În Pădurea Neagră

Iubirea e leacul care doare,
e flacără cuprinsă într-o boare,
este lumina în miez de noapte,
e strigătul ce îl auzi în șoapte!

E suferința liber asumată,
e veșnică și efemeră totodată,
este ceva ce se înmulțește,
cu cât mai mult se dăruiește!

Iubirea este o altă stare,
ce scoate ce e bun din fiecare,
poate din monștrii îngeri face,
ce radiază liniște și pace!

Ea nu cunoște pragmatismul,
ci numai dăruirea, altrurismul,
n-are instinct de conservare,
iar dacă-l folosește ... moare!

Iubirea este mereu în toate,
fiind din Iubirea lui Hristos create
n-ai cum de ea să te ferești;
ori o trăiești, ori ți-o dorești!

3.03.2026 

Întreaga viață noi fugim de moarte
iar ea aleargăparcă după noi,
distanța care ne desparte,
pare mereu un pas, sau doi!

Dar obligați de ne oprim din fugă
paradoxal distanța se mărește,
doamna cu coasă și cu glugă,
n-apare, nu ne urmărește!

Pe nimenea nu urmărește,
ne închipuiam doar noi c-ar fi așa,
ea știe când și unde ne găsește
și ne așteaptă să venim la ea!

Fuga de moarte e doar grabă,
să ajungem punctuali la întâlnire
e mintea noastră cea neghioabă;
căci suflu avem de nemurire!

23.09.2024 

Și ce-i dacă o să mor,

că toți murim cândva;

de ani, de boli, de dor,

de orice altceva!?

 

Abia ajung și eu acasă,

că nu aici e casa mea,

dar viața nu mă lasă

să plec și sunt legat de ea!

 

Dincolo sigur e mai bine

că numai rău în lume este;

iară Sfârșitul oricum vine,

Apocalipsa nu-i poveste!

 

Am prea trăit răul din plin,

și doar o dată i-am cedat,

în rest băut-am vin pelin

într-una, neîncetat!

 

Când o să mor, cât de curând,

să nu vă întristați cumva;

de Bucurie am fost flămând,

acum merg înspre ea!

 

11.09.2025

De frica morții prea mulți s-au vaccinat
și alții, tot de frica ei, nu au făcut-o!
Ne-vaccinați sau vaccinați, tot au plecat
bolnavi sau nu, când moartea le-a cerut-o!

Frică de moarte îmi este și mie oare?
Nu într-atât încât de ea să mă feresc
sau să trăiesc mereu doar sub teroare,
sperând cât mai târziu, să-o întâlnesc!

Eu moartea o văd ca fiind o datorie,
pe care toți născuții, cândva o vor plăti!
Și-ar trebui, ca fiecare conștient să fie,
că ziua aceea, orice ai face, va veni!

Adesea chiar mai iute, decât ne așteptăm
căci nu putem, nicicum s-o întârziem
degeaba de mii de ani tot încercăm,
când vine să ne ia, de vrem sau nu, plecăm!

15.06.2021

„Să-și cumpere bătrâni cine nu-i are!”
Cunosc eu unul care-i de vânzare,
copiii spun: că doi le sunt prea mult,
așa că unuia, i-ar cam face vânt!

Oricum, nu prea mai este de folos
și mult prea des, e doar morocănos,
iar fiindca moartea nu vine să îl ia,
chiar pe degeaba, ei, cuiva l-ar da!

De Dumnezeu într-una le vorbește,
deși observă ce mult îi plictisește,
iar vineri, de-i vre-un chef, el ține post;
un moș „de dat”, cam retrograd și prost!

Mai are în plus și o cumplită „boală”:
să spună la greșeală că-i greșeală!
Și cui îi place, sincer, să fie criticat,
să audă într-una că: ” Ăsta e păcat!”?

Și pentru el, poate că mai bine ar fi,
dacă-ar putea cu cineva, măcar, vorbi,
că ai lui, de mult nu îl mai bagă seamă
iar pentru el, se pare aceasta e, o dramă!

Anunțul încă o dată:” Donăm bătrân,
doarme pe jos, pe prispă, sau în fân,
mănâncă orișice, că nu-i pretențios,
îl dăm oricui, ce vede în el un mic folos!”

6.09.2021

Am obosit să fiu „bărbat„,
să mă arăt mereu neînfricat,
să nu mă plâng dacă mă doare,
să nu mă clatin pe picioare,
bere să beau numai din sticlă,
mereu să fiu Hopa-Mitică,
să mă ridic surâzător,
chiar de-s călcat de un tractor!
M-am saturat ca să repar,
lucruri de care n-am habar,
să fiu Tarzan, când mi se cere,
eu care nu mai am putere!
Și sunt sătul să fiu „sex tare„,
să nu primesc vreo consolare
o mângăiere acolo, cât de cât,
m-am săturat de bărbăție până-n gât!
Am dat tot ce-am avut de dat,
ca fiu, ca frate, tată, ca bărbat,
ca militar, vecin, coleg, amic,
n-a mai rămas din mine ca „bărbat” … nimic!
De aceea cer impetuos, în gura mare,
de „bărbăție” … pensionare!
Oricum voi fi curând complet senil,
adică o să am o minte de copil,
iar ca copil ar fi tare ciudat,
să mă comport ca un … „bărbat„!

27.07.2025

perspective rămurate-

în pragul casei din kuboes

femeia nama

îngândurată

Pământul nu plânge,

ci veghează în tăcere,

o lumină care nu poate fi atinsă

de mâinile trecătoare.

Copacii stau verticali

înfășurați în seva lor nemuritoare

și fiecare frunză

este o scrisoare tăcută

adresată veșniciei.

Râurile curg nu pentru noi,

ci pentru ordinea lumii;

ele poartă memoria munților,

dorul ploii, șoaptele vântului.

Cine le tulbură cursul

întrece timpul și uitarea.

Aerul păstrează șoaptele universului,

și fiecare respirație

este o alegere:

să fii martor sau să fii prădător.

Omul trece printre acestea,

fragil și trecător,

dar chemat să fie custode,

nu stăpân.

În ochii lui, natura se oglindește

ca o lumină care nu poate fi posedată,

ci doar respectată.

Și astfel pădurile, râurile, vântul și aerul

rămân vii prin atenția noastră,

iar ființa umană

își află rostul

în oglindirea sacră

a lumii care nu moare...

Toamna-i o melancolie frumoasă

Pe foșnet de frunze galbene dansează

Din când în când , vântul fură roșul pudrat

Pe trandafirul ce-n zori ,roua l-a sărutat

Toamna-i o melancolie albastră

O chemare prin ochiul din fereastră

La verdele ce-și umple cupa de culori

Din crizanteme albe, mov…Două surori

Ce cântă refrene pentru tomnatice flori

Norii stau deasupra capului tău,

plumburi,

tăceau cand zburau,

la vederea ochilor îndrăgostiți,

Zborul norilor ți-a răpit inima ce bate

ca sunetul unui pendul de ceas,

zboară mai repede decat viteza secundelor tale.

Adieri dulci curg,

Parfum de flori neștiute,

Noaptea-i o taină.

Sub sălciile plângătoare, dorul curge lin

Mai în jos de ele, un lac încărcat cu nuferi rozalii

Adie vântul prin frunza tremurândă

Soarele se ascunde după pădurea blândă.

Se-ntind pe valuri line petale rătăcite

Povești nepovestite, de suflete iubite

Și-n liniștea profundă, tăcerea a-nceput

Dând acord îndrăgostiților pentru încă un sărut.

Lacul codrilor iluștri

Încărcat cu cer de aștri

Reflectează asupra-mi harul dragostei

Și vindecă prostia de după moarte a pacostei.

Doi îndrăgostiți, doi supuși la decedat

Unul suferind,celălalt fiind decapitat

În mijlocul pădurii, în acest lac

La fund de el șade un trup femeiesc și un bărbătesc cap.