De ce eu?
De ce eu, de ce mereu eu?
Toate problemele par să mă caute mereu.
Un ghinion după altul, o furtună ce nu se mai sfârșește,
Mă simt ca o corabie pierdută, în largul mării, fără de veste.
De ce eu, de ce toate mi se-ntâmplă mie?
E ca și cum universul e împotriva mea, o ironie.
Vreau doar o zi liniștită, o rază de soare,
Dar norii negri mă înconjoară, mă țin sub o ploaie torențială, tare.
Am încercat tot ce am putut, am luptat din greu,
Dar parcă nu e de ajuns, destinul e mereu potrivnic mereu.
Mă simt obosit, epuizat, de atâta luptă,
Vreau doar să scap, să fug, să găsesc o altă poartă.
Стихи из этой категории
Caty
În ceruri Caty, un înger rătăcitor,
A plecat prea devreme, spre eternul izvor.
Printre stele și nori, acum dansează,
Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.
Caty, soția mea, lumină în noapte,
Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.
Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,
Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.
În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,
Ca o rază de soare, ce încălzea totul.
Cu mâinile tale, alinai orice durere,
Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.
În inimă păstrezi locul tău etern,
Printre flori de cer, în grădina îngerilor.
Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,
Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.
Cerul acum are o stea strălucitoare,
Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.
Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,
Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.
Și deși plecată-n lumea de dincolo,
Amintirea ta în mine strălucește cald.
Cu inima grea și privirea spre ceruri,
Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Pesimism
ce aș mai putea spune azi despre ieri
într-o singură frază
aș zice că am mai murit încă puțin
că mi-a mai căzut încă o frunză îngălbenită
din ram
că pământul mi-a ajuns la genunchi
prostii la timpul trecut
elucubrații
nu poți fragmenta după astfel de criterii
timpul
acest perpetuum mobile care se-nvârte continuu
dinlăuntru-i
spre un punct fix
noi am inventat calendarele
ceasurile
clopotelele
am pus stavile în calea apelor
inutil
ne-am revendicat zborul
încercând să surclasăm timpul
ne-am întors acasă din spațiu mai tineri
decât cei lăsați pe Pământ
ce-aș mai putea spune azi despre ieri
într-o singură frază
nimic
lumina întrece în linie dreaptă timpul
dar când se întoarce este strivită de timp…
Oh, călător îngândurat!...
Cât încã te mai poţi mişca,
Cât câinii te mai latrã,
Cât, încãlzind fiinţa ta,
Mai arde focu-n vatrã,
Cât bate vântul printre brazi,
Cât ploaia te mai udã,
Să te ridice-atunci când cazi
De mai găseşti vreo rudă,
Fii bucuros că poţi vedea
A soarelui lumină
Căci cetina bradului tău,
Spre vale se înclină!
☆
Cât ploaia te mai udã, cât te mai latr-un câine,
Cât ştii concret ce-nseamnã "a fi" sau "a nu fi",
Cât ai cui da în tainã bucata ta de pâine,
Gândeşte-te cã poate fi ultima ta zi!
Ca să știi
Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble,
femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi
norii umbroși ai tristeții
cred că fericirea se ascunde în lucrurile mici
mocnește-n atomii minusculi,
nevăzuți,
așteptând doar o răsuflare celestă
nu-ți mai zic că mai toate femeile se omoară după Scrabble,
dacă n-ai văzut o pasăre colibri dând din aripi
n-ai cum să înțelegi,
Larrousse e prea mic pentru câtă nevoie avem de cuvinte,
fiecare punct câștigat e cât un Waterloo,
cât un Picasso veritabil,
Les Demoiselles D`Avignon erau jucătoare de Scrabble,
la fel Galileo Galilei,
Giordano Bruno,
Hristos…
pietrele din Stonehenge,
giganții din In***cenzure*** Paștelui,
sunt urme ale unui joc de Scrabble intergalactic,
însuși Dumnezeu iubește jocul de Scrabble
ca să știi...
Zâmbesc și plang
Știind că viața nu e nesfârșită
Închid în clipă infinitul,
Privesc spre cer-sunt fericita,
Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.
Dar suflete se sting,
Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..
O,vei apune-al vieții noastre soare?
Cu-atat mai mult eu te iubesc.
Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate
Precum un clopot,târziu în noapte..
Ma-ntorc la clipa de acum,
Doamne,as inchide-o-n vesnicie
Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,
Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,
Cu+al marii fascinant albastru,cu frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.
E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:
O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..
De-aceea iubesc fiece răsărit
Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.
Zâmbesc,și plâng...înca exist...
Caty
În ceruri Caty, un înger rătăcitor,
A plecat prea devreme, spre eternul izvor.
Printre stele și nori, acum dansează,
Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.
Caty, soția mea, lumină în noapte,
Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.
Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,
Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.
În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,
Ca o rază de soare, ce încălzea totul.
Cu mâinile tale, alinai orice durere,
Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.
În inimă păstrezi locul tău etern,
Printre flori de cer, în grădina îngerilor.
Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,
Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.
Cerul acum are o stea strălucitoare,
Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.
Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,
Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.
Și deși plecată-n lumea de dincolo,
Amintirea ta în mine strălucește cald.
Cu inima grea și privirea spre ceruri,
Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.
Primeste viata-n dar!
Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,
Opreste te putin si Si te mai odihneste ,
Asaza te sub cerul clar de Rasarit
Sa vezi Lumina cum se naste
Si cum invaluie ființa toata!
Si bucura te si mai iarta
Si nu mai fi tu necajit!
O viata ai, invata să trăiești!
Si nu mai alerga in mii de randuri …
Invata sa te odihnesti!
Opreste te si vezi Apusul!
Opreste ti mintea, aduna ti gandul
Si bucura te de frumosul dar
Caci clipele prea repede se sting
Si mult prea repede ne trecem
Si ajungem tristi si reci la capat!
Fara a sti de ce-am trait
Si fara sa fi zabovit
In clar de Luna sa ne fi plimbat,
Si cantecul naturii sa il fi cantat!
O melodie este viata, Si noi compozitorii ei
Deci scrie-o lin , si nu in graba,
Asterne strofele pe rand,
Ia pauza cand versul se destrama
Si ncepe de la capat surazand!
Pesimism
ce aș mai putea spune azi despre ieri
într-o singură frază
aș zice că am mai murit încă puțin
că mi-a mai căzut încă o frunză îngălbenită
din ram
că pământul mi-a ajuns la genunchi
prostii la timpul trecut
elucubrații
nu poți fragmenta după astfel de criterii
timpul
acest perpetuum mobile care se-nvârte continuu
dinlăuntru-i
spre un punct fix
noi am inventat calendarele
ceasurile
clopotelele
am pus stavile în calea apelor
inutil
ne-am revendicat zborul
încercând să surclasăm timpul
ne-am întors acasă din spațiu mai tineri
decât cei lăsați pe Pământ
ce-aș mai putea spune azi despre ieri
într-o singură frază
nimic
lumina întrece în linie dreaptă timpul
dar când se întoarce este strivită de timp…
Oh, călător îngândurat!...
Cât încã te mai poţi mişca,
Cât câinii te mai latrã,
Cât, încãlzind fiinţa ta,
Mai arde focu-n vatrã,
Cât bate vântul printre brazi,
Cât ploaia te mai udã,
Să te ridice-atunci când cazi
De mai găseşti vreo rudă,
Fii bucuros că poţi vedea
A soarelui lumină
Căci cetina bradului tău,
Spre vale se înclină!
☆
Cât ploaia te mai udã, cât te mai latr-un câine,
Cât ştii concret ce-nseamnã "a fi" sau "a nu fi",
Cât ai cui da în tainã bucata ta de pâine,
Gândeşte-te cã poate fi ultima ta zi!
Ca să știi
Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble,
femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi
norii umbroși ai tristeții
cred că fericirea se ascunde în lucrurile mici
mocnește-n atomii minusculi,
nevăzuți,
așteptând doar o răsuflare celestă
nu-ți mai zic că mai toate femeile se omoară după Scrabble,
dacă n-ai văzut o pasăre colibri dând din aripi
n-ai cum să înțelegi,
Larrousse e prea mic pentru câtă nevoie avem de cuvinte,
fiecare punct câștigat e cât un Waterloo,
cât un Picasso veritabil,
Les Demoiselles D`Avignon erau jucătoare de Scrabble,
la fel Galileo Galilei,
Giordano Bruno,
Hristos…
pietrele din Stonehenge,
giganții din In***cenzure*** Paștelui,
sunt urme ale unui joc de Scrabble intergalactic,
însuși Dumnezeu iubește jocul de Scrabble
ca să știi...
Zâmbesc și plang
Știind că viața nu e nesfârșită
Închid în clipă infinitul,
Privesc spre cer-sunt fericita,
Și veșnic mi se pare-a fi zenitul.
Dar suflete se sting,
Și-atunci încremenesc și zâmbetul dispare..
O,vei apune-al vieții noastre soare?
Cu-atat mai mult eu te iubesc.
Cat doare asfințitul,acel moment când tăcerea bate
Precum un clopot,târziu în noapte..
Ma-ntorc la clipa de acum,
Doamne,as inchide-o-n vesnicie
Cu raza soarelui,cu zâmbetul,cu râsul celor dragi,
Cu foșnetul de frunze,cu-al florilor parfum,cu dansul fulgilor de nea,
Cu+al marii fascinant albastru,cu frumusețea ochilor cu strălucirii de astru.
E noapte..,și cade-o lacrima,și se-aud șoapte:
O,viața,ești că o carte ce se sfârșește trist..
De-aceea iubesc fiece răsărit
Și la apus mi-e gandu-nchis precum e noaptea.
Zâmbesc,și plâng...înca exist...
Другие стихотворения автора
Trilogia durerii
O lacrimă fierbinte curge pe obraz,
Un foc mistuitor arde în piept,
Durerea se naște, un strigăt neîncetat,
Un ecou al sufletului rănit.
Suferința se adâncește, o rană sângerândă,
Gânduri negre ca noaptea, o furtună în minte,
Inima se zbate, prinsă în capcană,
O lume cenușie, fără speranță.
Dar din adâncuri, o licărire apare,
O forță neașteptată, o dorință de a lupta,
Lumina speranței străpunge întunericul,
Durerea se transformă în înțelepciune.
Timpul vindecă rănile, cicatricile rămân,
O amintire a suferinței depășite,
Trilogia durerii, o poveste a vieții,
O călătorie spre lumină și libertate.
Ianuarie
În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,
Luna veghează, un orb luminescent,
Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,
În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.
În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,
Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,
Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,
Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.
Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,
Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,
În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,
A vântului ce șoptește în taină printre crengi.
Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,
Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,
În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,
În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.
Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,
Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,
Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,
Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.
În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,
Se scrie o poezie a frumuseții efemere,
Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,
O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
Tranzitia
Din zori de libertate, în noapte de-ntuneric,
Un vis s-a spulberat, încet, fără zgomot.
Vocea poporului, odată puternică,
Acum e mușamalizată, sub un văl de potenta.
.
Democrația, o floare, s-a ofilit în noapte,
Înlocuită de-un măr, cu fructe otrăvite.
Libertatea, o pasăre, și-a luat zborul în goană,
Lăsând în urmă, doar cuști și suflete învinuite.
Un ceas cu pendul, bătând încet, ritmul vieții,
Acum indică ora, când umbrele se-ntind.
Speranța, o lumânare, se stinge încet,
Și frica, un vânt rece, prin suflete se-nfige.
Odată un ocean, acum un lac înghețat,
Libertatea, un râu, acum un șanț uscat.
Cuvintele, odată săgeți, acum sunt doar săgeți otrăvite,
Și gândurile, odată libere, acum sunt închise într-un labirint.
Martie-n suflet, primăvară-n zâmbet
În martie, când soarele răsare,
Natura-ntreagă prinde iar culoare.
Mărțișorul, simbol de primăvară,
În inimile noastre bucurie-adună iară.
Femei, mame, fiice, flori gingașe,
Sunteți lumina ce ne-nconjoară casele.
Cu dragoste și blândețe ne-ați crescut,
Și-n fiecare zi ne-ați oferit un scut.
Mame, voi sunteți izvor de înțelepciune,
Cu brațele deschise, ne-ați dat tărie-ntotdeauna.
Fiice, voi sunteți speranța ce ne-nflorește,
Cu visuri mari, ce-n viitor se-mplinesc.
Flori delicate, simbol al frumuseții,
Ne încântați privirea cu ale voastre fețe.
Lalele, ghiocei, narcise și zambile,
Vă dăruim cu drag, în aceste zile.
În martie, când natura se trezește,
Să ne bucurăm de fiecare clipă ce ne-nfrumusețește.
Să prețuim femeile din viața noastră,
Și să le oferim iubire, zi de zi, fără de-a se mai opri vreo dată.
In asteptarea wekendului
În așteptarea weekendului, timpul se scurge încet,
Cu gândul la clipe libere, când sufletul meu se trezește în petrecere discret.
Zilele de lucru trec cu grabă, ca un râu învolburat,
Dar în adierea vinerii, inima mea e liniștită, în dans sărbătoresc, învăluită.
În calendarul meu, zilele sunt ca filele unei cărți,
Weekendul, o poveste magică, în care timpul își pierde granițele și părțile se îmbină ca într-un ecou de armonii arțăgoase.
Așteptarea e o melodie în surdină, o pregătire a inimii pentru odihnă,
Să evadeze din rutina zilnică și să se îmbrace în culori, în voie bună.
În așteptarea weekendului, visele prind aripi,
Și simt cum libertatea zboară în văzduh, eliberându-mi spiritul.
Sunt învăluit de arome de cafenea și raze de soare,
Pregătit să străbat neștiutul, să descopăr bucurii ce mi se cuvin, să simt că viața e o artă.
Trilogia durerii
O lacrimă fierbinte curge pe obraz,
Un foc mistuitor arde în piept,
Durerea se naște, un strigăt neîncetat,
Un ecou al sufletului rănit.
Suferința se adâncește, o rană sângerândă,
Gânduri negre ca noaptea, o furtună în minte,
Inima se zbate, prinsă în capcană,
O lume cenușie, fără speranță.
Dar din adâncuri, o licărire apare,
O forță neașteptată, o dorință de a lupta,
Lumina speranței străpunge întunericul,
Durerea se transformă în înțelepciune.
Timpul vindecă rănile, cicatricile rămân,
O amintire a suferinței depășite,
Trilogia durerii, o poveste a vieții,
O călătorie spre lumină și libertate.
Ianuarie
În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,
Luna veghează, un orb luminescent,
Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,
În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.
În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,
Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,
Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,
Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.
Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,
Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,
În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,
A vântului ce șoptește în taină printre crengi.
Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,
Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,
În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,
În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.
Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,
Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,
Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,
Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.
În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,
Se scrie o poezie a frumuseții efemere,
Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,
O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
Tranzitia
Din zori de libertate, în noapte de-ntuneric,
Un vis s-a spulberat, încet, fără zgomot.
Vocea poporului, odată puternică,
Acum e mușamalizată, sub un văl de potenta.
.
Democrația, o floare, s-a ofilit în noapte,
Înlocuită de-un măr, cu fructe otrăvite.
Libertatea, o pasăre, și-a luat zborul în goană,
Lăsând în urmă, doar cuști și suflete învinuite.
Un ceas cu pendul, bătând încet, ritmul vieții,
Acum indică ora, când umbrele se-ntind.
Speranța, o lumânare, se stinge încet,
Și frica, un vânt rece, prin suflete se-nfige.
Odată un ocean, acum un lac înghețat,
Libertatea, un râu, acum un șanț uscat.
Cuvintele, odată săgeți, acum sunt doar săgeți otrăvite,
Și gândurile, odată libere, acum sunt închise într-un labirint.
Martie-n suflet, primăvară-n zâmbet
În martie, când soarele răsare,
Natura-ntreagă prinde iar culoare.
Mărțișorul, simbol de primăvară,
În inimile noastre bucurie-adună iară.
Femei, mame, fiice, flori gingașe,
Sunteți lumina ce ne-nconjoară casele.
Cu dragoste și blândețe ne-ați crescut,
Și-n fiecare zi ne-ați oferit un scut.
Mame, voi sunteți izvor de înțelepciune,
Cu brațele deschise, ne-ați dat tărie-ntotdeauna.
Fiice, voi sunteți speranța ce ne-nflorește,
Cu visuri mari, ce-n viitor se-mplinesc.
Flori delicate, simbol al frumuseții,
Ne încântați privirea cu ale voastre fețe.
Lalele, ghiocei, narcise și zambile,
Vă dăruim cu drag, în aceste zile.
În martie, când natura se trezește,
Să ne bucurăm de fiecare clipă ce ne-nfrumusețește.
Să prețuim femeile din viața noastră,
Și să le oferim iubire, zi de zi, fără de-a se mai opri vreo dată.
In asteptarea wekendului
În așteptarea weekendului, timpul se scurge încet,
Cu gândul la clipe libere, când sufletul meu se trezește în petrecere discret.
Zilele de lucru trec cu grabă, ca un râu învolburat,
Dar în adierea vinerii, inima mea e liniștită, în dans sărbătoresc, învăluită.
În calendarul meu, zilele sunt ca filele unei cărți,
Weekendul, o poveste magică, în care timpul își pierde granițele și părțile se îmbină ca într-un ecou de armonii arțăgoase.
Așteptarea e o melodie în surdină, o pregătire a inimii pentru odihnă,
Să evadeze din rutina zilnică și să se îmbrace în culori, în voie bună.
În așteptarea weekendului, visele prind aripi,
Și simt cum libertatea zboară în văzduh, eliberându-mi spiritul.
Sunt învăluit de arome de cafenea și raze de soare,
Pregătit să străbat neștiutul, să descopăr bucurii ce mi se cuvin, să simt că viața e o artă.