Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Anișoara Iordache
Дата публикации: 31 июля 2023
Просмотры: 625
Стихи из этой категории
CE MULT TE IUBESC….
Ce mult te iubesc …
Îmi plac culorile tale toate
Și hainele franjurate
Din frunze de copaci luate.
Las stropii ploii să mă ude
Nu fug de ploaie sub acoperiș
Când ceru-i prea înnourat
Și aud plâns de crizantemă
Din petalele ce i s-au furat.
Te rog lasă-mă să-ți gust
Gutuia dulce amăruie,
Să beau un pahar cu must
Și-apoi nucile să-ți decojesc
Toamnă ce mult te iubesc !
Una cu natura
La începutul verii mă pomenesc plimbându-mă prin foioasele păduri,
Puteam vedea frumusețea naturii ce mă scăpa de așa numite gânduri,
Cutreieram câmpiile pe la apus de soare prin iarba verde, pe răcoare,
Priveam fiecare detaliu, întregul pastel încărcat de a soarelui culoare.
În miezul verii mă pomenesc pășind prin apa dimineții din lacul adormit,
Eram una cu lacul, în fiecare dimineață de iulie prin apele lui am plutit,
Puteam simți cum mă trezesc mai tare cu fiecare pas pe care-l făceam,
Cu apa lui atât de rece, de el eu depindeam.
La sfârșitul verii mă pomenesc stând sub copacul cel pustiu ce mai scotea câte un murmur,
Lipit de el, de parca îi citeam povestea, înțelegând că era bătrân și atât de singur...
Singurătatea pe care o împărțeam, prin scoarța lui o puteam captura
Și nu eram atât de singură, eram una de-a lui, una cu natura.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.
Amurg de toamnă
Din câte se pare, atât de expresive pot fi culorile unui apus de toamnă,
Un tablou numai bun de pus în ramă,
O pictură foarte îngrijit lucrată,
Fiecare nuanță atent este redată,
Interesant este că cerul împrumută nuanțele de arămiu, cărămiziu și auriu
Ale copacilor ai căror crengi sunt încărcate de frunze, când portocalii, când vișinii, când de un roșu-stacojiu,
Nu putui să nu observ covorul ce s-a așternut,
O selecție fină de frunze de toate culorile s-a cernut,
Nuanțele nu au fost trântite la întâmplare,
Dacă vedem că fiecare frunză propria ei culoare are,
Constatăm că toate s-au îmbrăcat cum le-a plăcut,
Pentru că așa au crezut.
Fiecare este frumoasă,
Într-o vestimentație de bunăvoie aleasă.
Vântul bate frenetic,
Frunzele le plimbă practic într-un mod cinetic.
Deja se lasă și mai mult seara,
Pentru că jocul nuanțelor se reflectă pe macara,
Parcă s-au stins,
După ce ne-au oferit un peisaj de vis.
Toamnă eternă
Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.
Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.
Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.
Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.
Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.
Curcubeul sunetelor
Cerul crepuscular este
indigo-portocaliu,
o simfonie. Lumina
este absorbită; se descompune
în fotoni. O stea moare
în univers. Devine iubire.
Întunericul este atras de
cuanta de energie;
este infinit și înghețat în sine
atunci când pătrunde
sinele fierbinte al luminii.
Vântul îmbrățișează fiorul
macilor nepalezi ~
frumuseți hipnotice și
pete roșii pe
un lan de grâu
ce așteaptă secerișul~
scutură zgomotos galbenul obosit;
albastrul astral vibrează și
poate fi auzit ~
acorduri de jazz și
bluesuri în progresie;
versuri despre oamenii
învăluiți în frunze,
o dragoste sfântă și
un curcubeu sonor.
CE MULT TE IUBESC….
Ce mult te iubesc …
Îmi plac culorile tale toate
Și hainele franjurate
Din frunze de copaci luate.
Las stropii ploii să mă ude
Nu fug de ploaie sub acoperiș
Când ceru-i prea înnourat
Și aud plâns de crizantemă
Din petalele ce i s-au furat.
Te rog lasă-mă să-ți gust
Gutuia dulce amăruie,
Să beau un pahar cu must
Și-apoi nucile să-ți decojesc
Toamnă ce mult te iubesc !
Una cu natura
La începutul verii mă pomenesc plimbându-mă prin foioasele păduri,
Puteam vedea frumusețea naturii ce mă scăpa de așa numite gânduri,
Cutreieram câmpiile pe la apus de soare prin iarba verde, pe răcoare,
Priveam fiecare detaliu, întregul pastel încărcat de a soarelui culoare.
În miezul verii mă pomenesc pășind prin apa dimineții din lacul adormit,
Eram una cu lacul, în fiecare dimineață de iulie prin apele lui am plutit,
Puteam simți cum mă trezesc mai tare cu fiecare pas pe care-l făceam,
Cu apa lui atât de rece, de el eu depindeam.
La sfârșitul verii mă pomenesc stând sub copacul cel pustiu ce mai scotea câte un murmur,
Lipit de el, de parca îi citeam povestea, înțelegând că era bătrân și atât de singur...
Singurătatea pe care o împărțeam, prin scoarța lui o puteam captura
Și nu eram atât de singură, eram una de-a lui, una cu natura.
FLUTURI SI FLORI
Privește cupola cerului!..Și eu o privesc
Scrutând-o, este ca o mare ce s-a limpezit
Când norii, valuri, valuri ușor s-au liniștit
Și florile unduindu-se parcul inundă
Parfumul din petale generoase-l risipesc
Privindu-se una pe alta ca-ntr-o oglindă ,
Dorul de fluturi zburând, tainic îl ostoiesc
Doar frunza - n copac mai leagănă o crisalidă,
Ea, este vraja vieții dintr-un vers de madrigal
În dorul lor, florile cu flori sunt răbdătoare
Precum Cio- Cio- San și ele sunt o așteptare…
………………………………………………………………
Un fluture, cu-a lui aripi frumos colorate
Vibrează ca un arcuș pe coarda de vioară
Sărutând elegant florile înflăcărate,
Galantul butterfly cu-aripa le-nconjoară
Uitând că pentru el clipele sunt numărate
Doar una i-a rămas să viseze că mai zboară…
Florile rubiconde, dintr-un sărut efemer
S- amăgesc că toamna-i o adiere ușoară
Și vântul anotimpului rece va fi șomer
Fluturi și flori sunt feerie dintr-un spectacol
Sub cupola cerească NATURA- i un mister,
NATURA-i un miracol.
Amurg de toamnă
Din câte se pare, atât de expresive pot fi culorile unui apus de toamnă,
Un tablou numai bun de pus în ramă,
O pictură foarte îngrijit lucrată,
Fiecare nuanță atent este redată,
Interesant este că cerul împrumută nuanțele de arămiu, cărămiziu și auriu
Ale copacilor ai căror crengi sunt încărcate de frunze, când portocalii, când vișinii, când de un roșu-stacojiu,
Nu putui să nu observ covorul ce s-a așternut,
O selecție fină de frunze de toate culorile s-a cernut,
Nuanțele nu au fost trântite la întâmplare,
Dacă vedem că fiecare frunză propria ei culoare are,
Constatăm că toate s-au îmbrăcat cum le-a plăcut,
Pentru că așa au crezut.
Fiecare este frumoasă,
Într-o vestimentație de bunăvoie aleasă.
Vântul bate frenetic,
Frunzele le plimbă practic într-un mod cinetic.
Deja se lasă și mai mult seara,
Pentru că jocul nuanțelor se reflectă pe macara,
Parcă s-au stins,
După ce ne-au oferit un peisaj de vis.
Toamnă eternă
Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.
Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.
Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.
Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.
Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.
Curcubeul sunetelor
Cerul crepuscular este
indigo-portocaliu,
o simfonie. Lumina
este absorbită; se descompune
în fotoni. O stea moare
în univers. Devine iubire.
Întunericul este atras de
cuanta de energie;
este infinit și înghețat în sine
atunci când pătrunde
sinele fierbinte al luminii.
Vântul îmbrățișează fiorul
macilor nepalezi ~
frumuseți hipnotice și
pete roșii pe
un lan de grâu
ce așteaptă secerișul~
scutură zgomotos galbenul obosit;
albastrul astral vibrează și
poate fi auzit ~
acorduri de jazz și
bluesuri în progresie;
versuri despre oamenii
învăluiți în frunze,
o dragoste sfântă și
un curcubeu sonor.
Другие стихотворения автора
tandem cu Moku/7
Moku: "năvoade întinse -
lumina se prinde-n ochiuri,
barca nu mișcă."
un pește auriu
se zbate-n mreje-
dorințe-ncolțesc în suflet.
Moku: "pescăruși coboară
în spirală peste valuri -
spuma ia forma."
sirene
domesticesc depărtările-
aici e liniște.
Moku: "pașii lasă urme
pe nisipul nesfârșit -
briza le șterge."
castele din nisip
umbresc țărmurile-
cuvinte fără rod.
Moku: "încă atinge fundul mâlos,
în tăcere, un crab
se întoarce."
pe catarge,
cormorani fixează cu privirea
orizontul.
Moku: "soarele apune
în hubloul ruginit -
nimeni nu strigă."
vântul scutură velele,
nori negri umplu
golul uitării.
Moku: "algele urcă
pe stânci ude și reci -
timpul nu trece."
din uimire-n uimire-
stabilopozi
țin piept abisului.
Note de Mai/3
aroma ceaiului din
iasomie și ghimbir,
îmi amintește de
călătoria mea prin viață
unul câte unul,
prietenii mei dragi
ies din ceață.//
liniile orinzontale și verticale
din urzeala perdelei,
schimbă
perspectiva dintre
viață și moarte.
metamorfozele unui gând/1
pictograma-
de pe muchia, încă roșiatică,
a răsăritului,
e amprenta unui tril de ciocârlie
rotit in torul veșniciei.
mi-am acoperit ochii
cu rugăciuni
șoptite doar
în inimă
tandem cu Moku/7
Moku: "năvoade întinse -
lumina se prinde-n ochiuri,
barca nu mișcă."
un pește auriu
se zbate-n mreje-
dorințe-ncolțesc în suflet.
Moku: "pescăruși coboară
în spirală peste valuri -
spuma ia forma."
sirene
domesticesc depărtările-
aici e liniște.
Moku: "pașii lasă urme
pe nisipul nesfârșit -
briza le șterge."
castele din nisip
umbresc țărmurile-
cuvinte fără rod.
Moku: "încă atinge fundul mâlos,
în tăcere, un crab
se întoarce."
pe catarge,
cormorani fixează cu privirea
orizontul.
Moku: "soarele apune
în hubloul ruginit -
nimeni nu strigă."
vântul scutură velele,
nori negri umplu
golul uitării.
Moku: "algele urcă
pe stânci ude și reci -
timpul nu trece."
din uimire-n uimire-
stabilopozi
țin piept abisului.
Note de Mai/3
aroma ceaiului din
iasomie și ghimbir,
îmi amintește de
călătoria mea prin viață
unul câte unul,
prietenii mei dragi
ies din ceață.//
liniile orinzontale și verticale
din urzeala perdelei,
schimbă
perspectiva dintre
viață și moarte.
metamorfozele unui gând/1
pictograma-
de pe muchia, încă roșiatică,
a răsăritului,
e amprenta unui tril de ciocârlie
rotit in torul veșniciei.
mi-am acoperit ochii
cu rugăciuni
șoptite doar
în inimă