Sătulă de umbre
M-am săturat de ziduri ce strigă,
De glasuri ce dor, de mâini ce înving,
De nopți fără pace, de teamă ce plânge,
De timpul ce trece, dar nu mă atinge.
În casă-i tăcere, dar nu e de pace,
Cuvintele-s arme, iar liniștea tace,
Priviri ce rănesc, ca otravă în vene,
Și inima strigă: „Ajunge, destule!”
Vreau soare-n priviri și voci ce m-alină,
Să uit umbrele reci, să-nvăț să revină
O clipă de viață, un zâmbet curat,
O iubire sinceră, ce n-am visat.
Nu vreau să mă tem de pași pe podea,
Să tresar la un glas sau să-mi pierd steaua mea.
Vreau brațe ce țin, nu lovesc fără milă,
Vreau o viață de om, nu o luptă umilă.
Cine sunt eu? Sunt suflet, sunt viață,
Nu un obiect pe-o masă de gheață.
Îmi vreau libertatea, iubirea de sine,
Un colț de lumină doar pentru mine.
Așa că strig azi, cu glasul curat:
Ajunge, e vremea să fiu vindecată!
Nu cer decât dreptul la o zi cu iubire,
Să las în trecut umbrele de mânie.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: jessica_brescan 
Data postării: 12 ianuarie
Vizualizări: 7
