Doar un vis
Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...
După ce prin visul meu ai străbătut.
Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,
Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.
Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?
Fiindcă eu una am obosit.
Am obosit să te simt așa departe,
Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.
Am obosit ca dimineața să mă părăsești
Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.
Am obosit să aștept noaptea să ne vedem
Ca apoi sub clarul lunii să ședem.
Ma privești și îmi vorbești,
Imi spui cat de mult mă iubești.
Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,
Ca apoi să te risipești.
Stiu ca acest tu nu este real,
Este doar un ideal.
Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare
în aspirația trecătoare.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gorun Mihaela
Data postării: 18 aprilie
Vizualizări: 39
Poezii din aceiaşi categorie
Dus si intors spre tine
azi m ai pictat
cu pensula m ai colorat
cu inima m ai presat
ca intr o armonie de neuitat
cand m ai alintat
cu semne si critici
am crezut ca pici
intr o groapa cu septici
dar ne am regasit
printre valuri
de catre ranile
provocate de criticile
pe care mi le oferi
🎤 Ț𝖎𝖓𝖊-𝖒ă î𝖓 𝖛𝖎𝖆𝖙𝖆!
Ți-am scris o scrisoare cand lumea era pe sfarșite.A ta începea,dar a mea se dispersa in cuvinte...
Nu voiam sa stiu cat de mult poate sa doară.Am încercat să culeg fulgii de nea fara sa moară.
Așa că am încetat.Am lăsat ninsoarea să-mi arate calea printre ființe,
Și m am bucurat!Și am lasat tristețea sa mi inunde fața în mii de dorinte.
Era peste tot!Mazgâlit pe cer si-n privire,și pe zambetul meu care ți trezește o singura amintire.
Ma sting incet,pierdut in furtuna de cristale.Arunc cu priviri fierbinti ce ti aduc numai jale.
Vremea imi raceste inima,dar eu sunt un cub de gheata care arde,
Și speră să nu fie uitat în nămeți ca celelalte.
Dacă citești asta,să ști ca țurțurii din pământ au început să iasă!
Îmi scot iubirea astupata la suprafață!
Și ca sa ma găsești ai nevoie de o lumânare!
Semnat:Un străin în furtuna din ninsoare.
Am pus sigiliul pe scrisoare...
Sunt o armă de foc în paradisul tău de gheață,
Ținută sub control doar dacă mi dai speranță.Nu uita de mine!Ț𝖎𝖓𝖊-𝖒ă î𝖓 𝖛𝖎𝖆𝖙𝖆!
Iubire...
Sub raza unei stele, când vântu-ncet suspină,
Se legănă mălinii, privind spre luna plină,
Iar astre somnoroase, lucind, de dor stingher,
Vor plânge întreg pământul cu lacrimi de mister,
Și freamătul pădurii îți spune murmurând,
Hai, du-te la culcare, tu chip de înger blând.
Iubirea-ți voi așterne pe câmpul ars de timp,
Din brazde-o să răsară al florilor nimb,
Și poate, din tăcere, un cânt va înflori,
Iar păsările toate spre cuiburi vor fugi,
Vor curge lin izvoare, amarul să ți-l spele,
Și bându-i apa rece, te uită înspre stele,
La primăveri ascunse, când nurii vor pocni,
Când florile iubirii în suflet vor rodi,
Să vezi în umbra crucii cum tainica lumină,
Cu zorii în pământ și-n ceruri rădăcină,
Dă scâncetului viață, și-n tindă bucurii,
Și-atunci făptură dragă vei zămisli copii.
Iar eu, sub luna rece, voi plânge visător,
Iar ție în toiul nopții de mine-ți va fi dor,
Și-n lacrima căzută pe marginea de pat,
Se-ascunde amintirea al celui ce-i plecat,
Și-n tot ce te-nconjoară vei regăsi mereu,
Că fiecare-n parte, ascunde chipul meu.
Vreau să trăiesc
Nopțile nedormite
Visele ciudate
M-au transformat în necunoscut
În oglindă nu m-am recunoscut
În fiecare zi obosită
Cu munca prea stresată
M-am săturat
Viața altă față mi-a arătat
Acum e rândul meu
Să mă distrez mereu
Vreau să simt că trăiesc
Din nou vreau să iubesc
Lângă tine îngerul meu
Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!
Romanță
Romanță moartă
Pe caietul vechi notată
Piredută-n serile de vară
Rămasă-ncet încet să moară
Romanță vie
Într-un caiet cu file noi se scrie
Prezentă-n inima de gheață
Lăsată-ncet ea se dezgheață
Ṣi-nvie inima de gheață
Lăsând treptat căldura
Înghețul să-topească
Dus si intors spre tine
azi m ai pictat
cu pensula m ai colorat
cu inima m ai presat
ca intr o armonie de neuitat
cand m ai alintat
cu semne si critici
am crezut ca pici
intr o groapa cu septici
dar ne am regasit
printre valuri
de catre ranile
provocate de criticile
pe care mi le oferi
🎤 Ț𝖎𝖓𝖊-𝖒ă î𝖓 𝖛𝖎𝖆𝖙𝖆!
Ți-am scris o scrisoare cand lumea era pe sfarșite.A ta începea,dar a mea se dispersa in cuvinte...
Nu voiam sa stiu cat de mult poate sa doară.Am încercat să culeg fulgii de nea fara sa moară.
Așa că am încetat.Am lăsat ninsoarea să-mi arate calea printre ființe,
Și m am bucurat!Și am lasat tristețea sa mi inunde fața în mii de dorinte.
Era peste tot!Mazgâlit pe cer si-n privire,și pe zambetul meu care ți trezește o singura amintire.
Ma sting incet,pierdut in furtuna de cristale.Arunc cu priviri fierbinti ce ti aduc numai jale.
Vremea imi raceste inima,dar eu sunt un cub de gheata care arde,
Și speră să nu fie uitat în nămeți ca celelalte.
Dacă citești asta,să ști ca țurțurii din pământ au început să iasă!
Îmi scot iubirea astupata la suprafață!
Și ca sa ma găsești ai nevoie de o lumânare!
Semnat:Un străin în furtuna din ninsoare.
Am pus sigiliul pe scrisoare...
Sunt o armă de foc în paradisul tău de gheață,
Ținută sub control doar dacă mi dai speranță.Nu uita de mine!Ț𝖎𝖓𝖊-𝖒ă î𝖓 𝖛𝖎𝖆𝖙𝖆!
Iubire...
Sub raza unei stele, când vântu-ncet suspină,
Se legănă mălinii, privind spre luna plină,
Iar astre somnoroase, lucind, de dor stingher,
Vor plânge întreg pământul cu lacrimi de mister,
Și freamătul pădurii îți spune murmurând,
Hai, du-te la culcare, tu chip de înger blând.
Iubirea-ți voi așterne pe câmpul ars de timp,
Din brazde-o să răsară al florilor nimb,
Și poate, din tăcere, un cânt va înflori,
Iar păsările toate spre cuiburi vor fugi,
Vor curge lin izvoare, amarul să ți-l spele,
Și bându-i apa rece, te uită înspre stele,
La primăveri ascunse, când nurii vor pocni,
Când florile iubirii în suflet vor rodi,
Să vezi în umbra crucii cum tainica lumină,
Cu zorii în pământ și-n ceruri rădăcină,
Dă scâncetului viață, și-n tindă bucurii,
Și-atunci făptură dragă vei zămisli copii.
Iar eu, sub luna rece, voi plânge visător,
Iar ție în toiul nopții de mine-ți va fi dor,
Și-n lacrima căzută pe marginea de pat,
Se-ascunde amintirea al celui ce-i plecat,
Și-n tot ce te-nconjoară vei regăsi mereu,
Că fiecare-n parte, ascunde chipul meu.
Vreau să trăiesc
Nopțile nedormite
Visele ciudate
M-au transformat în necunoscut
În oglindă nu m-am recunoscut
În fiecare zi obosită
Cu munca prea stresată
M-am săturat
Viața altă față mi-a arătat
Acum e rândul meu
Să mă distrez mereu
Vreau să simt că trăiesc
Din nou vreau să iubesc
Lângă tine îngerul meu
Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!
Romanță
Romanță moartă
Pe caietul vechi notată
Piredută-n serile de vară
Rămasă-ncet încet să moară
Romanță vie
Într-un caiet cu file noi se scrie
Prezentă-n inima de gheață
Lăsată-ncet ea se dezgheață
Ṣi-nvie inima de gheață
Lăsând treptat căldura
Înghețul să-topească
Alte poezii ale autorului
Pierdut în apă
Simt cum toată lumea se învârte în jurul meu,
Aș putea să scriu despre asta un întreg eseu.
Însă,spre deosebire de ei,eu stau în loc,
Nu mă mișc și simt cum mă sufoc.
Ei înoată și se ridică la suprafață,
Intr-un final ajungând la verdeață.
Eu mă înec adânc în valuri,
Ma scufund și renunț la idealuri.
Spre adâncuri mă îndrept,
Nu mă pot ridica și încep să accept,
Ca în întuneric voi trăi trăi
Si acolo voi mucegăi.
Nu pot face nimic pentru a mă salva
În sumbra apă mă voi dizolva.
Voi suspină și voi striga
Insa acolo mă voi degrada.
Refuz și doare
Sunt așa întristată și supărată pe tine,
Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.
Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?
Cand defapt eu realitatea o refuz.
Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,
Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,
Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,
Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.
Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,
Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.
Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,
Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.
Oare nu au fost semne de la univers?
Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?
Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?
Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?
Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,
Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,
Cand el defapt doar de energie mă seca.
Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,
Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .
Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,
Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.
Degradare
O conștientă degradare
A sufletului trădare.
O erodare a propriului sine
Plină de suspine.
O înstrăinare de lume
Si de a să putrezime.
Un destin înconjurat de de ruine.
Aflat sub furcile caudine.
O amăgitoare ruptură de ființă
Aflată în cădere și neputință.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.
Pierdut în apă
Simt cum toată lumea se învârte în jurul meu,
Aș putea să scriu despre asta un întreg eseu.
Însă,spre deosebire de ei,eu stau în loc,
Nu mă mișc și simt cum mă sufoc.
Ei înoată și se ridică la suprafață,
Intr-un final ajungând la verdeață.
Eu mă înec adânc în valuri,
Ma scufund și renunț la idealuri.
Spre adâncuri mă îndrept,
Nu mă pot ridica și încep să accept,
Ca în întuneric voi trăi trăi
Si acolo voi mucegăi.
Nu pot face nimic pentru a mă salva
În sumbra apă mă voi dizolva.
Voi suspină și voi striga
Insa acolo mă voi degrada.
Refuz și doare
Sunt așa întristată și supărată pe tine,
Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.
Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?
Cand defapt eu realitatea o refuz.
Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,
Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,
Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,
Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.
Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,
Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.
Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,
Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.
Oare nu au fost semne de la univers?
Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?
Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?
Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?
Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,
Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,
Cand el defapt doar de energie mă seca.
Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,
Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .
Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,
Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.
Degradare
O conștientă degradare
A sufletului trădare.
O erodare a propriului sine
Plină de suspine.
O înstrăinare de lume
Si de a să putrezime.
Un destin înconjurat de de ruine.
Aflat sub furcile caudine.
O amăgitoare ruptură de ființă
Aflată în cădere și neputință.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Trup de lut
Trup de lut
Crăpat și pierdut
De suflet înstrăinat
Despicării destinat
Întristat și fisurat
În umbră însingurat
Și crăpat ca o consencință
A a să eternă suferință.