IIsus!
Oare de ce omenirea a dorit,
Ca Tu să fii pe cruce răstignit,
Când pe pământ ai fost trimis,
Să mântuiești și nu să fii ucis
Fecioara preacurata te-a născut,
In locul sfânt, doar de magi știut,
Capii vremii au vrut să te omoare,
Dar ai scăpat, fugind peste hotare
Mulți copilași născuți au fost uciși,
Crezând că printre ei te vei găsi,
Și nu știau că spre Egipt, Tu ai plecat,
Din Betleem, de magi fiind salvat
Călătoria a fost una destul de grea,
Și Tu ai îndurat, spre a înfăpui lucrarea,
Așa cum Tatăl Cel Ceresc a hotărât,
Și multe ai mai îndurat, de lume ocărât
Pe drumul dus, întors și mai apoi,
Minuni s-au întâmplat cu cei în nevoi,
Pe mulți în suferință i-a vindecat,
Iar drept răsplată, ei l-au condamnat
Mulți au dorit să-l ducă la pieire,
Zicând că face mult rău la omenire,
Dar adevărul era că pierd din putere,
Și sunt împiedicați, oameni să-nșele
Trădarea s-a făcut printr-un sărut,
De Iuda dat, pentru arginți vândut,
Și de la Ana la Caiafa a fost purtat,
Și în mod josnic judecat, crucificat
Sentința dată a fost la răstignire,
Pe cruce-ntins, legat și pironire,
Când apă însetat, epuizat El a cerut,
Oțet și fiere i s-a dat pentru băut
Durerea l-a răpus și duhul și l-a dat,
Fiind în peștera cea rece îngropat,
Intrarea cu o piatră grea a fost blocată,
Și paza de soldați romani asigurată
Minunea s-a produs, IIsus a Inviat,
La Cer cu slavă mare s-a înălțat,
Și șade Sus la dreapta Tatălui,
Veghind ca noi să nu cadem pradă..
păcatului!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Категория: Пасхальные стихи
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 13 апреля 2023
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 929
Стихи из этой категории
Veniți de luați lumină
Veniți de luați lumină
Cu sufletul curat,
Creștinii se închină,
Hristos a înviat!
Azi, grâul de neghină
Pe veci s-a separat
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și dați-o mai apoi,
Aprinsă s-o mențină,
La cei ce-s frați cu voi.
La cei ce în grădină
Speranțe și-au plantat!
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Mariile suspină
Jelind pe Domnul Sfânt
Dar dată la o parte
E piatra de mormânt.
- Nu e aici, le spune
Un înger, n-ați aflat?
Duceți o veste-n lume,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și de vă bucurați
În liniște deplină,
De vestea ce-o aflați:
Azi, viața-n fața morții,
Prin El, a triumfat,
Veniți, de lumină,
Hristos a înviat!
Sărbători pascale
Natura moartă, ofilită,
Acum este înflorită.
În jurul nostru tot renaște,
Vestind Sărbătorile de Paște.
Clopotele bat anume
Cheamă lumea să se-adune
Este Vinerea cea Mare,
Zi neagră cu plâns și jale.
Iisus a fost crucificat,
Deși mort, a înviat.
Să fim iertați de păcate
Și cu sufletele curate.
Prin posturi și rugăciuni,
Devenim creștini mai buni.
Nu prin mesele bogate
Încărcate de bucate!
Și cu sufletul curat,
Slăvim "Hristos a înviat"!
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Tu, iartă-mă, Hristose!
Tu iartă-mă, că-s om
Şi că sunt şi piron
Ce încă-Ţi trec prin oase.
Că-n coastele-Ţi împunse,
Eu suliţă încă sunt
Şi spin pe capul sfânt
Şi oţetul de pe buze.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Că Te tot răstignesc,
Cum tot păcătuiesc
Şi tot îmi caut scuze.
De parcă nu-Ţi ajunge
Să simţi de sânge scurse
Picioarele-Ţi străpunse,
De mii de ani pe cruce.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Iartă-le, Doamne, păcatul
N-am să-l uit niciodată
Pe acela care s-a răstignit,
Ca să salveze lumea toată
Chiar dacă ea nu l-a iubit.
Pe drumul durerii,
De mii de pietre a fost lovit,
Dar pe acela al învierii
De nimeni, Doamne,
nu a fost întălnit!
Şi în clipa disperării
De pe cruce a strigat,
Iartă-le, Doamne, păcatul,
Căci eu de mult i-am iertat.
Întânlire între vii și între morți!
Dragii noștri ,urcați la cele sfinte
Grea durere ,dor fierbinte
Ne aduce spre morminte
Chipuri pure și curate
Deși-s morți ,parcă trăiesc
Sub pământ doarme o floare
Plânge lacrima ce-o doare
Astăzi totuși e-o zi mare
Clopotele bat la porți
E întânlirea între vii și între morți!
Veniți de luați lumină
Veniți de luați lumină
Cu sufletul curat,
Creștinii se închină,
Hristos a înviat!
Azi, grâul de neghină
Pe veci s-a separat
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și dați-o mai apoi,
Aprinsă s-o mențină,
La cei ce-s frați cu voi.
La cei ce în grădină
Speranțe și-au plantat!
Veniți de luați lumină,
Hristos a înviat!
Mariile suspină
Jelind pe Domnul Sfânt
Dar dată la o parte
E piatra de mormânt.
- Nu e aici, le spune
Un înger, n-ați aflat?
Duceți o veste-n lume,
Hristos a înviat!
Veniți de luați lumină
Și de vă bucurați
În liniște deplină,
De vestea ce-o aflați:
Azi, viața-n fața morții,
Prin El, a triumfat,
Veniți, de lumină,
Hristos a înviat!
Sărbători pascale
Natura moartă, ofilită,
Acum este înflorită.
În jurul nostru tot renaște,
Vestind Sărbătorile de Paște.
Clopotele bat anume
Cheamă lumea să se-adune
Este Vinerea cea Mare,
Zi neagră cu plâns și jale.
Iisus a fost crucificat,
Deși mort, a înviat.
Să fim iertați de păcate
Și cu sufletele curate.
Prin posturi și rugăciuni,
Devenim creștini mai buni.
Nu prin mesele bogate
Încărcate de bucate!
Și cu sufletul curat,
Slăvim "Hristos a înviat"!
DIN CREDINȚĂ
Îngeri și robi în cor au strigat
Îndurând a morții grea apăsare:
Oameni ce sunteți înspăimântați,
Creștinilor, e mare întristare
Nevinovat , IISUS a fost crucificat.
Bat clopote , ceru-i tulburat
La geam curg lumânări cu multe lacrimi
Heruvimii norii risipesc
Cu glasul lor divin cântând din psalmi…
În zori IISUS HRISTOS A ÎNVIAT!
Lumea creștină s-a bucurat
În casă ruga-i spusă evlavios,
De îngeri pământu-i înconjurat
Creștinii privesc cum ceru-i luminos
Cântând în cor ,HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT !.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Tu, iartă-mă, Hristose!
Tu iartă-mă, că-s om
Şi că sunt şi piron
Ce încă-Ţi trec prin oase.
Că-n coastele-Ţi împunse,
Eu suliţă încă sunt
Şi spin pe capul sfânt
Şi oţetul de pe buze.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Că Te tot răstignesc,
Cum tot păcătuiesc
Şi tot îmi caut scuze.
De parcă nu-Ţi ajunge
Să simţi de sânge scurse
Picioarele-Ţi străpunse,
De mii de ani pe cruce.
Tu, iartă-mă, Isuse!
Iartă-le, Doamne, păcatul
N-am să-l uit niciodată
Pe acela care s-a răstignit,
Ca să salveze lumea toată
Chiar dacă ea nu l-a iubit.
Pe drumul durerii,
De mii de pietre a fost lovit,
Dar pe acela al învierii
De nimeni, Doamne,
nu a fost întălnit!
Şi în clipa disperării
De pe cruce a strigat,
Iartă-le, Doamne, păcatul,
Căci eu de mult i-am iertat.
Întânlire între vii și între morți!
Dragii noștri ,urcați la cele sfinte
Grea durere ,dor fierbinte
Ne aduce spre morminte
Chipuri pure și curate
Deși-s morți ,parcă trăiesc
Sub pământ doarme o floare
Plânge lacrima ce-o doare
Astăzi totuși e-o zi mare
Clopotele bat la porți
E întânlirea între vii și între morți!
Другие стихотворения автора
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Simt singurătatea!
De ți-am greșit...mă iartă
Că nimeni nu-i perfect,
Dar eu mai cred în soartă
Și-n omul drept și înțelept
Nu-ți cer să dai uitării
Prin câte ai trecut,
Și doar să-ți amintești
De tot ce ne-a plăcut
Nu știu câte-or fi fost
Momentele de fericire,
Dar nici nu pot să neg
Că n-am trăit în rătăcire
Un lucru pot să spun
Că simt singurătatea,
Și doar acum eu înțeleg
Că tu-mi ești jumătatea
Speranța-mi este încă vie
Și te aștept la mine să revii,
Să fim noi fericiți ca înainte
Să ne iubim și să avem copii!
Surprins am fost...!
Văd că îmi arăți sentimente
Pe care nu pot să le traduc,
Doar simt cum inima îmi bate
Și-ncet, încet, încep să mă usuc
Nu știu cum să vin mai lângă tine
Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,
Port frică să nu fiu cumva respins
Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.
Ne întâlnim în fiecare dimineață
În drumul nostru ce duce undeva,
Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă
Și doar privirile parc'-ar spune ceva.
Ieri mi-am propus să-i mărturisesc
Că-mi este dragă și-o vreau a mea,
Azi când ne-am văzut eram ca mut
De unde speach, s-o cuceresc pe ea?
Dar și mâine din nou ne-om întâlni
Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,
Nu doar că m-am îndrăgostit lulea
Și că aș vrea s-avem un viitor comun.
Surprins am fost a doua zi de fată
Când s-a apropiat și mi-a șoptit,
Că și-ar dori să fim prieteni buni
La care vorbe, pe loc eu am muțit.
.....................................
Azi, când amintiri mai depănăm
La o cafea cu scumpa mea soție,
Ne tachinăm și cu umor îi spun
Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!
Creanga!
O creangă mi-a bătut în geam
Parcă dorind ceva să-mi spună,
Am înțeles uitându-mă la ram
Că toamna a venit cu a ei brumă
Privirea mi s-a dus către pământ
Și l-am văzut de frunze-acoperit,
E semn că vara de acum s-a dus
Și pomul plânge că este dezgolit
Arunc un ochi la florile din curte
Și văd c-au început să ofilească,
Și ele simt din plin răceala nopții
De care nu mai pot să se ferească
Pe cer zboară cârduri de cocori
Cu-n comandant în fruntea lor,
Gălăgioși se duc spre alte zări
Și se întorc la cuib in anul viitor
Pe drum trec carele cu grâne
Ce vor fi puse toate în hambare,
E munca omului de peste anq
Și-a noastră gură de mâncare
Deschid fereastra, e răcoare
Și cu iuțeală o închid la loc,
Vorbesc cu creanga și o rog
Să-mi bată-n geam pân' o să fie...
lemn de foc!
Destin!
Vorbesc și gândul îmi ascult
Cum inima pulsează pentru tine,
Iubire și dragoste făr 'de sfârșit
Și simt că-s mulțumit cu mine.
Și cum n-aș fi eu fericit pe lume
Când tu ești jumătate din întreg,
Ești floarea visului de dimineață
Pe care am știut când s-o culeg.
Mi-ai apărut pe timp de toamnă
Și mi-ai pătruns adânc în suflet,
O muză ce versul mi l-a inspirat
Și m-am trezit al tău iubit...poet.
De-atunci n-am încetat a scrie
Și pune pe hârtie ce m-a atins,
Iar de mi-a fost bine sau greu
Am plâns, am râs și am învins.
Acum ne prețuim unul pe altul
Că ne avem și zilnic mulțumim,
Celui de Sus, când rugă înălțăm
De cum trăim...cu-al nost' destin!
Timpul!
Ieri am primit un mesager,
Venit din depărtări uitate,
Nu m-am gândit de loc la el,
Deși sunt om cu ani în spate
Am stat de vorbă mult în doi,
Și amintiri trecute-am depănat,
Eram surprinși cu totul amândoi,
De câți ani în cârcă s-au adunat
Știa și data când m-am născut,
Și foarte multe din viața mea,
Mi-a zis că m-ansoțit de la-nceput,
Stând lângă mine în clipa grea
Ai fost de multe ori părăsit,
Pe drumul încurcat al vieții,
De oameni apropiați păcălit,
Și înapoi n-ai dat găsind soluții
Așa mi-a spus necunoscutul,
Și-apoi încovoiat s-a prezentat,
Numele meu se cheamă,,timpul",
Și-n timp eu pavăză ți-am stat
De ce-ai venit acum spre mine?
Eu curios, surprins l-am întrebat?
Un troc sunt nevoit să fac cu tine,
Mi-a spus ferm, direct și răspicat
Ce îți propun, nu e deloc negociabil,
Că voi lua cu mine de la tine tinerețea,
Și-ți voi lăsa la schimb în mod inevitabil,
Anii ce vin și-ți vor aduce...bătrânețea
Pentru moment am rămas mut,
Și am simțit teribil gustul tristeții,
Nu îmi explic cum vremea a trecut,
Dar Timpul mi-a șoptit,
prietene...e roata și cursul vieții!
Atunci am înțeles pe loc venirea sa,
Și schimbul nevoit l-am acceptat,
Am vrut să-l mai întreb pe timp ceva,
Nu mi-a răspuns, s-antors și a plecat!
Scrisă pentru voi,
Nascut, Mai "62,
Cezar,
Pe curând!
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Simt singurătatea!
De ți-am greșit...mă iartă
Că nimeni nu-i perfect,
Dar eu mai cred în soartă
Și-n omul drept și înțelept
Nu-ți cer să dai uitării
Prin câte ai trecut,
Și doar să-ți amintești
De tot ce ne-a plăcut
Nu știu câte-or fi fost
Momentele de fericire,
Dar nici nu pot să neg
Că n-am trăit în rătăcire
Un lucru pot să spun
Că simt singurătatea,
Și doar acum eu înțeleg
Că tu-mi ești jumătatea
Speranța-mi este încă vie
Și te aștept la mine să revii,
Să fim noi fericiți ca înainte
Să ne iubim și să avem copii!
Surprins am fost...!
Văd că îmi arăți sentimente
Pe care nu pot să le traduc,
Doar simt cum inima îmi bate
Și-ncet, încet, încep să mă usuc
Nu știu cum să vin mai lângă tine
Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,
Port frică să nu fiu cumva respins
Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.
Ne întâlnim în fiecare dimineață
În drumul nostru ce duce undeva,
Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă
Și doar privirile parc'-ar spune ceva.
Ieri mi-am propus să-i mărturisesc
Că-mi este dragă și-o vreau a mea,
Azi când ne-am văzut eram ca mut
De unde speach, s-o cuceresc pe ea?
Dar și mâine din nou ne-om întâlni
Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,
Nu doar că m-am îndrăgostit lulea
Și că aș vrea s-avem un viitor comun.
Surprins am fost a doua zi de fată
Când s-a apropiat și mi-a șoptit,
Că și-ar dori să fim prieteni buni
La care vorbe, pe loc eu am muțit.
.....................................
Azi, când amintiri mai depănăm
La o cafea cu scumpa mea soție,
Ne tachinăm și cu umor îi spun
Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!
Creanga!
O creangă mi-a bătut în geam
Parcă dorind ceva să-mi spună,
Am înțeles uitându-mă la ram
Că toamna a venit cu a ei brumă
Privirea mi s-a dus către pământ
Și l-am văzut de frunze-acoperit,
E semn că vara de acum s-a dus
Și pomul plânge că este dezgolit
Arunc un ochi la florile din curte
Și văd c-au început să ofilească,
Și ele simt din plin răceala nopții
De care nu mai pot să se ferească
Pe cer zboară cârduri de cocori
Cu-n comandant în fruntea lor,
Gălăgioși se duc spre alte zări
Și se întorc la cuib in anul viitor
Pe drum trec carele cu grâne
Ce vor fi puse toate în hambare,
E munca omului de peste anq
Și-a noastră gură de mâncare
Deschid fereastra, e răcoare
Și cu iuțeală o închid la loc,
Vorbesc cu creanga și o rog
Să-mi bată-n geam pân' o să fie...
lemn de foc!
Destin!
Vorbesc și gândul îmi ascult
Cum inima pulsează pentru tine,
Iubire și dragoste făr 'de sfârșit
Și simt că-s mulțumit cu mine.
Și cum n-aș fi eu fericit pe lume
Când tu ești jumătate din întreg,
Ești floarea visului de dimineață
Pe care am știut când s-o culeg.
Mi-ai apărut pe timp de toamnă
Și mi-ai pătruns adânc în suflet,
O muză ce versul mi l-a inspirat
Și m-am trezit al tău iubit...poet.
De-atunci n-am încetat a scrie
Și pune pe hârtie ce m-a atins,
Iar de mi-a fost bine sau greu
Am plâns, am râs și am învins.
Acum ne prețuim unul pe altul
Că ne avem și zilnic mulțumim,
Celui de Sus, când rugă înălțăm
De cum trăim...cu-al nost' destin!
Timpul!
Ieri am primit un mesager,
Venit din depărtări uitate,
Nu m-am gândit de loc la el,
Deși sunt om cu ani în spate
Am stat de vorbă mult în doi,
Și amintiri trecute-am depănat,
Eram surprinși cu totul amândoi,
De câți ani în cârcă s-au adunat
Știa și data când m-am născut,
Și foarte multe din viața mea,
Mi-a zis că m-ansoțit de la-nceput,
Stând lângă mine în clipa grea
Ai fost de multe ori părăsit,
Pe drumul încurcat al vieții,
De oameni apropiați păcălit,
Și înapoi n-ai dat găsind soluții
Așa mi-a spus necunoscutul,
Și-apoi încovoiat s-a prezentat,
Numele meu se cheamă,,timpul",
Și-n timp eu pavăză ți-am stat
De ce-ai venit acum spre mine?
Eu curios, surprins l-am întrebat?
Un troc sunt nevoit să fac cu tine,
Mi-a spus ferm, direct și răspicat
Ce îți propun, nu e deloc negociabil,
Că voi lua cu mine de la tine tinerețea,
Și-ți voi lăsa la schimb în mod inevitabil,
Anii ce vin și-ți vor aduce...bătrânețea
Pentru moment am rămas mut,
Și am simțit teribil gustul tristeții,
Nu îmi explic cum vremea a trecut,
Dar Timpul mi-a șoptit,
prietene...e roata și cursul vieții!
Atunci am înțeles pe loc venirea sa,
Și schimbul nevoit l-am acceptat,
Am vrut să-l mai întreb pe timp ceva,
Nu mi-a răspuns, s-antors și a plecat!
Scrisă pentru voi,
Nascut, Mai "62,
Cezar,
Pe curând!