Cu inima grea

Uită-mă, te implor cu mintea naiv și umil Uită, și oricâte ai știi,uită-n zadar, dar măcar uită-mi amintirea, desi este dificil Oricum vei uita sau poate c-ai făcut-o deja Dar nu e ca și cum știai cât de mult inima mea te adora Colindă-ți străzile, ba chiar te rog și pleacă-ți urechile peste tot, sa mi auzi numele, dar sa știi ca nu îți mai aparțin Sa-mi recitești în gând obsesiv literele ca pe un bilet de noroc și sa îți pice fața că pare doar un număr obișnuit, dar greu de câștigat cu adevărat Căci bărbia ți s-a lăsat lată la pământ când ai observat ca avea același nume, aceasi culoare de par și multe altele comune, dar în niciuna nu mă regăseai precum un încărcător defect, ai stricat o priza functionabilă Și ai vrut sa cumperi una nouă, dar ai rămas doar cu amăgirea de necombatibilitate, și iubirea nu-i  doar o factură cu plată


Categoria: Poezii de despărţire

Toate poeziile autorului: jessica_brescan poezii.online Cu inima grea

Data postării: 13 noiembrie

Vizualizări: 28

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Ca o mireasmă-n urma mea

Ca o mireasmă-n urma mea, tu trandafirule de catifea 

Cu umbre mărețe de argint și săruturi fermecătoare de cașmir

 

Iviorează-mi al meu suspins ca să nu mai doară tot ce mângâi așa lin și îi dau căntarea mea

Fa-mi trupul templu de petale vii și colorate, fă-mi sufletul viu

 

Durerea sa se înece prin prisma atingerii slabe și inocente, cu fiecare implus

Și cu fiecare floare pe care o mângâi, dorul să se contopească cu atmosfera îmbâcsitoare 

Și inima să-i se dea ascultare la cer, ca să piară în acest iad și să reînvie în paradis

Căci această lume mare putrezește în falsitate și-n totalitate viselor spulberate 

 

 

Mai mult...

La muzeul nopții

In miezul nopții,

când cerul e înorat ,

un copil sta plângând la geam,

gândurile îi zboară,

departe de realitate,

și privind spre cer întreabă:

de ce eu doamne ,

cu ce ți am greșit,

că în halul asta m-ai pedepsit?

mi ai luat la tine ai mei părinții,

am rămas a nimănui,

ce rost mai are viața mea pe acest pământ?

Vreau durerea sa disparăși în viața mea soarele să răsară

 

Maris Maria Cristina

Mai mult...

Trecerea timpului

Stau si privesc pe geam afară 

În mâna cu o cafea amară

Așa cum beam odinioară

Pe scaunul din gară .

 

Îmi vin în minte amintiri 

Pline de multe împliniri

Așa credeam cândva că este 

O dragoste ca în poveste ...

 

Dar totusi timplu ne-a schimbat

Dragostea a incetat 

Iar clipele ce va sa vină

Sunt goale până la ruină 

 

Îmi amintesc ceva frumos

Când ne plimbam în parc pe jos

Fară ca să ne pese nouă 

Ca stă să ningă sau să plouă...

 

Mai mult...

De vorbă cu frica

În neagra oglindă,

O privesc pe frica mea.

Încet încep să-i vorbesc,

Dar ea se îndepărtează de mine,

Eu tac și nu zic nimic,

Mă supăr și eu ca răspuns.

Nu-mi place să privesc în ochi,

Pe frica mea ce o am în suflet.

Mă gândesc des,foarte rar 

Dar nu pot să fac nimic,

Obser doar ceia ce simt de fiecare dată,

Și frica din spatele meu o aud.

Încet, încet când uit de ea,

Iarăși ea vine la mine 

În ospeție.

 

Autor Alina Zamurca 🎀 

Am compus poezia pe 16.10.2024.

Mai mult...

Eram prea mic

Nu am crezut că sunt în stare

Să privesc din nou la mare

Unde valuri se izbesc

De stâncile ce-mi amintesc

Cum tu te-ai împotrivit

La ce simțeam numai privind

În stelele ce-mi puneau sfârșit

Un căprui la infinit.

Poate și tu ai înțelege

Lumina mea,dar nu și raza

În mâinile celor fără de lege,

Să îmi spulbere și marea.

Ai avut dreptate, știu

Dar eram prea mic să fiu,

Al luminii purtător

În ascunsul nopții lor.

Mai mult...

Te-am scos din poezii

Te as mai privi în ochii încă o dată 

Dar te-am scos din poezii

Ți-aș mai zâmbii ca prima dată 

Dar ești uitat în amintiri

 

Ce greu trece timpul 

Parcă ieri te-am întâlnit 

Dar care a fost motivul ?

Căci chiar te-am iubit 

 

Acum te-am alungat 

Te am șters din poezie 

Inima mea sa degradat 

Te scriam pe hârtie cu cerneală albăstrie 

 

Te as mai privi în ochii încă o dată 

Dar nu mai vreau sa te găsesc 

Cândva a fost ca niciodată 

La tine nu vreau să mă mai gândesc 

 

In viața sper să întâlnești 

Pe cineva să iubești 

Și când dragoste nu primești

Sa îți amintești și să zâmbești 

 

Că a existat o fată 

Care sa te iubească 

 

Te-am șters din amintiri 

Dar ce pot sa fac 

Viața mea sa schimbat 

Pentru mine... Ești uitat ..

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Corul făpturilor cerești

 În pururi freamătul ce murmură se zvârli răvășitor-n liniștea amăgitoare, străfund în sufletul pădurii 

Norii au fost captivați în veacuri nostalgice la amintirea ecoului suav al ploii cu glas de alinare 

 

Urechile mele pe vremuri se alinau cu o orchestră lină a naturii

Acum al meu dor a înecat zorii în întunericul furtunii mele căci inima mi-e despuiată rătăcind spre lumina soarelui stinsă de lacrimile mele

Mai mult...

Lalele de balsam

Dulci îți sunt oceanele de azur, premărețe ce se mai închină doar la lumina petalelor mele de trandafir înmiresmate 

Și dulce e totul ce îți închină grație și splendoare căci tu alini fără să atingi măcar o singură rană 

 

Ești izvor de balsam tămăduitor cu săruturi infinite de iertare și alinare, iar buzele tale îți sunt divine prin balsamul cel mai vindecător

Și de și propria lacrimă ce-ți fragilă precum o floare, niciodată nu ți-a secat izvorul de iubirea ta arcadiană

 

Ești mare mea iubire, pură și splendidă de sublimă

Ești singura lalea căruia îi port mireasma și mă îmbracă în veșmântul vindecător

Iar aromele tale line de pace sunt parfumul meu preferat, în eternitățile ce plâng cu ecou printre pereți sufletului uman 

 

Mai mult...

Transcendent

Transcendent fior, transcendentă întâmplare ce mi-a macerat sufletul ce, acum curge mult prea doloros

Și nu-mi mai închape mâinile să cuprind această durere și nici în inimă s-o afund căci m-ai sfâșiat cu a ta dulce și sfântă  pulcritudine a minciunii 

 

Și tot-n torentul gândurilor mă păstrează pustie, căci numai eu nu-i sunt singurul gând 

Și deși tot ce am trăit m-a fermecat, devenind neomenesc m-a compleșit, pentru că doar un om nemilos poate învinge acest  război a lacrimilor ce pulsează prin atâta dor neuitate 

 

Chiar și cârma vieții m-a abandonat, lăsându-mă dezorientată să mai privesc la ceas ultima clipă a vieții

Mă scurg cu fiecare conștientizare că n-ai să-mi mai scrii, deși mi-aș dori să știu dacă măcar mă mai știi

În gândul tău nici nu te inplor să mă mai ții, dar nu aș dori  ca tu să-mi fi singurul  gând într-o minte ce și așa e zbuciumată de nefericire  

 

Unul dintre o miile de gânduri și cel mai trist, e că eu ca și o semnificație pentru  a ta viață, am fost doar un eveniment ephemeral când tu pentru mine ai fost sinecdoza mea 

Dar oare mai contează când tu nici nu mă mai poți vedea? 

Oare te doare undeva măcar puțin de nu-mi scrii? Nu prea îi vine a crede nici minții melele ultima întrebare adresată căci, trebuia să fii iubit mai întâi ca mai apoi să te simiți-n durere îndurerat de un suflet ce și numele  încă nu ți l-a uitat     

Mai mult...

Migdală și scorțișoară

Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut

Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă 

Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul

 

Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină

Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări

Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele

Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde 

 

Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie 

Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește

Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii

Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi

 

 

Mai mult...

Ca o mireasmă-n urma mea

Ca o mireasmă-n urma mea, tu trandafirule de catifea 

Cu umbre mărețe de argint și săruturi fermecătoare de cașmir

 

Iviorează-mi al meu suspins ca să nu mai doară tot ce mângâi așa lin și îi dau căntarea mea

Fa-mi trupul templu de petale vii și colorate, fă-mi sufletul viu

 

Durerea sa se înece prin prisma atingerii slabe și inocente, cu fiecare implus

Și cu fiecare floare pe care o mângâi, dorul să se contopească cu atmosfera îmbâcsitoare 

Și inima să-i se dea ascultare la cer, ca să piară în acest iad și să reînvie în paradis

Căci această lume mare putrezește în falsitate și-n totalitate viselor spulberate 

 

 

Mai mult...

Neînsuflețit făr' de tine

Te uiți la ceas amuia la biata viață ce ți-a trecut, rând pe rând cu anotimpul ce te străpunge 

Doar înnăbușeala asta al naibii de amară mi-a zăcut în inimă astă vară căci am rămas cu sufletul tare însetat tânjind după iubire

Ploile au fost mult mai rare precum "dragostea" ce lumea o poartă, cu atâta asprime, direct drept în stomac

Și-n piept ei poartă numai și numai fală, un ego triumfător ce îi mai rece ca lacrimile însuși ploilor fierbinți de vară

 

În gândul tău te oglindești pustiu, la ce ai fost și la prezentul tu tot neiubit

Iarna tuturor ni s-a imprimat pe suflet, deși ea e vizita ce ne așteaptă doar-n îndepărtare

Însă privesc la al meu suflet cu un altsfel de gând că nici un anotimp nu m-a răscolit cum m-a răscolit iarna căci chiar și acum "ea mi-a dus dorul", păstrându-mi umbra-n doliu și inima congelată-n necontenit 

 

Am remușcări și tresar câteodată cu-n mintea inpodmolită la toate cele întâmplate, cred că se rezumă toate la tot ce am iubit și nu m-a putut iubi

Căci dragostei vieții mele i-am închinat tot, iar ea a împărtășit cu mine nimic din totul sublim

 

Nimicul din care am croit eu totul, s-a dovedit predat pe brațele unui spin răvășitor-n totă liniștea mea profundă

Și acul din golul meu mă doare strafund acum în nimicului meu suflet mare

Nu mă doare, căci știu că am iubit pur și cu ardoare ci mă doare de ea, de ființa interiorul meu copil ce s-a scufundat în marea de prejudecăți pierzându-și esența eului

Mai mult...