Garantat

Ce-ți poate dărui un vers de poezie?
Te face a vedea mai multe decât vezi
Sau te face-a crede altfel decât crezi
Când al țării suflet e-atins de nerozie?
...
Ce mai e poezia, ce-nsemnătate are
Pe fruntea unei țări aflată în cădere,
Mai mult decât o piatră lipsită de valoare
Ori suflul unui vânt rămas fără putere?
...
De scrieți poezie, cui mai folosește
Când țara azi e plină de analfabeți?
Lăsați deoparte versul, cine vă citește?
Trăiți pe altă lume dorind a fi poeți!
...
Ce mai e poezia? Pierdere de vreme
Când țara-i de teluric ancorată strâns
Cine mai dă bani pe-o carte cu poeme
În țara ce-a ajuns demnă doar de plâns?
...
Deși românul cică s-ar naște-a fi poet,
Altă paradigmă a prins astăzi viață,
Cu cât de mult la școală se duce și învață
Cu-atât românul este mai analfabet!
...
Așa că de poezie dați-vă-ntr-o parte
S-o mai citiți astăzi, nu mai are rost,
Când analfabeții au astăzi doctorate,
Garantat poetul rămâne cel mai prost!
 
 
 
Toate reacţiile:
6Sorina Hăloiu, Ilie Stănculescu şi alţi 4


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: NICU HALOIU poezii.online Garantat

Data postării: 27 martie 2024

Vizualizări: 444

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

O poveste spusă greșit

Am fost doar vânt, cu luna strajă,

Dar m-au numit urgia serii,

Făceam din umbre, miez de noapte,

Un adăpost tăcut și sfânt,

Dar zorii m-au găsit străin,

Cu pașii frânți, cu ochii grei,

Un drum ce-l netezisem blând

S-a prăbușit sub pașii mei.

 

Am căutat liniște în inimă,

Dar am găsit doar durere.

Cu mâinile întinse-n sus,

Am atins scopuri și ideale.

Sunt liber, înconjurat de lanțuri,

Iar umbrele mă salvează,

Ca-n nopți, să mă chinui iar.

 

În a mea umbră, zorii se sting,

Iar pasul mă plimbă în pustiu,

Nu văd dorințe, nu simt vise,

Zac aici, rătăcit printre cuvinte,

Unde drumul e doar un ecou

Al sufletului sufocat de speranțe

Și trupul ce nu știe să doarmă.

 

Și-am învățat că acest drum

Nu mă duce nicăieri, niciodată,

Iar sufletu-mi obosit și greu

Nu mai știe ce să-mi ceară.

În pustiu, între ființe ponosite,

Am învățat să n-am regrete.

Așa am trăit, așa am căzut,

Dar de ce-mi este frică

Când eu sunt un personaj negativ

Dintr-o poveste spusă greșit?

Mai mult...

Lantul

Exista un lanț,cel mai teribil lanț ce ne încătușează,

Ne da durere,lacrimi grele-n noapte,

Dar și dorința de-a trăi intens,

Ne întrebăm ades cu triste șoapte:

De ce destinul astfel a ales?

Și l lanțul acesta greu și rece

E gândul la ea, nemiloasă moarte.

Mai mult...

Din apus, înmuguri...

În luminile de -apus 

Visele s-au descompus,

Lăsând un gol amar 

În inimi de cleștar.

Și din astrele căzute 

Pe coastele abrupte 

Lacrimi se preling 

Pt iluzii ce se sting..

Sub freamăt de petale 

Glăsuia -n spirale 

O vioară tristă,

Picurând pe o batistă .

Și un gând hoinar 

Rătăcea solitar,

Căutăndu -și rostul 

Și -n sunet adăpostul..

Cuibărind la rădăcini 

Amintirile-n suspini,

Speranța vie licări 

Și -un ideal înmuguri...

 

Mai mult...

Un apus,sau poate un răsărit

Uneori,oboseala

Natural,mă copleșește

 

Apusul,lucrului

Patriotic ,voluntar

Urcînd,cu rugăciunea

Stelar,din suflet

 

Suspinînd,de dorul

Antic,strămoșesc

Un vis,neprihănit

 

Podul,aspiraților

O Dacică,trăire

Astrul și mîndria

Țării, binecuvîntate

Estul,bucuriilor

 

Unic,al drepților

Nestemata ,Europei

 

Reverențioasă,printre stimații

Ăăă....lumii,civilizate

Simbolul,bunătății

Ăăă....idealul,pur

Realmente:Grădina,Maicii Domnului

Inelul,hărniciei

Tronul,credinței

Mai mult...

O pasăre de -aș fi..

O pasăre de-aș fi, atunci,

Când tânjesc să zbor

Peste valuri și stânci 

Spre-al sufletului dor.

Și -n bătaia vântului 

Printre nori să mă strecor,

Să fiu pion al timpului 

În jurul lumii călător.

Să mă întorc la rădăcini 

Când ecoul lor mă strigă,

Frunzărind printre pagini

Lacrima să nu mai frigă.

În culcușul meu revin

Sub năframa nocturnă,

Cu sentimentul divin 

Și cu zâmbetul pe pernă..

Depărtarea nu mai doare,

O străbat cât ai clipi,

Cu avânt și sudoare 

Pe neobositele aripi..

P

Mai mult...

SCÂNTEIA

Demult, în vremi nespuse

Când toate se-nvârteau în cerc

Şi-ncă nimic nu apăruse

În Universul cel deşert,

Un haos era Totul

Şi-n el, Nimicul cel incert!

 

Doar gânduri, vise fulgerau

În noaptea cea adâncă,

Şoptind poveşti ce existau

În cărţi nescrise încă…

 

Dar  acolo, în abis,

E o mică scânteioară:

Dulce-atingere de vis!

 

Pâlpâie timid, de parcă

Gata e să se desfacă:

Mii şi mii de alte stele

Zugrăvite-n acuarele.

 

Şi, deodată, se-avântă:

Se înalţă, stă pe loc,

Se răsfiră şi se-adună

Cuminţică la mijloc…

 

Şi, cum cugetă aşa,

Vede undeva în zare

O lumină gingaşă,

Neînchipuit de mare!

 

Cum? Nu-i singură pe cale?

Ce-i acolo-aşa frumos?

Vai! Sunt multe felinare

Ce se joacă în Cosmos!

 

Râd la ea de parc-o cheamă

Să se prindă-n dansul lor

Învelite în marama

Vieţii şi culorilor.

 

Ea, Scânteia diafană

Îndrăzneşte, prinde aripi

Şi porneşte într-o goană

Spre albastrul zori-de-zi.

 

Şi, din fuga ei nebună,

O planetă se adună:

Mică, goală, cenuşie

Ce-o privea cu duioşie

Şi o rugă îi înalţă:

Hai, te rog, du-mă la viaţă!

 

Scânteioara o privi

Şi începe a se-nvârti

Cu viteza gândului

La porţile Timpului.

 

Şi în jurul ei descrie

O cupolă aurie:

Dintr-odată,

Stele mii

Se revarsă-n culori vii!

 

Totul e însufleţit,

Colorat şi strălucit

Pe planeta fericită

De dorinţa împlinită!

 

Acum e şi ea măreaţă

Pe altarul plin de viaţă

Al divinului ceresc

Unde toate se-mpletesc!

 

Mulţumesc, dragă Scânteie,

Creatoare de idee!

 

Pururi voi vorbi de tine

Vieţuind cum se cuvine,

Plăsmuind din calde gânduri

Fluturi, iazuri, roiuri, soiuri,

Rânduri, rânduri…

 

Şi, să-ţi fie chezăşie,

Am s-aşez un curcubeu

Să emane voioşie

Pân’ la cel mai mare Zeu!

Mai mult...

O poveste spusă greșit

Am fost doar vânt, cu luna strajă,

Dar m-au numit urgia serii,

Făceam din umbre, miez de noapte,

Un adăpost tăcut și sfânt,

Dar zorii m-au găsit străin,

Cu pașii frânți, cu ochii grei,

Un drum ce-l netezisem blând

S-a prăbușit sub pașii mei.

 

Am căutat liniște în inimă,

Dar am găsit doar durere.

Cu mâinile întinse-n sus,

Am atins scopuri și ideale.

Sunt liber, înconjurat de lanțuri,

Iar umbrele mă salvează,

Ca-n nopți, să mă chinui iar.

 

În a mea umbră, zorii se sting,

Iar pasul mă plimbă în pustiu,

Nu văd dorințe, nu simt vise,

Zac aici, rătăcit printre cuvinte,

Unde drumul e doar un ecou

Al sufletului sufocat de speranțe

Și trupul ce nu știe să doarmă.

 

Și-am învățat că acest drum

Nu mă duce nicăieri, niciodată,

Iar sufletu-mi obosit și greu

Nu mai știe ce să-mi ceară.

În pustiu, între ființe ponosite,

Am învățat să n-am regrete.

Așa am trăit, așa am căzut,

Dar de ce-mi este frică

Când eu sunt un personaj negativ

Dintr-o poveste spusă greșit?

Mai mult...

Lantul

Exista un lanț,cel mai teribil lanț ce ne încătușează,

Ne da durere,lacrimi grele-n noapte,

Dar și dorința de-a trăi intens,

Ne întrebăm ades cu triste șoapte:

De ce destinul astfel a ales?

Și l lanțul acesta greu și rece

E gândul la ea, nemiloasă moarte.

Mai mult...

Din apus, înmuguri...

În luminile de -apus 

Visele s-au descompus,

Lăsând un gol amar 

În inimi de cleștar.

Și din astrele căzute 

Pe coastele abrupte 

Lacrimi se preling 

Pt iluzii ce se sting..

Sub freamăt de petale 

Glăsuia -n spirale 

O vioară tristă,

Picurând pe o batistă .

Și un gând hoinar 

Rătăcea solitar,

Căutăndu -și rostul 

Și -n sunet adăpostul..

Cuibărind la rădăcini 

Amintirile-n suspini,

Speranța vie licări 

Și -un ideal înmuguri...

 

Mai mult...

Un apus,sau poate un răsărit

Uneori,oboseala

Natural,mă copleșește

 

Apusul,lucrului

Patriotic ,voluntar

Urcînd,cu rugăciunea

Stelar,din suflet

 

Suspinînd,de dorul

Antic,strămoșesc

Un vis,neprihănit

 

Podul,aspiraților

O Dacică,trăire

Astrul și mîndria

Țării, binecuvîntate

Estul,bucuriilor

 

Unic,al drepților

Nestemata ,Europei

 

Reverențioasă,printre stimații

Ăăă....lumii,civilizate

Simbolul,bunătății

Ăăă....idealul,pur

Realmente:Grădina,Maicii Domnului

Inelul,hărniciei

Tronul,credinței

Mai mult...

O pasăre de -aș fi..

O pasăre de-aș fi, atunci,

Când tânjesc să zbor

Peste valuri și stânci 

Spre-al sufletului dor.

Și -n bătaia vântului 

Printre nori să mă strecor,

Să fiu pion al timpului 

În jurul lumii călător.

Să mă întorc la rădăcini 

Când ecoul lor mă strigă,

Frunzărind printre pagini

Lacrima să nu mai frigă.

În culcușul meu revin

Sub năframa nocturnă,

Cu sentimentul divin 

Și cu zâmbetul pe pernă..

Depărtarea nu mai doare,

O străbat cât ai clipi,

Cu avânt și sudoare 

Pe neobositele aripi..

P

Mai mult...

SCÂNTEIA

Demult, în vremi nespuse

Când toate se-nvârteau în cerc

Şi-ncă nimic nu apăruse

În Universul cel deşert,

Un haos era Totul

Şi-n el, Nimicul cel incert!

 

Doar gânduri, vise fulgerau

În noaptea cea adâncă,

Şoptind poveşti ce existau

În cărţi nescrise încă…

 

Dar  acolo, în abis,

E o mică scânteioară:

Dulce-atingere de vis!

 

Pâlpâie timid, de parcă

Gata e să se desfacă:

Mii şi mii de alte stele

Zugrăvite-n acuarele.

 

Şi, deodată, se-avântă:

Se înalţă, stă pe loc,

Se răsfiră şi se-adună

Cuminţică la mijloc…

 

Şi, cum cugetă aşa,

Vede undeva în zare

O lumină gingaşă,

Neînchipuit de mare!

 

Cum? Nu-i singură pe cale?

Ce-i acolo-aşa frumos?

Vai! Sunt multe felinare

Ce se joacă în Cosmos!

 

Râd la ea de parc-o cheamă

Să se prindă-n dansul lor

Învelite în marama

Vieţii şi culorilor.

 

Ea, Scânteia diafană

Îndrăzneşte, prinde aripi

Şi porneşte într-o goană

Spre albastrul zori-de-zi.

 

Şi, din fuga ei nebună,

O planetă se adună:

Mică, goală, cenuşie

Ce-o privea cu duioşie

Şi o rugă îi înalţă:

Hai, te rog, du-mă la viaţă!

 

Scânteioara o privi

Şi începe a se-nvârti

Cu viteza gândului

La porţile Timpului.

 

Şi în jurul ei descrie

O cupolă aurie:

Dintr-odată,

Stele mii

Se revarsă-n culori vii!

 

Totul e însufleţit,

Colorat şi strălucit

Pe planeta fericită

De dorinţa împlinită!

 

Acum e şi ea măreaţă

Pe altarul plin de viaţă

Al divinului ceresc

Unde toate se-mpletesc!

 

Mulţumesc, dragă Scânteie,

Creatoare de idee!

 

Pururi voi vorbi de tine

Vieţuind cum se cuvine,

Plăsmuind din calde gânduri

Fluturi, iazuri, roiuri, soiuri,

Rânduri, rânduri…

 

Şi, să-ţi fie chezăşie,

Am s-aşez un curcubeu

Să emane voioşie

Pân’ la cel mai mare Zeu!

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Voi, ăștia!

Ăștia

...

Ne sorb ăștia viața însetați

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

De-a ne-nchina măștilor vopsite

În culori stridente, dichisite,

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!

...

Și dacă viața încă ne e dragă,

Au ăștia grijă să ne dreseze bine,

Pentru-a privi doar cum se cuvine,

Contactele cu lumile străine

Mai nimic să nu se nțeleagă!

...

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați

Vopsiți în culori stridente, dichisite,

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

Voi ăștia, posesori ai vieților finite,

V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?

Mai mult...

Unui X-zecist:

Îți faci aripi din versu-ți gratuit

Și-ncerci să zbori, profitând de vânt

Iar de te-nalți nițel de la pământ

Te dai parc-ai atins spațiul nesfârșit!

...

Te crezi a fi în centrul tuturor

Și le explici ce minunat e zborul,

Dar versul tău e-un zgomot de tractor

Ce-a ieșit la desfundat ogorul!

...

Ești membru-n uniune că-i la modă

Te-ai băgat în seamă printre alți

C-ai reușit nițel să te înalți

Peste loboda prin care trece vodă!

...

Ții prelegeri de cum se scrie proză

Și iei cu tine câte-o-nsoțitoare

Să-nvețe de la tine cum să zboare,

Precum musca ce trage la veioză!

...

Mă distrează înalta-ți chipuire

De-a te enumera printre scriitori,

Ca și cum chiar ai putea să zbori,

Dar zborul tău este-o prăbușire!

Mai mult...

Balada frunzei de cireș

Nu destinu-i vinovat
Nici soarta nu e vinovată
Nici ploaia rece ce-a udat
Pe caldarâm, o frunză moartă!
...
Dar frunza moartă nu acuză
Vântul ce-a smuls-o din ram,
Și a izbit-o-apoi în geam
Să cadă pe caldarâm
La mijlocul aspru de drum,
S-o calce roțile trecând
Strivind nervurile pe rând,
Și moare singură, tăcută,
Frunza de cireș căzută
Și nimeni nu va întreba,
De frunza moartă ce visa
Dormind și smulsă de pe ram
De vântul ce-a izbit-o-n geam.
...
O frunză moartă și atât
Printre atâtea frunze moarte,
Supusă unui destin mut.
Și viața merge mei departe!

Mai mult...

Orele astrale ale omenirii

Orele astrale ale omenirii
(în onoarea lui Stefan Zweig)
...
De nu Te-am fi ales atunci spre răstignire
și nu pe Barabas l-am fi eliberat,
cum ne-am fi găsit drum spre mântuire,
de unde-am fi știut ce ești cu-adevărat?!
...
De n-ar fi fost Iuda primind prețul trădării,
schimbând eternitatea cu-acel unic sărut,
că ne vom mântui la capătul răbdării,
fără chinu-Ți pe cruce, de unde-am fi știut?!
...
Și fără drumul Golgotei chinuitor și crunt,
de nu strigai pe cruce, sub patima durerii,
de nu-Ți dădea un om în locul său mormânt,
de unde-am mai primi Lumina Învierii?!
...
De moartea Ta, (și-ai fost fără prihană),
de nu eram de-atunci cu toții vinovați,
de n-am purta acum, în suflete o rană,
de ce-ar mai trebui să fim astăzi iertați?!
...
În lumea moartă ce merge către moarte
cum ne-am plăti noi prețul mântuirii
prin ”Orele astrale ale omenirii”,
de n-ar fi suferință, de n-ar fi nedreptate?!
Mai mult...

Fără Eminescu

Fără Eminescu
...
Simt cum moare doina-n spoiala ăstui veac,
Mi-e dor de Eminescu și divinu-i rol,
Dar pitecantropii i-au venit de hac
Și nimeni nu mai e să umple-atâta gol!
...
Mai goi ca niciodată, mai singuri ca oricând,
Pustiiți de tradiții și valoare,
Jucăm cu nonșalanță totul în picioare,
Să nu cobori în jos, luceafăr blând!
...
Popor de indolenți, du-te și votează
Pentru te miri ce pungi electorale
Ori niște mămăligă și sarmale;
Nu-ți pierde pomana. Votul nu contează
Fără Eminescu, călcați de pușlamale.
...
Veacul nostru gol seamănă cu-al tău
Și dacă harul te-a făcut divin
Vei fi eternul născut prea devreme
Nemuritorul ce-a trăit prea puțin.
Și pentru că acum te-ar fi ucis din nou,
Rămâi mai bine-n cer, printre poeme!
 
 
Toate reacţiile:
2Sorina Hăloiu şi Circiu Laura
 
 
Mai mult...

Mulțumesc, Bătrâne!

Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!

 

Mai mult...

Voi, ăștia!

Ăștia

...

Ne sorb ăștia viața însetați

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

De-a ne-nchina măștilor vopsite

În culori stridente, dichisite,

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!

...

Și dacă viața încă ne e dragă,

Au ăștia grijă să ne dreseze bine,

Pentru-a privi doar cum se cuvine,

Contactele cu lumile străine

Mai nimic să nu se nțeleagă!

...

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați

Vopsiți în culori stridente, dichisite,

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

Voi ăștia, posesori ai vieților finite,

V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?

Mai mult...

Unui X-zecist:

Îți faci aripi din versu-ți gratuit

Și-ncerci să zbori, profitând de vânt

Iar de te-nalți nițel de la pământ

Te dai parc-ai atins spațiul nesfârșit!

...

Te crezi a fi în centrul tuturor

Și le explici ce minunat e zborul,

Dar versul tău e-un zgomot de tractor

Ce-a ieșit la desfundat ogorul!

...

Ești membru-n uniune că-i la modă

Te-ai băgat în seamă printre alți

C-ai reușit nițel să te înalți

Peste loboda prin care trece vodă!

...

Ții prelegeri de cum se scrie proză

Și iei cu tine câte-o-nsoțitoare

Să-nvețe de la tine cum să zboare,

Precum musca ce trage la veioză!

...

Mă distrează înalta-ți chipuire

De-a te enumera printre scriitori,

Ca și cum chiar ai putea să zbori,

Dar zborul tău este-o prăbușire!

Mai mult...

Balada frunzei de cireș

Nu destinu-i vinovat
Nici soarta nu e vinovată
Nici ploaia rece ce-a udat
Pe caldarâm, o frunză moartă!
...
Dar frunza moartă nu acuză
Vântul ce-a smuls-o din ram,
Și a izbit-o-apoi în geam
Să cadă pe caldarâm
La mijlocul aspru de drum,
S-o calce roțile trecând
Strivind nervurile pe rând,
Și moare singură, tăcută,
Frunza de cireș căzută
Și nimeni nu va întreba,
De frunza moartă ce visa
Dormind și smulsă de pe ram
De vântul ce-a izbit-o-n geam.
...
O frunză moartă și atât
Printre atâtea frunze moarte,
Supusă unui destin mut.
Și viața merge mei departe!

Mai mult...

Orele astrale ale omenirii

Orele astrale ale omenirii
(în onoarea lui Stefan Zweig)
...
De nu Te-am fi ales atunci spre răstignire
și nu pe Barabas l-am fi eliberat,
cum ne-am fi găsit drum spre mântuire,
de unde-am fi știut ce ești cu-adevărat?!
...
De n-ar fi fost Iuda primind prețul trădării,
schimbând eternitatea cu-acel unic sărut,
că ne vom mântui la capătul răbdării,
fără chinu-Ți pe cruce, de unde-am fi știut?!
...
Și fără drumul Golgotei chinuitor și crunt,
de nu strigai pe cruce, sub patima durerii,
de nu-Ți dădea un om în locul său mormânt,
de unde-am mai primi Lumina Învierii?!
...
De moartea Ta, (și-ai fost fără prihană),
de nu eram de-atunci cu toții vinovați,
de n-am purta acum, în suflete o rană,
de ce-ar mai trebui să fim astăzi iertați?!
...
În lumea moartă ce merge către moarte
cum ne-am plăti noi prețul mântuirii
prin ”Orele astrale ale omenirii”,
de n-ar fi suferință, de n-ar fi nedreptate?!
Mai mult...

Fără Eminescu

Fără Eminescu
...
Simt cum moare doina-n spoiala ăstui veac,
Mi-e dor de Eminescu și divinu-i rol,
Dar pitecantropii i-au venit de hac
Și nimeni nu mai e să umple-atâta gol!
...
Mai goi ca niciodată, mai singuri ca oricând,
Pustiiți de tradiții și valoare,
Jucăm cu nonșalanță totul în picioare,
Să nu cobori în jos, luceafăr blând!
...
Popor de indolenți, du-te și votează
Pentru te miri ce pungi electorale
Ori niște mămăligă și sarmale;
Nu-ți pierde pomana. Votul nu contează
Fără Eminescu, călcați de pușlamale.
...
Veacul nostru gol seamănă cu-al tău
Și dacă harul te-a făcut divin
Vei fi eternul născut prea devreme
Nemuritorul ce-a trăit prea puțin.
Și pentru că acum te-ar fi ucis din nou,
Rămâi mai bine-n cer, printre poeme!
 
 
Toate reacţiile:
2Sorina Hăloiu şi Circiu Laura
 
 
Mai mult...

Mulțumesc, Bătrâne!

Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!

 

Mai mult...
prev
next