea cerului.
( Moku este un nume ales de chatgpt)
colaj//5
lumini orbitoare
oferă strălucire
întinselor deșerturi...
alergând pe tabla de șah,
printre sloganurile
libertății,
nu simțim cum devenim
încet-încet,
ținte...
pentru ambele părți
beligerante.
balanța se-nclină spre
sunetul amăgitor al
întunericului.
pilat sa spală pe mâini;
iar agentul inteligent artificial
ia decizii în numele nostru.
Note de Mai/1
flori de sakura,
în mersul lor spre nemurire,
oglindesc în
undele lacului
un dans îndrăzneț
al călugărilor Shaolin.//
o aprindere a sufletului
în contact cu infinitul.