Haosul nopții

Te-am scris pe cer, dar ploaia mi te-a șters

Distanța dintre noi, pare că-mi fură pasul

Te-am tot cautat, dar vantul tot mi te-a dus

Mai departe... nu-ți mai știu ochii, nu-ți mai știu glasul.

Am fost insistentă față de tine

Și nu pentru c-aș fi obsedată de atenția ta

Pur și simplu îmi păsa, am vrut să fie bine

Urma să pleci...n-am vrut să doară lipsa ta...

Și-am insistat...ți-am pus pe tavă sufletul meu

Ți-am spus ce doare, cum mă simt...

Tu nici o clipă nu ai dăruit din timpul tău

Unui vin... unei calde îmbrățișări de sfârșit.

Am insistat și m-ai privit cu indiferență 

Îmi amintesc ades și sufletul mă doare

Cum ai tratat finalul nostru cu indolență 

Când tot ce îmi doream era... o_mbrățisare.

Oricât am insistat, ai plecat... și tot ce azi mă-nconjoară

Îmi este viață pură pe hârtie...

Și tot ce în mine ai atins vreodată 

S-a transformat în... nopți de poezie.

Dacă vrei să simţi iubirea,

Ascultă-i taina, nemurirea.

E-n râsul clar al unui dor,

E-n pasul tău spre viitor.

E cerul greu ce-ți dă răbdare,

Și visul frânt ce iarăși zboară.

E lacrima ce-n piept răsare,

Când dorul inimii tresare.

E liniştea dintr-un sårut,

E glasul cald de început.

E timpul care stă în loc,

Când arde viața-ntr-un singur foc.

Dacă vrei să simți iubirea,

Definește-o cu dăruirea.

Nu prin ce ceri, ci ce oferi,

prin daruirea unei calde-mbratisari.

Încerc să mă adun

Mai mult mă descompun

Și gânduri despre tine

E tot ce-mi vin în minte...

Și as vrea să-ți mai sărut 

Alunița de pe gât, 

Nu pot să-ți spun...

Tăcerea ma doare profund

Și bratele-ți să le mai simt

Cu drag cum mă cuprind

Vinul să ti-l degust

Să uit cât m-ai durut...

Mai mult mă descompun,

Încercând să mă adun

Mi-e gândul prea rătăcit 

De dorul ce-mi arde mocnit...

Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult

Un adevăr dureros... atât de neplăcut...

Aleg să "uit" durerea să merg mai departe

Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.

Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune

Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....

Pentru rândurile scrise și nicicând trimise

Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.

Pentru acele zile când să merg inainte am continuat

Lipsită de orice motivație, dar cu voință.

Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat 

Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.

Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate 

Căci m-au schimbat complet fără întoarcere 

Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte

Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!

Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.

Pentru atunci când la mine nu am renunțat 

Chiar și atunci când au facut-o alții...

Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.

...pentru tot ce n-a fost ușor....

Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi

Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție 

Închin pentru tăcere...un pahar de vin!

Am învățat că vinul e mai mult decât soiul,

E starea de spirit ce-n cupă s-a strâns,

Și dacă din suflet am scos tot noroiul,

E fiindcă prin versuri, tot dorul l-am plâns.

Se schimbă de-acum și gustul și sensul,

Iar taina în care m-ai inițiat,

Devine azi largă cât tot universul

Și-un drum către mine, curat și înalt.

Pe malul Senei, în lumini de mătase,

Sorb mistic licoarea ce-mi poartă un nume,

Căci vinul tău, fără a dorului muză,

Ar fi doar o simplă licoare în lume.

Aleg de azi tăcerea, ca pe-un vin de soi,

Ce nu se mai împarte, se bea în sfințenie,

Căci n-a rămas nimic de spus între noi,

Decât această pace... ca o mângâiere..

Dorul de-acea îmbrățișare neîntâmplată 

Nu cred să stiu cum sa-mi treacă vreodată... 

Am sperat-o în versuri... printre rânduri 

Noaptea în vise, ziua în stomac cu fluturi.

Dorul de al tău vin .... rămas promis

Oricât l-am scris, a rămas nestins...

I-am simțit parfumul în rânduri, printre ele

În orice pahar ce-a-ncercat să-mi atingă buzele.

Dorul de tine.... un amalgam de doruri

Îl plâng în nopți fierbinți de poezie,

Când vântul visele-mi trimite-n zboruri

Și versul nu-mi descrie decât o... fantezie.

În lumina palidă a amintirilor,

Cioburi de sticlă strălucesc în zări,

Inimile noastre, acum sfărâmate, în tăceri,

Povești de iubire, acum doar amintiri.

Fiecare ciob reflectă o poveste uitată,

De dragoste, de dor, de clipe pierdute-n vânt,

În tăcere, ne rănesc cu amintiri îngropate,

Cioburi de sticlă, ca inimi, în suflete plângând.

În zorii zilei, ne trezim printre cioburi de speranțe,

Încercăm să ne vindecăm rănile adânci,

Dar cioburile de sticlă, ca amintiri, dansează,

În inimi frânte, în suflete chinuite, în visuri stinse.

Trece-o lună, mai trec două,

Şi peste astrul meu încă plouă.

Doar tu esti raza mea de soare,

Care norii îi tresare.

Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,

lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.

Vei trece? Treci p-aici oare?

Doar să-mi oferi o salutare.

Ce n-aș da acum, offf...

Să dau timpul înapoi,

Să fim iar amândoi macar o dată 

O singură noapte din nou.

Să te strâng la piept 

Să nu-ți mai dau drumul, 

Să-ți simt inima cum bate 

Nu doar mie ca nebunul.

Un nebun ce te iubește 

Prin șoapte în liniștea nopții 

Ce ar face orice acum 

Să te simtă iar aproape.

Să-ți arate viața nouă 

Mai frumoasa ca oricând,

Frumusețe mai presus

De orice fel de cuvânt.

În lipsa ta e plin de semne reci,

Ca-ntr-o scrisoare arsă pe jumate',

Cuvintele se-aprind în colțuri vechi

Și mor în înțelesul lor, nevinovate.

Se sting pe rând, ca umbrele sub ploi

Fragmente din tot ce n-am spus vreodată,

Și caut printre rânduri chipul tău,

Să te mai văd de aproape încă odată.

Rămân doar părți de fraze nerostite,

Un "te..." pierdut și "...dor" fără cuvinte,

O virgulă ce așteaptă să continue,

Și-un punct ce nu a terminat o propoziție.

Și nu-i distanța care mă-nspăimântă ,

Mi-e teamă doar de ce nu pot să-ți spun,

Că dorul meu imens în lumea lui,

Ar vrea să știe că nu e nebun.

În timp ce acuma îţi scriu,

Podeaua miroase a sicriu,

Cerneala-i vâscoasă şi neagră,

Foaia de tine întreabă.

În timp ce amintiri croşetez,

Ascuns în dulapul obez,

Rochia ta de dantelă,

Mi te-arată în trup de gazelă.

O lacrimă-mi pătează suspinul,

Amorul mi-l cântă delfinul,

Cântec de valuri şi stâncă,

Cântec de rană adâncă.

Acum pentru tine recit,

Poem parfumat şi-ncâlcit,

Versul se întoarce-n silabă,

Căci vocea mi-e tristă şi slabă.

Chiar acum văd cum cade o stea,

Sicriul miroase a podea,

Gândul de tine mă întreabă,

Cineva firul vieţii-mi dezleagă.

Chiar acum mă aplec să îţi scriu,

Un cuvânt ce doar eu îl mai ştiu,

De dezlegi a sa taină, subit …

O să ştii cât de mult te-am iubit.

Când iarna cade grea pe pașii mei,
Te caut ca pe focul din cămin;
Ești liniștea ce arde între ei,
Și dorul meu, adânc și clandestin.

Nu pot să te desprind din gând nicicând,
Nici gerul nu-mi ajunge pavăz;
Te port în sânge, viu și tremurând,
Ca setea care nu-și găsește vad.

În nopți târzii, când lumea pare stinsă,
Chem numele-ți încet, fără cuvânt;
Prezența ta, de frig neînfrântă,
Îmi ține sufletul legat de pământ.

De-ar fi să pierd tot ce-am iubit vreodată,
Rămâi tu, lege, foc și adevăr;
Că dragostea ce-n mine s-a-ntrupat
Nu trece-n timp: ea cere. Și o cer.