Izvor secat
Sufletul meu este un izvor care a secat,
S-a pierdut pe sine dar nu ai remarcat.
Acum este gol și întunecat,
Și de apăsări sufletești încărcat.
Sufletul tău este un pământ uscat,
Pe care să-l readuc la viață am încercat.
Dar izvorul meu nu a fost suficient să te trezesc .
M-am pierdut într-un vis neîmplinit,nefiresc.
Sufletul meu era doar un izvor de dorințe
Cutreierat de ale sufletului tău suferințe.
Era ceva metafizic,un abis senin,
Care spera să-și făurească un alt destin.
Tu ești deșert iar eu un simplu izvor.
Tu ești contagios iar eu nu sunt vindecător.
Fără nimic în suflet m-ai lăsat
Fiindcă de tot ce puteam simți vreodată m-ai secat.
Am fost înghițită până la ultima bucată
De al tău suflet care nu-i nimic mai mult decât o mare secată.
M-ai secat de tot ce am fost vreodată
Și de ceva ce nu voi mai fi niciodată.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gorun Mihaela
Data postării: 2 mai
Vizualizări: 148
Poezii din aceiaşi categorie
Salvează-mă
Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer
Salvându-mă cu-o rază de speranță
Strângându-mă de mână să nu pier
Adună-mă-napoi fără distanță
Ajută-mă să aflu cine sunt
Salvându-mă cu-o dragoste avară
Atinge-mă cu sufletul adânc
Ferindu-mă de-o lacrimă amară
Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung
Plimbându-mă în vise pe-o vioară
Trezindu-mă cu tine norii fug
Salvându-mă prezența ta vitală
Descurcă-mă cu tine să mă leg
Salvându-mă de iarnă cu o vară
Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd
Aprinde-mă în fiecare seară
Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern
Cu frunze răsărindu-mi primăvară
Umbrindu-mă de dorul cel etern
Salvându-mă de mine să nu doară
Acuză-mă că te iubesc prea mult
Iertându-mă de fiecare dată
Primindu-mă să curgem spre amurg
Salvându-mă cu tine viața toată
Să te dau uitării
Agățată -n cuie
Poza ta-mi surâde,
Subtilă -n ironie
Din ramă se desprinde.
Răzbați din trecut,
Te strecori sub ușă,
Mă privești tăcut,
Te scuturi de cenușă.
Mă apropii,te ating,
Fumegând te pierzi;
Amintirile mă sting,
Mă ard ochii tăi verzi..
Desculță, în noapte
Urmez a ta nălucă;
Te culeg din șoapte
Dorul de tine mă usucă..
Trepidezi în ecouri;
Să te dau uitării,
Risipindu te în goluri
Și -n liniștea zării..
Lasă-ți
Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.
Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!
Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.
Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.
Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.
Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.
Lângă tine
Vreau să fac ochi lângă tine,
cu trupu-mi lipit de al tău,
să simt că respiri pentru mine
și focul din tine e-al meu.
Să-mi cauți gura flămândă,
cu buze ce ard de mult dor,
iar fața ta caldă și blândă
să-mi cadă în palmă ușor.
Vreau să mă scol lângă tine,
cu părul tău prins în păcat,
cu sânii-ți lipiți strâns de mine
și pieptul arzând ne’mpăcat.
Goi să stăm sub așternuturi,
Făurind un falnic destin,
să depanăm zâmbind trecuturi
ce gem de plăceri și suspin.
Să zacem pierduți în plăcere,
Pe cearceaful boțit și căzut,
să curgă pe noi o tăcere
ce țipă-n fiorul avut.
Vreau să mă trezesc lângă tine,
cu dorul topit între noi,
să-mi spui fără vorbe ce-ți vine
și să ardem din nou amândoi.
Voi cânta pentru tine!
Voi cânta pentru tine!
...
Voi cânta oricând pentru tine,
Pentru ce ești în mine,
Tu ai făcut să fiu altfel
Voi cânta oricând pentru tine,
Același cântec. Și-n el
Vor străluci cuvintele mele
Cuvintele mele-adunate
Într-o viață de dor,
Într-o viață în care
Fără tine zilele toate
Purtau pe clipele lor
Din inima ce bate
Acel foc arzător
Oglindit în stele
Și-n sclipirea lor!
...
Voi cânta pentru tine oricând,
Știu bine, știu bine, tăcând!
Ca-n vremea aceea-n care
Privirile tale incredibil de verzi
Simțeam că mă pătrund
Și doream atât de mult
Să mă îmbrățișezi
Să-mi simți inima bătând
Și sufletul arzând!
Voi cânta pentru tine oricând,
Oricând, oricând, oricând!
Sufletul meu blând!
despre el...
despre el, aș putea vorbii o viață,
și totuși, nu mi ar fi deajuns,
în ochii mei mereu va fi dorință,
în ochii lui, un sentiment ascuns.
căci ochii lui frumosi, pătrunzători,
ca frunzele uscate ale toamnei,
genele lungi ce-ascund ochii săi mari,
ce strălucesc când se-ntâlnesc cu ochii mei.
iar parul lui, stufos și castaniu,
și zâmbetul său cel fermecător,
așa frumos e, nu știu sa îl descriu,
și are un suflet tare iubitor.
așa frumos, așa un zâmbet are,
ca să-l privesc nici anii nu-s destui,
mă cucerește cu a lui privire,
mă pierd mereu când dau de ochii lui.
Salvează-mă
Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer
Salvându-mă cu-o rază de speranță
Strângându-mă de mână să nu pier
Adună-mă-napoi fără distanță
Ajută-mă să aflu cine sunt
Salvându-mă cu-o dragoste avară
Atinge-mă cu sufletul adânc
Ferindu-mă de-o lacrimă amară
Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung
Plimbându-mă în vise pe-o vioară
Trezindu-mă cu tine norii fug
Salvându-mă prezența ta vitală
Descurcă-mă cu tine să mă leg
Salvându-mă de iarnă cu o vară
Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd
Aprinde-mă în fiecare seară
Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern
Cu frunze răsărindu-mi primăvară
Umbrindu-mă de dorul cel etern
Salvându-mă de mine să nu doară
Acuză-mă că te iubesc prea mult
Iertându-mă de fiecare dată
Primindu-mă să curgem spre amurg
Salvându-mă cu tine viața toată
Să te dau uitării
Agățată -n cuie
Poza ta-mi surâde,
Subtilă -n ironie
Din ramă se desprinde.
Răzbați din trecut,
Te strecori sub ușă,
Mă privești tăcut,
Te scuturi de cenușă.
Mă apropii,te ating,
Fumegând te pierzi;
Amintirile mă sting,
Mă ard ochii tăi verzi..
Desculță, în noapte
Urmez a ta nălucă;
Te culeg din șoapte
Dorul de tine mă usucă..
Trepidezi în ecouri;
Să te dau uitării,
Risipindu te în goluri
Și -n liniștea zării..
Lasă-ți
Lasă-ți sufletul iubito, de-al meu suflet să se lege!
Astfel, toate, taine sfinte, amândoi le-am înțelege.
Lasă-ți capul tău iubito, pe-al meu umăr să se culce
Astfel, orișice durere s-ar spăla-n lacrima dulce.
Lasă-ți creștetul, iubito, cu săruturi să-l hrănesc,
Fericire și speranță, lasă-n minte să-ți sădesc!
Lasă-ți inima, iubito, cu a mea să se unească,
Iar iubirea cea divină, las-o-n ele să vorbească!
Să ne-nvețe dăruirea, să ne-nvețe și iertarea,
Apoi, mai presus de toate, pasiunea și, uitarea...
Aș uita poftele toate, chiar și veșnica țigare,
De vei stinge-aceste pofte cât mai des c-o sărutare.
Aș uita, tot ce e-n lume, foame nu aș mai avea
De-ai lăsa să mă hrănească tot mereu dragostea ta.
Sete n-aș avea, chiar vinul, l-aș uita de tot, ști bine,
Dacă m-ai lăsa iubito, zilnic să mă-mbăt cu tine.
Goi am fi, n-am vrea veșminte ș-am vrea goi să fim mereu,
Dacă m-ai lăsa iubito, să mă-mbrac cu trupul tău.
Să trăim ca-ntr-o văpaie, nici ce-i frigul nu ai ști,
De-i veni la mine-n brațe ș-al meu trup te va-nveli.
Lasă-ți lumea, vino-n lumea cea de vis ce-ți dăruiesc!
Tu-nflorește lângă mine, eu, prin tine să-nfloresc.
Uită-ți grija, bucuria las-o-n mintea ta să vină,
Eu să fiu plin de iubire, tu, de-a mea iubire plină.
Lângă tine
Vreau să fac ochi lângă tine,
cu trupu-mi lipit de al tău,
să simt că respiri pentru mine
și focul din tine e-al meu.
Să-mi cauți gura flămândă,
cu buze ce ard de mult dor,
iar fața ta caldă și blândă
să-mi cadă în palmă ușor.
Vreau să mă scol lângă tine,
cu părul tău prins în păcat,
cu sânii-ți lipiți strâns de mine
și pieptul arzând ne’mpăcat.
Goi să stăm sub așternuturi,
Făurind un falnic destin,
să depanăm zâmbind trecuturi
ce gem de plăceri și suspin.
Să zacem pierduți în plăcere,
Pe cearceaful boțit și căzut,
să curgă pe noi o tăcere
ce țipă-n fiorul avut.
Vreau să mă trezesc lângă tine,
cu dorul topit între noi,
să-mi spui fără vorbe ce-ți vine
și să ardem din nou amândoi.
Voi cânta pentru tine!
Voi cânta pentru tine!
...
Voi cânta oricând pentru tine,
Pentru ce ești în mine,
Tu ai făcut să fiu altfel
Voi cânta oricând pentru tine,
Același cântec. Și-n el
Vor străluci cuvintele mele
Cuvintele mele-adunate
Într-o viață de dor,
Într-o viață în care
Fără tine zilele toate
Purtau pe clipele lor
Din inima ce bate
Acel foc arzător
Oglindit în stele
Și-n sclipirea lor!
...
Voi cânta pentru tine oricând,
Știu bine, știu bine, tăcând!
Ca-n vremea aceea-n care
Privirile tale incredibil de verzi
Simțeam că mă pătrund
Și doream atât de mult
Să mă îmbrățișezi
Să-mi simți inima bătând
Și sufletul arzând!
Voi cânta pentru tine oricând,
Oricând, oricând, oricând!
Sufletul meu blând!
despre el...
despre el, aș putea vorbii o viață,
și totuși, nu mi ar fi deajuns,
în ochii mei mereu va fi dorință,
în ochii lui, un sentiment ascuns.
căci ochii lui frumosi, pătrunzători,
ca frunzele uscate ale toamnei,
genele lungi ce-ascund ochii săi mari,
ce strălucesc când se-ntâlnesc cu ochii mei.
iar parul lui, stufos și castaniu,
și zâmbetul său cel fermecător,
așa frumos e, nu știu sa îl descriu,
și are un suflet tare iubitor.
așa frumos, așa un zâmbet are,
ca să-l privesc nici anii nu-s destui,
mă cucerește cu a lui privire,
mă pierd mereu când dau de ochii lui.
Alte poezii ale autorului
Eu caut absolut,tu necunoscut
Poate ca am fost doar doua destine in univers.
Tu erai rătăcit printr-un vers,
Însă nu unul dintr-a mea poezie.
Tot ce a fost a fost erezie.
Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele
Dar tu erai departe rătăcit printre stele.
Am revenit asupra versurilor,
Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.
Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat
Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.
Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,
Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.
Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.
Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.
Erai dornic să te arunci în necunoscut,
Nu într-o poezie cu final prevăzut.
Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,
Nu îți doreai să trăiești ceva constant.
Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,
Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.
Eu în schimb îmi doream ceva absolut,
Așa ca am scris un început,
Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală
A unei povești care nici măcar nu a fost reală.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Doar un vis
Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...
După ce prin visul meu ai străbătut.
Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,
Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.
Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?
Fiindcă eu una am obosit.
Am obosit să te simt așa departe,
Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.
Am obosit ca dimineața să mă părăsești
Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.
Am obosit să aștept noaptea să ne vedem
Ca apoi sub clarul lunii să ședem.
Ma privești și îmi vorbești,
Imi spui cat de mult mă iubești.
Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,
Ca apoi să te risipești.
Stiu ca acest tu nu este real,
Este doar un ideal.
Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare
în aspirația trecătoare.
Pierdut în apă
Simt cum toată lumea se învârte în jurul meu,
Aș putea să scriu despre asta un întreg eseu.
Însă,spre deosebire de ei,eu stau în loc,
Nu mă mișc și simt cum mă sufoc.
Ei înoată și se ridică la suprafață,
Intr-un final ajungând la verdeață.
Eu mă înec adânc în valuri,
Ma scufund și renunț la idealuri.
Spre adâncuri mă îndrept,
Nu mă pot ridica și încep să accept,
Ca în întuneric voi trăi trăi
Si acolo voi mucegăi.
Nu pot face nimic pentru a mă salva
În sumbra apă mă voi dizolva.
Voi suspină și voi striga
Insa acolo mă voi degrada.
Refuz și doare
Sunt așa întristată și supărată pe tine,
Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.
Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?
Cand defapt eu realitatea o refuz.
Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,
Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,
Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,
Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.
Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,
Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.
Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,
Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.
Oare nu au fost semne de la univers?
Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?
Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?
Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?
Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,
Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,
Cand el defapt doar de energie mă seca.
Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,
Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .
Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,
Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.
Eu caut absolut,tu necunoscut
Poate ca am fost doar doua destine in univers.
Tu erai rătăcit printr-un vers,
Însă nu unul dintr-a mea poezie.
Tot ce a fost a fost erezie.
Am crezut ca esti menit sa aparții poeziei mele
Dar tu erai departe rătăcit printre stele.
Am revenit asupra versurilor,
Fiindca refuzam noțiunea sensurilor.
Am căutat cuvinte noi și pe cele vechi le-am modificat
Deoarece asupra așteptărilor mele nu s-au ridicat.
Credeam ca dacă e poezia mea o să fie cum îmi doresc,
Dar tu nu erai un simplu vers,erai ceva ceresc.
Nu te limitezi poeziei mele de aluzii abundentă.
Tu erai mai degrabă o lumină transcendentă.
Erai dornic să te arunci în necunoscut,
Nu într-o poezie cu final prevăzut.
Erai dornic să străbați cu incertitudine prin neant,
Nu îți doreai să trăiești ceva constant.
Așa ca poezia mea doar te-ar fi limitat,
Când tu îți doreai ca prin necunoscut să fii purtat.
Eu în schimb îmi doream ceva absolut,
Așa ca am scris un început,
Dar de fapt a fost doar risipă de cerneală
A unei povești care nici măcar nu a fost reală.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Doar un vis
Incă o dimineață în care am simțit cum ai dispărut...
După ce prin visul meu ai străbătut.
Mă priveai adânc în ochi și îmi zâmbeai,
Doamne,și ce frumos îmi vorbeai.
Apari doar după ce adorm,nu te-ai plictisit?
Fiindcă eu una am obosit.
Am obosit să te simt așa departe,
Cu toate că ne vedem în fiecare noapte.
Am obosit ca dimineața să mă părăsești
Apoi ca tot restul zilei să-mi lipsești.
Am obosit să aștept noaptea să ne vedem
Ca apoi sub clarul lunii să ședem.
Ma privești și îmi vorbești,
Imi spui cat de mult mă iubești.
Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești,
Ca apoi să te risipești.
Stiu ca acest tu nu este real,
Este doar un ideal.
Mă întreb ce îmi vei spune data viitoare
în aspirația trecătoare.
Pierdut în apă
Simt cum toată lumea se învârte în jurul meu,
Aș putea să scriu despre asta un întreg eseu.
Însă,spre deosebire de ei,eu stau în loc,
Nu mă mișc și simt cum mă sufoc.
Ei înoată și se ridică la suprafață,
Intr-un final ajungând la verdeață.
Eu mă înec adânc în valuri,
Ma scufund și renunț la idealuri.
Spre adâncuri mă îndrept,
Nu mă pot ridica și încep să accept,
Ca în întuneric voi trăi trăi
Si acolo voi mucegăi.
Nu pot face nimic pentru a mă salva
În sumbra apă mă voi dizolva.
Voi suspină și voi striga
Insa acolo mă voi degrada.
Refuz și doare
Sunt așa întristată și supărată pe tine,
Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.
Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?
Cand defapt eu realitatea o refuz.
Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,
Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,
Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,
Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.
Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,
Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.
Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,
Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.
Oare nu au fost semne de la univers?
Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?
Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?
Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?
Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,
Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,
Cand el defapt doar de energie mă seca.
Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,
Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .
Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,
Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.
Fără corp și fără cuget
Și poate într-o zi o să învăț să zbor,
Să mă duc departe nerăbdător.
Sa plutesc și să veghez,
Lumea întreagă să o fotografiez.
Să rămân doar un suflet
Fără corp și fără cuget.
Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"
Și să ajung până la apogeu.
Să mă las pierdut în cer și gânduri,
Să învăț să citesc printre rânduri.
Să mă îndrume briza largii mări
Să uit de toate ale mele tulburări.
Să nu mai gândesc și să nu mai exist,
Să mă eliberez de al meu spirit realist.
Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,
Decât o amintire vastă.