Iubirea mea
Dacă toți ar iubi cum iubesc eu,
nu ar exista colțuri de întuneric,
doar lumina unei iubiri nemărginite,
care curge din adâncuri, fără sfârșit.
Aș oferi fără să aștept,
fără să mă întrebi, fără să mă întrebi,
fără teama de a rămâne gol,
pentru că iubirea mea nu se măsoară în ceea ce dau,
ci în ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.
Aș iubi în liniște, ca vântul pe câmpuri,
cu acea blândețe care știe să mângâie,
dar care nu lasă niciodată golul nemângâiat.
Aș iubi ca o mare ce nu cunoaște țărmuri,
împingându-se necontenit în fiecare fărâmă de pământ,
acoperindu-te cu valuri de încredere.
Iubirea mea nu e o poveste,
e o adiere de foc, ce se stinge și reapare,
o flacără ce arde de milioane de ori,
dar niciodată nu se consumă.
E acel „înainte” ce nu a fost spus încă,
dar totuși e acolo, în fiecare respirație.
Dacă toți ar iubi cum iubesc eu,
lumea ar fi un loc fără granițe,
fără frici și fără regrete,
în care doar iubirea ar dicta ritmul zilelor,
și ar înflori din fiecare fereastră,
din fiecare pas, din fiecare gest.
Iubirea mea este acel loc în care
nu trebuie să te schimbi,
pentru că tot ceea ce ești este suficient,
pentru că iubirea mea te cuprinde
fără condiții, fără „dar”-uri,
fără „poate”.
