Iartă-mă

 

Tu, cel care mă privești de sus,

iartă-mă pe mine...

și ajută-mă, te rog, să fie mai bine...

 

Inima mi-e ruptă, trupu-i monoton,

scapă-mă de regrete și de tot ce este rău...

Te-ai uitat de sus, m-ai văzut cum plâng,

știi că simt că pier pe acest pământ...

 

Zilele sunt lungi, nopțile nu dorm,

vina ce o port e ca zbătaia-n somn...

Plâng și după tine, plâng și după mine,

mare e povara când te uiți la mine.

 

Mă sperie un gând, mă sperie aparte,

doar tu știi să le-aranjezi pe toate.

Și-ți cer să mă ajuți, să mă mai suporți,

chiar dacă și tu necazul mi-l porți...

 

Durerea mi-o alină, mintea mi-o însenină,

și stinge-mi focul aprins la inimă.

Ghidează-mă atent, căci simt un sentiment,

și fă-mă să aleg doar ce este corect.

 

Tu, cel care mă privești de sus,

salvează-mă pe mine, 

și nu mă părăsi, rămâi lângă mine...

 

 

 

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: Rei poezii.online Iartă-mă

#ingerulmeu #povară #speranță #bine

Дата публикации: 29 мая 2024

Просмотры: 468

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Defulare

În mintea mea există mai multă mișcare decât în afara ei

gândul sfidează logica

gravitația

nivelează spațiul și timpul

se deghizează în fel și chip pentru a trece dorința ascunsă

dincolo de vămile sufletului

creează visul eliberator

înăuntru visului

Elena nu mai e o enigmă

ne-am iubit de o mie de ori

într-o mie de constelații din Calea Lactee

fără rost

 

chiar dacă am dormit ca un prunc

toată noaptea am golit coșul cu dorințe neîmplinite

din catacombele minții

dându-le aripi

iar în zori m-am adunat din resturi în mine

ușor și zglobiu ca un fluture

Еще ...

Of tată

SUfletul mi se înalță,
Durerea mă apasă…
Liniștea nu o găsesc
În durere mă înec
Aș vrea un tată
Căruia să-i povestesc
Durerea pe care o trăiesc
Sub cerul senin
Cu tine să fiu
Să mă strângi în brațe
Cu ochii dulci să îmi spui:
Iartă-mă copile!
Nu am fost lângă tine
În ochii tai sunt un străin
De mine nu ai vrut să știi
Poate când nu voi mai fi vei înțelege
Cât te-am iubit
Pentru tine nu a însemnat
Nimic iubirea sinceră de copil
Dar nu e problema, am învățat să sufăr
Tată! O singura întrebare:
Cu ce ți-am greșit de numa poți iubi?

Maris Maria Cristina

Еще ...

Asimetrii

ecoul  trecerii timpului

 

ricoșează asimetric din oameni  în lucruri

 

și invers

în funcție de distanță

nimeni nu scapă

e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase

în plex

sau ca un pas apăsat peste inimă

în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat

dintr-o piatră

câte un răget de cerb încolțit

într-o lume cu reacții în lanț

și ecouri

contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme

și repaus

n-ai nicio șansă

.

numai acel impuls mesianic

imprimat la naștere

ne mai ține în viață

după aceea ricoșăm haotic

dintr-un ecou în altul

la început

apoi din ce în ce mai slab

goliți de sunete

fără nicio explicație…

.

filozoful o să spună agnostic

că ecoul se sustrage cunoașterii noastre

ca Dumnezeu

științific pare o aberație

ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu

și ecoul să se spargă în ceruri

.

Big Ben-ul  bate în Turnul Londrei

ora exactă

când timpul ajunge la fix

ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot

asimetric

la o secundă distanță

în alt timp…

Еще ...

Cotidian

sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine

 

muriseră demult

 

la scurt timp după naștere

nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept

să scoată un țipăt

și-n locul lor s-a așezat liniștea

confortul cotidian

amiba Naegleria fowleri

care devorează nevăzută de nimeni

ca pe o bucată de brânză

creierul

.

e zvârcolirea dramatică a gândului

.

lepădarea apostoliror de Christos

.

neîncrederea

.

lipsa de orizont al culegătorului de smaralde

oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole

și egoismul femeilor sterpe

nu arunci cu piatra în eroul căzut

s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine

întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi

mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor  moarte

(paradoxal!)

.

definiția cărnii

face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei

în care colcăie toate mizeriile lumii

omul

de departe

ilustrează perfect mizeria infinită a speciei

viața

boala incurabilă a umanității

purtând la vedere stigmatul tragic al morții

.

prezentul

un rânjet…

Еще ...

Ecoul mut

E vocea mea pe care o aud?

Atat de gol rasuna-mi gandul

De nici nu mi vine sa ascult

La cat de -ncet  șoptește-n gol

Ecoul mut.

 

Ca intr-un vis paralizat mi- e glasul

Cand vreau sa strig si sa alung

Dorul de tine , ecou mut…

Cu pumni lovesc in trista-mi cale

Peretele din lut!

Еще ...

SINGURĂTATE

Ulcioare de lut ,semne de piatră

Mușcate de timp, mușcate de daltă

Vorbesc de trecerea noastră ,

            Pe acest pământ.

Într-o poveste  minunată.

Într-un cuvânt plâng

Prin noaptea înstelată

           Și râd și plâng și-mi

Caut un drum...

Еще ...

Defulare

În mintea mea există mai multă mișcare decât în afara ei

gândul sfidează logica

gravitația

nivelează spațiul și timpul

se deghizează în fel și chip pentru a trece dorința ascunsă

dincolo de vămile sufletului

creează visul eliberator

înăuntru visului

Elena nu mai e o enigmă

ne-am iubit de o mie de ori

într-o mie de constelații din Calea Lactee

fără rost

 

chiar dacă am dormit ca un prunc

toată noaptea am golit coșul cu dorințe neîmplinite

din catacombele minții

dându-le aripi

iar în zori m-am adunat din resturi în mine

ușor și zglobiu ca un fluture

Еще ...

Of tată

SUfletul mi se înalță,
Durerea mă apasă…
Liniștea nu o găsesc
În durere mă înec
Aș vrea un tată
Căruia să-i povestesc
Durerea pe care o trăiesc
Sub cerul senin
Cu tine să fiu
Să mă strângi în brațe
Cu ochii dulci să îmi spui:
Iartă-mă copile!
Nu am fost lângă tine
În ochii tai sunt un străin
De mine nu ai vrut să știi
Poate când nu voi mai fi vei înțelege
Cât te-am iubit
Pentru tine nu a însemnat
Nimic iubirea sinceră de copil
Dar nu e problema, am învățat să sufăr
Tată! O singura întrebare:
Cu ce ți-am greșit de numa poți iubi?

Maris Maria Cristina

Еще ...

Asimetrii

ecoul  trecerii timpului

 

ricoșează asimetric din oameni  în lucruri

 

și invers

în funcție de distanță

nimeni nu scapă

e ca un pumn de boxer învelit într-o mănușă de mătase

în plex

sau ca un pas apăsat peste inimă

în fiecare clipă auzi câte un vaier ricoșat

dintr-o piatră

câte un răget de cerb încolțit

într-o lume cu reacții în lanț

și ecouri

contrar oricărei legi ale mecanicii despre mișcări rectilinii uniforme

și repaus

n-ai nicio șansă

.

numai acel impuls mesianic

imprimat la naștere

ne mai ține în viață

după aceea ricoșăm haotic

dintr-un ecou în altul

la început

apoi din ce în ce mai slab

goliți de sunete

fără nicio explicație…

.

filozoful o să spună agnostic

că ecoul se sustrage cunoașterii noastre

ca Dumnezeu

științific pare o aberație

ar fi de neînțeles ca tu să strigi în pustiu

și ecoul să se spargă în ceruri

.

Big Ben-ul  bate în Turnul Londrei

ora exactă

când timpul ajunge la fix

ecoul însă se-ntoarce-n Marele Clopot

asimetric

la o secundă distanță

în alt timp…

Еще ...

Cotidian

sunt lucruri pe care n-am vrut să le dezgrop din mine

 

muriseră demult

 

la scurt timp după naștere

nici nu avuseră timp să tragă o gură de aer în piept

să scoată un țipăt

și-n locul lor s-a așezat liniștea

confortul cotidian

amiba Naegleria fowleri

care devorează nevăzută de nimeni

ca pe o bucată de brânză

creierul

.

e zvârcolirea dramatică a gândului

.

lepădarea apostoliror de Christos

.

neîncrederea

.

lipsa de orizont al culegătorului de smaralde

oportunismul alergătorului de cursă cu obstacole

și egoismul femeilor sterpe

nu arunci cu piatra în eroul căzut

s-ar putea ca alții să vadă călăul din tine

întotdeauna gunoiul plutește deasupra apelor limpezi

mirosul cadavrelor vii e mai cumplit decât cel al cadavrelor  moarte

(paradoxal!)

.

definiția cărnii

face trimitere la partea cea mai dezagreabilă a materiei

în care colcăie toate mizeriile lumii

omul

de departe

ilustrează perfect mizeria infinită a speciei

viața

boala incurabilă a umanității

purtând la vedere stigmatul tragic al morții

.

prezentul

un rânjet…

Еще ...

Ecoul mut

E vocea mea pe care o aud?

Atat de gol rasuna-mi gandul

De nici nu mi vine sa ascult

La cat de -ncet  șoptește-n gol

Ecoul mut.

 

Ca intr-un vis paralizat mi- e glasul

Cand vreau sa strig si sa alung

Dorul de tine , ecou mut…

Cu pumni lovesc in trista-mi cale

Peretele din lut!

Еще ...

SINGURĂTATE

Ulcioare de lut ,semne de piatră

Mușcate de timp, mușcate de daltă

Vorbesc de trecerea noastră ,

            Pe acest pământ.

Într-o poveste  minunată.

Într-un cuvânt plâng

Prin noaptea înstelată

           Și râd și plâng și-mi

Caut un drum...

Еще ...
prev
next

Другие стихотворения автора

Concert în pivniță

Au plâns cu toții la pomana stejarului fără frunze,

La întoarcerea spre casă, au început să se amuze,

Cu batistele la nas stăteau surori și cumnate,

Vecinilor le fuseră milă, văzându-le îndurerate,

foarte păcat de așa moarte...

Cu capu-aplecat în pâmânt mărșăluiau pe drum bărbații,

Ascunși dup-ale lor neveste mai ceva decât amanții,

Se cuplară în perechi amăgite, distruse de-o așa soartă,

Să scape de văzul lumii de parc-ar ocoli vreo baltă,

tristă mare a lor soartă...

Într-un ceas târziu se-ntinde sulul tragic de hârtie,

Însă cine, cât primește, nu scria, n-au vrut să știe,

Agățătoare de soți, doamnele s-au văzut stăpâne,

Se grăbeau s-orânduiască greșeala rudelor bătrâne,

ce pornire, doar timp era și mâine...

Glasuri reci de rocă tare imitau pe rând copiii,

Nu-ncăpea loc de tocmeală, cât bine le-au făcut bătrânii,

Cu gândul la dorințe multe, s-au retras în spate frații,

Goana după acel nimic a provocat multe tentații,

noroc aveau, dar în alte spații...

Observând împuținarea sângelui întors pe față,

Au dat buzna cu toții în locul ascuns de sub casă,

Cu zâmbetul pe buze i-ar fi privit atunci bătrânul,

Povara altora va fi să le sape lor mormântul,

s-audă plânsul, plânsul și iar plânsul...

Îngrămădiți între feline, copiii îndată căzură,

Netrebnicii porniți pe treabă până și brațele-și mutară,

Ca fiarele la vânătoare, și mamele și-au străpuns privirea,

Până ce-n casa lor dragă nu se mai simțea decât tămâia.

 

Еще ...

Haide

E ca-ntr-o noapte când sari gardul,

Ești aproape de țintă,

la fel e și ogarul...

Haide!

E ca pe mare când vezi țărmul,

Ești singurel pe plută,

putrezit de-o săptămână...

Haide!

E chiar mai simplu, mai ușor,

Ca atunci când ești în zbor,

și strigi tare: ,,eu azi nu mor!"

Haide!

E aproape, e ca o pretinsă sete,

Bei din sticlă și pășești pe alee,

și de la lumină-ți iei la revedere,

Haide!

E ca o călătorie lungă și pustie,

Nu te teme, căci eu sunt lângă tine,

și vei ajunge să-ți fie mult mai bine,

Haide!

 

...

 

Nu sunt eu sau m-am păcălit?

Pe marginea de lemn e greu să rezist,

poate că nu, sigur e-un vis!

,,Haide!"

Dar acum se aude mai tare?

Nu, nu, sigur doar mi se pare,

Și drumul până jos parc-a devenit mai mare...

,,Haide!"

Și dacă totuși ajung unde-mi zice?

Pe o pajiște arsă în funingine...

sau parcă a zis că acolo mereu ninge?

,,Haide!"

Sunt la fel de aproape să cad acum pe spate,

Și sigur nu-i la fel de departe,

dar nu mai renunț... speranțe deșarte!

,,Haide!"

Închid ochii și n-aud mai nimic,

Cad printre nori de praf înroșit,

e ca un sentiment ce m-a părăsit...

 

...

 

E altfel când te vezi deasupra,

Să simți că și soarele-i de fapt tot una,

până ce-am simțit zdravăn căzătura...

,,Haide!"

Acum nu mai visez,

E un fel de gol fără miez,

și mă cheamă ca să-l urmez...

,,..."

Nu se mai repetă, nu-mi zâmbește,

E ca atunci când prinzi un pește,

și pescarul sigur nu mai zăbovește...

 

 

 

 

Еще ...

Culeg

Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,

Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...

Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,

Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!

Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...

Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!

Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...

Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,

Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...

Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!

Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,

Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...

Еще ...

🎤 Delir

Era o ceață afară, densă și fioroasă;

care parcă-mi stârnea frica...

și mi-o îndesa adânc pe gâtul înecăcios al șandramalei,

ca să-mi strice toată munca...

Eram trează, dezbrăcată și curată,

puțin vinovată că n-am astupat gura flăcării,

și acum mândră, cenușa-mi împrăștia necazul pe faianță,

ca să mă facă s-o dușmănesc pe viață...

Stăteam parcă spânzurată și priveam înfrigurată

spre deschizătura lărgită de sub fereastră...

și-mi amintesc că era vară când am acoperit-o,

și picau acum bucăți din ea fără noimă...

În spatele meu masa se scălda lacom în smoală,

parcă râdea când îmi zdrobea acum dușumeaua...

și câți ani de zile am stat așezată la ea,

ca acum să mă gândesc s-o fac una cu două...

Toate paharele mele, și vechi și noi, 

se jucau pe rafturi și-mi făceau în ciudă pe la margini...

parcă să pice, parcă să stea, și mă enerva mai ceva,

cât le-am spălat sâmbăta și acum poftim răsplata...

M-a împins un aer rece către trepte,

aveam acolo-ntr-o cutie o mână de cârpe...

și cu fiecare am șters o parte din amintire,

și parcă acum când m-aplecam nu mai țineam minte...

Am încercat una, am încercat alta,

ca să-mi curăț murdăria și să mă pot culca...

însă n-a fost chiar așa că jegul nu m-asculta,

nici cel de pe faianță, nici ăl' de pe podea...

Atunci am împins două vitrine ca să-mi sparg farfuriile, 

să m-ajute cioburile să curăț mai repede...

ca-n caz de problemă, mi-am tăiat fire din păr să fac o mătură,

să strângem mizeria toată la urmă...

Însă aerul tot intra și-mi tulbura spinarea cu unda sa,

și m-am băgat repede în gura de la șemineu să mă acopăr...

ca să nu-nghețe sufletul meu, 

dar mă judeca fereastra pentru costumul nou...

M-am ridicat mulțumită și am aruncat un ceainic s-o sparg,

ca apoi din sticlă să-mi pot face un șirag...

și să nu mă mai invidieze nimeni ca mai devreme,

să-mi pot termina liniștită restul de probleme...

M-am urcat pe scaun să-mi curăț tavanul,

mă privea și el c-un hal de nedumerire...

așa că am smuls becul ca să-i obstrucționez privirea,

care însă mi-a întipărit un tatuaj pe toată mâna...

M-am întors la treabă, la cârpele mele,

parcă și ele au dispărut în întunecime...

așa că pipăiam după semne să curăț dezastrul,

când am alunecat și mi-am rupt lanțul...

Eram pe jos, îmbrăcată și moartă,

puțin stânjenită că m-am lăsat învinsă de-un șir de pahare...

și-mi râdeau în ureche în întunecime cam tare,

mândre că n-am apucat să le sparg pe toate...

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

🎤 Colții

Eram mică...

dulce floricică, fugeam pe câmpie și mă-mpiedicam...

În bătaia austrului stăteam,

nu priveam în spate, nu mă întristam!

 

Val de armonie, mamă...

când te priveam, râdeai de bucurie și mă-mbrățișai...

Așa de mult mă iubeai,

nu te supărai, mereu mă iertai...

 

Dansam în ploaie...

prin bălți săream, broscuțe-adunam și nu răceam...

Peste tot eram,

nu mă plictiseam, mereu mă jucam...

 

Lătra și cățelul de la poartă...

la el mă duceam, îl hrăneam, pe cap îl mângâiam...

Ce fericită eram,

nicicând nu plângeam, doar zâmbeam...

 

Dar vremea a trecut,

am crescut, mare m-am făcut și am uitat...

Cum eram?

trăiam și mă bucuram?

 

...

 

Sunt din nou mică,

mă văd în oglindă, mai bătrână și mai gârbovită...

Mă doboară crivățul,

lacrimile-s amare, curg fără-ncetare...

 

Liniștea m-a terminat, mamă...

ai plecat de mult, te-ai dus și m-ai lăsat,

Așa de tare mă zbat,

de ce m-ai uitat, de ce nu m-ai luat?

 

Tremur în teroare,

e o teamă adâncă, arzătoare și mă distruge...

Oare poate se mai duce?

nu-i scăpare, nu-i oare altă cale?!

 

Rage în beznă și javra flămândă,

e liberă prin curte, mișună de zile multe...

Ce colți mari are...

nu știu cum de trăiește, dar mă dușmănește...

 

...

 

Vremea s-a înrăit...

m-am îmbolnăvit, am decăzut și am murit,

Ce fericită eram...

doar dihania-mi mai îngroapă oasele pe maidan...

 

Еще ...

Cârtița

Stau,

nu simt nici gerul, nici incendiul;

deși tremur, nu-i de vină curentul...

Nu mă mișc,

deși încerc un vârf de deget să ridic,

nu reușesc, privesc și mă oftic...

Și degeaba se chinuie fostu-mi lăcaș–

acum e gol, chiar dacă l-au îmbrăcat;

după care speranța i s-a scufundat...

Cu ochii închiși,

mă gândesc la amintirea veche cu mine,

m-aș întoarce să le zic și lor că nu e bine...

Nu mă știu,

dacă plâng, nu e ca și cum ei mă aud,

așa că mai bine stau și-i ascult...

Se întâmplă mai rar,

să-i aud cum aprind un mic dar,

și acela parcă luminează tot în zadar...

Alteori îi auzeam pe alții,

apoi mă gândeam și la ai mei... săracii,

să treacă și să-mi mai ude măcar macii.

Prin întregul tot mai negru,

ascult și aștept să vină sfârșitul cel greu,

să apară și el când și ei se vor sătura să vină la mine...

mereu.

Еще ...

Concert în pivniță

Au plâns cu toții la pomana stejarului fără frunze,

La întoarcerea spre casă, au început să se amuze,

Cu batistele la nas stăteau surori și cumnate,

Vecinilor le fuseră milă, văzându-le îndurerate,

foarte păcat de așa moarte...

Cu capu-aplecat în pâmânt mărșăluiau pe drum bărbații,

Ascunși dup-ale lor neveste mai ceva decât amanții,

Se cuplară în perechi amăgite, distruse de-o așa soartă,

Să scape de văzul lumii de parc-ar ocoli vreo baltă,

tristă mare a lor soartă...

Într-un ceas târziu se-ntinde sulul tragic de hârtie,

Însă cine, cât primește, nu scria, n-au vrut să știe,

Agățătoare de soți, doamnele s-au văzut stăpâne,

Se grăbeau s-orânduiască greșeala rudelor bătrâne,

ce pornire, doar timp era și mâine...

Glasuri reci de rocă tare imitau pe rând copiii,

Nu-ncăpea loc de tocmeală, cât bine le-au făcut bătrânii,

Cu gândul la dorințe multe, s-au retras în spate frații,

Goana după acel nimic a provocat multe tentații,

noroc aveau, dar în alte spații...

Observând împuținarea sângelui întors pe față,

Au dat buzna cu toții în locul ascuns de sub casă,

Cu zâmbetul pe buze i-ar fi privit atunci bătrânul,

Povara altora va fi să le sape lor mormântul,

s-audă plânsul, plânsul și iar plânsul...

Îngrămădiți între feline, copiii îndată căzură,

Netrebnicii porniți pe treabă până și brațele-și mutară,

Ca fiarele la vânătoare, și mamele și-au străpuns privirea,

Până ce-n casa lor dragă nu se mai simțea decât tămâia.

 

Еще ...

Haide

E ca-ntr-o noapte când sari gardul,

Ești aproape de țintă,

la fel e și ogarul...

Haide!

E ca pe mare când vezi țărmul,

Ești singurel pe plută,

putrezit de-o săptămână...

Haide!

E chiar mai simplu, mai ușor,

Ca atunci când ești în zbor,

și strigi tare: ,,eu azi nu mor!"

Haide!

E aproape, e ca o pretinsă sete,

Bei din sticlă și pășești pe alee,

și de la lumină-ți iei la revedere,

Haide!

E ca o călătorie lungă și pustie,

Nu te teme, căci eu sunt lângă tine,

și vei ajunge să-ți fie mult mai bine,

Haide!

 

...

 

Nu sunt eu sau m-am păcălit?

Pe marginea de lemn e greu să rezist,

poate că nu, sigur e-un vis!

,,Haide!"

Dar acum se aude mai tare?

Nu, nu, sigur doar mi se pare,

Și drumul până jos parc-a devenit mai mare...

,,Haide!"

Și dacă totuși ajung unde-mi zice?

Pe o pajiște arsă în funingine...

sau parcă a zis că acolo mereu ninge?

,,Haide!"

Sunt la fel de aproape să cad acum pe spate,

Și sigur nu-i la fel de departe,

dar nu mai renunț... speranțe deșarte!

,,Haide!"

Închid ochii și n-aud mai nimic,

Cad printre nori de praf înroșit,

e ca un sentiment ce m-a părăsit...

 

...

 

E altfel când te vezi deasupra,

Să simți că și soarele-i de fapt tot una,

până ce-am simțit zdravăn căzătura...

,,Haide!"

Acum nu mai visez,

E un fel de gol fără miez,

și mă cheamă ca să-l urmez...

,,..."

Nu se mai repetă, nu-mi zâmbește,

E ca atunci când prinzi un pește,

și pescarul sigur nu mai zăbovește...

 

 

 

 

Еще ...

Culeg

Culeg o sămânță, un fir de nisip și doar trei grăunțe,

Mă aplec la Soare, mă întorc la mare și împrăștii sare...

Pentru mine-i casă, pentru mama-i masă fericirea-n viață,

Rog de tine soartă, că te am în față și mă protejează!

Un suflet de inel plânge-n copăcel că-i frunza uscată...

Să nu-l lași în vânt pe omul bătut care plânge mult!

Și du-l lâng-un nuc să vadă un câmp cât ar fi de lung...

Să vadă lumina și să simtă ziua când coboară mâna,

Eu mă așez la vale și văd o cărare fără viață-n zare...

Toți l-au părăsit pe cel amăgit, doar tu ai rămas, Soare!

Nu e timp să plâng și nici să mă afund în liniște de mare,

Ci merg să culeg și să mai privesc încă o cărare...

Еще ...

🎤 Delir

Era o ceață afară, densă și fioroasă;

care parcă-mi stârnea frica...

și mi-o îndesa adânc pe gâtul înecăcios al șandramalei,

ca să-mi strice toată munca...

Eram trează, dezbrăcată și curată,

puțin vinovată că n-am astupat gura flăcării,

și acum mândră, cenușa-mi împrăștia necazul pe faianță,

ca să mă facă s-o dușmănesc pe viață...

Stăteam parcă spânzurată și priveam înfrigurată

spre deschizătura lărgită de sub fereastră...

și-mi amintesc că era vară când am acoperit-o,

și picau acum bucăți din ea fără noimă...

În spatele meu masa se scălda lacom în smoală,

parcă râdea când îmi zdrobea acum dușumeaua...

și câți ani de zile am stat așezată la ea,

ca acum să mă gândesc s-o fac una cu două...

Toate paharele mele, și vechi și noi, 

se jucau pe rafturi și-mi făceau în ciudă pe la margini...

parcă să pice, parcă să stea, și mă enerva mai ceva,

cât le-am spălat sâmbăta și acum poftim răsplata...

M-a împins un aer rece către trepte,

aveam acolo-ntr-o cutie o mână de cârpe...

și cu fiecare am șters o parte din amintire,

și parcă acum când m-aplecam nu mai țineam minte...

Am încercat una, am încercat alta,

ca să-mi curăț murdăria și să mă pot culca...

însă n-a fost chiar așa că jegul nu m-asculta,

nici cel de pe faianță, nici ăl' de pe podea...

Atunci am împins două vitrine ca să-mi sparg farfuriile, 

să m-ajute cioburile să curăț mai repede...

ca-n caz de problemă, mi-am tăiat fire din păr să fac o mătură,

să strângem mizeria toată la urmă...

Însă aerul tot intra și-mi tulbura spinarea cu unda sa,

și m-am băgat repede în gura de la șemineu să mă acopăr...

ca să nu-nghețe sufletul meu, 

dar mă judeca fereastra pentru costumul nou...

M-am ridicat mulțumită și am aruncat un ceainic s-o sparg,

ca apoi din sticlă să-mi pot face un șirag...

și să nu mă mai invidieze nimeni ca mai devreme,

să-mi pot termina liniștită restul de probleme...

M-am urcat pe scaun să-mi curăț tavanul,

mă privea și el c-un hal de nedumerire...

așa că am smuls becul ca să-i obstrucționez privirea,

care însă mi-a întipărit un tatuaj pe toată mâna...

M-am întors la treabă, la cârpele mele,

parcă și ele au dispărut în întunecime...

așa că pipăiam după semne să curăț dezastrul,

când am alunecat și mi-am rupt lanțul...

Eram pe jos, îmbrăcată și moartă,

puțin stânjenită că m-am lăsat învinsă de-un șir de pahare...

și-mi râdeau în ureche în întunecime cam tare,

mândre că n-am apucat să le sparg pe toate...

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

🎤 Colții

Eram mică...

dulce floricică, fugeam pe câmpie și mă-mpiedicam...

În bătaia austrului stăteam,

nu priveam în spate, nu mă întristam!

 

Val de armonie, mamă...

când te priveam, râdeai de bucurie și mă-mbrățișai...

Așa de mult mă iubeai,

nu te supărai, mereu mă iertai...

 

Dansam în ploaie...

prin bălți săream, broscuțe-adunam și nu răceam...

Peste tot eram,

nu mă plictiseam, mereu mă jucam...

 

Lătra și cățelul de la poartă...

la el mă duceam, îl hrăneam, pe cap îl mângâiam...

Ce fericită eram,

nicicând nu plângeam, doar zâmbeam...

 

Dar vremea a trecut,

am crescut, mare m-am făcut și am uitat...

Cum eram?

trăiam și mă bucuram?

 

...

 

Sunt din nou mică,

mă văd în oglindă, mai bătrână și mai gârbovită...

Mă doboară crivățul,

lacrimile-s amare, curg fără-ncetare...

 

Liniștea m-a terminat, mamă...

ai plecat de mult, te-ai dus și m-ai lăsat,

Așa de tare mă zbat,

de ce m-ai uitat, de ce nu m-ai luat?

 

Tremur în teroare,

e o teamă adâncă, arzătoare și mă distruge...

Oare poate se mai duce?

nu-i scăpare, nu-i oare altă cale?!

 

Rage în beznă și javra flămândă,

e liberă prin curte, mișună de zile multe...

Ce colți mari are...

nu știu cum de trăiește, dar mă dușmănește...

 

...

 

Vremea s-a înrăit...

m-am îmbolnăvit, am decăzut și am murit,

Ce fericită eram...

doar dihania-mi mai îngroapă oasele pe maidan...

 

Еще ...

Cârtița

Stau,

nu simt nici gerul, nici incendiul;

deși tremur, nu-i de vină curentul...

Nu mă mișc,

deși încerc un vârf de deget să ridic,

nu reușesc, privesc și mă oftic...

Și degeaba se chinuie fostu-mi lăcaș–

acum e gol, chiar dacă l-au îmbrăcat;

după care speranța i s-a scufundat...

Cu ochii închiși,

mă gândesc la amintirea veche cu mine,

m-aș întoarce să le zic și lor că nu e bine...

Nu mă știu,

dacă plâng, nu e ca și cum ei mă aud,

așa că mai bine stau și-i ascult...

Se întâmplă mai rar,

să-i aud cum aprind un mic dar,

și acela parcă luminează tot în zadar...

Alteori îi auzeam pe alții,

apoi mă gândeam și la ai mei... săracii,

să treacă și să-mi mai ude măcar macii.

Prin întregul tot mai negru,

ascult și aștept să vină sfârșitul cel greu,

să apară și el când și ei se vor sătura să vină la mine...

mereu.

Еще ...
prev
next