Jocul cu anii

Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei

cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre

ale dimineții

iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi

printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri

de inimi

printre frunzele Maiestăți sale regale

Magnolia

cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei

printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală

și printre suspinele străzii

amestecate cu mirosuri de cauciuc ars

peste care adierea zefirului

aluneca ca o rochie mătăsoasă

de pe trupul unei femei îndrăgostite

.

Am deschis vrăjit fereastra spre cer

ascultând respirația celestă a stelelor

care se îmbrățișau cu quasarii rătăcitori

și deveneau supernove

în meri pițigoi cântau îngeresc

desfăcându-și aripile în nuanțe de alb și albastru

doar pictorul bătrân de la capătul orizontului

rămas fără culori

își făcea loc cu mâinile

prin albul nemângâiat al pânze

.

Apoi te-am văzut ieșind din spuma valurilor

care se loveau de aurul spălăcit al țărmului

ca o zeiță din legendele adolescentine ale Olimpului

din clipa aceea mi-a trebuit încă o viață

să-nțeleg că femeile erau dincolo de mângâierea zefirului

și de vraja neverosimilă a gândului

tot oameni

Trecind ades prin apa
Tu nu mai esti fricos
Sa mergi fara ca-n urma 
Sa-ti fie capul jos.

Azi nu mai am durere
Sau poate m-am deprins
Sa sufar in tacere !!
S-adorm cu focul stins.

Sa crezi ca si la tine
In drumul ce-ai parcurs
Ca orice intrebare ...
Sa ai al tau raspuns.

Sa nu-ti mai fie frica
De nestiut, de-apus
Sa simti cu dreptul, raza
Sa tinzi catre ajuns.

Fiind a ta si luna
Si norul cel din zare
Unde si valul, marea
Va fi in nepasare.

De greu sa nu te sperii
Atunci cind te apasa
A-i tai sa fie zorii
Si lacrimile-a tale.

golul sufletului se mareste 

fiecare om ce vad in cale, se fereste 

linsitea totala nu apare doar când dorm 

dar și când nu găsesc acel amor

linistea sufletului ma consuma 

iar aceasta lasa o mare urma 

prietenii sunt ca pasarile calatoare 

acestia sunt ademeniti de animale rapitoare 

de nu ași fi fost singura, masi fi bucurat 

insa, acum, orice zi care o trăiesc, trebuie de indurat 

nu pot zice ca mii rau, dar nici bine 

zilele cu bine deja îmi devin putine

pana și cerul are stele

și copacul crengi grele

și iarba flori imbucuratoare 

și curcubeul e plin de culoare 

insa eu nu am o lumina sa ma ghideze 

nam medicamentul care durerea sa mi-o amelioreze 

nam norul cel deschis pe un cer trist 

nam ingrasamant pentru un florist 

pana și câinele are prieten-omul 

pana și electronii au atomul

dar singuratatea îmi ruineaza linistea 

și nu-mi amelioreaza tristetea

golul neacoperit face din ce in ce mai greu 

sa ma bucur de "momente" mereu

când e iarna, si respir din greu 

pot sa îmi vad doar aburul meu 

365 de rotatii a soarelui

insa acesta nu se atinge de luna in nici o zi a anului 

fiecare miscare facuta de ameu picior

face ca imaginatia de prieten sa omor

desi nu e rau sa fii singur, oricum simti 

cum trebuie sa încerci sa te minti 

ca totul ce faci e pentru binele tău

chiar dacă iti faci mai mult rau

o lume intreaga, pare plina la prima privire 

dar cu timpul, goala, după fiecare iubire

desi ne cautam sufletul pereche

deja reciproc ne stam unui altuia de veghe 

nu ne cunoastem, dar ne cautam de parca ne stim 

printr-o lume de fictiune cu totii plutim

cu fiecare zi parca suntem mai aproape 

dar cu fiecare gand- atat de departe 

ne cautam,desi universul ne desparte

ne cautam, desi ar trebui sa traim aparte

pluteam pe culmile extazului

printre sutele de întrebări

izvorâte din îngrijorare

te asiguri

ca sunt confortabilă

si pregătită să continuăm

așadar asta te face

primul bărbat căruia

chiar i-a păsat

de ființa mea

fragilă și mereu

neapreciată.

eu, femeie sensibilă,

izbucnesc în lacrimi,

copleșită de tandrețea

oferită

cum să uit așa moment?

când doar atunci am înțeles

că totuși nu e atât de dificil

să fiu tratată cu respect

următoarea zi m-am spălat

ca să scap de parfumul tău

de pe pielea mea

dar l-am păstrat o noapte

ca să îmi aduc aminte

cum e să fim egali -

femeie și

bărbat.

Mă trezesc privind adesea

În gol.

E gol tot orașul.

Și m-am plictisit

Să ma trezesc.

Cărțile îmi stau maldăre

Privindu-mă.

Viața lor e singurul lucru viu.

Și m-apasă.

Claxoane și roți fugind prin ploaie

Sunt tot ce auzi când ești gol

Și tu și întreaga existență.

Atunci mă trezesc

Din amintiri, culcându-mă la 3.

Oja neagră,

Demoralizarea și liniștea din mine

Mă apasă.

O carte groasă citită pe jumătate

Încă mă așteaptă.

Doar ea, firește.

Cum îi poți spune unui copil?

Că totu-i gol?

Și strada și viața ta.

Iar copilul nu-i decât reflexia din oglindă

Ce dispare în noapte.

Și mă trezesc la realitate.

Privesc în gol

Tot ce e relevant.

Și apoi doar aștept să se facă 3

Să dorm.

Noaptea, apare la geam

arunca fulgere-n Satan

cerul plange prin vai

scurma urme-n noroi

arde focu-n ploi

formeaza tornade si sloi

ma stinge

cu caterul ma frige

În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,

Luna veghează, un orb luminescent,

Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,

În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.

În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,

Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,

Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,

Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.

Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,

Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,

În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,

A vântului ce șoptește în taină printre crengi.

Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,

Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,

În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,

În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.

Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,

Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,

Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,

Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.

În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,

Se scrie o poezie a frumuseții efemere,

Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,

O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.

Prună coaptă, violetă,

Dulce-acrișor, bogată,

Din pom cazi ușor, rotunjită,

Gustul toamnei, mult dorită.

Strânsă-n coșuri cu grijă mare,

Fermentată cu drag și soare,

Transformi sufletul și umple paharul,

Țuică, licoare cu har.

Pe mese festive, la șezători,

Ne aduni cu toții, prieteni și frați,

Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,

Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.

Prună și țuică, simbol românesc,

Gustul copilăriei, un vis ceresc,

Din generație în generație, o tradiție vie,

Ce ne unește și ne face să fim fericiți.

La mulți ani, prună și țuică!

Să ne umpleți sufletul de bucurie,

Să ne dați putere și speranță,

Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.

Soarele zâmbește-n cerul senin,

O zi de sărbătoare e azi, e senin.

Copiii prin grădini și parcuri s-adună,

Cu bucurie și voie bună.

Zâmbetul lor e o lumină caldă,

Inima de copil e plină de nădejde.

Jocuri și cântece umplu aerul,

O lume magică se creează mereu.

Amintiri din copilărie vin val după val,

De joacă, râsete, fără niciun egal.

Zilele petrecute-n natură,

Cu prietenii dragi, o aventură.

Visuri mari și imaginație bogată,

Lumea pare un loc de poveste, o minunată.

 Fără griji și cu sufletul pur,

Copiii ne aduc bucurie și un zâmbet sur.

La mulți ani, copii, și să aveți o zi minunată,

Plină de bucurie și de joacă neîncetată!

Păstrați mereu sufletul curat de copil,

Și lumea va fi un loc mai bun, mai fertil.

În adâncul serii cu umbre tulburi,

Se nasc dileme, ca vise suri.

În colțuri de timp, gânduri se ivește,

Dorința de pace, privirea se prinde.

Sub umbra gândurilor, pasul se oprește,

Pe cărarea vieții, întrebarea se naște.

Dilema apasă, în liniștea serii,

Retragerea cheamă, cu glas de mister.

În cărțile vremii, cu pagini palide,

Se scrie povestea, a vieții străbătând grădini.

Dar ochii obosiți, privind în urmă,

Descoperă amintiri și clipe ce curg ca râul.

O, dilemă adâncă, cu sentimente grele,

Când sufletul cântă un cântec cu ele.

Retragerea bate, ca un clopot de dor,

Dar viața strigă încă, cu glas de izvor.

Și-n fiecare pas, în fiecare clipă,

Se simte cugetul, în suflet ce țipă.

Să te retragi sau să lupți mai departe?

Această dilemă, în minte o poarte.

Călătoria e lungă, dar serile sunt scurte,

Retragerea, o alegere ce-aduce tăcere.

Dar în inimă ecoul trecutului răsună,

În dilema adâncă, viața își croiește calea.

În veacul luminii și umbrelor grele,

Mihai, în suflet, luminezi mereu,

Eminescu, cântăreț al nopții ele,

Cu stele de gânduri în minte și zeu.

Cu ochi de azur, înțelepciune stinsă,

Privirea ta străbate veacuri de timp,

Poezia ta, ca o floare sfințită,

În inimi, cu dulce-amărui șoptind.

Cu versuri pline de pasiune și vise,

Ai pictat cerul cu farmec sublim,

 Iar luna, în visuri, pe tine te cheamă,

Să dansezi cu stele, în jocul lor prim.

Pe câmpii de gânduri, cu pași de mister,

Ai rătăcit, poetul înălțat,

Prin lumea cuvintelor, ca un călător,

Cu inima fragilă, dar nespus de sfânt.

Iubirea ta, Mihai, luminează cerul,

Ca un far în noapte, strălucind cald,

Cu versuri etern îmbrățișând pământul,

Azi, în veacul nostru, și-n veci viitorul să-l vadă.

Cu glas de inger, în cântul de stele,

Eminescu, rămâi veșnic nemuritor,

Prin cuvinte sfinte și zbor de priviri,

Ca un vis binecuvântat, veșnic poet adorat.

Un crin alb înflorește,

Un cer senin s-a-ntins,

Un înger coboară lin,

Cu vestea minunată ce-a prins.

Fecioara Maria, pură și blândă,

Ascultă cuvintele sfinte,

O taină în suflet i se aprinde,

Un miracol se naște-n minte.

Un prunc va veni pe lume,

Fiul lui Dumnezeu,

Să aducă pacea și iubirea,

Să ne scape de păcatul greu.

Bucuria mamei se revarsă,

O dragoste necuprinsă o cuprinde,

Inima de fericire îi tresare,

Un nou destin se-ncinge.

Copiii, ca florile-n grădină,

Se adună în jurul ei,

Ascultând povestea divină,

Cu suflete pline de speranță și temei.

Tradiția se împletește cu credința,

Oamenii se adună la biserică,

Lumina sfântă le luminează ființa,

Și sufletele se umplu de dorință.

Bunavestirea, o sărbătoare a speranței,

Un moment de bucurie și lumină,

O celebrare a vieții și a credinței,

O promisiune de mântuire divină.