flux de poeme naani /56

lupta

pentru a câștiga un loc pe zid

lupta

pentru un scor de credit social mare

va rupe aripile

va amuți glasurile

la toaleta publică

aparatul

distribuie hârtie

după merit.

un vânticel de seară,

scutură norii

de ultimii fulgi de zăpadă....

ștrengărește,

se-rostogolește

printre pălămide usturătoare...

plin de scaieți, zâmbind,

se cocoață-n

 vârful unui măr-nflorit,

și-adoarme fluierând:

noapte bună!

cine poate

să-oprească norii

din pelerinajul lor trecător pe la porțile tristeții?

 copacii-

cu crengile lor-nflorite,

le alină suspinul.

cu triluri fermecatoare,

păsările

le oblojesc rănile.

da, ați ghicit;

numai soarele deschide în inima lor

fereastra iubirii.

înțepătoare

parfumuri de salvie

domolesc pornirile....

de un violet aprins e

orizontul;

÷

bat clopotele

bisericii de pe dealul Cetății,

Radule,

bat clopotele,

sa-alunge norii negrii

îmbibați de frustrări,

neatinși de

loialitate

pictograma- 

de pe muchia, încă roșiatică,

a răsăritului,

e amprenta unui tril de ciocârlie

rotit in torul veșniciei.

mi-am acoperit ochii

cu rugăciuni 

șoptite doar

în inimă

din senin,

un vânticel ridică

frunzele uscate de prin despuiate livezi;

vârfurile căpițelor

erau purtate deasupra colinelor,

asemenea unor păsări flămânde și speriate.

fulgerele însoțite de tunete

sfâșiau cerul.

o ploaie măruntă înmuie întreaga simțire, 

în timp ce, sunetele clopotelor-

cu săgeți de lumină,

străpungeau

bolta-ncrâncenată...

răgaz pentru rugăciune...

Vai de mine, ce cãldurã!

Sã ies la cosit? Nici gând!...

Mort de cald, retras în şurã,

Îmi bat coasa, fluierând.

Vãd acvilele pe ceruri

Cum, în cercuri, se rotesc;

Şi simt vântul, cum adie

Pe pãmântul românesc.

Scapã soarele la vale,

Scapã, cãtre asfinţit.

Vai de mine! Gata somnul!

Mai am fânul de cosit!

Curge apa-n dungi, pe frunte,

Curge, mai ales când stai;

Cã, lucrând, nici nu-ţi dai seama

C-a trecut şi luna Mai!...

Târziu în noapte ai apărut 

M-ai mângâiat pe gene

Și am simțit că m-am pierdut

Sub stelele viclene

Nici norii nu se apropiau

De a ta lumină vie

Căci stelele te înconjurau 

Cumva făcând magie

Și printre crengile de brazi

Strecori a ta lumină 

Căci strălucirea ce o posezi

E a ta,mândră lună.

Stau la hotarul dintre anotimpuri
În  brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a  încremenit.

Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți  dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.

………………………………………………..

Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când  și  Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai  strălucește

Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.

Pământul de ce e sfânt ?

Fiindcă de pui în pământ,

O semință oarecare....

Se naște fie o floare,...

Copac, legumă sau fruct, 

Toate lucrează-n pământ,

Și prin rădăcina lor,

Selectează tot ce vor.

Prin a lor înfățișare,

Au deosebire mare.

Lucrul cel interesant,,

Cum de toate au aflat...

Pentru a crește și a da,

Fiecare altceva.

La ora dimineții ne-am pornit,

Spre munte, să vizităm o stână,

Echipamentul este cel stabilit,

Gândit de noi acum o săptămână

Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,

Chiar pentru cei cu experiență,

Iar eu sunt lovit puțin la un picior,

Așa că urc ușor și cu prudență

Suim cu greu, dar nu ne plângem,

Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,

Acolo sus degrabă să ajungem,

Și un caș proaspăt să degustăm

În fața noastră-i pădurea castanie,

E o splendoare și-o binecuvântare,

Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,

Și după munte cum soarele apare

Arunc privirea-n sus spre munte,

Și-n spate văd pretutindeni văi,

Simt o broboadă pe-a mea frunte,

O șterg și-naintez pe-aceste căi

Întreb îngândurat tovarășii de drum,

Cât ar mai fi de mers spre stână,

Dar iată-n zare văd o dâră de fum,

Și-mi zic că am noroc, de o zi bună

În fine am ajuns la bravii ciobănei,

Ce-s obosiți și vor ei să se culce,

In jurul nostru sunt mioare și căței,

Și simt miros plăcut de urdă dulce

Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,

Așa că din picioare noi gustăm,

Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,

Și lor le mulțumim și ne-nchinăm

La stână totul e conform nu vorbă,

Regulamentul UE, implementat,

Biosecuritate, bunăstare, iarbă,

Mioare grase și-un caș..adevărat!

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Lesson about the cube

A piece of stone is taken,

he carves with a chisel of blood,

shines with Homer's eye,

it is scraped with rays

until the cube comes out perfectly.

After that they kiss the cube countless times

with your mouth, with the mouth of others

and especially with the infanta's mouth.

After that a hammer is taken

and suddenly a corner of the cube crumbles.

Everyone, but absolutely everyone will say:

- What a perfect cube that would have been

if it hadn't had a broken corner!