Oglinda!

sigur îmi umbli prin creier
ca printr-un amvon
știai dinainte că la ora aceasta îmi beau cafeaua
acolo sus, în balcon,
la fereastră,
din aceeași ceașca albastră
pe care mi-ai dăruit-o cândva
nu mai știu când
și cu ce prilej,
îmi amintesc însă că purtai o rochie bej,
mai știai că-mi fumez țigara de foi dimineața devreme
sub bec
și că număr toate trenurile personale
care trec,
nu ți-a fost greu să refaci drumul Golgotei,
să vii înapoi,
să-mi rătăcești printre gânduri o vreme
și să-mi înfigi cuțitul în spate apoi…

sigur, îmi umbli prin minte, în întuneric,
m-ai disecat pe-ndelete, c-o răceală de medic,
mi-ai umblat cu bisturiul prin carne
în modul cel mai abject
cu putință,
de unde mai vrei dragoste acum
când sunt un cadavru
și n-ai vrut când încă mai eram o ființă?

Atâția oameni ca noi,
Atâția oameni normali,
Sunt ținuți sub papuc de ciocoi,
Ce cred că ar fi speciali!
...
Dar ei sunt la suflete goi,
Între ei din vreme-nțeleși
Ca odată ce fi-vor aleși
Să ne umple pe toți de nevoi!
...
Ei nu-mpart sărăcia cu noi,
Ciocoii la suflete goi!
Atâția oameni normali,
Români, generoși, solidari
Sunt cu ciocoii-n război!

sunt zile când ard mocnit, fără fum,
ca o țigară uitată alături, pe masă
şi zile când mă adun din frunze şi
resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget
aşa cum umblu prin casă

sunt zile când ochii dinăuntru mă dor
iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză
de gheaţă – sunt zile când simt moartea
rece în fiecare por – şi zile când uit totul
sufocat de excesul de viaţă

sunt zile când ard mocnit, efemer,
aşa cum arde focu-n bătrâna mea sobă
de teracotă – sunt zile când sfredelesc
cu privirea neliniștită în cer – şi zile când
mă ferec disperat înăuntru-mi
ca într-o grotă...

Cine te iubeste adevarat

                   nu te schimba ,

                           nu te minte ,

                                 nu te foloseste ,

                                       nu iti provoca durei

                                            si nu te lasa la greu.

Plângea pământul fără rost,
un vis frumos, pierind anost.

Putreziciunea caută în suflete
prada neprihănită
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni
moştenite din naşterea primară

În copacul crescut
din inima universului
un singur pământ
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
gata să guste putreziciunea

Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct

simți fulgii aceștia cum cad peste noi

și ne îngroapă în giulgiuri

îți tremură mâna înghețată de frig

sigur îți tremură și inima

să nu te sperii

de urletul lupului singuratic

din pustiu

de strălucirea sticloasă a lunii

înfiptă ca o suliță a lui Ahile

în inima cerului

visul din noi devine tot mai alb

orbitor

ne pierdem în argintul fluid al zăpezii

ca într-un clinchet inefabil de clopoțel

n-am mai văzut atâta risipă amețitoare de alb

și de liniște

într-un gând

bătrânul pictor de stele pictează cireși înfloriți

în mijlocul iernii

noi sfredelim tuneluri și igluuri pe sub nămeți

zgribulind

spre luna lui Marte…

Moșule, te-aștept să vii la mine

Să urci tiptil, tiptil pe trepte,

Să spun eu o dorință către tine

Și dacă vrei să pui ceva în ghete

Vreau să-mi aduci mie cadou

Ceva de scris, poate-un stilou,

Să scriu rețete pentru suferință

Iar tu să vindeci, că ai putință

Iar la familie și-ai mei prieteni buni

Rog să le aduci în dar lor sănătate,

Că cine-i sănătos poate face minuni

Și fericire dărui din a lor bunătate

Mă rog la tine dragă, Moșule

Să treci pe la bolnavi, săraci, copii,

Fii milostiv și le ascultă ofurile

Alină-le durerea pe care tu o știi

Iar dacă nu vei trece pe la mine

Eu nu mă supăr și te-oi aștepta,

Și-mi pun toată speranța-n tine

Că anul care vine..voi fi pe lista ta!

Colind pe-o rază de iubire

Ce duce sigur la inima ta,

Te rog oferă-mi șansa vieții

Să pot iubi, nu doar visa

Mereu tu îmi apari în vis

Dar fugi când mă trezesc,

Și deodată trist mă simt

Că nu convig să te opresc

Te văd pe stradă singurică

De cum se face dimineața,

Curaj nu am să îți vorbesc

Și doar salut și-mi întorc fața

Tu ești prințesa mea din vis

Și nu doar o nălucă imaginară,

De care cred că mă îndrăgostesc

Și iată te visez, seară de seară

Nu știu cum să intr-un vorbă

Să-i zic ce simt eu pentru ea,

Iar de-mi va accepta dorința

Voi spune c-am atins o stea

......................

Așa a început idila noastră

Și este una fericită, nemuritoare,

Demult prințesa visului îmi este

Soție și iubita mea...sub soare!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

Nu mai pot juca azi fotbal

Nu că sunt un biet bătrân,

Și că mi-am lovit piciorul

Când pe câmp, adunam fân.

Mi-am reluat din nou jocul

Spus că este doar al minții,

Stau în casă practic șahul

Și mănânc de mă dor dinții.

Urc a des pe un cântar

Greutatea să-mi măsor,

Acul fuge tare-n dreapta

Lung mă uit, iute cobor.

Șah că joc, e mult a spune

Că mutări greșite fac,

Mintea nu mă mai ascultă

Și devin pe loc posac.

Lacăt am să pun pe frigider

Și-am să mânc doar vegetale, 

Fiind convins că proteina duce

La o minte scurtă și...chintale.

.....................................

N-am să uit să mă prezint

Când mai ard din kilograme,

Și cât de deștept mai sunt

Cu legume, fructe și ioc...carne!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Spune-mi vântule tu spune

Daca-i întâlnit în calea ta,

O ființă dragă mie

Ce mi-a furat inima?

Cum, nu știi tu cum arată?

Când suflai în părul ei,

La-ntâlnirea cea visată

Și plimbarea pe sub tei!

Nu pot crede c-ai uitat-o

Și să nu-ți aduci aminte,

De-ale noastre sărutări

Și iubita mea cuminte!

Oare nu pot să-ți mai cer

Să te vânturi c-altădată,

Să te duci și să te-ntorci

Pe o pală cu-a mea fată?

Văd că-ncepi să fii domol

Cànd îți cer să fugi mai tare,

Nu-mi mai ești de ajutor

Pentru mine n-ai valoare.

Nu te mai aud măi vântule

Sau n-ai fost deloc pe-aici,

Și-am vorbit în vânt cu mine

Dute vânt, n-ai ce să-mi zici.

Îmi place lumina Soarelui apune,

Și când se-ascunde după munte,

Și cum Luna pe cer se-aprinde,

Dorind cu noaptea să se-nfrunte

Simt bucurie când vine dimineața,

Și noaptea se retrage la culcare,

Să văd din nou cum Soarele răsare,

Și cum pământul prinde culoare

Tot timpul aș dori ca Soarele și Luna,

Pe Cer să strălucească împreună,

Să nu mai fie noapte și doar zi,

Și lumea să devină, un pic mai bună

Acum eu înteleg că după munte,

Soarele nu e ascuns și e cu Luna,

Putere-i dă să lumineze-n noapte,

Frați buni ei rămânând..întruna...

Ea sora luminată, El strălucitul..frate!