Fake news
imaginea lumii revărsându-se peste ochii noștri
din ecranele televizoarelor
din sticla ferestrelor
sau din ochiul de ciclop al Internetului
îmi apare ca o încercare de mani***cenzure***re a ochiului
asupra minții
.
o iluzie fabricată din cioburile risipite ale realității
până la urmă
.
un film science fiction fără sfârșit
cu milioane și miliarde de episoade
.
nimic coerent însă
.
cel mult
o simplă îngrămădire de imagini
reprezentând cam aceleași locuri
cam aceleași lucruri
cam aceeași oameni
.
adevărata lume e alta
câteva palme de pământ
câteva fețe cunoscute
.
le poți număra pe degete
.
o viață versatilă
ca o bielă-manivelă la motorul cu aburi
împărțită între un supermarket
un loc de muncă
.
și
poate
un strop de dragoste
.
de neînțeles
.
o lume surprinsă în selfie-uri
frivole
despre cum suntem sau am vrea să fim
.
fără nicio speranță
până la greață…
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: aurel_contu
Data postării: 14 mai 2019
Vizualizări: 1858
Poezii din aceiaşi categorie
Orbitor
Doi ochi se pun pe pieptul meu ca bruma…
Să știi ca n-am uitat minciuna,
Gandu-mi zboară tot la tine,
Cum să fac să fie bine?
Ce i interesează pe ei..?
Ce ne spunem noi în tei.
Lângă stâna din grădina,
Ne țineam strâns în tihnă.
Nu deschide încă ochii
e târziu, n-am chef de…
nu contează ce am spus
haide sus, mai sus mai sus.
GÂNDURI ....
POATE ÎN ANII TÂRZII , CÂND
DORUL DE MORMINTELE PUSII ,
DE SLOVA ȘI CUVÂNTUL ROMÂNESC
ÎȚI VA DA TÂRCOALE
VEI RĂSFOI O CARTE
O FIRAVĂ LEGĂTURĂ ,
CU ȚARA TA NATALĂ !.
Fluturi violet
Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.
Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.
Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.
Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.
Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.
flux de poeme naani /59
străbunii
nu aveau internet
dar frica de Dumnezeu le
calibra discernământul
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Resemnare si Blestem
Afara-i resemnare și blestem.
In alfabetul morse,
Picaturile-mi șoptesc refren
Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe
Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta
Ingerii decepționați ne plâng.
Nimburile sunt proiectate-n târg
Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata
Frecvențe corosive răsună în perete
Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,
Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete
Pe care tu, nu le poti vedea
Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege
Ce-am purtat intregul drum in pungi
Și de ce sunt blestemat de linii negre
Ca baiatul cu pijamale in dungi
Evident ca in final sunt vinovat doar eu
Asta-i ultima fantă in ghețar
De-ai ști cat de mult imi pare rau
Ca nu există un buton pentru restart
Orbitor
Doi ochi se pun pe pieptul meu ca bruma…
Să știi ca n-am uitat minciuna,
Gandu-mi zboară tot la tine,
Cum să fac să fie bine?
Ce i interesează pe ei..?
Ce ne spunem noi în tei.
Lângă stâna din grădina,
Ne țineam strâns în tihnă.
Nu deschide încă ochii
e târziu, n-am chef de…
nu contează ce am spus
haide sus, mai sus mai sus.
GÂNDURI ....
POATE ÎN ANII TÂRZII , CÂND
DORUL DE MORMINTELE PUSII ,
DE SLOVA ȘI CUVÂNTUL ROMÂNESC
ÎȚI VA DA TÂRCOALE
VEI RĂSFOI O CARTE
O FIRAVĂ LEGĂTURĂ ,
CU ȚARA TA NATALĂ !.
Fluturi violet
Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.
Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.
Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.
Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.
Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.
flux de poeme naani /59
străbunii
nu aveau internet
dar frica de Dumnezeu le
calibra discernământul
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Resemnare si Blestem
Afara-i resemnare și blestem.
In alfabetul morse,
Picaturile-mi șoptesc refren
Cat eu ascult gospel și încerc mă rimez in strofe
Afară plouă cenușiu, asuprind năpasta
Ingerii decepționați ne plâng.
Nimburile sunt proiectate-n târg
Iar martirii inocent, își zăbovesc răsplata
Frecvențe corosive răsună în perete
Tu copiliță mare, plângi ca din cișmea,
Și nu poti intelege ca dulapul, mi-e plin doar de schelete
Pe care tu, nu le poti vedea
Mă tem ca vazand medaliile pe col, nu ai intelege
Ce-am purtat intregul drum in pungi
Și de ce sunt blestemat de linii negre
Ca baiatul cu pijamale in dungi
Evident ca in final sunt vinovat doar eu
Asta-i ultima fantă in ghețar
De-ai ști cat de mult imi pare rau
Ca nu există un buton pentru restart
Alte poezii ale autorului
Scadență
aud bufnița agățându-se de propriile țipete
pe fereastra deschisă dau buzna țânțarii
să ne mănânce de vii
iar noi facem dragoste
ne vom îmbolnăvi de febră galbenă sau malarie
probabil
sau ne vom infecta cu virusul West Nile
oricum vom muri până mâine de foame
sau de inimă rea
statul a intrat în incapacitate de plăți
nimeni nu mi plătește pensii și salarii
trăim din rezervele de grăsime și țesut muscular
de pe tarabe au dispărut zarzavaturile și carnea
au apărut în schimb banii
cu care nu poți cumpăra aproape nimic
inflația a ajuns la o mie la sută
nu ne-a mai rămas la liber decât aerul și dragostea...
ce pot cumpăr cu un milion de dolari
îl întreb pe vânzătorul de la magazinul de oase
o bucată de brânză și un picior de iepure
dar cu un miliard
un cap de cal fără ochi și urechi
plus o pipotă….
Doamne, cât de frumos era îngerul!
e greu de spus de unde a căzut îngerul
(se poate presupune că se prăbușise din cer!)
cert este că era acolo
în mijlocul drumului
întins pe caldarâm
nemișcat
salvatorii îi îndepărtaseră hainele albe
dar îngerul nu avea corp ca oamenii
sub haine nu exista nimic
cum să resuscitezi pe cineva care nu există
se întrebau cu toții
și cineva a sunat la 112
„trimiteți o ambulanță să ridice un înger!”
” mai repetă o dată!” ceru telefonista
și omul repetă încă o dată
iar telefonista-i închise telefonul în nas
”lua-v-ar dracu` de derbedei!”
mai sunaseră și alții
apoi apăruse Poliția
Pompierii
Smurd-ul
Raed Arafat
și-n timp ce heruvimul dezbrăcat
își dădea sufletul
nevăzut de nimeni
lumea adunată pe margini se mira cât de frumos era îngerul
Vigilența
Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.
- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!
- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!
- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!
- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!
Suveică ridică din umeri indiferent.
- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!
Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.
- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?
- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!
Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.
- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..
- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?
- Mă rog, ia-o tu înainte!
Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.
- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!
Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.
- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!
Reproșul mătușii îl enervă la culme.
- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?
Cât de cât!
- Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!
Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.
- Ce să-ţi dau, omule?
- Ce vă lasă inima, bunule domn!
- Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!
- Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !
Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.
- Poate vrei altceva?
- Orice, domnule! Cât de cât!
- Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!
- Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!
Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.
- Sper că nu-l vrei tot?
- Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!
Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.
- Vrei şi câteva mere?
- Da, domnule! Cât de cât!
- Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!
Omul îşi lasă privirea în jos.
- Aş pofti, domnule! Cât de cât!
Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.
- Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?
Ridic din umeri destul de încurcat.
- Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!
Nervi
nu știu ce mă enervează mai mult
fake news-urile pe care liberalii
și „salvatoriii” României
mi le bagă pe gât
de la tejgheaua cu ștevie a opoziției
sau correct news-urile marilor zilei
încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive
de la prânzul cu bucate alese al Puterii
habar n-am
cert e că mă enervează bucătăria moleculară
a neamțului
răspopit
pe cârca și sângele inepuizabil al poporului
în fapt
o banală „spumă” de castraveciori murați
în oțet
introdusă într-un tub „spray”
care devine pufoasă
datorită presiunii care o împinge în afară
Constrângeri
Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale
la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie
și nimeni nu m-a întrebat nici după aceea
când a sosit momentul să trăiesc, să iubesc sau să ridic ochii spre cer,
nu
nu te întreabă nimeni
primești totul la pachet, în această ordine ,
numai moartea sfidează regulile,
dar nu contează,
oricum tu nu ai dreptul să te opui vieții, nici morții
nimeni nu te ascultă,
este ca la ruleta rusească
pariezi cu viața pe negru
învârti roata și bila cade pe roșu
nasol
tocmai ți-ai pierdut viața pe care ai primit-o degeaba
(un alt joc stupid al sorții, desigur!)
cu o mână dă, cu alta ia...
la dracu`!
Scadență
aud bufnița agățându-se de propriile țipete
pe fereastra deschisă dau buzna țânțarii
să ne mănânce de vii
iar noi facem dragoste
ne vom îmbolnăvi de febră galbenă sau malarie
probabil
sau ne vom infecta cu virusul West Nile
oricum vom muri până mâine de foame
sau de inimă rea
statul a intrat în incapacitate de plăți
nimeni nu mi plătește pensii și salarii
trăim din rezervele de grăsime și țesut muscular
de pe tarabe au dispărut zarzavaturile și carnea
au apărut în schimb banii
cu care nu poți cumpăra aproape nimic
inflația a ajuns la o mie la sută
nu ne-a mai rămas la liber decât aerul și dragostea...
ce pot cumpăr cu un milion de dolari
îl întreb pe vânzătorul de la magazinul de oase
o bucată de brânză și un picior de iepure
dar cu un miliard
un cap de cal fără ochi și urechi
plus o pipotă….
Doamne, cât de frumos era îngerul!
e greu de spus de unde a căzut îngerul
(se poate presupune că se prăbușise din cer!)
cert este că era acolo
în mijlocul drumului
întins pe caldarâm
nemișcat
salvatorii îi îndepărtaseră hainele albe
dar îngerul nu avea corp ca oamenii
sub haine nu exista nimic
cum să resuscitezi pe cineva care nu există
se întrebau cu toții
și cineva a sunat la 112
„trimiteți o ambulanță să ridice un înger!”
” mai repetă o dată!” ceru telefonista
și omul repetă încă o dată
iar telefonista-i închise telefonul în nas
”lua-v-ar dracu` de derbedei!”
mai sunaseră și alții
apoi apăruse Poliția
Pompierii
Smurd-ul
Raed Arafat
și-n timp ce heruvimul dezbrăcat
își dădea sufletul
nevăzut de nimeni
lumea adunată pe margini se mira cât de frumos era îngerul
Vigilența
Madame Chibritescu, o doamnă în toată puterea cuvântului , poftise în dimineața accea, la micul dejun, care era același de ani de zile, și o porție de mure. Băiatul de casă, Ion Alui Suveică, cam încet la minte, rămase cu gura căscată.
- Numai dacă urc în pădure, tanti Adela!
- Nu mă interesează unde te urci, vreau mure și gata!
- Atunci mă duc, bodogăni Suveică resemnat, dar nu mă așteptați mai devreme de amiază!
- Si eu ce mănânc la micul dejun? se impacientă doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!
Suveică ridică din umeri indiferent.
- Faceți cum vreți, că nu vă duc în spate!
Pădurea era la o zvârlitură de băț, murele însă erau ceva mai sus, pe niște râpe destul de prăpăstioase.
- Ești sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerăbdătoare. Sper că n-ai încurcat potecile?
- Stați liniștită, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!
Nu mult după aceea, văzură tufele de zmeură și mure.
- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cărui elan matinal scăzuse văzând cu ochii..
- Vi se pare! o contrazise Suveică râzând. Dacă urcă ditamai moș Martin, de ce n-am urca și noi?
- Mă rog, ia-o tu înainte!
Cu chiu cu vai ajunseră la locul cu pricina, unde Suveică se trântise la pământ, epuizat, iar doamna Chibritescu dispăruse printre tufișiri. La un moment dat o auzi țipând, de parcă ar fi mușcat-o un șarpe, apoi o văzu prăvălindu-se la vale. Crezuse că va muri, dar își făcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnă se oprise după câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraiște. Abia atunci observase că nu purta nimic pe dedesupt.
- Ce te uiți ca prostu`! il beșteli ea, aranjându-și cu pedanterie fusta motolită. Ajută-mă să mă ridic și hai acasă! Mi-a trecut pofta de mure!
Făcură drumul înapoi în tăcere. Aproape de locuința mătușii sale, aflată chiar lângă stradă, Suveică se angajase în traversare fără să se asigure și puțin lipsise să nu fie luat pe capota unei mașini.
- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruțătoare. Nu ești deloc vigilent!
Reproșul mătușii îl enervă la culme.
- Recunosc că sunt cam neatent, tanti Adela, răspunse el aproape spășit, dar cine era mai înainte cu „vigilența” în sus?
Cât de cât!
- Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!
Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.
- Ce să-ţi dau, omule?
- Ce vă lasă inima, bunule domn!
- Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!
- Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !
Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.
- Poate vrei altceva?
- Orice, domnule! Cât de cât!
- Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!
- Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!
Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.
- Sper că nu-l vrei tot?
- Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!
Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.
- Vrei şi câteva mere?
- Da, domnule! Cât de cât!
- Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!
Omul îşi lasă privirea în jos.
- Aş pofti, domnule! Cât de cât!
Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.
- Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?
Ridic din umeri destul de încurcat.
- Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!
Nervi
nu știu ce mă enervează mai mult
fake news-urile pe care liberalii
și „salvatoriii” României
mi le bagă pe gât
de la tejgheaua cu ștevie a opoziției
sau correct news-urile marilor zilei
încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive
de la prânzul cu bucate alese al Puterii
habar n-am
cert e că mă enervează bucătăria moleculară
a neamțului
răspopit
pe cârca și sângele inepuizabil al poporului
în fapt
o banală „spumă” de castraveciori murați
în oțet
introdusă într-un tub „spray”
care devine pufoasă
datorită presiunii care o împinge în afară
Constrângeri
Viața mea a fost întotdeauna copleșită de tot felul de constrângeri morale
la început nimeni nu m-a întrebat dacă o vreau
mi-au îndesat viața pe gât ca un dop în gura unei sticle de șampanie
eu, nefiind în această ecuație, de voie
și nimeni nu m-a întrebat nici după aceea
când a sosit momentul să trăiesc, să iubesc sau să ridic ochii spre cer,
nu
nu te întreabă nimeni
primești totul la pachet, în această ordine ,
numai moartea sfidează regulile,
dar nu contează,
oricum tu nu ai dreptul să te opui vieții, nici morții
nimeni nu te ascultă,
este ca la ruleta rusească
pariezi cu viața pe negru
învârti roata și bila cade pe roșu
nasol
tocmai ți-ai pierdut viața pe care ai primit-o degeaba
(un alt joc stupid al sorții, desigur!)
cu o mână dă, cu alta ia...
la dracu`!