Aș vrea să uit...

posacă fire adoptând

fără lacrimi ce se preling

inima cu alene bătând

cu chip searbăd, veștejit

spre extaz tot alergând

și cu tainic diagnostic

am istovit continuând

nu mai pot simți nimic

ochii eu mi-i pot minți

dar inima nici de-oi voi

si nici un cavaler din zări

nu egalează in așteptări

drag călător, privește aici

și fii îngăduitor cu mine

cu patimă și suflet gol

venind toate de la sine

mii de eforturi anevoioase să poți face

garantez, nu vor fi în zadar

natura mea să te convoace

și să pot fi iubită iar

te implor tu fii-mi loial

nu te topi ca neaua-n arșiță

nu te vreau superficial

și nici din orhidee să te faci rapiță

căci greu îmi e cu indulgența

cu intenții alese tu fă-ți prezența

să mă pot regăsi în tine

Dacă ai ști cât doare dorul ....

Daca ai ști cât dorul doare...

Ca pasarea ce nu-si ea zborul 

Ca un cer ce n-are soare...

Daca ai ști cum noatea cum suna

Dacă ai ști cum e în bezna 

Cand durerea-n piept răsună 

Te prefaci actor în scenă...

.....

Dacă ai ști....

Aut. A.Turcanu 

@reper

A-nceput din nou furtuna blestemată,

Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,

Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,

Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........

Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,

De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,

E rece, e rece și simt că mor,

Mor încet de al tău apăsător dor,

Fără tine n-am speranță la viitor,

Fără tine sunt un simplu muritor.......

N-am cum să scap din această furtună,

Nu se oprește dacă nu suntem împreună,

Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,

Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....

Tu mi-ai fost tot,

dar totul trece

și ai lăsat în urmă o vreme atât de rece.

Tu mi-ai fost dor,

și m-ai durut

și am crezut că fără tine am să mor.

Tu mi-ai fost inimă

și mi-ai bătut în piept

dar cât să te mai aștept?

Tu mi-ai fost cerul,

și m-am uitat la tine cu ardoare

dar abia acum simt cât mă doare.

Tu mi-ai fost suflet,

te-am purtat oriunde în lume

și am să te port mereu, pe-ale iubirii urme.

Tu mi-ai fost prima iubire,

m-ai făcut să simt tot

și apoi să simt că nu mai pot.

Tu mi-ai fost vânt de primăvară,

și-mi suflai încet prin păr

acum ești viscolul din iarnă

și apeși pe răni, iar ele dor.

Tu mi-ai fost vară,

și am crezut că n-o să treci

dar apoi te-am privit cum pleci.

Tu mi-ai fost visul cel mai mare,

și te voiam cu tot dinadinsul,

Să îți arăt că nu ți se pare,

că putem atinge paradisul.

Tu mi-ai fost răsăritul soarelui,

dar ai apus,

apoi ai răsărit iar, 

doar ca să mă trezești dintr-un coșmar.

Tu mi-ai fost cel mai dulce vin,

dar am băut până când am început să simt

gustul ușor schimbându-se-n venin,

și tot nu m-am oprit.

Tu mi-ai fost zâmbet,

și te-am purtat cu cea mai mare fală,

acum eu ce mă fac?

Căci îmi simt inima goală.

Tu mi-ai fost lacrimi,

și am vărsat nenumărate

doar să nu mă lași în urmă și să pleci departe.

Și totuși ai plecat.

Tu mi-ai fost tot,

dar nu mi-ai fost regret vreodată

căci cum aș putea regreta

ceva ce am iubit odată?

Am dat tot ce eram, până la os,

Frumusețe sculptată, suflet frumos,

Cuvinte dulci, picturi, cântece line,

M-am dat pe mine... și tot n-a fost bine.

Cu ochii tăi de copil rătăcit,

Căutai iubire, dar n-ai știut să fii iubit.

Pe câmpul durerii, alergai fără scop,

Oricât te țineam, tot simțeai un gol.

Eu știu, am răni, dar nu trădez,

Pe un singur drum merg, nu mă pierd în păduri de zăpez’.

Dar tu? Răspândeai iubirea în bucăți,

Nu din lipsă de drag, ci din frică de-a te arăta întreg, vreodată, în fața altei vieți.

Sunt mai mult decât forme, sunt mai mult decât artă,

Sunt o femeie ce-și dăruiește inima toată.

Dar tu? Nu ai oglindă, nu știi ce cauți,

Îți umpli golul cu iluzii... cu ochi căprui și pași falși.

Acum mă ridic, din cioburi ce dor,

Nu-s mai puțin valoroasă, doar pentru că tu nu vezi flori.

Tu rămâi cu umbra ce nu te va sătura,

Eu rămân cu mine – femeia ce știe să stea.

E noapte iar si lacrimile 

Imi curg pe fata

Secati de durerea 

Pierderii tale din viata 

Ochii tai verzi 

Nici azi nu-i pot uita 

Cum ma priveau cu dor 

Ziua si noaptea 

Acei ochi care ma priveau 

Cu raceala 

O privire patrunzatoare 

Ajungand sa ma doara 

Iubirea mea a fost 

Sincera si rara 

Dar tu ai confundat-o 

Cu un tren in gara 

Caci de aceasta data 

Speram sa fie altfel 

Dar ca intotdeauna 

Am fost respinsa de el 

In acesta creatie

Te idealizez pe tine 

Visul meu perfect 

Sa ramai cu mine

La aceeași masă ne întoarcem

Pășind mereu același prag,

Ce duce-n casa părintească

Unde, așteptându-ne cu drag,

Când revenim din lumea mare

În casa-n care am crescut,

Ne-așteaptă mama zâmbitoare,

Cu dor de anii ce-au trecut.

Viața, ne desparte într-o clipă,

Cu voința de-a pleca,

Dar casa părintească nu se vinde,

Și nici nu o mai poți uita.

Nu poți uita al mamei zâmbet dulce

Și pâinea caldă a bunicii…

Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.

Acasă totul pare altfel,

Aici, cu-adevărat simt că exist,

Mă simt iubită și aleasă,

Și ei sunt bucuroși c-am revenit.

Eu pot pleca în depărtare,

Și pot călători mereu,

Dar inima și sufletul mă doare,

Când mă-așteaptă acasă neamul meu.

Mă bucur c-am ajuns aici,

Aici e viața mai frumoasă,

Alături de ai mei părinți,

Așa e, când mă-ntorc acasă.

Cât tânăr ești, și ai putere,

Și chef de muncă cât mai ai,

Rupându-ți cărțile se cere,

Să-ți cunoști propriul grai.

Căci mulți acoperișul îl repară

Zidesc o casă, doua, trei

Undeva peste hotare, dară

Uitata-și de țară ei.

Pierduți prin fețele străine,

Puțini acasă se întorc,

Căci acolo e cald și bine

Iar acasă, mai deloc.

Și când decid ei să se-ntoarcă

Cuvântul casă pare cam străin,

Pășind în casa părintească

Ce-am făcut cu a mea viață?ei îngân...

Eu vă îndemn acasă să rămâneți!

Proslăvind al patriei pământ,

Căci pacea sufletească nu se vinde

Căci patria e un lucru sfânt.

Vărsat-au sânge strămoșii noștri

Ca să putem astăzi învăța,

Luptat-au pentru drepturile noastre,

Pentru ca patria s-o putem elogia.

Într-o zi de vară

Privirea ta m-a tulburat,

A noastră prima întâlnire,

A fost de neuitat.

Ai perceput ca ești al meu odinioară,

Și eu am înțeles că sunt a ta,

M-ai strâns în brațe într-o zi de vară,

Punându-mi mâna mea în mâna ta.

Stârnit-au-n mine o credere,

Cum n-am simțit până acum,

Dragostea din prima vedere,

Oare ea a fost, sau nu?

Însă apoi tu ai uitat de mine,

Iar eu mă sufocam de lacrimile amare,

Știai ce faci, ca nu e bine !

Dar tot ce noi iubim, peurmă moare.

Când eu plecam te-am acuprins,

Lăsându-mi sufletul să piară,

Ce am numit dragoste, s-a stins,

Cum s-a aprins, într-o zi de vară.