În Pădurea Neagră

In pădure la plimbare
am fost cu cățelul meu;
era frig, deși plin soare,
tremura și el și eu!

Multă larmă în pădure;
scârțăieli și pocnituri,
nu înfundate de secure,
doar așa …fâsâieturi!

Se auzeau ba sus, ba jos!
Din copaci păreau să vină!
Câinele după miros
era sigur: „Nu-i jivină!”

Ne-am apropiat de-un pom
și am tras o creangă-n jos;
tremuram pe sub palton,
Aki lătra furios!

Și când colo ce să vezi?
Am găsit ce auzeam!
Albicioși cu vârfuri verzi
mugurii plezneau pe ram!

5.04.2021.

 


Категория: Стихи о природе

Все стихи автора: Ioan Sperling poezii.online În Pădurea Neagră

Дата публикации: 25 февраля

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 576

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Secretul vieții fără de moarte

Moartea e cucoană mare
nu vine când o dorești,
sau când este o scăpare,
vine când vrei să trăiești!

Mie, viața nu mi aduce
de la o vreme bucurii,
pentru mine înseamnă a duce
Crucea grea pân’ voi muri.

De aceea mie îmi pare
voi trăi la nesfârșit;
dorești moartea tare, tare,
ești de Ea… de negăsit!

15.10.2017

Еще ...

La mulți ani mamă!

Îți mulțumesc mult dragă mamă
că m-ai purtat în trupul tău
Și nouă luni n-ai luat în seamă
când mă cerea noaptea Cel rău!

Prietenă continuu tu mi-ai fost
de la început, întreagă noastra viață!
Și des mi-ai fost chiar avantpost
când trebuia plătită câte o boroboață

Îți mulțumesc că știu și să gătesc
că milă am de cel în nevoință,
îți mulțumesc că-mi place să citesc
dar mai ales îți mulțumesc pentru credință!

Acesta este darul cel mai mare,
mai mare decât viață ce mi-ai dăruit;
fără credință viață este non-valoare
un chin absurd, purtat la nesfârșit!

Îți mulțumesc de veghea pentru mine,
de lacrimi, rugăciuni și paraclise,
de munca grea, ca să-o duc mai bine,
de insistența ta, să nu renunț la vise!

Și pot să-ți multumesc în continuare,
dar oaspeții ‘s flămânzi și se agită,
așa ca închei de acuma cu o urare:
Să ne inviți din nou…cu suta împlinită!

11.06.2018

Еще ...

Fuga de moarte

Întreaga viață noi fugim de moarte
iar ea aleargăparcă după noi,
distanța care ne desparte,
pare mereu un pas, sau doi!

Dar obligați de ne oprim din fugă
paradoxal distanța se mărește,
doamna cu coasă și cu glugă,
n-apare, nu ne urmărește!

Pe nimenea nu urmărește,
ne închipuiam doar noi c-ar fi așa,
ea știe când și unde ne găsește
și ne așteaptă să venim la ea!

Fuga de moarte e doar grabă,
să ajungem punctuali la întâlnire
e mintea noastră cea neghioabă;
căci suflu avem de nemurire!

23.09.2024 

Еще ...

Am obosit să fiu "bărbat"!

Am obosit să fiu „bărbat„,
să mă arăt mereu neînfricat,
să nu mă plâng dacă mă doare,
să nu mă clatin pe picioare,
bere să beau numai din sticlă,
mereu să fiu Hopa-Mitică,
să mă ridic surâzător,
chiar de-s călcat de un tractor!
M-am saturat ca să repar,
lucruri de care n-am habar,
să fiu Tarzan, când mi se cere,
eu care nu mai am putere!
Și sunt sătul să fiu „sex tare„,
să nu primesc vreo consolare
o mângăiere acolo, cât de cât,
m-am săturat de bărbăție până-n gât!
Am dat tot ce-am avut de dat,
ca fiu, ca frate, tată, ca bărbat,
ca militar, vecin, coleg, amic,
n-a mai rămas din mine ca „bărbat” … nimic!
De aceea cer impetuos, în gura mare,
de „bărbăție” … pensionare!
Oricum voi fi curând complet senil,
adică o să am o minte de copil,
iar ca copil ar fi tare ciudat,
să mă comport ca un … „bărbat„!

27.07.2025

Еще ...

Aki

Am un câine Shiba Inu.
Japonez, câine de rasă.
E tot una: tragi cu tunu
sau îl lași singur acasă!

Am crezut întâi că-i castor,
când rodea, cu poftă mare,
masa de televizor,
scaunele, sau vreo floare.

Galerii ca un miner,
a făcut în canapea!
L-a oprit arcul de fier,
altfel chiar trecea prin ea!

E producător de lână,
galbenă și mătăsoasă.
Zilnic poți s-aduni o mână,
de pe jos, la noi din casă.

Schema lui de activitate?
„Fură, ascunde și distruge!”
Să-l dresezi e peste poate;
când îl chemi, se duce, fuge!

Nu îi place nici un câine,
nici de-i pui, nici de-i cățea!
Chiar de-i dai carne, sau pâine
Nu te place, dar….o ia!

Rasa asta nu prea latră,
dacă totuși însă o face,
îți vine cu prima piatră,
să-l lovești, până va tace!

M-aşi lipsi cu drag de el
Nu risc însă intrebarea:
„Dorești soț, sau vrei cățel?”
Evitându-mi…debarcarea!

29.01.2016

Еще ...

Oglindă

Trăiesc în două lumi deodată
(sau poate sunt eu însumi doi?),
adică cel ce nimănui nu se-arată
și cel pe care îl vedeți și voi!

Sunt cel fără de umbră și puternic
și cel ce umbră face pe pământ!
Dintr-o bucată, drept, statornic
și cel de lume încontinuu frânt!

Sunt cel ce-i ancorat în veșnicie
și cel ce în noroi se tăvălește!
Cel plin de bunătate, bucurie,
și cel răzbunător care urăște!

Sunt cel care-mi doresc să fiu
și altul care mie nu îmi place!
Sunt tipul: „Fac numai ce știu!„
și cela ce nu știe, dar tot face!

Sunt om normal, dar și dement,
sunt umbră și lumină deodată,
sunt înger și demon concomitent,
sunt o oglindă pentru lumea toată!

23.03.2025

Еще ...

Стихи из этой категории

Ploaia

Timp neliniștit afară

Vânt și ploaie, groaznic sună

Oameni chiuie prin strada

Norii gri se tot adună.

Еще ...

În orașul...unde plouă!

Și astăzi cerul e plin de nori

Iar soarele apare și dispare,

Mă-mbrac și-mi iau umbrela

În timp ce-nfulec o gustare.

 

Cobor grăbit și fug către mașină

 Când ploaia a-nceput să curgă,

Dau cheie și-o țâșnesc la drum

Spunând în gând o sfântă rugă.

 

O nouă zi de muncă ca celelalte

Sperând că nu vor fi probleme,

Și poate voi avea puțin noroc

Șeful la ordin să nu mă cheme.

 

Privesc cum ploaia se-ntețește

Iar stropii cad din cer într-una,

Conduc încet prin bălțile de apă

Atent să nu-mi stropesc vecina.

 

De zeci de ani avem același drum

Pe care îl parcurgem împreună,

Eu mai tot timpul doar la volan

Ea la pas, pe vreme rea sau bună.

 

Ne salutăm cu zâmbetul pe buze

Și fiecare își continuă mișcarea,

Grăbiți să nu întârziem la muncă

Un obicei ce ne-a păstrat onoarea.

 

Trăim într-un oraș frumos de munte

Care pe drept este Perla Moldovei,

E Piatra Neamț sub vârful Pietricica

 Unde iubesc și fericit dau drumul slovei!

 

 

 

 

 

Еще ...

flux de poeme naani /50

încă un vis lăsat

printre crinii imperiali

când mă voi trezi

știu unde este

Еще ...

CE MULT TE IUBESC….

Ce mult te iubesc …
Îmi plac culorile tale toate
Și hainele franjurate
Din frunze de copaci luate.
Las  stropii ploii să mă ude
Nu fug de ploaie sub acoperiș
Când ceru-i  prea înnourat
Și aud plâns de crizantemă
Din petalele ce i s-au furat.
Te rog lasă-mă  să-ți gust
Gutuia dulce amăruie,
Să beau un pahar cu must
Și-apoi  nucile să-ți decojesc
Toamnă ce mult te iubesc !

Еще ...

Măreția naturii în Colorado

Doi munți înalți se privesc

Față în față, fiindcă-s măreți.

Formele lor se oglindesc

În apele lacului, zâmbăreți.

 

Deasupra lor un cer senin.

Păziți de pădurea de brazi,

Cu roci cristaline de penin,

Creând un grup de camarazi.

 

Din cerul albastru soarele

Își trimite razele multiple

Spre lac, căutând culoarele

Spectrului de culori centuple.

 

Imaginile Lacului Maroon

Și clopotele Maroon în față,

Baghetă a Colorado-n creion

Privirea mea din nou se răsfață.

 

 

 

 

 

Еще ...

Toamnă, dragă...

Toamnă dragă... timpurie

Oare ce ți-oi fi făcut 

De-ai lăsat la mine-n suflet

Ploile să ți le-ascult?...

 

Tristă îmi ești toamnă

Ca sufletul meu... 

Cerul greu tot l-ai lăsat 

Peste gândul meu...

 

Cum să știu eu toamnă 

Când timpu-ți va trece?

Octombrie ți-e crâncen, 

Plouă întruna... e rece...

 

Toamnă dragă... timpurie 

Oare cum pot eu să uit

Când împrăștii nostalgie

Peste sufletu-mi cusut...

...........................................

Toamnă scumpă... aurie 

Fă-ți te rog milă de mine

Să nu plouă în zadar 

Umple-mi un ultim pahar!...

 

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍