Ce-ar fi

Sub pasul meu nu simt pământ, 

Iar respirația mi-e grea, 

O pleoapă îmi clipește blând, 

Când te perinzi prin preajma mea. 

Dar parcă vine-un iz de toamnă, 

Şi brusc copacii îngălbenesc, 

Iar cerul, norii îi răstoarnă, 

În ochii mei când lăcrimând privesc. 

Mă sting puțin, câte puțin în seară,

Ca o lumină prinsă-ntr-un apus,

Și timpul trece-ncet, ca o povară,

Iar eu, ca orice om, îi sunt supus.

Mi-e dor de glasul tău, ce nu mai sună,

De pașii care nu mai vin spre mine,

Și-n liniștea ce cade ca o brumă,

Îți simt absența rece, ca pe-o vină.

Rămân aici, cu toamna mea tăcută,

Cu frunze ce-mi vorbesc despre sfârșit,

Și-n fiecare clipă netrecută,

Încerc s-agăț un colț de infinit. 

Pășesc prin mine, parcă printre frunze,

Și simt cum mă dezbrac de ce-am fost ieri,

Nimic nu mă mai ține… doar iluzii,

Ce-n fundul inimii rămân tăceri.

Și tu ești tot acolo, mai adâncă,

Ca un ecou ce nu se mai întoarce,

Iar peste noi o toamnă plânge încă,

În timp ce firul vieții încet se toarce.

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!

Mai știi, când savuram cafeaua

Și o indulceam cu zâmbetele tale

Din tot cerul eu am ales doar steaua

Ce mă însoțește cu sclipiri domoale

Căci tu nu ai venit cu mine

Să ne-avântăm spre alte zări

Ai preferat trăiri mai line

Pe țărmul unei alte mări

Iar steaua tremură în zare

Departe de ceșcuța aburindă

Ce așteaptă degetele tale

Tandru, de toartă să o prindă

Azi sunt doar eu în serile de vară

Cafeaua s-a răcit pe masă

Căci amintirile de-odinioară

Se rătăcesc și nu ajung acasă.

Te văd pe tine, doar pe tine te mai văd

În toate florile de câmp și la ferestre

Te iau cu mine dimineață într-un gând

Până mă-ntorc se-adună sute în buchete

Adorm cu tine, doar cu tine-n vis adorm

Atins de aripă cu înger zbor în noapte

Plutind pe buze dulce zâmbet curmă somn

Nu-i nicăieri când mă trezesc, aștept iar noapte

Te simt în mine, doar pe tine te mai simt

Îmi curge-n vene foc de stea arzând speranțe

Caut în mine unde sunt și te-am găsit

Nu mai sunt eu căci ești doat tu în tot și-n toate

Te am în lacrimi, doar în lacrimi te mai am

Un dor apasă nesfărșit storcându-mi lacrimi

La tine aripile mele-am pus să cad

Plângând le-am smuls să poți zbura fără de lacrimi

Știu că iubesc și doar pe tine te iubesc

Din toate fructele ce cresc ești cea mai dulce

Nici măcar mierea nu mă face să zâmbesc

Eu gust amar căci dorul meu nu te ajunge

Rădăcini de stea
împletesc orizontul –
noi suntem zborul.

Oceane de fulger
dorm în priviri –
ne naștem cerul.

Toate numele curg
spre noi.

Mai stringe-ma odata-n brate,

ai sa pleci...

Din lumea mea, si poate,

nici cind n-ai sa mai treci .

Si noptile in care,

te-am impletit din stele ...

Ai sa le uiti caldura,

si-ai sa m-alungi din ele.

Mai stringe-ma odata-n brate,

ai sa pleci...

In lumea Ta, Acolo...

visele nu-s niciodata reci,

Acolo ti-e lumina toata,..

acolo ti-e-mplinirea.

Te inteleg si tac.

si-mi pling iar prabusirea.

Mai stringe-ma odata-n brate,

ai sa pleci...

Nu-ti spun adio,

e doar un simplu bun ramas.

Opreste, sa mai curga, timpul

acestui ultim ceas,

Si-n gindul Tau, iubirea...

pastreaza-mi-o in veci.

Mai stringe-ma odata-n brate ,

ai sa pleci.

Mi-e dorul azi o taină și-o chemare,

E prezența ta pe care n-o mai știu,

Un gând tăcut ce bate-n inimă cu soare,

Un pas spre tine.. pierdut în pustiu...

Te port în suflet ca pe o icoană 

Ești ca o ploaie, plină de amintiri,

Mi-e dor de tine în clipe fără nume,

În ceasuri mute, pline de priviri... 

Și dacă azi nu-mi ești decât în vise,

Îți scriu în vers ce n-am putut avea:

Mi-e dor de noi, de clipele nescrise,

Şi-aș da orice să te pot... îmbrățișa.

Mi-e dor...la chitara îmi cânt dorinţa,

Acorduri dulci se pierd încet în seară,

Îmi răsună în suflet neputința,

Mi-e dor și dorul... mă doboară.

Fiecare coarda e o chemare,

Dorul greu în note îl presar,

Muzica vrea să-mi fie alinare,

Dar sufletul îmi plânge de nu am habar.

Ochii mei privesc apusul de soare,

Caut urma ta în trecutul pierdut,

Nostalgia stă să îmi umple paharul,

Și visul îmi tremură într-un gând.

Mi-aş dori să-mi dai mesaj în pragul serii,

Să te aud râzând sub cerul de lună plin

Dorul să-l inecam în pragul verii,

Povestea noastră să o cânt sublim.

Dar timpul trece și amintirea mă doare,

La chitara mea rămân cântând...

Port în mine aceeași dulce aşteptare,

Poate vii în vis măcar... cât de curând.

Lacrimi de april se scurg pe obraz

Vântul îmi poartă visu-n neant

Primăvară mi-era inima toată 

Dar tristețea m-a îmbrățișat deodată.

Și scriu o poezie-n seară 

Vreau sa adorm în gând c-o lună

S-o rog să te-mbrațiseze 

Să-ți șoptească lin... noapte bună!

Să-mi trimiți în noapte vise

Să îmi țină somnul lin

Colorate... jucăușe 

Cu parfum dulce de vin!

Stii?... incă-mi sunt vii amintirile cu tine

Chiar de povestea a luat sfârșit între noi

Cu siguranță de 100%, dintre tine și mine

Doar mie mi-e dor, și... ne-as vrea înapoi.

Nu am reușit să avem parte de-un vin de adio

Te-ai depărtat pe silențios, atât de simplu și ușor 

Și neputința, lacrimile si durerea m-au cuprins, cu brio,

Când am realizat că finalul va fi fără un vin in doi.

Mi-aș fi dorit să mă respecți măcar puțin 

În 2 de sfârșit...îmbrățișați să bem un vin

...Să bem un ultim pahar de vin...

În bratele tale să-i mai simt gustul divin.

Acum e tarziu... te simt mult prea departe

Sunt luni bune de când nu ne-am vorbit...

Și realizez a nu știu câta oara, din păcate 

Gând bun, îndreptat către mine...nicicând n-ai avut!

Și m-ai forțat să plec iubind

Și mă privesc acum murind,

Cu fiecare clipă care trece

Mă simt pustie, tristă, rece.

Și m-ai forțat să plec iubind

Azi mă prefac că pot zâmbi,

Incerc la toate să fac fată

Dar sufletul mi-e fără viața.

Și m-ai forțat să plec iubind

Cu simțurile pâlpâind,

Ce mereu mor, apoi învie

Să moară iarăși pe hârtie.

Da! M-ai forțat să plec iubind

Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.

$i nici cea mai întunecată poezie

Nu redă durerea ce zace în mine.

Forțată am plecat, fiind

Un ultim vin în doi dorind.

Și nu trăiesc și nici nu mor

Și port în suflet răni ce dor.

Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut

Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris

Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat

Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.

Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas

Fără un zâmbet... fără urme de pas

O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp

O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...

Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile

Când ating florile și le umplu de culoare

Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit 

Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit. 

Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?

Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina

Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi

Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.