Drumule,unde mă duci

Mă duc pașii in trecut 

Pe ulița copilăriei;

Acolo unde am crescut 

Prin basmul jucăriei. 

Timpul parcă s a oprit 

Pe băncuța jerpelită,

Din fața blocului zbărcit, 

Ce găzduia a mea ursită.

Prin culoarul de castane 

Nălucile se tot perinda.

Amintiri de sub obloane 

Se reflectă ca n oglindă 

Nucul din colț se indoise 

Sub povara norilor 

Și n taină îmi șoptise 

Din odiseea anilor.

Prin frunzișul de aramă 

Goneam copil odinioară 

Cu bătături in palmă 

Săream pe asfalt o sfoară. 

Caruselul e n rugină, 

Toboganul ,ros în tălpi. 

Ce scârțâie n surdină 

Sub bătrânii plopi. 

Farmecul s a risipit 

În vizorul meu de adult,

Dar etern va fi iubit 

Cuibul meu cel de demult...

Viața trece pe furiș.

Sub freamăt de frunziș,

Rătăcind printre valuri,

Picurând pe dealuri.

Plutește printre nori,

Pictând mii de culori,

Împrăștiind suflare 

Sub lumini de soare.

Din bolta eternului destin 

Se stinse clandestin 

O făptură trecătoare 

Spre neființă călătoare.

Iar la răsărit de drum,

Din pulbere și fum,

Fu un suflet conceput 

Din abisul renăscut...

Curge spaima pe buze

Din bolta-nlăcrimată,

Cad gloanțe și obuze

Peste gloata-ndoliată.

Printre ruini ce fumegă

De gemete și strigăte,

Moartea hădă spumegă,

Umblă după suflete.

Băiețașul zdrențăros,

Smiorcăind necontenit 

Prin pălcul neguros,

Jalea părintele rănit.

Ce se zbate vlăguit,

Implorăndu-l în surdină, 

În iadul dezlănțuit 

În răgaz sa nu rămână. 

Pășea copilul nimănui 

Prin ținutul pârjolit

Cu gustul amărui

Al plânsului înăbușit  ..

Vara se topise-n zare,

Sorbind razele de soare;

Năluca ei cuprinde valuri

Și mai bântuie pe dealuri.

Frunzele -și luară zborul,

Lăcrimându-si dorul;

Roiau în forfota de vânt, 

Strecurandu se -n pământ  

Pasărea tăcu-n grădină, 

Se pitulă sub streașina,

Tremurând ușor din aripi

De la frigura unor stropi,

Gura Cerului, febrilă

Cerne ploaie fără milă, 

Pomii murmură-surdină, 

Scârțâind din rădăcină .

Toamna suflă cu brumă, 

Iar veșmântul ei de -aramă 

Îl presără pe trupul ud,

Zdrentuit, aproape nud..

Norii se târăsc la vale,

Schimɓăndu-și formele,agale;

Pașii calcă prin noroaie, 

Se pierd în negură, șiroaie...

Tristețea mă apasă 

În depărtări de casă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină..

Molipsită de dor

Sub cerul incolor 

Bântui în noapte,

Lăcrimez în șoapte.

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culeg tacit 

Din simțul mocnit..

Îmi zâmbise La fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin...

Fugea desculț pe stradă 

Un copil pierdut de mamă,.

Disperării cade pradă, 

Privind in gol cu teamă. 

Chipul ei la sân strângea, 

Pe asfalt îl creiona,

Obrajii plânsi ștergea,

Cerșea din ochi si suspina. 

Zdrentaros, flamand se așează 

Pe o bancă roasa de rugină;

Ore -n șir stătea de pază, 

Făcând din asta o rutină..

Nici ploaia nu -l urnea  din loc,

Nici vântul ce îi dă târcoale. 

De frig se strânse ghemotoc, 

Atent la umbrele vocale.

Poate n mulțime se perinda ,

Rătăcit de el ,e mamă

În brate să-l cuprindă ,

Ce suferința-i va curma...

Aș pleca în depărtări și poate,
Să găsesc acel răspuns
Ades prin suflet îmi străbate,
De săgeți mă simt străpuns.

Începe să mi se taie suflarea,
Nu pot să rostesc un cuvânt,
Că nimic nu schimbă starea,
Ce-o trăiesc în fiecare gând.

Ce am în suflet știu doar eu,
Că pot să trec și peste tot
Sau poate că așa-i și mereu
Să las totul fără de zgomot

Să privesc spre tine în viitor,
Căci nu știu ce va fi în carte,
Ce-aștept să fie folositor
Sclipirea o să o văd departe.

În umbra durerii,pasu-i greu
Simt cum parcă am pierdut
Să-mi trăiesc gândul meu
Sperând la orice bun început...

Stii, uneori simt ca-s blocat
De parca m-am ratacit undeva
M-as pune-n tribunal si m-as judeca
Dar mi se pare prea complicat

Cineva m-a creat in ocean,
Cu slove vesnice si har infinit
Poate era beat sau se uita pe geam
Cand am fost cugetat la un hotar ratacit

Si acum ne simtim un neam
Nascuti eronat, intr-un secol cersit
Cu o putere geroasa in steag
Pe globul corect, in fragmentul gresit

Dar, cine oi fi eu ca sa atac
Vesnicia intreaga, in umilinta serii.
Unui simplu muritor nu i s-a fi dat
Sa inteleaga, completitudinea ideii.

E o liniste macabra ce taie pana si a timpului suflare...

O liniste ce te ingroapa, in amintiri si n ganduri de demult,e liniste ca la nceput...

E liniste pe al meu mormant de lut,unde m am coborat sa scriu in liniste povesti despre eroii ce au cazut

E liniste cu aroma de trecut...

E liniste la mine in camara, e liniste ce se asterne pe o foaie goala,

Scursa din mina de creion si mana care nu mai tremura ca altadata

E liniste printre cuvinte care  au uitat cum e sa zboare pe cerul plin de vise.

E liniste...toti oamenii au inceput sa taca,sa si vada de a lor treburi si nimicuri,

Cand eu port conversatii lungi cu mine... e liniste ascunsa printre randuri.

E liniste cu al ei parfum de dor, e liniste iar eu simt c am sa mor,

Sa dau mana din nou cu mine,in alta lume,

Unde e liniste tesuta din alte cuvinte,pe o alta foaie de hartie.

E liniste cu note dulci de jazz pustiu si trist, 

Pianul canta singur in decor o melodie pe ripit,

Pe masa sade abosit paharul cu alcool ,

C o fi gin sau wisky cu i ii pasa ,

E liniste, cand eu nu sunt acasa.

E liniste stoarsa din norii gri de toamna,

Ploua cu liniste pe al meu suflet ce viseaza,

In liniste la o frumoasa primavara...e liniste inauntru si afara.

E liniste in glasul tau iubito,

Te as saruta dar e prea liniste ntre noi si nu as vrea s o stric,

E liniste cu aroma de iubire,

Cand suntem doar noi doi pe canapea si o lume ntrega care nu ne stie...

În timp ce-n suflet îmi cântă a sanatoriu,  

Eu am vrut să vă vindec pe voi,  

Dar umbrele cresc, se împletesc în ambulatoriu,  

Și liniștea s-a stins total din noi.

Am vrut să va scot lumina din întuneric,  

Dar mi-am pierdut urma în vis,  

Un ecou ce se-ntoarce, bolnav și himeric,  

Cu un suflet pângărit, ce nu mai poate fi deschis.

În timp ce-n mine urlă nopți fără rost,  

Eu am vrut să vă scap de durere,  

Dar am găsit doar tăcere, un adăpost,  

Unde rămân fără glas, fara regrete.

E lecție. Eu stau,

Într-un punct privind,

Și eu visez, pân ce alți citeau,

Visez, ochii închizând.

E normal, a dori și a visa,

Dar când vrei ceva,

E nevoit să faci un plan

Ca spre dorință a deplasa.

Miriapodul mă priveşte cu o sută de ochi
şi se mişcă încet către mine cu o sută de picioare
păroase.
Mă şi vede la cina de seară hăcuit de o sută de cleşti
şi servit într-o sută de feluri pe tot atâtea platouri
de oase


La ce i-or fi trebuind scârboşeniei o sută de ochi
când şi doi sunt prea mulţi laolaltă pentru destinu-i
macabru?
De ce i-or fi trebuind o sută de picioare, mă-ntreb,
când i-ar ajunge să meargă pe stârvuri doar două
sau patru?


Vin în conhorte prelungi, din milioane de părţi
şi mă privesc cu milioane de ochi injectaţi de sînge
şi ură.
Mi se urcă pe glezne, pe umeri, pe faţă, peste tot,
şi-şi scot milioane de cleşti înmuiaţi în bale şi otrava
din gură.


Staţi! le strigă jivina cu păr și solzi pe picioare
o arătare scârboasă, cum n-am mai văzut niciodată,
un monstru.
A fost o eroare, prieteni, le zice, să fiu al dracului dacă
n-a fost o eroare!
Să trăiţi, domnule! Pentru onor prezentaţi arm’! Acesta-i de-al nostru...