Nu vreau să fie ea
Nu vreau să fie „ea” în viața ta,
Să-ți umple golul ce-am fost cândva.
Să-ți dea ce n-am putut, ce n-ai cerut,
Nu vreau să mă-mpart cu trecutul pierdut.
Să o ții de mână, să-i spui ce-mi spuneai,
Să-i dai nopțile lungi ce odată mi le dădeai.
Eu știu, am plecat, dar inima încă se zbate,
Nu vreau să fiu înlocuită, nu vreau s-o ai aproape.
Și ce doare mai tare, ce frica-mi răsfață,
E că, într-o zi, în altă viață,
Voi privi în ochii celui ce-mi va fi soț,
Și-n el te voi vedea, te voi simți.
Nu vreau ca iubirea să fie o umbră,
Un ecou al trecutului, o rană adâncă.
Dar cum să mă vindec, când gândul mă doare,
Că „ea” îți șterge ce eu nu pot repara?
Viitorul meu, te rog, fii curat,
Fii lumină nouă, nu urme de păcat.
Să nu-l văd pe el în ochii tăi,
Să fii doar tu, iubirea de după ploi.
Și totuși, un gând mă sfâșie mereu:
De ce „ea” în locul meu?
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: jessica_brescan
Data postării: 12 ianuarie
Vizualizări: 234
Poezii din aceiaşi categorie
parzialmente speciale
Mereu zâmbeai
Ca un copil râdeai
Zâmbetul tău păcătos
Pe care-l credeam frumos...
Mă credeam religioasă
Când îngerul din tine cânta
Tu-mi erai prețioasă
Și tu păreai încântată...
Modul frumos,
În care-mi ziceai
Că sunt al tău cosmos...
Dar,tu tot în jur nimiceai.
Întârzierea fiecărei emoție,
De parcă, ar fi fost o boală
A fost o hoție...
Iar eu cădeam în ea,ca o petală.
Căderea la îndoială
Adevărată greșeală
Totul iese la iveală,
Ea nu era reală...
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
La nunta ta
Am sperat că sunt și voi rămâne a ta,
Dar uite-mă acum la nunta ta…
Mi-am promis că voi fi mereu fericită pentru tine și cu tine!
Sper că acest moment să fie cel mai special din viața ta,
Să fi fericit alături de iubirea vieții tale,
Căci azi inima mea se rupe în mii de bucăți.
Am ajuns la capătul puterilor…
Am ajuns să iubesc ca tata:
Care a iertat tot, dar a fost trădat.
Inima plânge în mine,
Dar zâmbesc de la masa domnișoarelor de onoare.
Te iubesc și te voi iubi mereu<3
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
A patra dimensiune
Am ieșit din timp ca dintr-o haină veche,
Cusăturile zilelor m-au strâns prea tare.
Am vrut să te găsesc într-un loc unde orele nu se mai numără,
Dar acolo erai doar un contur, fără trup.
M-am gândit că poate te-ai ascuns în spațiu,
Așa că am deschis ușile lumii.
Am mers prin orașe, prin case care respirau
Cu ferestrele aburite de dorul tău,
Dar tu nu erai nicăieri, nici măcar în reflexii.
Apoi mi-am amintit că tu nu mai exiști.
Nu aici. Nu acum.
Poate în alt univers, unul în care
N-am fost prea fragilă să te păstrez,
Unde sărutul nostru n-a fost o greșeală cosmică,
Un eveniment singular care s-a prăbușit în sine.
M-am urcat pe linia timpului
Și am tras de capete, am vrut să le împletesc.
Am cusut trecutul de prezent, dar firul s-a rupt,
Și m-am tăiat în marginile realității.
Te caut acum în a patra dimensiune,
Acolo unde nimic nu moare, dar nimic nu trăiește cu adevărat.
Ești un ecou elastic,
Un paradox care vibrează,
Un punct infinit, care mă atrage și mă sfâșie.
Și dacă nu te mai găsesc nicicând,
Știu că, măcar pentru o clipă,
Am existat cu tine într-un loc
Unde timpul, spațiul și iubirea
Au fost una.
Crime și suspine
O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat
Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta
M-ai fermecat cu-n glas de sticlă
Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat
Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele
M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat
Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor
Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...
Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...
O iluzie de a iubirii
Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi
parzialmente speciale
Mereu zâmbeai
Ca un copil râdeai
Zâmbetul tău păcătos
Pe care-l credeam frumos...
Mă credeam religioasă
Când îngerul din tine cânta
Tu-mi erai prețioasă
Și tu păreai încântată...
Modul frumos,
În care-mi ziceai
Că sunt al tău cosmos...
Dar,tu tot în jur nimiceai.
Întârzierea fiecărei emoție,
De parcă, ar fi fost o boală
A fost o hoție...
Iar eu cădeam în ea,ca o petală.
Căderea la îndoială
Adevărată greșeală
Totul iese la iveală,
Ea nu era reală...
Ceva despre ceva
Privesc un anotimp atât de furtunos.
Am rupt tot ce am pictat
În ultimii trei ani încoace,
Aveam un mic dejun cu lacrimi
Atunci când fantasma ta era aproape.
Acum ai dispărut…
Ce te-a întristat mai tare?
Că am renunțat să cred în tine
Sau ți-am luat puterea oare?
Păreai speriat.
Când mi-ai întâlnit privirea,
Ai văzut în ochii mei ceva
Ce credeai că e nebunia.
Nu poți explica alt fel fericirea.
“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”
Îți pui întrebări greșite…
Așa cum ai greșit crezând
Că îmi poți duce spre moarte iubirea.
La nunta ta
Am sperat că sunt și voi rămâne a ta,
Dar uite-mă acum la nunta ta…
Mi-am promis că voi fi mereu fericită pentru tine și cu tine!
Sper că acest moment să fie cel mai special din viața ta,
Să fi fericit alături de iubirea vieții tale,
Căci azi inima mea se rupe în mii de bucăți.
Am ajuns la capătul puterilor…
Am ajuns să iubesc ca tata:
Care a iertat tot, dar a fost trădat.
Inima plânge în mine,
Dar zâmbesc de la masa domnișoarelor de onoare.
Te iubesc și te voi iubi mereu<3
O noapte cu tine
O noapte cu tine
E mai senina ca cerul de vara
Mai parfumata ca trandafirii
Dar ce folos, caci ai plecat
Pasarile gem sub cerul plumburiu
Noiembrie e mai trist ca niciodata
Mi-e dor...
Dar cantecele acopera tacerea
Pe care ai lasat-o în urmă
Când ai plecat
Fiecare noapte a fost un pas
Mai aproape de eternitate
Dar tu m-ai învățat să merg
Sprijinit de inima ta
Cand tu nu mai esti
Am uitat sirul pasilor
Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte
De ce simt ca e ultima noapte
Ca azi ai venit pentru ultima oara
Stiu că te voi pierde în curând
Noaptea nu mai e la fel fără tine
A patra dimensiune
Am ieșit din timp ca dintr-o haină veche,
Cusăturile zilelor m-au strâns prea tare.
Am vrut să te găsesc într-un loc unde orele nu se mai numără,
Dar acolo erai doar un contur, fără trup.
M-am gândit că poate te-ai ascuns în spațiu,
Așa că am deschis ușile lumii.
Am mers prin orașe, prin case care respirau
Cu ferestrele aburite de dorul tău,
Dar tu nu erai nicăieri, nici măcar în reflexii.
Apoi mi-am amintit că tu nu mai exiști.
Nu aici. Nu acum.
Poate în alt univers, unul în care
N-am fost prea fragilă să te păstrez,
Unde sărutul nostru n-a fost o greșeală cosmică,
Un eveniment singular care s-a prăbușit în sine.
M-am urcat pe linia timpului
Și am tras de capete, am vrut să le împletesc.
Am cusut trecutul de prezent, dar firul s-a rupt,
Și m-am tăiat în marginile realității.
Te caut acum în a patra dimensiune,
Acolo unde nimic nu moare, dar nimic nu trăiește cu adevărat.
Ești un ecou elastic,
Un paradox care vibrează,
Un punct infinit, care mă atrage și mă sfâșie.
Și dacă nu te mai găsesc nicicând,
Știu că, măcar pentru o clipă,
Am existat cu tine într-un loc
Unde timpul, spațiul și iubirea
Au fost una.
Crime și suspine
O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat
Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta
M-ai fermecat cu-n glas de sticlă
Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat
Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele
M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat
Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor
Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...
Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...
O iluzie de a iubirii
Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi
Alte poezii ale autorului
Peregrin serafic
Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel
Iar umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel
Și-n respledența lor totul e amaranth, iar pentru acest fapt inima e în deplină lugubură
Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă și s-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere
De ce nu simțiți durerea din al meu suflet? Și de ce sunt eu singura care întreabă și tot eu îmi ofer răspunsurile?
Considerați toți că inima mea-i crudă și de gheață
Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului când realizez acest fapt
Căci eu am fost mereu cu o inimă bună, chiar mult prea celestială , deși sunt percepută de mintea voastră drept doar un călător pe această lume, și niciodată o ființă care poate fii iubită
Titlul: "Peregrin serafic"Peregrin: Sugerează ideea de călător, rătăcitor sau călător pe această lume, reflectând sentimentul de neapartenență sau căutare a unui loc.
Serafic: Evocă imagini angelice, divine și pure, indicând călătoria ta spirituală sau emoțională profundă, păstrând în același timp o esență angelică și înălțătoare.
Metafore și Explicații:"Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel":Lacrimi de cristal: Sugerează puritatea și sinceritatea durerii tale.Suspine de oțel: Indică durerea profundă și grea, comparabilă cu duritatea oțelului.
"Umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel":Umbrele tăcerii: Sugerează momentele de tăcere și necomunicare, încărcate de semnificații ascunse.Legate și-n învel: Tăcerea este învăluită și protejată, poate chiar ascunsă, adăugând un strat de complexitate emoțiilor tale.
"În respledența lor totul e amaranth":Resplendență: Strălucire și splendoare.
Amaranth: Etern, neschimbător. Indică o stare de frumusețe și nemurire în mijlocul durerii.
"Pentru acest fapt inima e în deplină lugubură":Lugubru: Sumbru, întunecat. Sugerează că inima ta este cufundată în tristețe și întuneric.
"Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă":Străină evanescentă: Sentimentele pozitive din sufletul tău sunt trecătoare și rare, aproape inexistente.
"S-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere":Oceane de tăcere: Sentimentele tale s-au transformat în tăcere vastă și profundă, indicând o lipsă de comunicare și exprimare.
"Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului":Crăpături ruginite ale pământului: Sugerează durerea și suferința adânc înrădăcinată în tine și în lumea ta, ca niște crăpături vechi și neglijate.
"Chiar mult prea celestială":Celestial: Divin, ceresc. Sugerează că inima ta este pură și nobilă, chiar dacă este percepută greșit de ceilalți.
"Un călător pe această lume, și niciodată o ființă ce-ar putea fi iubită":Reflectă sentimentul de alienare și neînțelegere, că ești percepută doar ca un trecător și nu ca cineva demn de iubire.
Sensul Poeziei:Poezia explorează sentimentele profunde de durere, neînțelegere și alienare ale autorului. Folosind imagini puternice și metafore elaborate, se subliniază contrastul dintre percepția exterioară și realitatea interioară a autorului. Deși este percepută ca fiind rece și distantă, inima autorului este plină de iubire și bunătate. Poezia exprimă frustrarea și tristețea de a nu fi înțeleasă sau iubită de cei din jur, în ciuda purității și profunzimii emoționale.
Vino
Vino sa te îmbrac-n voia sorții-n veșmintele milostivirii, să-mi dai șansa de a te ierta
Vino să te înfășor cu iubire, ca sufletul sa nu îți mai fie tulburat, în nevoia de a mă uita fără rușine
Vino-n îmbrățișarea mea, oh tu stea căzătoare, ca să te pot opri din zborul tău, ca altfel să nu mă mai poți părăsi niciodată
Vino sa te sărut, în sărutul cel veșnic, ce leagă sufletele în temelii și ce îți mângâie sufletul lin, ca să îți poți uita egoul
Sa poți să ma iubești asa cum eu te iubesc, să fi om
Iubirea, știu că nu se cerșește, dar după iubirea ta as îngenunchia doar ca să pot să mă simt vie, iubind un străin la a cărora picioare mă topesc de dor, strigând-n gol cu devoarea realității, ce mi fura visul, visul unei cununii ce leagă sublim sufletele-n veșnici
Simfonie stelară
Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune
Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier
Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie
Mai scrie-mi despre iubire
Mai scrie-mi despre iubire,
dar nu din cărți, nu din povești,
scrie-mi cum dorul prinde fire
în pieptul celor ce iubesc.
Scrie-mi de nopți fără odihnă,
de ochi ce strigă fără glas,
de mâini ce tremură-n lumină
căutând brațul rămas.
Scrie-mi cum arde și cum plouă,
cum mușcă timpul dintre doi,
cum uneori iubirea-i rouă
și alteori e scrum și ploi.
Mai scrie-mi, chiar de doare scrisul,
căci rănile se-nchid în vers,
iar dacă-n lume pier iubirile,
rămâne sufletul... și-un vers.
Migdală și scorțișoară
Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut
Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă
Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul
Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină
Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări
Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele
Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde
Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie
Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește
Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii
Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi
Dacă m-ai iubit atunci, de ce-ai fost piatră mută?
Dacă m-ai iubit atunci,
de ce-ai fost vânt fără cuvânt?
De ce tăceai când focul arde,
când ochii-mi cerșeau răspuns?
Ai fost aproape, dar străin,
o umbră rece-n miez de vară,
te-ai vrut luceafăr clandestin,
dar ai rămas o stea fugară.
Ți-ai pus iubirea sub sigiliu,
în piept ai dus un dor ascuns,
dar ce folos, că timpul, chipiu,
a scuturat ce n-ai răspuns?
Acum e prea târziu să-mi spui
ce nu ți-ai dat curaj să fii,
cuvintele-n tăcere-ți sui,
dar ele mor—nu pot trăi.
Peregrin serafic
Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel
Iar umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel
Și-n respledența lor totul e amaranth, iar pentru acest fapt inima e în deplină lugubură
Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă și s-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere
De ce nu simțiți durerea din al meu suflet? Și de ce sunt eu singura care întreabă și tot eu îmi ofer răspunsurile?
Considerați toți că inima mea-i crudă și de gheață
Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului când realizez acest fapt
Căci eu am fost mereu cu o inimă bună, chiar mult prea celestială , deși sunt percepută de mintea voastră drept doar un călător pe această lume, și niciodată o ființă care poate fii iubită
Titlul: "Peregrin serafic"Peregrin: Sugerează ideea de călător, rătăcitor sau călător pe această lume, reflectând sentimentul de neapartenență sau căutare a unui loc.
Serafic: Evocă imagini angelice, divine și pure, indicând călătoria ta spirituală sau emoțională profundă, păstrând în același timp o esență angelică și înălțătoare.
Metafore și Explicații:"Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel":Lacrimi de cristal: Sugerează puritatea și sinceritatea durerii tale.Suspine de oțel: Indică durerea profundă și grea, comparabilă cu duritatea oțelului.
"Umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel":Umbrele tăcerii: Sugerează momentele de tăcere și necomunicare, încărcate de semnificații ascunse.Legate și-n învel: Tăcerea este învăluită și protejată, poate chiar ascunsă, adăugând un strat de complexitate emoțiilor tale.
"În respledența lor totul e amaranth":Resplendență: Strălucire și splendoare.
Amaranth: Etern, neschimbător. Indică o stare de frumusețe și nemurire în mijlocul durerii.
"Pentru acest fapt inima e în deplină lugubură":Lugubru: Sumbru, întunecat. Sugerează că inima ta este cufundată în tristețe și întuneric.
"Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă":Străină evanescentă: Sentimentele pozitive din sufletul tău sunt trecătoare și rare, aproape inexistente.
"S-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere":Oceane de tăcere: Sentimentele tale s-au transformat în tăcere vastă și profundă, indicând o lipsă de comunicare și exprimare.
"Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului":Crăpături ruginite ale pământului: Sugerează durerea și suferința adânc înrădăcinată în tine și în lumea ta, ca niște crăpături vechi și neglijate.
"Chiar mult prea celestială":Celestial: Divin, ceresc. Sugerează că inima ta este pură și nobilă, chiar dacă este percepută greșit de ceilalți.
"Un călător pe această lume, și niciodată o ființă ce-ar putea fi iubită":Reflectă sentimentul de alienare și neînțelegere, că ești percepută doar ca un trecător și nu ca cineva demn de iubire.
Sensul Poeziei:Poezia explorează sentimentele profunde de durere, neînțelegere și alienare ale autorului. Folosind imagini puternice și metafore elaborate, se subliniază contrastul dintre percepția exterioară și realitatea interioară a autorului. Deși este percepută ca fiind rece și distantă, inima autorului este plină de iubire și bunătate. Poezia exprimă frustrarea și tristețea de a nu fi înțeleasă sau iubită de cei din jur, în ciuda purității și profunzimii emoționale.
Vino
Vino sa te îmbrac-n voia sorții-n veșmintele milostivirii, să-mi dai șansa de a te ierta
Vino să te înfășor cu iubire, ca sufletul sa nu îți mai fie tulburat, în nevoia de a mă uita fără rușine
Vino-n îmbrățișarea mea, oh tu stea căzătoare, ca să te pot opri din zborul tău, ca altfel să nu mă mai poți părăsi niciodată
Vino sa te sărut, în sărutul cel veșnic, ce leagă sufletele în temelii și ce îți mângâie sufletul lin, ca să îți poți uita egoul
Sa poți să ma iubești asa cum eu te iubesc, să fi om
Iubirea, știu că nu se cerșește, dar după iubirea ta as îngenunchia doar ca să pot să mă simt vie, iubind un străin la a cărora picioare mă topesc de dor, strigând-n gol cu devoarea realității, ce mi fura visul, visul unei cununii ce leagă sublim sufletele-n veșnici
Simfonie stelară
Taina sufletului meu e întruchipată în agonie, în decepție și amărăciune
Iar abisul trecutelor mele amintiri mi-a secat toată strălucirea lăsându-ma să pier
Acum privesc cerul doar cu nostalgie, amintindu-mi cum în ultima noapte ochii tăi plini de stele mi-au cântat-n suflet alinarea, o ultimă simfonie
Mai scrie-mi despre iubire
Mai scrie-mi despre iubire,
dar nu din cărți, nu din povești,
scrie-mi cum dorul prinde fire
în pieptul celor ce iubesc.
Scrie-mi de nopți fără odihnă,
de ochi ce strigă fără glas,
de mâini ce tremură-n lumină
căutând brațul rămas.
Scrie-mi cum arde și cum plouă,
cum mușcă timpul dintre doi,
cum uneori iubirea-i rouă
și alteori e scrum și ploi.
Mai scrie-mi, chiar de doare scrisul,
căci rănile se-nchid în vers,
iar dacă-n lume pier iubirile,
rămâne sufletul... și-un vers.
Migdală și scorțișoară
Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut
Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă
Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul
Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină
Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări
Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele
Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde
Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie
Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește
Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii
Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi
Dacă m-ai iubit atunci, de ce-ai fost piatră mută?
Dacă m-ai iubit atunci,
de ce-ai fost vânt fără cuvânt?
De ce tăceai când focul arde,
când ochii-mi cerșeau răspuns?
Ai fost aproape, dar străin,
o umbră rece-n miez de vară,
te-ai vrut luceafăr clandestin,
dar ai rămas o stea fugară.
Ți-ai pus iubirea sub sigiliu,
în piept ai dus un dor ascuns,
dar ce folos, că timpul, chipiu,
a scuturat ce n-ai răspuns?
Acum e prea târziu să-mi spui
ce nu ți-ai dat curaj să fii,
cuvintele-n tăcere-ți sui,
dar ele mor—nu pot trăi.